Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cauza Olteanu împotriva României

14.04.2009
Print Friendly, PDF & Email

Astăzi, 14
aprilie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauza Olteanu împotriva României şi a condamnat
statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la rele tratamente. Reclamantul,
Nicu Olteanu, a fost susţinut în demersurile sale în faţa Curţii Europene de
APADOR-CH prin avocaţii cu care colaborează.

Reclamantul s-a
plâns în faţa Curţii Europene că, în mai 1997, a fost agresat de către doi
poliţişti şi că în urma agresiunii a suferit un traumatism cranian însoţit de
numeroase echimoze. Mai grav, cei doi poliţişti au folosit împotriva sa
armamentul din dotare provocându-i o rană în talpa stângă, deşi incidentul în
care a fost implicat reclamantul a fost unul minor (reclamantul era suspectat
de furtul a şase sticle de apă minerală). Reclamantul s-a mai plâns Curţii
Europene că plângerea sa penală împotriva agresorilor s-a finalizat cu o
soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Mai mult, reclamantul a arătat că
statul român nu i-a asigurat un tratament medical adecvat în urma agresiunii a
cărei victimă fusese şi a insistat asupra faptului că a fost dus la
comisariatul de poliţie spre a i se lua un interogatoriu imediat după ce a
suferit o operaţie chirurgicală prelungită al cărei scop a fost extragerea
corpurilor metalice din talpă.

Curtea Europeană
a constatat încălcarea articolului 3 al Convenţiei Europene, atât sub aspect
material, pentru că reclamantul a fost supus de agenţi ai statului român unor rele
tratamente, cât şi sub aspect procedural, pentru că statul român nu a dispus o
anchetă efectivă cu privire la aceste rele tratamente. De asemenea, Curtea
Europeană a constatat încălcarea articolului 3 deoarece autorităţile statului
român nu i-au asigurat reclamantului un tratament medical adecvat urmărilor
agresiunii a cărei victimă fusese.

Textul integral
al hotărârii este disponibil în limba franceză pe site-ul www.echr.coe.int.

14 aprilie 2009

APADOR-CH

Pentru detalii
suplimentare: Diana-Olivia Hatneanu – director executiv APADOR-CH, telefon 0733.078.718