Comunicate

  • După doi ani de procese am obținut „manualul de bune practici” al poliției

    07.12. 2017

    Dar acum MAI discută modificarea lui, așa că citiți-l pe ăsta aflat în vigoare, ca să știți ce drepturi aveați până acum când vă întâlneați cu poliția. Ce se va schimba în el aflați dacă participați la dezbaterea organizată de MAI, luni, 11 decembrie

  • Directiva europeană privind drepturile de autor, contestată la nivel mondial

    30.11. 2017

    80 de organizații europene și mondiale, 70.000 de biblioteci și 100 de milioane de utilizatori ai bibliotecilor europene, companii și instituții de învățământ cer legislativului european să nu adopte directiva drepturilor de autor în forma actuală.

  • Cerem CSM consultarea reală a societății civile

    23.11. 2017

    Victor Alistar, reprezentantul societății civile în CSM, s-a consultat cu jucătorii de paintball și cu salvamontiștii despre cum ar trebui să arate relația dintre sistemul judiciar și mass media.

  • Cerem PSD să-și asume poziția în privința soartei sectorului neguvernamental

    22.11. 2017

    Proiectul de lege inițiat de parlamentarii PSD Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae, prin care se dorește o „transparentizare” prin desființare a sectorului neguvernamental, a trecut tacit de Senat în această săptămână, în pofida numeroaselor proteste pe care mai multe organizații ale societății civile le-au făcut ...

  • Manuela Ștefănescu, 1943-2017

    21.11. 2017

    Unul dintre membrii APADOR-CH, încă de la începuturi, un om care a avut de-a lungul ultimilor 25 de ani o contribuție importantă la definirea și respectarea drepturilor civile în România, nu mai este printre noi.

  • Huiduitul la proteste ar putea fi sancționat cu închisoare de la 3 luni la un an

    07.11. 2017

    APADOR-CH cere clarificarea sau eliminarea unor propuneri de modificare a legilor poliției, de natură să încalce drepturi ale omului sau să favorizeze abuzuri ale polițiștilor – de la incriminarea unor simple huiduieli la proteste până la rețineri pe durată nedeterminată sau obligarea cetățenilor să stea ...

  • Trei organizații din România cer UE să nu cenzureze Internetul

    16.10. 2017

    ApTI, APADOR-CH și ActiveWatch semnează scrisoarea adresată Comisiei Europene, inițiată de Liberties.eu, împotriva monitorizării și filtrării conținutului pe Internet