Jurisprudenţa CEDO

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Guzzardi împotriva Italiei, 6/11/1980

Stare de fapt: reclamant consemnat la şedere pe o insulă şi nu deţinut într-un loc închis, dar care dispunea de un spaţiu limitat, se găsea sub o supraveghere strictă din partea agenţilor statului şi nu putea avea decât contacte foarte reduse cu persoanele de pe insulă sau cu familia.

Analiza Curţii Europene

92. Curtea reaminteşte că proclamând „dreptul la libertate”, paragraful 1 al articolului 5 vizează libertatea fizică a persoanei; el are ca scop să asigure că nimeni nu este lipsit de libertate în mod arbitrar … Pentru a stabili dacă o persoană este „lipsită de libertate” în sensul articolului 5, trebuie să se plece de la situaţia sa concretă şi să se ia în considerare un ansamblu de criterii cum ar fi genul, durata, efectele şi modalităţile de executare a măsurii în cauză (hotărârea Engel şi alţii din 8 iunie1976, Seria A nr. 22, p. 24, §§ 58-59).

Concluzia: reclamantul a fost privat de libertate
Mogoş împotriva României, 06/5/2004

Stare de fapt: reclamanţi apatrizi, de origine română care a făcut obiectul unei returnări pe teritoriul României în baza unei convenţii bilaterale cu Germania. Datorită refuzului lor de a intra pe teritoriul României, reclamanţii au fost internaţi la Centrul de tranzit de la Otopeni în vederea clarificării situaţiei lor juridice.

Analiza Curţii Europene

Curtea observă că problema care se pune este aceea a exercitării opţiunii de a intra pe teritoriul român şi de a părăsi centru de tranzit. Ea ia act de poziţia fermă a reclamanţilor în această privinţă: ei refuză să intre pe teritoriul român sau să aibă raporturi juridice cu statul român. Curtea observă că reclamanţii nu sunt nici arestaţi nici deţinuţi de autorităţile române, neexistând vreo decizie judiciară în acest sens. Având în vedere posibilitatea reclamanţilor de a părăsi centrul de tranzit în orice moment şi refuzul lor de a folosi această posibilitate, Curtea apreciază că situaţia astfel creată nu este imputabilă statului pârât.

Concluzia: reclamanţii nu au fost privaţi de libertate
Creangă împotriva României, 15/6/2010

Situaţia de fapt: în octombrie 2003, reclamantul a fost reţinut timp de 11 ore la sediul PNA (de la orele 9:00 la orele 20:00) pentru audieri şi ulterior arestat preventiv.

Analiza Curţii Europene

45. Sensibilă la vulnerabilitatea specială a persoanelor care se află sub controlul exclusiv al agenţilor statului, Curtea reaminteşte că procedura prevăzută de Convenţie nu se pretează întotdeauna la o aplicare riguroasă a principiului affirmanti incumbit probatio (cel care afirmă trebuie să facă proba) (mutatis mutandis, Khoudoyorov c. Rusiei, no 6847/02, § 113, CEDH 2005-X (extrase)). Într-adevăr, atunci când o persoană acuză agenţilor statului că au violat drepturile care îi sunt garantate de Comvenţie, proba poate rezulta dintr-un mănunchi de indicii sau de prezumţii irefragabile, suficient de grave, precise şi concordante(mutatis mutandis, Salman c. Turciei [MC], no 21986/93, § 100, CEDH 2000-VII).
46. Curtea observă că în cauză nu este contestat că reclamantul s-a prezentat la sediul parchetului pe 16 iulie 2003 şi că a făcut declaraţii la orele 10 şi ulterior 20. Curtea observă că dacă prima declaraţie nu menţionează dacă reclamantul a fost audiat în calitate de persoană urmărită penal, la cea de-a doua declaraţie a fost informat că era bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni.
47. Curtea observă că Guvernul nu a furnizat informaţii concrete privind atitudinea autorităţilor cu privire la situaţia reclamantului în timpul zilei de 16 iulie 2003. Astfel, nu au fost furnizate Curţii nici informaţii privind faptul dacă reclamantul ar fi părăsit sediul parchetului, de exemplu prin consemnarea informaţiilor cu privire la persoanele care intră sau ies din sediul instituţiei şi nici demersurile făcute de autorităţi pentru a-l informa cu privire la posibilitatea de a părăsi sediul parchetului.
48. Curtea mai arată că în timpul zilei de 16 iulie 2003, parchetul a declanşat urmărirea penală şi că, în timpul serii, a cerut arestarea sa preventivă. Derularea evenimentelor din cursul zilei, aşa cum rezultă din dosar – interogatoriu, urmărire penală, un al doilea interogatoriu în calitate de inculpat, arestare preventivă – permite concluzia că reclamantul a rămas toată ziua la sediul parchetului şi că nu a fost liber să-l părăsească.

Concluzia: reclamantul a fost privat de libertate. La cererea Guvernului, cauza a fost retrimisă în faţa Marii Camere formate din 17 judecători. Marea Cameră a menținut soluția ințială pe 23 feb 2012.

<< Reglementări internaţionale Legislația țărilor din UE >>