Directiva europeană privind drepturile de autor, contestată la nivel mondial

30.11.2017
Print Friendly, PDF & Email

Astăzi, 30 noiembrie, peste 80 de organizații din lume au trimis o scrisoare deschisă miniștrilor europeni care participă la Consiliul Competitivității, pentru a le atrage atenția că Directiva europeană privind drepturile de autor încalcă drepturi și libertăți ale omului, iar adoptarea ei în forma care se discută în prezent poate avea efecte ireparabile. APADOR-CH se află printre semnatari.

Este prima dată când un număr atât de mare de organizații din diverse domenii – drepturi civile și digitale, libertate de exprimare, edituri, media, biblioteci, instituții științifice și de cercetare, instituții educaționale, inclusiv universități, reprezentanți ai creatorilor, consumatori, dezvoltatori de software, întreprinderi din domeniul tehnologiei și furnizori de servicii internet – și-au unit forțele pentru a transmite un mesaj clar și concis mecanismelor europene de decizie:

Semnatarii avertizează statele membre că discuția din jurul directivei privind drepturile de autor se află pe punctul de a aduce prejudicii ireparabile drepturilor și libertăților noastre fundamentale, economiei și competitivității noastre, educației și cercetării, inovării și competiției, creativității și culturii noastre.

Pe larg scrisoarea se referă și la alte 29 de poziții și analize trimise anterior de diverși actori și experți europeni, și care subliniază impactul negativ al revizuirii drepturilor de autor, în special în articolele: 13 (monitorizarea și cenzurarea conținutului încărcat de utilizatori), 11 (drepturile editorilor de presă, așa numite drepturi de autor auxiliare), 3 (text și data mining), 4 (educație), 5 (conservarea patrimoniului cultural) și de la 7 la 9 (lucrări necomerciale).

În acest stadiu, toate argumentele au fost oferite în mod repetat de către toți actorii implicați, și din toate unghiurile posibile. Această scrisoare este un avertisment că înrăutățirea reglementărilor din domeniul drepturilor de autor trebuie oprită înainte de a fi prea târziu”, a declarat Caroline De Cock de la „Copyright pentru Creativitate” – C4C, o coaliție a bibliotecarilor, cercetătorilor, oamenilor de știință și instituțiilor de educație care promovează accesul liber la informații și drepturi digitale.

Semnatarii scrisorii deschise reprezintă:

– organizații europene și mondiale, precum și organizații naționale din 16 state membre ale UE;
– peste 40 de organizații de drepturile omului și care militează pentru libertatea media;
– aproape 70.000 de biblioteci din Europa și aproximativ 100 de milioane de utilizatori ai bibliotecilor europene;
– 1000 de companii în întreaga Europă;
– peste 850 de instituții de învățământ superior din 47 de țări (inclusiv toate statele membre ale UE);
– 100 de furnizori de servicii de internet și companii de găzduire din Europa care deservesc milioane de utilizatori; și multe altele.

Câteva aspecte care au fost aduse și anterior în atenția legislatorilor UE, în legătură cu aspecte problematice din Directiva drepturilor de autor:
„Articolul 13 (…) este disproporționat și ireconciliabil cu garanțiile drepturilor fundamentale din Carta Drepturilor Fundamentale ale UE”  și „conține concepte juridice dezechilibrate și nedefinite care o fac incompatibilă cu acquis-ul existent”.

20 octombrie 2017Recomandare semnată de peste 50 de cadre didactice, privind măsurile de protecție a drepturilor fundamentale și a internetului deschis în cadrul reformei drepturilor de autor a UE. „Articolul 13 din propunerea privind dreptul de autor pe piața unică digitală include obligațiile societăților de internet care ar fi imposibil de respectat fără impunerea unor restricții excesive asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor”.

16 octombrie 2017 – Scrisoarea deschisă a peste 50 de ONG-uri care reprezintă drepturile omului și libertatea mass-media și care solicită legislatorilor UE să elimine articolul 13 din Directivă. „Algoritmii de filtrare vor decide, în cele din urmă, cine poate da share sau nu pe Internet„.

29 septembrie 2017Scrisoare deschisă lansată de Free Software Foundation Europe și OpenForum Europe pentru asigurarea unui ecosistem software liber și cu sursă deschisă, prin revizuirea drepturilor de autor din partea UE. „Articolul 11 ​​va avea (…) efecte negative grave asupra calității presei, a libertății de opinie și a libertății de exprimare a cetățenilor UE„.

25 septembrie, 2017Scrisoare deschisă a coaliției editorilor de mass-media către deputații din Parlamentul European și la Consiliul Uniunii Europene, privind introducerea unui nou drept în temeiul articolului 11 din Directiva privind drepturile de autor. „(…) introducerea de asigurări că articolele 3-9 sprijină noi forme de cercetare și educație și nu lucrează împotriva lor„.

6 septembrie 2017Scrisoare deschisă – a reprezentanților comunităților academice și din educație, cercetare, activiști ai drepturilor digitale din Europa – adresată membrilor Comisiei pentru afaceri juridice (JURI) Parlamentul European, privind modul în care reforma drepturilor de autor din partea UE amenință accesul liber la informație, educație și știință. „Suntem alarmati de faptul ca politicile descrise in articolul 13 propus al textului Comisiei ar putea afecta cresterea inovatiei online pentru startup-urile care exista deja, prevenind in acelasi timp inițiative inovative noi„.

5 aprilie 2017Scrisoarea deschisă a peste 20 de companii de servicii online, adresată deputaților din Parlamentul European, privind prevederile îngrijorătoare din Articolul 13 al directivei.

Semnatarii actualei scrisori sunt:

1 Access Info Europe Europe

2 ActiveWatch Romania

3 Allied for Startups Europe

4 ARTICLE 19 Global

5 Asociación de Internautas Spain

6 Asociación Española de Startups Spain

7 Associação D3 – Defesa dos Direitos Digitais Portugal

8 Associação Nacional para o Software Livre (ANSOL) Portugal

9 Association for Progressive Communications (APC) Global

10 Association for Technology and Internet (ApTI) Romania

11 Association of European Research Libraries (LIBER) Europe

12 Association of Publishers of Periodical Publications (AEEPP) Spain

13 Association of the Defence of Human Rights in Romania (APADOR-CH) Romania

14 Association of the Internet Industry (eco) Germany

15 Austrian Startups Austria

16 Bits of Freedom (BoF) Netherlands

17 BlueLink Civic Action Network Romania

18 Brand24 Poland

19 Bulgarian Helsinki Committee Bulgaria

20 Center for Democracy & Technology (CDT) Global

21 Centrum Cyfrowe Poland

22 Civil Liberties Union for Europe (Liberties) Europe

23 Communia Association Global

24 Computer and Communications Industry Association (CCIA) Global

25 Copyright for Creativity Europe

26 Create Refresh Campaign Europe

27 Creative Commons Global

28 DIGITALEUROPE Europe

29 Dutch Association of Public Libraries (VOB) Netherlands

30 EDiMA Europe

31 Electronic Frontier Foundation (EFF) Global

32 epicenter.works Austria

33 Estonian Association of Information Technology and Telecommunications (ITL) Estonia

34 Estonian Startup Leaders Club Estonia

35 European Bureau of Library, Information and Documentation Associations (EBLIDA) Europe

36 European Digital Rights (EDRi) Europe

37 European Innovative Media Publishers Europe

38 European Internet Services Providers Association (EuroISPA) Europe

39 European University Association (EUA) Europe

40 Factory Berlin Europe

41 Federation of Hellenic Information Technology & Communications Enterprises (SEPE) Greece

42 France Digitale France

43 Free Knowledge Advocacy Group EU (FKAGEU) Europe

44 Free Software Foundation Europe Europe

45 Frënn vun der Ënn Luxemburg

46 German Library Association (dbv) Germany

47 Hermes Center for Transparency and Digital Human Rights Italy

48 Human Rights Without Frontiers Global

49 Hungarian Civil Liberties Union Hungary

50 Index on Censorship Global

51 Initiative gegen ein Leistungsschutzrecht (IGEL) Germany

52 International Federation of Library Associations and Institutions (IFLA) Global

53 ISPA Austria Austria

54 Italian Coalition for Civil Liberties and Rights Italy

55 Italian Internet Service Providers Association (AIIP) Italy

56 Justice & Peace Netherlands

57 Kennisland Netherlands

58 l’Association des Services Internet Communautaires (ASIC) France

59 League of European Research Universities (LERU) Europe

60 Libraries and Archives Copyright Alliance (LACA) Europe

61 Media Development Center Bulgaria

62 Mind the Bridge Global

63 Modern Poland Foundation Poland

64 National Online Printing Association (ANSO) Italy

65 Netherlands Helsinki Committee (NHC) Netherlands

66 Open Knowledge International (OKI) Global

67 Open Rights Group (ORG) UK

68 OpenMedia Global

69 Platform for the Defence of Free Expression (PDLI) Spain

70 Portuguese Association for Free Education Portugal

71 Public Libraries 2020 Europe

72 Robotex Estonia

73 Roma Startup Italy

74 SA&S – Partnership for Copyright & Society Belgium

75 Science Europe Europe

76 SentiOne Poland

77 Silicon Allee Germany

78 SPARC Europe Europe

79 Startup Poland Poland

80 Ubermetrics Germany

81 Wikimedia Deutschland Germany

82 Xnet Spain

83 ZIPSEE Poland