Învoirea deținuților și arestaților, pentru înmormântări în familie, a devenit un drept

Parlamentul a adoptat modificările la Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. Printre modificări se regăsesc câteva amendamente susținute de APADOR-CH privind învoirea din motive umanitare a persoanelor arestate și condamnate.

APADOR-CH a cerut Parlamentului încă din martie 2017 să modifice legislația astfel încât să preîntâmpine situații din nefericire apărute în ultima vreme, în care unii deținuți s-au sinucis pentru că nu li s-a dat voie să participe la înmormântarea unui membru din familie.

Principalul obstacol era în art. 171 care nu prevedea un drept al deţinutului de a fi învoit din penitenciar în această situaţie specială, ci doar o posibilitate, asupra căreia trebuia să decidă conducerea penitenciarului. Iar uneori conducerea nu aproba astfel de învoiri mai degrabă din motive biocratice. Pentru a spera la învoire, deţinutul trebuia să depună la conducerea penitenciarului copia certificatului de deces. Or, fiind în penitenciar, deţinutului îi era greu să producă şi să depună acea copie, mai ales în situaţia în care deţinutul rămâne fără familie în urma cazului de deces sau cei din familia sa nu se pot deplasa suficient de repede la penitenciar.

Concret, modificările aduse legii stipulează că învoirea din motive umanitare devine un drept, nu doar o posibilitate, drept garantat atât condamnaților cât și arestaților, care până acum nu aveau nici măcar posibilitatea de a cere învoire. Un astfel de caz a fost al Danielei Tarău, arestată și condamnată pe nedrept în 2001, și care nu a putut participa la înmormântarea tatălui ei deoarece legea interzicea învoirea arestaților.

Modificările aduse legii

7. La articolul 68, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:
„(7) Persoanele condamnate au dreptul de a participa, în condiţiile legii, la înhumarea sau incinerarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică.”

8. După articolul 80 se introduce un nou articol, cu următorul cuprins: „Dreptul de a participa la ceremonia funerară Art. 80
(1) Permisiunea de ieşire din penitenciar se acordă pentru participarea pe teritoriul ţării, a persoanei condamnate la înhumarea sau incinerarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică.
(2) Solicitarea pentru ieşirea din penitenciar pentru cazul prevăzut la alin. (1) va fi însoţită de precizarea, de către deţinut, a locului din ţară unde urmează să se deplaseze şi a itinerarului urmat. Verificările privind existenţa cazului de deces invocat în cererea de acordare a permisiunii de ieşire se efectuează de conducerea penitenciarului, în cel mult 24 de ore de la formularea cererii. Dacă verificările nu se finalizează în termenul de 24 de ore, permisiunea va fi acordată.
(3) Permisiunea de ieşire din penitenciar pentru cazul prevăzut la alin. (1) se acordă, pe o durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate. Conducerea penitenciarului va asigura pază pe toată durata permisiunii de ieşire pentru condamnatul cu privire la care apreciază că prezintă un pericol pentru ordinea publică în cazul ieşirii din penitenciar.
(4) Formularea cu rea-credinţă de cereri pentru cazul prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară foarte gravă.”

13. La articolul 110, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) şi (12), cu următorul cuprins:
„(11) Persoanele arestate preventiv au dreptul, în aceleaşi condiţii ca şi persoanele condamnate, de a participa la înhumarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică. Nu beneficiază de acest drept persoanele arestate preventiv pentru participarea la săvârşirea faptei care a produs decesul pentru care se solicită permisiunea de ieşire din arest.
(12) Pe durata învoirii sunt interzise contactarea sau purtarea de discuţii cu orice persoană implicată, în orice calitate, în cauza în care s-a dispus arestarea preventivă, precum şi orice acţiune care ar duce la îngreunarea, tergiversarea sau zădărnicirea urmăririi penale. Încălcarea acestei interdicţii constituie abatere disciplinară foarte gravă.”
14. La articolul 162, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:
„(11) Persoanele internate au dreptul, în aceleaşi condiţii ca şi persoanele condamnate, de a participa la înhumarea sau incinerarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră, ori bunic sau bunică.”

 

Din păcate o categorie de arestați tot a fost omisă de la acest drept, și anume arestații pentru ucidere din culpă. Actualul text de la articolul 13 nu face distincția între uciderea din culpă și uciderea cu intenție, prin urmare dreptul la învoirea din motive umanitare nu le este acordat persoanelor arestate pentru săvârșirea faptei care a produs decesul, chiar dacă de exemplu acea persoană a fost autorul unui accident auto din culpă în urma căruia i-a murit o persoană din familie. APADOR-CH va milita în continuare pentru introducerea acestui drept în lege și pentru astfel de cazuri.

Modificările legislative propuse de APADOR-CH privind recunoaşterea unui nou drept al persoanelor private de libertate au fost adoptate de Parlament printr-o lege care mai cuprinde şi alte noi prevederi legate de executarea pedepselor, care nu au ca iniţiator asociaţia (de exemplu, introducerea posibilităţii executării pedepsei la domiciliu). Cu privire la regimul executării pedepsei la domiciliu (“detenţia la domiciliu”) legea recent adoptată a fost atacată la Curtea Constituţională, ceea ce face ca intrarea în vigoare a întregii legi să se amâne până la soluţionarea acestei probleme.

Tags:

One Response to “Învoirea deținuților și arestaților, pentru înmormântări în familie, a devenit un drept”

  1. Mironescu I 07/10/2018 5:26 PM #

    N-ați vrea să, zic și eu, o idee absurdă, militați și pentru drepturile celor care NU sunt în pușcării?
    Adică na, înțeleg, e unul care fură, omoară, violează, dar trebuie să-i respectăm drepturile. Să-l lăsăm în libertate, nu mult, doar vreo cinci zile, că poate nu ajunge la cel care l-a reclamat, condamnat, etc, sau poate nu fuge prin Madagascar, Costa Rica… Fraierul furat/omorât/violat… eh, asta e, dacă n-a știut să se descurce, să suporte. Și poate data viitoare se va gândi mai bine cine-i face legile sau cine-i păzește pe paznici.

    Întreb pentru un prieten, nu vă faceți griji mari să-mi răspundeți. Mai bine vedeți cum faceți să eliberați pușcăriașii, că, deh, oameni sunt și ei și ținuți în închisori se stresează prea tare…

Leave a Reply