5 răspunsuri la întrebările despre contestația în anulare

Saturday - 26 January 2019
Print Friendly, PDF & Email

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Completele de 5 judecători au fost constituite așa cum a decis conducerea ICCJ și nu cum spunea legea. Prezidarea completelor de către un șef din ICCJ era de natură să-i influențeze pe ceilalți judecători, spune CCR

Întrucât în spaţiul public se dezbat în continuare problemele privind constituirea nelegală a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi corectitudinea  deciziilor Curţii Constituţionale (CCR), asociaţia face următoarele observaţii suplimentare, față de opinia precedentă:

  1. Într-adevăr, se poate afirma că în perioada 2014-2018, completele de 5 judecători de la ICCJ au fost constituite nelegal, deoarece prin decizia nr. 685/2018 a CCR s-a constatat încălcarea legii la compunerea acestor complete. Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toată lumea, chiar şi pentru cei care le critică public.

Poate că actualul sistem al funcţionării CCR nu este cel mai bun. Dar, dacă se doreşte reducerea competenţelor CCR, modificarea structurii CCR, introducerea unei căi de atac împotriva deciziilor CCR ori alte schimbări privind organizarea şi funcţionarea CCR, acestea pot fi făcute numai prin modificări ale Constituţiei şi ale legii de organizare a CCR. Modificările trebuie să fie rezultatul  unor dezbateri argumentate şi raţionale, fără presiuni mediatice la adresa judecătorilor CCR şi a celor care au alte opinii decât cele trasate de diverşi comentatori sau moderatori TV.

CCR a reţinut că deşi legea stabilea că toți judecătorii care fac parte din complet trebuie trași la sorți, colegiul de conducere a ICCJ a limitat sfera de aplicare a legii, timp de aproape 5 ani. În aceste condiții, pe calea regulamentului adoptat, colegiul de conducere a ICCJ a stabilit că numai 4 din cei 5 judecători trebuie trași la sorți, cel de-al cincilea membru fiind considerat „de drept” un judecător cu funcție de conducere, respectiv președintele ICCJ, vicepreședinții sau șefii de secție, ceea ce a fost calificat de CCR drept o formă de control a activității completului din partea conducerii. (par. 148 din decizie). Cu alte cuvinte, CCR a stabilit că prezenţa permanentă, ca membru de drept, a unui şef în fiecare dintre acele complete de judecată a fost de natură să-i inhibe pe ceilalţi judecători din complet, ceea ce a încălcat cerinţa ca instanţa care judecă o cauză să fie independentă şi imparţială.

Tot în acest sens, CCR a reţinut că maniera în care sunt desemnați membrii completelor de 5 judecători, și anume printr-un mecanism care eludează legea, cu stabilirea unor „membri de drept” – inexistenți în cuprinsul legii – demonstrează că instanța nu este compusă potrivit legii și pune în discuție independența și imparțialitatea obiectivă a acestor complete (par. 192 din decizie).

CCR a concluzionat că astfel a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat în art. 21 al. 3 din Constituţie, nefiind îndeplinite exigenţele de independență și imparțialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanță judecătorească. Totodată, Curtea a reținut că instanța judecătorească nu poate fi considerată ca fiind prevăzută de lege, dacă are compunerea realizată pe baza unei hotărâri a conducerii ICCJ și nu pe baza legii. Din acest motiv, CCR a considerat că se încalcă și această garanție a dreptului la un proces echitabil, care constă în existenţa unei instanțe prevăzute de lege (par. 193 din decizie).

În fine, CCR a reţinut că sancțiunea compunerii NELEGALE a completului de judecată este nulitatea absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet (par. 177, 198 din decizie)

  1. În accepţiune juridică, compunerea nelegală/ilegală a unui complet de judecată înseamnă alcătuirea acestui complet cu încălcarea oricărei prevederi legale care stabileşte modul de formare a completului. De exemplu, dacă legea prevede că toţi judecătorii din complet se trag la sorţi, dar unul dintre ei nu este tras la sorţi, ci numit, compunerea completului este ilegală. De asemenea, dacă tragerea la sorţi a judecătorilor nu se face dintre toţi, aşa cum prevede legea, ci numai dintre unii, compunerea completului este ilegală/nelegală, fiind altfel decât aşa cum prevede legea. Aceste noţiuni privind „legala compunere a completului” sunt cunoscute de către orice student la drept sau absolvent de drept. Ele nu sunt însă cunoscute de marea majoritate a opiniei publice şi este incorect ca unii comentatori să speculeze, în intervenţiile publice, această nefamiliarizare a opiniei publice cu noţiuni juridice de natură tehnică.

Deci, pretinsul argument folosit în unele dezbateri publice, în sensul că nu contează dacă sunt traşi sau nu la sorţi membrii completului de judecată, pentru că toţi sunt judecători, este fals şi manipulator, deoarece legea prevede mai multe condiţii pentru compunerea corectă  a unui complet de judecată. Desigur, una dintre condiţii este ca din complet să facă parte doar judecători, nu şi sculeri-matriţeri. Dar, ea nu este singura condiţie prevăzută de lege. Astfel, există în lege şi condiţia ca toţi judecătorii care formează completul să fie desemnaţi prin tragere la sorţi. Dacă nu este îndeplinită condiţia tragerii la sorţi a tuturor judecătorilor din complet, este încălcată legea care prevede această condiţie, iar rezultatul este că acel complet este nelegal alcătuit. Consecinţa nelegalei constituiri a completului de judecată este nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de acel complet, de la procesele-verbale de audiere, până la hotărârea de soluţionare a cazului.

  1. De asemenea, decizia CCR, a stabilit că prin modul de constituire a completelor de 5 judecători a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept fundamental garantat prin art. 6 par. 1 din Convenţie Europene a Drepturilor Omului, şi sub aspectul nerespectării cerinţei ca procesul să fie judecat de către o instanţă independentă şi imparţială.

Cu alte cuvinte, constituirea completului prin încălcarea caracterului aleatoriu al desemnării judecătorilor şi prin prezenţa obligatorie în compunerea sa, ca membru de drept (care şi prezidează completul), a unui judecător cu funcţie de conducere în cadrul ICCJ este în contradicţie cu art. 6 par. 1 din Convenţie.

CCR a stabilit că printre garanțiile aferente imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil, se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege. (par. 188  din decizia amintită)

În acest sens, CCR a stabilit că, prin impunerea unor membri de drept în componența completelor de 5 judecători, pe calea hotărârii conducerii ICCJ, se pot crea presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puțin, constând într-o ezitare/lipsă de dorință a judecătorilor de a-i contrazice pe aceștia (par. 189 din decizie).

  1. Este un mit susţinerea că prin contestaţia în anulare se realizează o amnistie mascată. Ideea de a alege între contestaţie în anulare şi amnistie este un îndemn de a analiza în mod raţional, şi nu emoţional, modul în care poate fi remediată încălcarea dreptului la un proces echitabil, situaţie creată prin nelegala compunere a unor complete de judecată de la ICCJ, pe o durată apreciabilă de timp (2014-2018). O măsură de remediere a încălcării dreptului la un proces echitabil trebuie să existe, în mod rezonabil. Încălcările sunt prea vizibile, prea numeroase şi prea de durată, ca să mai poată trece neobservate şi neremediate.

Constestația în anulare pare o soluţie moderată, iar alternativa previzibilă la aceasta (care a şi fost anunţată public de către decidenţii politici) este amnistia. Contestaţia în anulare nu are alt efect decât că permite rejudecarea căii de atac (apelul) în faţa ICCJ, de data asta de către un complet de judecată compus în mod legal. Rejudecarea nu duce automat la achitare, ci poate duce la orice soluţie permisă de lege, inclusiv achitarea sau condamnarea persoanei vizate, în funcţie de probele existente. Amnistia elimină total răspunderea penală, persoana nu mai este judecată sau rejudecată, procesul se opreşte, iar cel amnistiat scapă de răspundere.

În termeni sportivi, mai pe înţelesul unor editorialişti, contestaţia în anulare oferă doar şansa rejucării meciului (fără stabilirea unui câştigător mai înainte de rejucare), în timp ce amnistia stabileşte de la început câştigătorul, fără să mai fie nevoie să se mai joace şi meciul. Este o diferenţă mare şi uşor vizibilă între contestaţia în anulare şi amnistie. Pentru aceste motive, rezultă în mod evident că este un mit susţinerea că prin contestaţia în anulare se realizează o amnistie, cu sau fără mască.

  1. Una dintre problemele discutate în spaţiul public este de ce justiţiabilii nu au atacat în contencios administrativ hotărârea din 2014 a colegiului de conducere a ICCJ, prin care a fost stabilită o componenţa nelegală a completelor de 5 judecători. Răspunsul la această întrebare este dat în par. 135 al deciziei nr. 685/2018 a CCR.

În esenţă, pentru justiţiabili atacarea în instanţă a hotărârii colegiului director al ICCJ nu avea un caracter efectiv, eficient, deoarece ei ar fi ajuns, la final, tot „în gura lupului”, adică tot la ICCJ. Mai, precis hotărârea conducerii ICCJ ar fi urmat să fie atacată în prima fază la Curtea de apel şi, în final, în calea de atac, cauza ar fi ajuns tot la ICCJ. Deci, ICCj ar fi fost judecător în propria cauză.

Or, CCR a precizat că procedura prin care justiţiabilul trebuie să formuleze acţiuni care ajung să fie soluţionate de aceeaşi instanţă care a generat conflictul (în speţă, ICCJ) este o procedură de evitat, întrucât trebuie evitate situaţiile în care o persoană devine judecătorul propriei cauze – Nemo debet esse iudex în causa sua (par. 135 din decizia CCR).

Mai mult, CCR a constatat că fiecare complet de 5 judecători trebuia să-şi verifice legala compunere şi să ia din oficiu (din proprie iniţiativă, fără să mai aştepte să ceară asta un justiţiabil) măsuri pentru restabilirea compunerii legale. Astfel, în par. 168 din decizia CCR se menţionează: „Completul de 5 judecători avea posibilitatea să invoce în orice stare a procesului din oficiu excepția nelegalei sale compuneri, având în vedere că încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată se sancționează întotdeauna cu nulitatea absolută.

Deci, cel care trebuia să facă ceva, din proprie iniţiativă, pentru a reintra în legalitate era, în primul rând, fiecare complet de judecată compus nelegal, nu justiţiabilul.

Aici, adică în faptul că ICCJ a fost judecător în propria cauză, s-ar putea afla şi temeiul pentru repunerea în termenul de formulare a contestaţiilor în anulare pentru cauzele soluţionate de completele de 5 judecători începând cu 1 februarie 2014: până la decizia CCR nr. 685/2018, era complet lipsită de eficienţă o contestaţie în anulare pe motivul nelegalei constituiri a completului de 5 judecători, întrucât ea ar fi trebuit soluţionată tot la nivelul ICCJ, a cărei conducere tocmai stabilise, prin hotărâre a colegiului de conducere, că este OK compunerea nelegală a completelor de 5 judecători. Abia după decizia CCR nr. 685 din 7 noiembrie 2018, obligatorie erga omnes (faţă de toţi) începând cu  29 noiembrie 2018 se poate vorbi despre o şansă reală, efectivă a unei contestaţii în anulare întemeiată pe nelegala compunere a completelor de 5 judecători, în perioada 2014-2018. De ce? Pentru că numai începând cu 29 noiembrie 2018, ICCJ nu va putea nega nelegalitatea completelor de 5, deoarece nelegalitatea a fost stabilită, cu caracter obligatoriu şi pentru ICCJ prin decizia CCR din 2018.