Cum rezolvă România supraaglomerarea din penitenciare, la doi ani după condamnarea la CEDO

26.06.2019
Print Friendly, PDF & Email

Analiza implementării măsurilor privind infrastructura penitenciară și de arest, la care Guvernul s-a angajat în ianuarie 2018, ca urmare a condamnării în cauza REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA

 

București, 26 iunie 2019

 

În aprilie 2017, România a fost condamnată la CEDO în cauza REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA, o hotărâre pilot care are ca obiect supraaglomerarea penitenciarelor şi celelalte condiţii necorespunzătoare de detenţie. Ca urmare a acestei hotărâri, în ianuarie 2018, Guvernul României a comunicat Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (care se ocupă de executarea hotărârilor CEDO) un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor privind supraaglomerarea şi condiţiile necorespunzătoare de detenţie.

Planul de măsuri este un angajament al României că în următorii șapte ani (2018-2024) va moderniza 1351 de locuri de cazare în penitenciare și va construi 8095 de locuri noi. În același plan, Guvernul s-a angajat să amenajeze 1596 de locuri noi în aresturi și să modernizeze 187 din cele existente.

În 2019, al doilea an din cei șapte, ne aflăm în fața unor cifre care arată că Guvernul a făcut: 70 de locuri noi de detenție, a modernizat 282 de locuri existente și a făcut 0 demersuri pentru construirea celor două penitenciare noi promise. Asta înseamnă mai puțin de jumătate din ce a promis (pentru această etapă) în privința penitenciarelor. A reușit să modernizeze și o parte din aresturi, respectiv 147 de locuri.

În același timp, gradul de ocupare a penitenciarelor se menține constant la 111% în 2019, deși prin Legea „recursului compensatoriu” au fost eliberați 14.402 deținuți în perioada 2017-2019.

Gradul de ocupare în aresturi este de numai 55%.

Concluzii

Așadar, construirea de noi locuri de detenţie sau modernizarea locurilor existente, în cazul penitenciarelor, este în întârziere faţă de calendarul stabilit prin planul de acţiune din cauza CEDO Rezmiveş şi alţii c. România.

Opinia APADOR-CH este că pentru rezolvarea problemei privind numărul şi calitatea corespunzătoare a locurilor de detenţie, soluţia rezonabilă şi care, probabil, va stârni cele mai puţine dispute în opinia publică, rămâne şi în prezent construirea accelerată de noi locuri de detenţie şi modernizarea accelerată a celor existente. În conjuncţie cu asigurarea, pe durata detenţiei, a unor programe reale şi eficiente de îndreptare şi reintegrare în societate, precum şi cu crearea de mecanisme de cooperare instituțională care să stimuleze reintegrarea foștilor deținuți în societate după eliberare, prin facilități la angajare și protecție socială, pentru a preîntâmpina recidiva.

 

Condițiile de deținere din aresturi

Reprezentanții APADOR-CH au vizitat zece unități de deținere (aresturi și penitenciare), în perioada februarie-iunie 2019, respectiv: Penitenciarele și Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din Giurgiu, Miercurea Ciuc, Galați, Craiova, București și Târgu Jiu.

Folosirea unor metode alternative de arest precum și investițiile făcute în ultimii ani în reabilitarea centrelor de reținere și arestare preventivă au făcut ca în prezent să nu mai existe supraaglomerare în aresturi, gradul de ocupare fiind mult sub capacitatea centrelor, în toate unitățile vizitate.

Deși s-au realizat ample investiții în multe unități, rămân în continuare de rezolvat diferite aspecte ce țin de igiena spațiilor, de amplasarea unui număr prea mare de paturi în camere, raportat la suprafața acestora sau alte aspecte cum ar fi:

  • Există în continuare camere fără grup sanitar în care arestații folosesc pe timpul nopții clasica găleată pentru a-și face nevoile, iar pe timpul zilei sunt nevoiți să apeleze la bunăvoința ofițerilor pentru a fi scoși la toaletă sau duș;
  • În unele aresturi amenajate la demisol sau subsol există în continuare problema iluminării și a aerisirii insuficiente a camerelor. Chiar dacă au fost montate aparate de aer condiționat, în unele locuri acestea nu funcționează sau oricum ele nu țin loc de lumină naturală și aer proaspăt;
  • În majoritatea aresturilor nu există asistență medicală dedicată arestaților, ci același personal medical al Inspectoratelor județene de poliție, care acordă asistență medicală cadrelor, consultă și arestații. Iar această asistență nu este asigurată în permanență;
  • Peste tot lipsește asistența psihiatrică sau psihologică, deși un procent important din populația carcerală are probleme de sănătate mintală;
  • În majoritatea aresturilor, dreptul la cumpărături al arestaților este rezolvat prin trimiterea „la piață” a cadrelor de poliție, ceea ce le știrbește acestora din prestanța funcției, fiind practic transformați în curieri pentru arestați;

 

Condițiile de deținere din penitenciare

În sistemul penitenciar, în ciuda eliberărilor importante din ultimii doi ani, gradul de aglomerare continuă să depășească capacitatea de deținere. Investițiile în modernizarea spațiilor existente sau în amenajarea altora noi sunt deocamdată lipsite de anvergura necesară pentru a se putea observa o îmbunătățire considerabilă.

Pentru îmbunătățirea traiului deținuților, în 2019 a fost dublată alocația de hrană de la 3,5 lei/zi/deținut la 7 lei/zi/deținut și s-a majorat substanțial valoarea materialelor igineico-sanitare primite lunar de fiecare deținut.

Conform calculelor administrative, cheltuielile lunare cu un deținut sunt de 505 lei, la care se adaugă cuantumul reprezentând salariile personalului.

Cu puține excepții, cum ar fi noul și modernul corp de clădire de la Penitenciarul Giurgiu, dat în folosință chiar la începutul anului 2019, în celelalte penitenciare vizitate au fost observate încercări de reabilitare a spațiilor existente, mici cosmetizări ale camerelor, scoaterea celui de-al treilea rând de paturi suprapuse pentru a conferi astfel un aer mai puțin înghesuit camerelor existente.

În general persistă următoarele:

  • Igiena deficitară în multe din camerele de deținere sau din blocurile alimentare;
  • Grupuri sanitare dezafectate sau insuficiente pentru numărul deținuților dintr-o cameră și un program de apă caldă prea scurt pentru a ajunge toți să se spele;
  • Cadre medicale puține sau deloc (cu excepția Penitenciarului Galați, toate celelalte vizitate aveau deficit de medici sau nu aveau deloc – cazul Miercurea Ciuc);
  • Ca și în cazul aresturilor, lipsa cronică a personalului medical psihiatric;
  • Lipsa unor programe de testare, la intrarea în sistemul penitenciar, pentru boli cu transmitere sexuală și în general lipsa metodelor de prevenire a răspândirii acestor boli, de exemplu prezervative;
  • Lipsa unor programe eficiente de calificare a deținuților, pentru facilitarea reintegrării lor după eliberare;
  • Personal insuficient pentru realizarea unor activități socio-educative de care majoritatea deținuților spun că au nevoie;
  • Insuficiente locuri de muncă pentru deținuți, cu sau fără plată. În condițiile în care piața muncii din România duce lipsă de personal, iar penitenciarele dețin oameni care vor să muncească, ar fi de dorit ca Ministerul Justiției să găsească soluții împreună cu Ministerul Muncii pentru a pune în legătură cele două segmente;
Citește pe larg analiza APADOR-CH și concluziile din vizitele de monitorizare

 

*

Aceste date, precum și analiza completă pe care o puteți citi aici, au la bază informații solicitate de APADOR-CH, în baza Legii 544/2001, de la Administrația Națională a Penitenciarelor și de la Inspectoratul General al Poliției Române, precum și observații făcute de reprezentanții asociaței în vizitele efectuate în zece penitenciare și aresturi din România.

Vizitele de monitorizare realizate în cadrul acestui proiect au fost posibile datorită sprijinului financiar acordat de Ambasada Olandei la București.

În privința educației, penitenciarul nu poate să facă mai mult decât face școala din om!

Prezentarea rezultatelor acestui proiect a avut loc miercuri, 26 iunie 2019, în prezența reprezentanților autorităților și a presei. Iată și câteva din intervențiile celor prezenți:

Cătălin Blejan, consilier al ministrului justiției – observațiile APADOR-CH sunt corecte, doamna ministru e direct interesată de susținerea tuturor măsurilor necesare pentru îndeplinirea planului de măsuri la care s-a angajat statul român. Vom avea și întâlniri cu ANP pentru a vedea ce poate fi accelerat din măsurile întârziate. Între timp, din luna martie s-a mai avansat cu etapele birocratice pentru cele două penitenciare noi, respectiv s-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate la unul dintre ele, cel de la Unguriu. În legătură cu preluarea clădirii de la Bumbești-Jiu, de la jandarmerie, vom relua discuțiile, însă trebuie avut în vedere că preluarea unor spații care nu au fost gândite pentru detenție, și transformarea lor în penitenciare, chiar dacă poate părea mai ieftină azi, pe termen lung se poate dovedi păgubos, întrucât ar necesita tot timpul îmbunătățiri. Mult mai eficient este să construim din start spații speciale pentru detenție, la standarde moderne.

Magda Ștefănescu, adjunct al Avocatului Poporului – confirmăm aspectele semnalate de APADOR-CH, în rapoartele noastre de monitorizare se pot găsi aspecte similare sau în completare. În plus față de concluzia APADOR-CH, privind construcția de spații noi, considerăm că este necesară și o politică penală de reducere a pedepselor sau de găsire a unor alternative de pedeapsă cu închisoarea (muncă în folosul comunității etc). Astfel de instrumente alternative, s-a văzut, au dat rezultate la descongestionarea aresturilor.

Mihai Popescu, GRADO – susțin ideea cu politica penală. Costurile pe care le presupune actuala politică penală a statului sunt mari, plus că modul în care se mișcă lucrurile ne arată că nu vom fi gata cu locurile noi la care ne-am angajat până în 2024,  deci trebuie găsite și alte soluții. România are în acest moment una dintre cele mai mari medii ale pedepselor din Europa. O reducere cu șase luni a duratei pedepselor și scoaterea unor pedepse din categoria celor privative de libertate ar fi de natură să scadă mai rapid numărul de deținuți. Desigur, i-ar duce în sarcina probațiunii, unde sunt alte costuri. În paralel trebui regândită o strategie de reintegrare a deținuților după liberare. Ei nu se înghesuie să se angajeze după ce sunt eliberați, pe salariu minim, pentru că mai ales în marile orașe asta nu le permite să supraviețuiască. Și atunci recidivează. Ar trebui să îi calificăm în meserii din care să se poată susțină când ies, iar în timpul executării pedepsei să existe o formă de presiune asupra lor pentru a presta munci. Nu sunt de acord cu munca forțată, dar e nevoie să fie convinși de utilitatea prestației unei munci în timpul detenției.

Nadia Cantemir, avocat Baroul București – vorbim mai mult despre construirea de spații noi și de modul în care statul trebuie să se achite de angajamentele pe care și le-a luat față de CEDO, însă cred că ar trebui să vorbim despre resocializarea acestor oameni, pentru că acesta este scopul pedepsei. Calificarea lor într-o meserie care să le permită să se reintegreze social când ies…

Laurenția Ștefan, Administrația Națională a Penitenciarelor – avem această strategie de reintegrare votată în 2015 și care implică deopotrivă Ministerele educației, muncii, internelor și justiției. A demarat greu și încă se derulează, iar în 2017-2018 lucrurile au început să se miște. Va fi prelungită această strategie, însă trebuie să vă spun că am constatat că interesul societății civile (instituționalizate) în această chestiune nu este cel pe care l-am dori. Practic nu are cine să-i preia pe acești oameni după ce ies din penitenciar, nu este o preocupare din partea societății civile să-i primească.

Magda Ștefănescu, AVP – într-adevăr, cine îi supraveghează pe acești oameni după ce se eliberază e o problemă, cine îi ajută să-și găsească locuri de muncă… există agențiile de ocupare a forței de muncă…

Mihail Popescu, GRADO – există și direcțiile generale de asistență socială, în sarcina cărora ar trebui să intre, însă se întâmplă că dacă ei se stabilesc după eliberare în București sau Constanța sau orice alt oraș, dar nu au domiciliul, reședința acolo, direcția de protecție socială nu îi poate ajuta, nu e în sarcina lor. Iar numai ca să se înscrie la cantina socială le trebuie 20 de hârtii. Pe care trebuie să-i ajute cineva să le capete dacă nu-i duce mintea.

Adrian Neagoe, sindicatul lucrătorilor de penitenciar – viteza melcului cu care se petrec lucrurile în sistem vine și din legislație. De exemplu instituțiile și-au făcut un plan de investiții, în care au alocat niște sume cu forța de muncă. Or Guvernul tocmai a schimbat aceste costuri prin modificarea legislației privind salarizarea în construcții, și astfel toate planurile instituțiilor publice au fost aruncate în aer. În privința educației, penitenciarul nu poate să facă mai mult decât face școala din om. Apoi, spațiile noi apar, ați văzut și la Giurgiu corpul nou, dar personalul rămâne același, trebuie să se investească și în personal.

Serviciul de Probațiune București – După 2014 s-a mutat presiunea din sistemul penitenciar în sistemul de probațiune. Avem 100.000 de persoane în evidență, dublu sau triplu față de câți gestionam înainte de 2014, cu aproape același număr de personal. Numărul de angajați din probațiune și sediile necesare costă și asta bani… orice soluție alegi, costă!

 

Ministerul Justiției răspunde în octombrie la acest raport transmis în iunie