Raportul de activitate al APADOR-CH – 1999

30.01.1999
Print Friendly, PDF & Email

Raport Anual 1999

INTRODUCERE

I. LEGISLATIE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

II. POLITIA: CADRUL LEGISLATIV, SITUATIA DIN ARESTURI, CAZURI INDIVIDUALE

III. EXECUTAREA PEDEPSELOR IN UNITATILE DIRECTIEI GENERALE A PENITENCIARELOR

IV. LIBERTATEA DE RELIGIE

V. MINORITATI NATIONALE

VI. ALTE ACTIVITATI

INTRODUCERE

O evolutie contradictorie, astfel poate fi caracterizata pe scurt situatia drepturilor omului in Romania pe parcursul anului 1999.

Nici anul 1999 nu a adus decat in mica masura ameliorarea asteptata a legislatiei destinate protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. In materia drepturilor civile ale persoanelor, restantele sunt in continuare serioase. Nu au fost amendate nici in acest an legislatia penala, inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, Legea sigurantei nationale, Legea politiei etc. Nici in acest an nu a fost adoptata o lege a accesului persoanelor la informatia de interes public, ceea ce face sa fie mentinute restrictiile instituite prin legislatia anterioara anului 1990, cu totul incompatibile cu normele democratice ale unei societati deschise. Este drept ca in toamna anului 1999 Guvernul a initiat, in domeniile amintite, proiecte de legi pe care le-a inaintat Parlamentului spre adoptare. Multe dintre ele vor putea, in masura in care vor fi insusite si amendate de Parlament, sa asigure o mai mare compatibilitate a legislatiei si practicii din Romania cu standardele europene. Situatia aceasta are semnificatia unui pas inainte si pentru ca este pentru prima oara cand la nivel guvernamental „vointa politica” trece de la stadiul declarativ la cel al demersurilor concrete.

Printre putinele masuri concrete in domeniul protectiei drepturilor civile se numara adoptarea, in vara lui 1999, a Legii cu privire la inlocuirea pedepsei cu inchisoarea contraventionala cu munca in folosul comunitatii. Instituirea, in aceasta materie, a unei practici generalizate in tarile cu sistem democratic consolidat si reducerea, chiar si numai cu un mic procent, a supraaglomerarii din penitenciare sunt consecintele importante ale noii legi.

O situatie speciala a continuat sa cunoasca problematica libertatii de credinta si religie. O legislatie mai mult decat deficitara si o practica pe masura a autoritatilor administrative si judiciare au facut ca si in 1999 in calea celor mai multe dintre comunitatile religioase din Romania sa fie puse obstacole care au afectat, in chiar substanta ei, libertatea de religie si credinta. In ultima parte a anului, Guvernul a adoptat si a supus dezbaterii Camerei Deputatilor un proiect de Lege privind regimul general al cultelor religioase, care contine prevederi de natura sa incalce libertatea de constiinta, de religie si credinta.

Ca si in anii precedenti, APADOR-CH a avut in atentie procesul legislativ in materia drepturilor si libertatilor fundamentale. Demersurile facute pe langa autoritatile implicate au fost corelate cu colaborarea pe care asociatia a avut-o cu alte organizatii neguvernamentale.

Colaborarea asociatiei cu Directia Generala a Penitenciarelor a fost constant buna. Cu toate ca nici in acest an nu a fost adoptata o noua legislatie penitenciara, responsabilii DGP au facut eforturi importante pentru ameliorarea conditiilor de detentie. Relatiile cu Inspectoratul General al Politiei au fost bune, APADOR-CH reusind sa-si realizeze programul pe care si l-a propus, de monitorizare a conditiilor din aresturile IGP si a relatiilor politistilor cu persoanele fizice.

In 1999, statul roman a pierdut 2 procese la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului de la Strasbourg (cazurile Brumarescu si Dalban, primul vizand respectarea dreptului la proprietate iar al doilea fiind foarte important pentru schimbarea legislatiei – si a mentalitatilor – in domeniul libertatii de exprimare).

Up

I. LEGISLATIE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

In a doua jumatate a anului 1999, guvernul a introdus in Parlament mai multe proiecte de legi noi sau de modificare a legilor in vigoare.

APADOR-CH s-a concentrat pe acele proiecte de lege (noi sau vizand modificarea celor in vigoare) care se refera direct la domeniile sale de activitate: Codul penal, Codul de procedura penala, Legea Politiei, Statutul Politistului, Legea cu privire la regimul executarii pedepselor, Legea probatiunii, Statutul personalului din penitenciare, Legea privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu, Legea accesului la informatie. Toate aceste proiecte de lege au fost introduse de Guvern in Parlament in toamna anului 1999, cu exceptia Legii privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu, aflata in parlament inca din 1993 si a Statutului personalului din penitenciare care, pana la sfarsitul anului 1999, nu a fost transmis legislativului.

In prima parte a anului 1999, APADOR-CH a facut parte dintr-un grup de lucru, coordonat de Centrul de Resurse Juridice, care a inclus reprezentanti ai mai multor organizatii neguvernamentale si experti. Grupul a transmis comentariile si sugestiile sale Ministerului Justitiei inainte ca acesta sa finalizeze proiectele de lege – in principal Codul penal, Codul de procedura penala si Legea privind regimul executarii pedepselor – si sa le prezinte Guvernului. Forma sub care aceste texte au fost introduse in Parlament ca initiativa a Guvernului arata ca unele sugestii ale grupului de lucru au fost luate in considerare iar altele nu.

APADOR-CH a pregatit apoi comentarii pe proiectele de lege introduse in Parlament si le-a distribuit membrilor comisiilor de specialitate.

APADOR-CH a transmis toate materialele sale si altor organizatii neguvernamentale cu preocupari in unul sau mai multe din domeniile vizate de proiectele de lege, solicitandu-le ca, daca sunt de acord cu opiniile asociatiei, sa le sustina – integral sau partial – prin scrisori sau contacte directe cu parlamentarii.

Un caz aparte il constituie proiectul de lege cu privire la libertatea cultelor in Romania. La introducerea proiectului in Parlament, APADOR-CH a dat un comunicat de presa cu referire numai la capitolul ce reglementeaza constituirea si functionarea asociatiilor religioase. S-au stabilit apoi contacte cu reprezentantii unor culte si asociatii religioase din Romania, precum si cu organizatii internationale preocupate de libertatea de constiinta si religioasa in vederea stabilirii unei strategii comune.

Raportul asociatiei pe 1999 este structurat pe capitole. Legea politiei si Statutul politistului sunt prezentate la capitolul „Politie”, Legea regimului executarii pedepselor si Probatiunea – la capitolul „Penitenciare” iar legea cultelor, la capitolul „Minoritati religioase” .

Majoritatea comentariilor la textele de lege sunt prezentate in raportul anual sub forma de rezumate sau extrase.

1. Codul penal

Guvernul a ales solutia impartirii initiativei legislative de modificare a Codului penal in doua:

a) un text intitulat „Proiect de lege pentru armonizarea unor dispozitii din Codul penal si Codul de procedura penala cu Rezolutia 1123(1997) a Consiliului Europei”, care se refera la articolele ce incrimineaza relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex, la infractiuni contra demnitatii (insulta, calomnia) si la infractiuni contra autoritatilor (ofensa adusa autoritatii si ultrajul);

b) al doilea text – Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Codului penal – care are in vedere restul articolelor din cod.

In primul proiect, infractiunea de insulta (art.205) este mentinuta eliminandu-se numai pedeapsa cu inchisoarea iar la infractiunea de calomnie (art.206), s-au micsorat doar limitele pedepsei privative de libertate (2 luni la 2 ani fata de 3 luni la 3 ani in prezent);

APADOR-CH cere abrogarea ambelor articole. „Delictele de opinie” nu trebuie sa atraga raspunderea penala ci doar pe cea civila, daca se dovedeste reaua credinta.

Proiectul mentine – nemodificata – infractiunea denumita „comunicarea de informatii false” (art.168/1: „Comunicarea sau raspandirea, prin orice mijloace, de stiri, date sau informatii false ori documente falsificate, daca fapta este de natura sa aduca atingere sigurantei statului sau relatiilor internationale ale Romaniei se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani”). Desi textul nu se refera in mod expres la presa este evident ca riscul cel mai mare este pentru jurnalisti care, prin natura profesiei lor, „raspandesc” „stiri, date sau informatii…ori documente”;

APADOR-CH crede ca acest articol trebuie abrogat deoarece formularea extensiva permite ca si judecatile de valoare sa intre sub incidenta acestui articol. In plus, nu exista nici macar minima garantie a posibilitatii de stabilire a bunei sau relei credinte a ziaristului.

APADOR-CH mai considera ca ar fi trebuit abrogat si art.236 (care pedepseste „orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei” ori „pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritatile”), deoarece respectul fata de insemne sau embleme nu se castiga prin frica de sanctiuni. Alte tari, de exemplu Germania si SUA, au considerat ca atacurilor impotriva simbolurilor nationale fac parte din libertatea de exprimare si nu trebuie pedepsite.

Asociatia a mai cerut si modificarea art.166 si 317 („propaganda in favoarea statului totalitar” si „nationalist sovina”) in sensul introducerii unei conditii referitoare la existenta unui pericol real ca acele idei, concepte sau doctrine sa fie puse in practica.

Trebuie precizat ca art.200 (relatii sexuale intre persoane de acelasi sex), art.238 (ofensa adusa autoritatii) si 239 paragraf 1 (ultraj verbal) sunt propuse pentru abrogare, lucru pe care APADOR-CH il sustine de multi ani.

In privinta celui de al doilea proiect privind modificarea Codului penal, APADOR-CH a pregatit un amplu comentariu. Cele mai importante aspecte sunt urmatoarele:

– APADOR-CH cere renuntarea la nou instituita raspundere penala a persoanelor juridice deoarece, pe de o parte, potrivit principiului actual al dreptului penal, raspunderea penala este individuala, iar legislatia actuala prevede modalitati suficiente pentru angajarea raspunderii penale (si civile) a persoanelor fizice, iar pe de alta, prin sanctiunile propuse (art.51/2) se lezeaza grav libertatea de asociere;

– art.52 introduce, in mod surprinzator si in contradictie cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale semnate de Romania, definirea pedepsei si a scopurilor acesteia ca fiind „o masura de contrangere care prin natura sa cauzeaza condamnatului o suferinta fizica sau morala precum si un mijloc de reeducare a acestuia.” (subl.n.). Existenta, in mod obligatoriu, a unor suferinte fizice si morale in perioada executarii pedepsei este inacceptabila. Suferintele fizice sunt excluse, in virtutea prevederilor Constitutiei si a documentelor internationale iar suferintele psihice, chiar daca exista pe perioada detentiei, nu pot fi un scop al pedepsei;

– proiectul nu propune modificarea in nici un fel a art.64,65 si 71 privind interzicerea unor drepturi civile si politice. APADOR-CH considera ca:

a) interdictia cumulativa a drepturilor „de a alege si de a fi ales” (art.64 lit a) este nejustificata. Daca dreptul „de a fi ales” poate fi restrans in mod temporar, pentru dreptul „de a alege” nu pot exista motive. Persoanele condamnate trebuie sa-si poata exercita dreptul de vot ca orice cetatean;

b) interdictia dreptului de „a exercita o profesie” (art.64 lit.c) (cea pe care o exercita in momentul comiterii infractiunii) este absurda, pentru ca se cere, practic, persoanei condamnate, sa se recalifice;

c) interzicerea exercitarii drepturilor parintesti (art.64 lit.d) ar trebui limitata numai la situatiile in care victima infractiunii este fie copilul minor al persoanei condamnate fie un alt minor;

d) mentinerea unei limite a pedepsei cu inchisoarea de doar 2 ani pentru posibilitatea aplicarii pedepsei complementare a interdictiei unor drepturi (art.65) pe o perioada de pana la 10 ani, conduce practic la negarea exercitiului unor drepturi fundamentale in majoritatea cauzelor penale finalizate prin condamnari privative de libertate;

e) art.71 instituie, in mod obligatoriu, restrangerile prevazute de art.64, pentru toata perioada detentiei. Or art.49 din Constitutie prevede ca orice retrangere „trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii”;

APADOR-CH a cerut abrogarea art.71 si modificarea art.66 care ar urma sa prevada ca interdictia de a exercita unul sau mai multe drepturi este o pedeapsa dictata si justificata de instanta, pentru o perioada de timp limitata atat pe durata executarii pedepsei cat si/sau ulterior.

– art.90/1 prevede posibilitatea inlocuirii penale cu o raspundere administrativa, daca fapta prezinta „un pericol minim”, masura ce poate fi dispusa „in cursul urmaririi penale si a judecatii”. APADOR-CH cere ca numai instanta de judecata sa ia aceasta decizie, nu si organele de urmarire penala pentru ca numai prima se poate pronunta asupra vinovatiei – sau nevinovatiei – unei persoane;

– art.99, in noua varianta, ar urma sa coboare varsta raspunderii penale de la 14 la 13 ani. Corelativ, se propune modificarea varstei discernamantului prezumat de la 16 ani la 15 ani. APADOR-CH solicita mentinerea limitei de varsta actuale, cu atat mai mult cu cat varsta minima a capacitatii de exercitiu restranse in materia drepturilor civile este de 16 ani. Nu exista temei pentru a a stabili discernamantul minorilor la 15 ani in cazul raspunderii penale si la 16 ani, in privinta raspunderii civile;

– proiectul nu propune modificarea art.152 denumit „fapta savarsita in public”.

APADOR-CH solicita modificarea textului actual care contine multiple posibilitati de imixtiune in viata privata si propune adoptarea unei definitii unice de tipul „intr-un loc care prin natura sau destinatia sa este totdeauna accesibil publicului, daca sunt prezente doua sau mai multe persoane”;

– proiectul nu propune modificari ale textelor care definesc infractiunile contra sigurantei nationale, mentinand formulari vagi si atotcuprinzatoare, („de natura sa slabeasca puterea de stat” sau „de natura sa aduca in orice mod atingere sigurantei nationale” sau „alte documente si date” etc.) care lipsesc incriminarile penale de cerinta previzibililatii;

– proiectul introduce art.261/1 („obstructionarea activitatii judiciare”) care, practic da dreptul organelor de urmarire penala de a avea acces la toate datele si documentele persoanelor fizice si juridice, inclusiv prin patrunderea in spatiul acestora, cu ignorarea totala a obligatiei de confidentialitate a unor categorii profesionale (ziaristi, medici, avocati, preoti etc.). APADOR-CH considera acest text neconstitutional deoarece incalca inviolabilitatea domiciliului si dreptul la viata privata si solicita eliminarea lui;

2. Codul de procedura penala

2.1. Probleme de principiu

a) se pastreaza rolul dublu al acuzarii, respectiv al organelor de urmarire penala care sunt obligate „sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele”, scop in care „aduna probele atat in favoarea cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului” (art.202). Este evident ca aceeasi persoana nu poate indeplini concomitent cele doua roluri opuse. Odata inceputa urmarirea penala, organele respective si-au exprimat, in mod subiectiv, opinia vinovatiei.

Pana la reglementarea legala a acestui aspect , APADOR-CH propune instituirea obligatiei pentru aceste organe de a consemna toate informatiile in favoarea invinuitului sau inculpatului, iar nerespectarea cu intentie a acestei prevederi sa fie considerata drept infractiune;

b) instituirea judecatorului cu atributii in cursul cercetarii penale, pe care APADOR-CH o considera binevenita, ridica problema atribuirii competentelor. In conceptia proiectului, procurorul este cel care supravegheaza si controleaza activitatea de cercetare efectuata de politie. Asociatia considera ca procurorul trebuie sa detina numai competenta de a decide trimiterea in judecata a unei persoane, in vreme ce judecatorul cu atributii in cursul cercetarii penale trebuie sa fie cel care controleaza si supravegheaza cercetarea, cu drept de a dispune efectuarea oricaror acte pe care le considera necesare. Numai in acest mod se garanteaza suficient legalitatea si temeinicia actelor si masurilor din cursul urmaririi penale.

2.2. Proiectul de lege

– proiectul nu propune modificarea art.19 alin.2 si 3 si art. 20 si 22 care subordoneaza actiunea civila intr-un proces penal, cursului si rezultatului acestuia. Sistemul actual, bazat pe principiul „penalul tine in loc civilul” incalca art.21 din Constitutie si art.6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale care garanteaza accesul neconditionat in justitie al oricarei persoane care invoca un drept de natura civila;

– nu s-au operat modificari cu privire la instantele militare (titlul II, capitolul I). APADOR-CH insista pentru continuarea procesului de reforma inceput cu desfiintarea sectiei militare a Curtii Supreme de Justitie, prin renuntarea la toate instantele militare, ceea ce ar implica si o modificare substantiala a Legii nr.54/1993 pentru organizarea instantelor si parchetelor militare. Asociatia considera ca mentinerea instantelor militare inseamna o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat deoarece judecatorii sunt subordonati executivului pe linie militara;

– proiectul nu propune modificarea art.64 („mijloacele de proba”). APADOR-CH considera ca este necesar a se include intre mijloacele de proba si audierea in instanta in calitate de martori, a agentilor constatatori (politisti sau alte categorii), pe principiul contradictorialitatii si al egalitatii de arme;

– cu privire la interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor, proiectul propune texte noi. APADOR-CH considera ca art.91/1 trebuie imbunatatit dupa cum urmeaza:

– la sfarsitul alin.3 sa se elimine expresia „in afara de cazul in care legea dispune altfel” pentru a limita perioada de interceptare la maximum 30 de zile, fara posibilitatea ca, printr-o lege speciala, sa se mareasca aceasta perioada;

– tot la alin.3 sa se adauge textul „si va indica persoana ale carei convorbiri sau comunicari sunt interceptate si inregistrate, precum si subiectele convorbirilor sau comunicarilor care sunt supuse acestor operatiuni”. Se va elimina astfel posibilitatea interceptarii convorbirilor sau comunicarilor altor persoane (membri de familie, colegi) care folosesc postul inregistrat si se va restrange cat mai putin posibil dreptul constitutional la confidentialitatea comunicarilor;

– la sfarsitul art.91/1, sa se adauge un nou alineat cu urmatorul continut: „Autorizarea interceptarii si inregistrarii convorbirilor si comunicarilor unei persoane se poate dispune o singura data in cursul urmaririi penale efectuate intr-o cauza anume”;

– la art.100 (perchezitia), APADOR-CH solicita eliminarea alin.2 care prevede o exceptie de la alin.1, acordand procurorului dreptul de a dispune efectuarea unei perchezitii „in cazuri urgente si temeinic justificate”. Inviolabilitatea domiciliului este un drept fundamental a carui limitare trebuie sa stea numai in puterea unui judecator, indiferent de faza procesuala a procesului penal. In plus, la alin.3 se prevede posibilitatea efectuarii perchezitiei fara autorizatia judecatorului cu atributii in cursul urmaririi penale in cazul infractiunilor flagrante, asadar nu mai este necesara inca o exceptie de la regula generala;

– proiectul mentine la art.103 prevederea ca „perchezitia inceputa intre orele 6 – 20 poate continua si in timpul noptii”. APADOR-CH solicita eliminarea acestui text care contravine art.27 alin.4 din Constitutie („perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant”). Exceptia delictului flagrant este oricum prevazuta in art.103, asa incat alte exceptii de la regula prevazuta in Constitutie nu sunt admisibile;

– proiectul introduce la art.111 un nou alineat prin care se permite efectuarea perchezitiei si ridicarea de inscrisuri si obiecte din unitatile publice „si in timpul noptii”. APADOR-CH cere eliminarea acestui alineat tot pe baza art.27 alin.4, deoarece Constitutia nu distinge in functie de locul perchezitionat;

– art.148 (cazurile in care se poate dispune arestarea inculpatului) a fost partial modificat. APADOR-CH solicita :

– abrogarea lit.a, intrucat lipsa datelor necesare pentru stabilirea identitatii sau a domiciliului acuzatului nu poate justifica privarea de libertate;

– abrogarea lit.d, deoarece probele in acuzare trebuie sa existe inainte de a priva pe cineva de libertate. In plus, orice ruda sau prieten al celui arestat are posibilitatea de a altera un mijloc de proba;

– abrogarea lit.f, intrucat starea de recidiva nu poate justifica privarea de libertate, aceasta fiind numai o circumstanta avuta in vedere la individualizarea pedepsei;

– abrogarea lit.g, deoarece si circumstantele agravante, ca si recidiva, sunt numai imprejurari de care tine cont instanta de judecata;

– abrogarea lit.h care permite, practic, arestarea oricarei persoane suspecta de a fi comis o infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa ce depaseste un anume prag. Cerinta „pericolului pentru ordinea publica” nu poate fi dovedita in fapt, asa incat, in practica, este ignorata. Situatia prevazuta la lit.e („din datele exsitente rezulta necesitatea impiedicarii savarsirii unei alte infractiuni”) este suficienta;

– eliminarea lit. i (nou introdusa in proiect) deoarece textul se suprapune lit.e.

APADOR-CH atrage atentia ca situatiile in care este permisa privarea de libertate sunt expres si limitativ prevazute in art.5 al Conventiei europene iar legea romana nu poate deroga de la textul Conventiei.

– art.155 (prelungirea duratei arestarii in cursul urmaririi penale) si art.160/2 (mentinerea arestarii in cursul judecatii) ar trebui, in opinia asociatiei, modificate in sensul prelungirii sau mentinerii arestarii numai daca apar elemente noi fata de situatia din momentul privarii de libertate. Aceasta este conditia ce rezulta din jurisprudenta Curtii europene a drepturilor omului de la Strasbourg;

– art.172 alin.4, modificat in proiect, mentine totusi prevederea conform careia contactul cu aparatorul poate fi interzis pentru maximum 5 zile. APADOR-CH cere eliminarea acestui text deoarece art.24 din Constitutie si art.6 lit.c din Conventia europeana garanteaza dreptul la aparare fara nici o exceptie;

– la art.183 (mandatul de aducere) alin.2, APADOR-CH solicita introducerea enumerarii situatiilor in care se poate emite mandatul de aducere si cere renuntarea la ultima parte a alin. 4 (nou introdus), respectiv a textului „… iar daca aceasta nu este posibil, in 24 de ore.” Audierea persoanei aduse cu mandat trebuie sa aiba loc imediat, asa cum se arata implicit in alin.3. Audierea nu poate avea loc, in nici un caz, in „24 de ore” pentru ca aceasta ar echivala cu o privare de libertate, depasind in mod ilegal limitele mandatului de aducere;

– proiectul introduce „Titlul VI” denumit „Dispozitii privind urmarirea si judecarea persoanelor juridice”. Corelativ cu propunerea formulata de APADOR-CH in comentariile privind Codul penal de a se elimina integral acest gen de infractiuni, asociatia solicita renuntarea la acest capitol.

Alte propuneri ale asociatiei se refera la textele noi din proiect cu privire la „investigatorii acoperiti” (art.224/1 – 224/5), la posibilitatile de plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala ale organelor de cercetare penala (art.275 – 278 modificate in proiect), la procedurile in fata instantei (art.

295, 304, 319, 327 – nemodificate) etc.

3. Proiectul Legii privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu

Introdus in Senat inca din 1993, proiectul – foarte contestat – a fost adoptat in februarie 1996 si a fost trimis, conform procedurii, Camerei Deputatilor. In 1998, Guvernul a inaintat acestei camere o noua versiune intitulata „Legea privind securitatea informatiilor secrete de stat si a informatiilor secrete de serviciu” care, desi aduce unele modificari la proiectul adoptat de Senat, nu rezolva problemele de fond semnalate de-a lungul anilor de organizatiile neguvernamentale si chiar de unii parlamentari.

La sfarsitul lunii septembrie 1999, Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si Comisia juridica, de disciplina si imunitati din Camera Deputatilor au redactat un raport comun asupra proiectului de lege. A rezultat o combinatie intre textul adoptat de Senat in 1996 si propunerea guvernului, aceasta din urma avand prioritate.

3.1. Probleme de principiu

a) APADOR-CH afirma din nou ca reglementarea aspectelor privind secretul de stat ar fi trebuit facuta ulterior sau, cel mult, simultan cu o lege a accesului la informatie. In absenta acesteia din urma, garantia constitutionala oferita de art.31 din Constitutie este nefunctionala;

b) asociatia subliniaza din nou ca secretul de serviciu nu trebuie reglementat prin vreo lege (aceasta sau alta), stabilirea categoriilor de informatii, documente date etc., ce pot constitui secrete de serviciu revenind conducerii fiecarei persoane juridice;

c) reglementarile legale privind secretul de stat pot fi extinse asupra persoanelor juridice de drept privat numai daca acestea deruleaza contracte cu institutiile statului care au sarcini nemijlocite in domeniul sigurantei nationale si numai in legatura cu obiectul acelor contracte;

d) atributiile conferite Serviciului Roman de Informatii (SRI) depasesc limitele stabilite de Legea 14/1992 cu privire la organizatea si functionarea institutiei;

e) asociatia constata ca nici noua varianta nu asigura accesul la justitie al persoanelor fizice (sau juridice) care s-ar considera victime ale incalcarii de catre autoritati a dreptului la accesul la informatii.

3.2. Proiectul de lege

– art.7 enumera categoriile de informatii secrete de stat, dintre care unele au, in mod evident, acest caracter. Dar lit f) si g) includ si activitatea, mijloacele, metode, tehnica si echipamentul de lucru ale „autoritatilor publice care desfasoara activitate de informatii”, adica SRI, SIE (Serviciul de Informatii Externe), SPP (Serviciul de Paza si Protectie), STS (Serviciul de Telecomunicatii Speciale) si structurile de informatii din Ministerul de Interne, Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Justitiei eliminandu-se astfel orice posibilitate de control democratic asupra activitatilor acestor organe/structuri. Lit. h) si i) definesc drept secrete de stat harti, planuri topografice, inregistrari aeriene, studii, prospectiuni geologice, determinari gravimetrice etc „prin care se evalueaza rezervele nationale de metale si minereuri rare, pretioase, disperse si radioactive”, ceea ce pare pueril deoarece sutele de sateliti pot obtine aproape toate aceste informatii. Lit j) include si „activitatile stiintifice, tehnologice…. ce au legatura cu siguranta sau cu apararea nationala ori prezinta importanta deosebita pentru interesele economice si tehnico-stiintifice ale Romaniei”. Intr-un astfel de text de lege, definitiile trebuie sa fie limitative si clare. Or aceasta exprimare generalizatoare depaseste cu mult sfera sigurantei nationale, a apararii nationale si a secretului de stat. Lit m) – „relatiile si activitatile externe ale statului roman, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicitatii”. Cum nici in aceasta lege si nici in altele nu exista referiri in acest sens, rezulta ca orice informatie din acest domeniu poate fi blocata ca urmare a incidentei acestui text. In finalul articolului 7, apare lit n) – „alte domenii stabilite prin lege”. Care lege? Se poate deduce ca o lege sau legi viitoare ar putea adauga noi categorii de informatii secrete de stat la cele 14 din acest proiect;

– la art.8, proiectul introduce o clasificare a informatiilor secrete de stat in trei categorii – „strict secret de importanta deosebita”, „strict secret” si „secret” – al carei rol nu poate fi decat acela de a spori confuzia, de vreme ce aceste notiuni nu sunt definite in nici un fel, nu exista sanctiuni diferite pentru incalcarea lor si nici reguli diferite pentru evidenta sau apararea lor. Se mai adauga si calificativul „confidential” dar nu se precizeaza daca orice informatie, indiferent de categoria careia ii apartine, poate fi declarata „confidentiala”. Clasificarea va fi stabilita prin Hotarare a Guvernului si deci nu va fi supusa aprobarii Parlamentului;

– nu se prevede nimic in legatura cu declasificarea informatiilor secrete de stat: dupa cat timp pot fi ele facute publice, in ce conditii, cand dispare caracterul „confidential” etc. Si, mai ales, cum poate fi contracarata si sanctionata decizia de a include printre secrete de stat informatii care nu au acest caracter;

– art.11 reglementeaza modul in care autoritatile publice isi intocmesc listele proprii cuprinzand categoriile de informatii secrete de stat. „Listele….se transmit atat unitatilor subordonate cat si Serviciului Roman de Informatii”. APADOR-CH considera ca toate aceste liste cu categorii de informatii secrete de stat trebuie sa fie publice astfel ca fiecare cetatean sa stie ce gen de informatii gestioneaza fiecare autoritate publica. Altfel, nimeni nu va putea fi acuzat ca n-a respectat o lege care „secretizeaza” pana si listele cu categorii de informatii;

– art.19 abiliteaza SRI sa verifice modul in care sunt respectate si aplicate normele legale privind securitatea informatiilor secrete de stat (lit.a), sa verifice persoanele care vor lucra cu secrete de stat (lit.c si d). Lit f) permite SRI sa efectueze „acte premergatoare referitoare la nerespectarea normelor privind securitatea informatiilor secrete de stat in conditiile prevazute de Codul de procedura penala” (subl.n.). Aceasta inseamna ca pe baza art.224 din C.p.p. si a art.91/1 din Codul penal, SRI va putea intercepta convorbirile telefonice si supraveghea o persoana pe baza unui mandat de 30 de zile (ce poate fi prelungit pe un numar nedefinit de alte perioade de cate 30 de zile), pe langa mandatul cu acelasi continut pe care il poate solicita pe baza art.13 din Legea Sigurantei Nationale (valabil pentru 6 luni dar putand fi prelungit la nesfarsit). Cu alte cuvinte, in loc sa sporeasca protejarea persoanei fata de posibile abuzuri ale autoritatilor, ea se diminueaza. Lit.j) autorizeaza SRI „sa aplice sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea normelor privind securitatea informatiilor secrete de stat”. Conform Legii 14/92 a SRI, aplicarea sanctiunilor contraventionale nu intra in competentele acestui organ;

APADOR-CH considera ca acest proiect de lege aduce atingere unor drepturi si libertati cum sunt accesul la informatii si libera lor circulatie, libertatea de exprimare, prezumtia de nevinovatie, accesul la justitie etc.

4. Legea sigurantei nationale

Adoptata in 1991, inainte de intrarea in vigoare a noii Constitutii, aceasta lege trebuie urgent si substantial modificata. In cursul anilor 1998 si 1999, au fost introduse in parlament trei astfel de propuneri, dintre care numai una incerca amendarea – partiala – a principiilor ce trebuie sa stea la baza protejarii sigurantei nationale, celelalte doua pastrand aproape intacte si spiritul si litera legii in vigoare. Nici unul din proiecte nu a ajuns in faza de dezbatere in Parlament. La sfarsitul anului 1999 a aparut si o varianta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) care ar urma sa fie introdusa in parlament ca initiativa legislativa a unor parlamentari.

Permanent preocupata de pericolele la adresa unor drepturi civile pe care le reprezinta legea din 1991 – definirea vaga si mult prea larga a amenintarilor la adresa sigurantei nationale; numarul mare de servicii/structuri de informatii; durata practic nelimitata a mandatelor de interceptare a convorbirilor si supraveghere a persoanelor, fara nici un control judecatoresc, imposibilitatea persoanei supravegheate de a se apara eficient de eventuale abuzuri etc. – , APADOR-CH, impreuna cu alte patru organizatii neguvernamentale, a pregatit o propunere de modificare a acestei legi, varianta finala ce a rezultat dupa numeroase consultari fiind remisa unui grup parlamentar care urma sa o introduca in Parlament. Din pacate, acest lucru nu s-a intamplat pana la data redactarii raportului anual.

Propunerea grupului de organizatii neguvernamentale are in vedere:

– definirea clara a fiecareia din categoriile de amenintari la adresa sigurantei nationale (eliminarea completa a unora din definitiile actuale si reformularea celorlalte, inclusiv prin renuntarea la expresii de genul „de natura sa…” sau „care ar putea pune in pericol…”, deoarece amenintarea trebuie sa fie reala si nu doar presupusa);

– introducerea controlului judecatoresc atat in privinta emiterii si prelungirii mandatelor de interceptare cat si a motivelor invocate de serviciile de informatii la solicitarea mandatului si a rezultatelor obtinute in cursul executarii mandatului;

– limitarea duratei mandatului de interceptare la 6 luni cu posibilitate de prelungire o singura data pentru trei luni;

– dreptul persoanei ce a fost supusa unei astfel de supravegheri de a fi informata dupa incheierea mandatului si posibilitatea de a se adresa justitiei daca se considera lezata in drepturile sale.

Alte articole din propunere vizeaza limitarea numarului de servicii/structuri de informatii, controlul civil al acestora, transparenta – in masura rationala – a activitatilor acestor servicii/structuri etc.

Up

II. POLITIA: CADRUL LEGISLATIV, SITUATIA DIN ARESTURI, CAZURI INDIVIDUALE

Anul 1999 a marcat primii pasi concreti, sub aspect legislativ, in directia schimbarii mult asteptate de organizatiile neguvernamentale de drepturile omului din tara si anume demilitarizarea politiei. De altfel, masura a fost ceruta insistent si de Consiliul Europei si de Uniunea Europeana.

Proiectul de modificare a Legii nr.26/1994 cu privire la organizarea si functionarea politiei si, mai ales, proiectul privind statutul politistului – ambele introduse in Parlament (in Camera Deputatilor) in toamna anului 1999 – dovedesc ca intentia de a demilitariza politia a trecut de faza declarativa. Ramane de vazut cat de repede va adopta Parlamentul aceste legi esentiale pentru protectia drepturilor civile. Conform declaratiilor actualului ministru de interne – Constantin Dudu Ionescu – si raportului Ministerului de Interne catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, demilitarizarea va fi facuta in trepte si se va incheia in anul 2005.

Anul 1999 a insemnat, pentru APADOR-CH, stabilirea unei colaborari permanente cu Directia de cercetari penale (DCP)din cadrul Inspectoratului General de Politie, care a acordat asociatiei permisiunea de a vizita aresturile politiei. De la inceput au fost puse asociatiei trei conditii: a) sa nu discute cu persoanele din arest aspectele juridice ale privarii lor de libertate; b) sa anunte datele vizitelor in aresturi la DCP si c) reprezentantii APADOR-CH sa fie insotiti in aceste vizite de o persoana desemnata de DCP. In legatura cu aceasta ultima conditie, asociatia a respectat-o in ocaziile in care a vizitat aresturile din Bucuresti, Ploiesti si Campina. In celelalte situatii, APADOR-CH a facut deplasari in timpul carora a acoperit si alte probleme pe care asociatia le are permanent in atentie: vizitarea unor penitenciare, investigarea unor cazuri individuale semnalate asociatiei etc. Solutia logica la care s-a ajuns a fost ca reprezentantii asociatiei sa fie insotiti in vizitele in aresturile politiei din alte localitati de un reprezentant al Inspectoratului Politiei Judetene, de regula seful serviciului de cercetari penale. Cu toate acestea, in decembrie 1999, in urma unui articol publicat in ziarul francez „Liberation”, in care autorul a prezentat numai ce i s-a parut interesant si „socant” dintr-o discutie de circa doua ore cu presedinta APADOR-CH cu privire la politia romana, Inspectoratul General al Politiei a hotarit, drept „represalii”, ca reprezentantii asociatiei vor trebui sa comunice planul de vizite in aresturile politiei cu mult timp inainte si ca vor fi insotiti, obligatoriu, de un ofiter de la Directia de Cercetari Penale din cadrul IGP. Este evident ca, pe de o parte, APADOR-CH nu considera potrivit ca un ofiter de la DCP sa fie la curent cu toate demersurile pe care le intreprinde asociatia in timpul unei deplasari – inclusiv cele care nu privesc politia – iar pe de alta, deplasarile nu pot fi organizate in functie de programul ofiterilor de la IGP. APADOR-CH spera ca aceasta neintelegere nu va afecta buna colaborare dintre IGP si asociatie, asa cum s-a desfasurat ea pana in decembrie 1999.

1. Cadrul legislativ

Dupa cum s-a mentionat, doua importante proiecte de lege se afla pe agenda Camerei Deputatilor. APADOR-CH le considera esentiale pentru racordarea Romaniei la standardele europene dar are, totusi, cateva obiectii si sugestii la textele respective.

1.1. Proiectul de lege cu privire la modificarea Legii 26/1994 a organizarii si functionarii Politiei Romane

Art.7/1 – nou introdus – prevede, la paragraful 2, ca „dispozitiile sefilor ierarhici … privind solutionarea cauzelor penale se dau in forma scrisa si nu pot contraveni celor stabilite de magistrat” (subl.n.). Este clar ca aceasta prevedere intra in contradictie cu Codul de procedura penala, deoarece, in prezent, procurorul este singurul abilitat sa supravegheze modul in care organele de cercetare penala din cadrul politiei isi desfasoara activitatea. Asadar, sefii ierarhici nu pot da dispozitii privind solutionarea cauzelor penale. APADOR-CH solicita eliminarea paragrafului 2.

Paragraful 3 al aceluiasi articol aduce, dupa parerea APADOR-CH, o noutate absoluta in materie: reglementarea evidentei pasive a cauzelor cu autori neidentificati (an-uri), „prin ordin comun al ministrului de interne si Procurorului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie”. An-urile sunt frecvente in activitatea tuturor politiilor din state cu sistem democratic solid. Dupa stiinta APADOR-CH, maximum de eficienta in materie de rezolvare a cazurilor intr-o astfel de tara este atins de Franta cu aproape 50% din cazuri rezolvate. Olanda, des invocata ca model, are o medie de rezolvare a cazurilor de aproximativ 30-35%. Existenta an-urilor nu inseamna ineficienta a politiei ci grija de a nu acuza pe cineva de fapta comisa de altcineva. APADOR-CH considera ca, desi intentia de a reduce presiunea ce se exercita constant asupra politistilor romani cu privire la rezolvarea cat mai multor cazuri este buna, nu este nevoie de decizii la nivelul ministrului de interne si al procurorului general pentru trecerea cazurilor cu autori necunoscuti in evidenta pasiva. Mai normal ar fi ca politistul care a facut cercetarile sa propuna trecerea cazului in evidenta pasiva iar decizia sa fie luata de superiorul sau ierarhic. Numai in cazurile grave nerezolvate solutia ar trebui sa vina de la sefii politiilor locale sau de la inspectorii sefi ai judetelor.

Sectiunea III (art.14/1 – 14/5) reglementeaza institutia complet noua a Autoritatii politienesti, instrument de monitorizare a activitatilor politiei de catre societatea civila. Atributiile sale sunt enumerate la art.14/2. Lit. e) autorizeaza institutia sa faca „demersurile necesare pentru solutionarea sesizarilor referitoare la incalcarea drepturilor fundamentale ale omului si, in cazul in care faptele nu constituie infractiuni sau contraventii le trimite institutiei Avocatului poporului spre solutionare, potrivit legii”. Nu este clar care este rolul Autoritatii politienesti si ce puteri are. Dupa toate aparentele, ea se va limita la a propune trimiterea cazului de incalcare a drepturilor la Parchet (sau la judecatorul insarcinat cu efectuarea cercetarilor penale) sau la Avocatul Poporului, acesta din urma avand competente atat de limitate incat este evident ca nu va putea repara prejudiciile suferite de victime.

APADOR-CH crede ca Autoritatea politieneasca ar trebui sa faca propriile cercetari, inclusiv audierea eventualelor victime si a politistilor implicati si sa propuna conducerii politiei sanctiuni, exceptand, desigur, faptele de natura penala ce vor fi trimise organelor competente.

In Sectiunea IV, art.14/6 alin.2 prevede posibilitatea infiintarii unor noi unitati, sectii sau posturi de politie dupa consultari cu consiliile judetene sau locale, care ar urma sa puna la dispozitie spatiile necesare.

APADOR-CH considera ca, data fiind tendinta spre descentralizare, ar fi mai firesc ca noile unitatii, sectii sau posturi de politie sa fie infiintate la solicitarea expresa a consiliilor, care cunosc mai bine nevoile comunitatii.

Art.14/8 prevede ca „unitatile teritoriale de politie colaboreaza cu consiliile locale si primariile pentru indeplinirea hotararilor sau dispozitiilor scrise ale acestora … in domeniul ordinii publice”. APADOR-CH considera ca politia nu trebuie sa „colaboreze” pentru „indeplinirea hotararilor” ci sa le aduca la indeplinire.

Atributiile politiei prevazute la art.15 alin1 din Legea 26/1994 sunt modificate in proiect. Modificarile sunt, in general, binevenite cu urmatoarele precizari:

– date fiind discutiile din ultima vreme cu privire la rolul jandarmeriei, ar fi preferabil ca asigurarea linistii si ordinii publice sa fie exclusiv de competenta acesteia. Ar trebui deci modificate lit. b), c) si d) din actualul proiect;

– la lit. t) („indeplineste orice alte atributii ce ii sunt date prin lege”) proiectul adauga „hotarari ale Guvernului si ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii”.

APADOR-CH considera ca, deoarece hotararile acestor doua institutii nu sunt supuse niciunui control, se creaza astfel pericolul ca politia sa actioneze in functie de interese politice de moment. Asociatia cere ca lit. t) sa fie pastrata in formularea actuala din Legea 26/1994.

Art.16 (drepturi si obligatii) a fost si el modificat in proiectul de lege.

APADOR-CH constata ca se mentine lit.b) („conducerea” la sediul politiei) cu toate ca art.23 din Constitutie stabileste ca unica forma de privare de libertate fara mandat de arestare retinerea de 24 de ore. „Conducerea” la sediul politiei de pana la 24 de ore este si ea o forma de privare de libertate iar „respectarea dreptului la aparare” inclusa in proiect nu rezolva problema neconstitutionalitatii. APADOR-CH solicita insistent eliminarea posibilitatii „conducerii” la sediul politiei. O persoana poate fi privata de libertate numai daca exista probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta penala. In aceste situatii, exista ordonanta de retinere, masura perfect constitutionala. APADOR-CH sugereaza ca, de vreme ce exista probele sau indiciile temeinice, sa se emita imediat ordonanta de retinere, dar prima declaratie a persoanei retinute sa fie luata numai in prezenta avocatului.

Lit. i) (controale si razii) nu a fost modificata cu toate ca s-au semnalat numeroase cazuri de abuzuri in perioada desfasurarii unor astfel de actiuni ale politiei. Acest lucru a fost – si este – posibil tocmai datorita absentei unor reglementari clare cu privire la organizarea si desfasurarea controalelor si raziilor. Desigur, o lege nu trebuie sa intre in cele mai mici detalii dar ea trebuie formulata cu suficienta claritate pentru a nu lasa loc unor interpretari abuzive.

Articolul 19 (uzul de arma) a fost modificat prin eliminarea situatiilor in care politistii pot recurge la acest mijloc extrem de imobilizare. Proiectul precizeaza doar ca uzul de arma se va face „in conditiile legii”, dupa toate probabilitatile, Legea 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor. Art.47 din aceasta lege cuprinde un numar de zece situatii in care se poate recurge la arma de foc, fata de cinci cate figurau in Legea 26/1994. APADOR-CH a sustinut constant ca politistii nu trebuie sa recurga la arma de foc decat in doua situatii: a) daca viata lor sau a altor persoane se afla in pericol iminent si b) daca persoana care urmeaza a fi retinuta/arestata opune rezistenta armata. Restul situatiilor prevazute in art.47 din Legea 17/1996 (punerea „in pericol a unui obiectiv pazit”, „persoane care patrund sau ies ilegal..din perimetrele sau zonele pazite”, „grupuri de persoane sau persoane izolate care incearca sa patrunda fara drept in sediile sau in perimetrele autoritatilor si institutiilor publice” etc), nu pot fi invocate pentru justificarea uzului de arma. De asemenea, APADOR-CH considera ca inacceptabila folosirea armei de foc impotriva celor care incearca sa fuga dupa savarsirea unei infractiuni, deoarece s-a dovedit ca in marea majoritate a situatiilor nu exista nici o amenintare la adresa vietii cuiva. De asemenea, o astfel de interventie extrema nu respecta principiul proportionalitatii.

APADOR-CH insista pentru limitarea cazurilor in care politistii sunt autorizati sa recurga la arma de foc la cele doua situatii amintite.

APADOR-CH sugereaza ca, la paragraful 1, sintagma „arme albe” – mult prea cuprinzatoare – sa fie inlocuita cu „mijloacele pentru impiedicare si neutralizare mentionate la art.18 alineatul 1”.

Art.32/1, nou introdus, autorizeaza politia „sa foloseasca informatori si politisti sub acoperire … in vederea prevenirii si combaterii infractiunilor, precum si pentru asigurarea ordinii si linistii publice” (paragraful 1) iar „pentru prevenirea si combaterea infractiunilor comise in conditiile crimei organizate” politia poate „infiinta…persoane juridice..” (paragraful 2).

APADOR-CH face urmatoarele observatii:

a) „legalizarea” categoriei informatorilor va reinvia suspiciunile care au otravit societatea romaneasca in timpul regimului comunist. Politiile din toata lumea recurg la informatori pentru rezolvarea unor cazuri anume. Nu este si nici nu trebuie sa fie o metoda generalizata;

b) asigurarea ordinii si linistii publice presupune prezenta cat mai vizibila a politistilor, ceea ce ar descuraja potentialii infractori. Folosirea informatorilor si a politistilor sub acoperire in acest scop ar fi total nejustificata;

c) ideea infiintarii unor persoane juridice fictive este extrem de nociva ea putand avea efecte dezastruoase asupra sectorului neguvernamental, in principal asupra mediilor de afaceri, prin instaurarea neincrederii generale.

Asociatia cere modificarea paragrafului 1 prin eliminarea cuvantului „informatori” si a sintagmei „precum si pentru asigurarea ordinii si linistii publice” si renuntarea la paragraful 2.

La capitolul V/1 – nou introdus – care reglementeaza asigurarea logistica si financiara, la art.45/1 paragraful 3, APADOR-CH solicita includerea urmatoarei precizari: „Asistenta medicala pentru personalul Politiei va fi asigurata de medici si asistenti angajati special in acest scop. Personalul Politiei nu va face apel la corpul medical care raspunde de starea de sanatate a persoanelor aflate in aresturile politiei decat in cazuri de urgenta.” Asociatia cere acest lucru deoarece in prezent, desi sunt putini, medicii si asistentii care raspund de aresturi acorda asistenta medicala si personalului Politiei, prestarea unor servicii medicale de calitate pentru ambele categorii fiind astfel mult ingreunata.

APADOR-CH propune ca, in virtutea transparentei ce caracterizeaza o politie democratica, bugetul alocat de stat in fiecare an Inspectoratului General al Politiei sa fie dat publicitatii, pe categorii de cheltuieli.

1.2. Proiectul de lege privind statutul politistului

Statutul politistului este o lege care ar fi trebuit adoptata inca din 1994. Dupa repetate amanari si revizuiri, proiectul a fost inaintat Camerei Deputatilor la data de 2 noiembrie 1999, impreuna cu proiectul de lege privind modificarea Legii 26/1994 a Politiei.

APADOR-CH atrage atentia asupra unei erori de redactare: desi statutul stabileste ca functia cea mai inalta in politie este cea de „chestor general”, atat in statut cat si in proiectul de modificare a Legii politiei apare in mai multe randuri titulatura „inspectorul general al politiei”.

Textul de lege stabileste in mod clar drepturile si indatoririle politistului si are meritul de a statua fara echivoc demilitarizarea politiei. Totusi, mai exista articole care, dupa parerea APADOR-CH, ar trebuie modificate.

Astfel, la capitolul III, Sectiunea 1 – Drepturile politistului – la art.33 paragraful 5, prevede sprijin pentru construirea sau cumpararea unei locuinte proprietate personala „cu acordarea de credite pe termen lung, cu dobanda minima in conditiile legii” pentru politistii in varsta de pana la 35 de ani. Avand in vedere facilitatile substantiale in materie de cazare prevazute la art.30, APADOR-CH considera ca sprijinirea pentru cumpararea sau construirea unei locuinte este excesiva. Pentru eliminarea oricaror posibile suspiciuni – bazate si pe faptul ca multi politisti au obtinut si pana acum credite cu dobanda preferentiala – APADOR-CH solicita eliminarea paragrafului 5 de la art.33.

La Sectiunea a 2-a – Indatoririle politistului – art.46 lit. b interzice politistului „sa primeasca cereri a caror rezolvare nu este de competenta sa ori nu i-au fost repartizate de sefii ierarhici…”. APADOR-CH a intalnit multe situatii in care persoanele care se prezentau la politie pentru a depune o plangere – mai ales seara sau in cursul noptii – erau fie direct refuzate, fie amanate pentru a doua zi, cu justificarea ca „lipseau sefii”. Asociatia crede ca politistul trebuie sa fie obligat sa primeasca orice plangere, la orice ora din zi sau din noapte, sa o inregistreze si sa o prezinte superiorului ierarhic imediat dupa sosirea sa in unitate. Acesta va hotari de indata cui sa repartizeze lucrarea spre solutionare. Politistul care refuza sa primeasca o plangere ar trebui chiar sanctionat, deoarece el se afla in slujba cetateanului si nu invers.

La Sectiunea a 3-a – Restrangerea exercitarii unor drepturi si libertati – art.49 paragraful 3 lit. d si e instituie restrictii excesive impotriva libertatii de exprimare. „Opiniile” – adica pareri personale – nu pot si nu trebuie sa fie cenzurate, chiar daca ele sunt „contrare intereselor” institutiei sau „calomnioase” la adresa sa. Orice critica exprimata de un politist la adresa superiorilor lui sau a metodelor institutiei ar putea fi usor interpretata in sensul lit. d si e. Acest gen de restrangere a libertatii de exprimare se practica doar in cazul unei discipline militare severe, ceea ce nu trebuie sa mai fie cazul pentru o institutie demilitarizata. APADOR-CH cere eliminarea celor doua litere d si e.

Paragraful 4 al art.49 permite, in principiu, politistului sa prezinte in public informatii si date, precum si comentarii la acestea. Numai ca partea a doua a paragrafului instituie atatea restrictii incat face inoperant acest drept. Nu se mai intelege despre ce are dreptul sa vorbeasca politistul in public, exceptand, poate, generalitati si banalitati cu privire la activitatea politiei.

La art.50, care precizeaza situatiile in care un politist poate fi mutat intr-o alta localitate, litera f mentioneaza situatia in care „imaginea sa (a politistului – n.n.) in localitatea unde isi desfasoara activitatea este afectata”. APADOR-CH considera ca „imaginea afectata” a unui politist este, in realitate, o chestiune de fond si priveste relatiile dintre acesta si membrii comunitatii. APADOR-CH a intalnit destule cazuri – mai ales in mediul rural si in orasele mici – in care „imaginea” politistilor era „afectata” iar relatiile dintre acestia si localnici erau, invariabil, tensionate. Nu subiectivismul aprecierilor cetatenilor era cauza ci insusi comportamentul politistilor, incompatibil cu calitatea de aparatori ai legalitatii. Mutarea acestora la un alt post de politie ar insemna doar mutarea problemei si nu rezolvarea ei. APADOR-CH solicita ca, in situatia in care exista o stare conflictuala intre membrii comunitatii si politisti, IGP sa efectueze cercetari si sa decida asupra oportunitatii mentinerii lor in activitate.

In capitolul IV, Sectiunea a 2-a – Raspunderea juridica si sanctiuni – se introduce la art.59 si art.61 sintagma „cu vinovatie” in legatura cu incalcari ale indatoririlor de serviciu” (art.59) si „abateri disciplinare” (art.61). Daca termenul „vinovatie” a fost folosit in sensul definitiei din art.17 Cod penal, el nu are ce cauta in cele doua articole din statut deoarece incalcarile indatoririlor de serviciu si abaterile disciplinare se refera la reglementari interne ale institutiei. Iar daca „vinovatia” priveste eventuala raspundere penala, atunci folosirea acestui termen este redundanta dat fiind ca o fapta comisa „fara vinovatie” nu intra, oricum, sub incidenta legii penale. APADOR-CH considera ca sintagma „cu vinovatie” trebuie eliminata din art.59 si 61.

Art.60 absolva de raspundere politistul care „prin exercitarea in limitele legii a atributiilor de serviciu, a cauzat suferinte sau vatamari unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora”.

APADOR-CH crede ca art. 44,45,47 si 51 din Codul penal referitoare la cauzele care inlatura caracterul penal al faptei sunt acoperitoare si, evident, valabile pentru toti cetatenii tarii, indiferent de natura profesiei lor. Asadar, nu este nevoie de o prevedere speciala cu privire la politisti.

In privinta daunelor materiale cauzate de politisti unor terte persoane, APADOR-CH sugereaza stabilirea unei proceduri interne in cadrul ministerului, privind repararea acestor daune. Tertii pagubiti se vor adresa instantelor civile numai daca nu se ajunge la un acord intre parti.

2. Aresturile politiei

In 1999, reprezentantii APADOR-CH au vizitat 13 aresturi ale politiei din care trei in Bucuresti (Directia Generala de Politie a Municipiului, sectiile 12 si 14) si 10 in Baia Mare, Bacau, Campina, Craiova, Deva, Iasi, Ploiesti, Tulcea, Turnu Severin si Satu Mare.

Aresturile politiei au urmat, pana in august 1999, regulile stabilite prin Instructiunile 0410/1974 emise de ministrul de Interne de atunci, Emil Bobu. Fiind o institutie militarizata, politia a respectat ad litteram aceste instructiuni chiar daca multi politisti le considerau caduce.

Din discutiile cu politistii, asociatia a inteles ca noile Instructiuni nr.901/1999 aduc unele imbunatatiri dintre care cele mai importante sunt asigurarea confidentialitatii discutiilor dintre arestat si avocat si folosirea lanturilor numai la transportarea detinutilor considerati periculosi. Trebuie precizat ca, in vreme ce vechile instructiuni erau „secret de stat”, noile reglementari sunt catalogate ca „secret de serviciu”. Aceasta inseamna ca ele nu sunt accesibile decat politistilor. Or, acest document contine informatii de interes public, iar accesibilitatea este o conditie esentiala pentru orice reglementare legala, conform dreptului international.

APADOR-CH a solicitat Ministerului de Interne un exemplar al noilor instructiuni dar pana la data redactarii raportului nu s-a primit nici un raspuns.

2.1. Probleme aflate constant in atentia APADOR-CH

Conducerea la sediul politiei

APADOR-CH a sustinut permanent ca aceasta forma de privare de libertate de pana la 24 de ore, prevazuta de Legea nr 26/1994 a politiei la art.16 lit.b este neconstitutionala. Constitutia Romaniei prevede la art.23 numai retinerea de maximum 24 de ore fara mandat de arestare. Distincta de retinere, care este reglementata de Codul penal si Codul de procedura penala, conducerea este o masura lasata la latitudinea politistilor prin care acestia pot priva o persoana de libertate pentru inca 24 de ore, perioada pentru care nu exista o procedura stabilita prin lege. Art.16 lit.b prevede doar ca persoanele suspecte de a fi periclitat „ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale” „a caror identitate nu a putut fi stabilita” sunt conduse la sediul politiei.

Politistii cu care au discutat reprezentantii APADOR-CH – inclusiv inalti ofiteri din conducerile IPJ-urilor – sustin ca:

a) „conducerea la sediul politiei” nu inseamna privare de libertate ci doar o masura administrativa;

b) la art.16 lit b nu este vorba de doua conditii cumulative (persoana sa fie suspecta de comiterea unei infractiuni/contraventii si sa nu aiba acte de identitate asupra sa), deoarece Legea evidentei populatiei ar obliga fiecare cetatean sa poarte asupra sa buletinul (cartea) de identitate. Cu alte cuvinte, orice persoana poate fi legitimata de orice politist, la orice ora si in orice loc si, daca nu are asupra sa buletinul/cartea de identitate poate fi „condusa” la sediu si tinuta acolo pana la 24 de ore, chiar daca nu i se poate imputa nimic sub aspect infractional;

In opinia APADOR-CH, primul argument este extrem de subred, deoarece o persoana care nu poate parasi o incinta cand doreste este, evident, privata de libertate. Asociatia considera ca trebuie eliminata lit.b) a art.16 si ca singura forma de privare de libertate fara mandat de arestare trebuie sa fie numai cea constitutionala a retinerii de 24 de ore. Altfel spus, nici o persoana nu trebuie sa fie privata de libertate, nici macar un minut, daca nu exista indicii temeinice ca acea persoana a comis o infractiune. Simplul fapt ca o persoana nu are asupra ei actele de identitate nu poate constitui motiv de conducere la sediul politiei.

Al doilea argument invoca Legea evidentei populatiei (nr.105/1996) coroborata cu Legea politiei. Trebuie, insa, precizat ca prima cuprinde o lista de sanctiuni contraventionale dar niciuna nu se refera la situatia in care o persoana nu ar avea asupra sa actul de identitate. Este deci clar ca cele doua conditii din art.16 lit. b) sunt cumulative. Un amanunt nelipsit de importanta este mentalitatea unor politisti (in speta unul din sefii de la IPJ Prahova) conform careia daca cineva se plimba seara „legal” nu are a se teme de vreun control politienesc.

Dupa cum s-a mentionat, procedura in cazul conducerii la sediul politiei nu este reglementata prin lege. Neexistand nici o regula – sau, daca exista prin instructiuni interne, ea nu este aplicata unitar – fiecare IPJ procedeaza dupa cum crede de cuvinta. Din cele 13 aresturi vizitate, APADOR-CH a constat ca in 5 judete (Satu Mare, Maramures, Mehedinti, Hunedoara, Tulcea) si sectia 12 de politie din Bucuresti existau camere de „triere”, adica locul unde stau persoanele „conduse”.

Camerele de „triere”, ce pot fi chiar in incintele IPJ-urilor (Tulcea, Baia Mare- judetul Maramures) dar si in sediile politiilor orasenesti, sunt, in general, spatii mici (circa 4 metri patrati), cu una sau doua banci si cu grilaj in spatele caruia sta un supraveghetor. Persoana adusa acolo nu are contact cu familia sau cu aparatorul, nu are nici un drept (sa dea un telefon sau sa contacteze in orice alt mod pe cineva din afara) si nu poate face altceva decat sa astepte rezultatele verificarii identitatii.

Judetul Iasi este o exceptie fericita, pentru ca, atat inspectorul sef cat si seful serviciului cercetari penale au afirmat ca nu se practica metoda „conducerii” si ca nu exista camere de „triere”. Daca o persoana pare suspecta si nu are acte de identitate, verificarea se face prin statiile de emisie-receptie. Daca sunt indicii temeinice ca acea persoana a savarsit o infractiune, ea este adusa imediat la unul din cele doua aresturi din judet (IPJ Iasi si Pascani) si se emite ordonanta de retinere.

O alta exceptie, de sens contrar insa, o constituie sectia 14 Politie din Bucuresti unde nu exista nici registru de evidenta a persoanelor conduse, nici rapoarte ale politistilor care le-au adus. Cu alte cuvinte, o persoana privata de libertate cateva ore (pana la 24) nu are nici o posibilitate de a dovedi ca s-a aflat la politie. Situatia pare singulara, cel putin prin comparatie cu celelalte aresturi vizitate, unde reprezentantii APADOR-CH au constatat ca exista cel putin registre de evidenta a persoanelor conduse si/sau rapoarte ale politistilor care au adus acele persoane.

Prezenta aparatorului

Art.6 din Codul de procedura penala precizeaza la alin.4 ca „orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator in tot cursul procesului penal”. Conform asigurarilor date de conducerea IGP, prezenta avocatului la sediul politiei este obligatorie in momentul in care persoanei private de libertate i se ia declaratia scrisa ce precede emiterea ordonantei de retinere.

Cu toate acestea, nu putini au fost detinutii din aresturile politiei care s-au plans ca nu au avut aparator in acele momente (sectia 12 politie din Bucuresti, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, IPJ Iasi, IPJ Bacau). La IPJ Hunedoara, ofiterii au afirmat ca prezenta aparatorului in momentele premergatoare emiterii ordonantei de retinere „nu este obligatorie” si ca impunerea unei astfel de masuri ar echivala cu o incalcare a legilor in vigoare.

Trebuie mentionat faptul ca, dintre persoanele care au fost asistate de aparatori din oficiu, majoritatea au declarat ca acestia nu au intervenit in nici un fel pe parcursul procedurilor, multumindu-se sa semneze de „prezenta”. Au existat chiar cazuri in care avocatii din oficiu si-au indemnat clientii „sa recunoasca tot, ca sa isi usureze situatia”.

In aprilie 1999, prin scrisoarea nr.10482, IGP a transmis APADOR-CH ca a dispus ca, la toate aresturile de politie, sa fie afisate la vedere, intr-un loc accesibil persoanelor aduse la sediu, listele cu avocatii din oficiu, cu orarele de lucru si numerele de contact. Cu o singura exceptie (arestul din Campina), nici unul din aresturile vizitate nu a afisat aceste liste. Ele exista, dar sunt tinute prin sertare.

Confidentialitatea discutiilor dintre client si avocat

APADOR-CH a constatat ca mentalitatea generala a politistilor cu care a discutat (cu exceptia unui ofiter de la IPJ Dolj) este ca aparatorul are obligatia de „a contribui la aflarea adevarului”. Care adevar si al cui? Evident, sarcina anchetatorului este de a aduna probe ce ar putea dovedi vinovatia persoanei, iar a avocatului, de a o apara. Cu alte cuvinte, instanta va trebui sa cantareasca argumentele pro si contra si sa stabileasca adevarul juridic, care poate fi diferit de adevarul absolut in functie de soliditatea probelor. De altminteri, APADOR-CH a sustinut mereu ca majoritatea dovezilor trebuie obtinute inainte de arestarea unei persoane si nu invers, cum se intampla frecvent, mai ales in cazul infractiunilor de furt sau talharie.

Avocatul are rolul clar de a-si apara clientul. Asadar, el trebuie sa discute toate posibilitatile care ar duce la achitarea sau reducerea gravitatii faptelor, lucru imposibil in prezenta anchetatorului sau a unui alt politist. Asa se petreceau lucrurile pana in august 1999 cand au intrat in vigoare noile Instructiuni nr.901/1999 care asigura confidentialitatea discutiilor.

Cu toate acestea, in cursul vizitelor facute de reprezentantii APADOR-CH, persoane aflate in aresturile IPJ Iasi, Maramures si Satu Mare in octombrie si noiembrie 1999 au declarat ca la discutiile cu avocatii au fost de fata si politisti, care au auzit tot ce s-a discutat. O reactie cel putin bizara a politistilor a fost ca „avocatii ar trebui sa ceara sa discute cu clientii in conditii de confidentialitate”. Or, de vreme ce Instructiunile 901/1999 sunt catalogate „secret de serviciu”, este inadmisibil sa li se ceara sa cunoasca o reglementare care nu este publica. Este deci obligatia politistilor de a comunica clientului si avocatului ca au acest drept. Un al doilea „motiv” ar fi ca sediile politiei nu au „spatii adecvate” pentru discutii confidentiale. Asadar, in oricare din camere ar discuta avocatul si clientul, politistul prezent va auzi, chiar si involuntar, ce se vorbeste. Solutia este, evident, simpla: politistul poate sta in afara camerei, lasand usa deschisa, in asa fel incat sa vada, nu sa auda.

2.2. Conditii de detentie

Cazarea

Judetele au, in general, trei, maximum patru aresturi. Dintre cele vizitate de APADOR-CH, numai IPJ Dolj are patru aresturi, restul judetelor avand doua-trei aresturi. Capitala face exceptie: din cele 23 de sectii de politie, 20 au propriile aresturi. La aceastea se adauga arestul de la Directia Generala a Politiei Municipiului Bucuresti (DGPMB) – unde sunt aduse toate femeile retinute/arestate din Bucuresti si Ilfov – si arestul IGP.

Majoritatea aresturilor vizitate erau situate la subsolul sediilor politiei. Indiferent de situarea lor, ferestrele se deschid numai din exterior si sunt prevazute cu plase de sarma cu ochiuri atat de dese incat nu se poate asigura nici lumina naturala, nici aerisirea, absolut obligatorii. In aresturile Directiei Generale a Municipiului Bucuresti (sectia femei) si IPJ Maramures, camerele de arest nu au ferestre, singura posibilitate de aerisire fiind deschiderea vizetei ce da spre coridor.

Cum nu se poate asigura suficienta lumina naturala, majoritatea camerelor din aresturile vizitate sunt prevazute cu becuri sau tuburi cu neon foarte slabe, montate deasupra usii si protejate de un grilaj.

Nici o camera nu are prize si deci persoanele din aresturi nu pot folosi nici un aparat electric (radio, televizor, aparat de barbierit). Explicatia data este ca detinutii ar putea fie sa le distruga, fie sa incerce sa se electrocuteze. APADOR-CH considera ca ambele variante sunt doar pretexte si ca, in realitate, politistii cred in continuare ca o persoana retinuta/arestata trebuie izolata cat mai mult posibil, inclusiv prin interzicerea dreptului de acces la informatiile furnizate de presa, pentru ca ea va deveni astfel mai „cooperanta” in sensul dorit de ei. Daca nu este asa, atunci cum se explica faptul ca nu sunt permise nici aparatele de radio sau televizoarele cu baterii? Singura exceptie de la regula este arestul IPJ Bacau, unde reprezentantii APADOR-CH au gasit doua televizoare si o combina muzicala. In unele aresturi s-au instalat difuzoare in camere (Campina, Turnu Severin) prin care se transmit anume programe, selectate de conducere. Reprezentantii APADOR-CH au fost asigurati in mod repetat ca se vor instala difuzoare in toate camerele din toate aresturile din tara dar ca, deocamdata, nu exista fonduri. Intrebarea este cum si de unde au obtinut aceste fonduri unele aresturi iar altele nu, dat fiind ca bugetul este centralizat?

In unele aresturi, paturile si mesele din camera sunt din piatra (IPJ Prahova, unde sunt si semne vizibile de igrasie, ceea ce pune in pericol starea de sanatate a detinutilor).

Hrana

Cu exceptia arestului IPJ Prahova (care are propriul bloc alimentar), restul aresturilor vizitate de APADOR-CH primesc mancarea de la penitenciarele cele mai apropiate. Asociatia a semnalat in repetate randuri calitatea foarte proasta a meniurilor pregatite in penitenciare. Asadar, orice comentarii cu privire la hrana servita in aresturi sunt inutile. Trebuie, totusi, semnalate cateva aspecte:

a) in Bucuresti, pentru cele 20 de aresturi plus arestul DGPMB, exista doar doua masini care transporta mancarea pregatita la penitenciarul Rahova. Evident, pe langa calitatea discutabila a hranei, se adauga intarzierile la livrare;

b) in toate aresturile vizitate exista un frigider in care persoanele care primesc pachete pot pastra alimentele. Numai ca, de regula, produsele trebuie scoase din frigider numai la ora 6 dimineata, ceea ce presupune o adevarata „stiinta” a dozarii, date fiind conditiile de igiena din camere din cauza carora alimentele se pot altera rapid.

Conditii de igiena

Aresturile vizitate au unul sau doua grupuri sanitare. Fiecare grup sanitar contine intre unul si trei WC-uri tip „turcesc” si doua,trei, maximum patru dusuri (doua dusuri la DGPMB pentru aproape 150 de persoane, un dus la IPJ Tulcea pentru peste 50 de persoane, patru dusuri la IPJ Dolj pentru aproape 120 de persoane etc.) De mentionat ca WC-urile nu au sistem mecanic de curatire (lanturi), recurgandu-se la sticle sau furtunuri de plastic pentru evacuarea reziduurilor. Multe grupuri sanitare sunt intr-o stare foarte proasta : apa pe dusumea, dusuri fara rozete, gratare de lemn inexistente, instalatii care curg.

Unele aresturi nu dispun de fonduri pentru asigurarea necesarului de sapun si detergenti (de exemplu, DGPMB).

In aceste conditii precare este aproape imposibil ca detinutii sa-si mentina o stare de igiena corporala cat de cat acceptabila.

Trebuie precizat ca, in toate aresturile vizitate, robinetul de alimentare cu apa a dusurilor sau chiuvetelor se afla in afara salii de baie, si nu poate fi actionat decat de subofiteri. APADOR-CH crede ca aceasta practica, prin care un detinut este dependent integral de buna – sau reaua – vointa a unor subofiteri in privinta dreptului elementar la mentinerea unei igiene corporale normale, poate fi catalogat drept tratament degradant.

Una dintre problemele serioase din aresturile politiei este cea a satisfacerii nevoilor fiziologice ale retinutilor/detinutilor. Cu exceptia arestului de la IPJ Dolj (unde din 31 de camere, 17 sunt dotate cu cate un WC tip „turcesc”, neseparat de restul camerei) in restul aresturilor vizitate se practica metoda „tinetei” sau a „sticlei de plastic” in care detinutii isi fac nevoile. Cele mai multe din camerele din aresturile vizitate exalau un aer irespirabil rezultat din combinatia de miros de urina, de trupuri nespalate si de precaritatea sistemului de aerisire. Este inadmisibila stabilirea „programului” – de trei ori pe zi – a satisfacerii nevoilor fiziologice a mii de persoane! Chiar daca exista si un „program” al golirii „tinetelor” – tot de trei ori pe zi – umilirea persoanelor din aresturi, obligate sa-si faca nevoile intr-o galeata sau o sticla de plastic, in prezenta altora, este un exemplu clar de tratament degradant.

Asistenta medicala

Pentru cele 20 de aresturi din Bucuresti, plus arestul DGPMB, exista un singur medic si patru asistenti. In iunie 1999, numarul persoanelor aflate in toate aresturile din capitala se ridica la aproximativ 600. Trebuie precizat faptul ca medicii si asistentii din aresturi se ocupa atat de detinuti cat si de cadrele politiei.

Conform Instructiunilor 0410/1974, nemodificate prin noul regulament, orice persoana retinuta/arestata trebuie sa fie vazuta de un medic in maximum 24 de ore de la introducerea sa in arest. Reprezentantilor APADOR-CH li s-a spus ca toate persoanele din aresturile din Bucuresti sunt aduse la DGPMB pentru acest prim examen. Daca, ulterior, ele vor mai avea nevoie de ingrijiri medicale, medicul sau unul din asistenti se va deplasa la arestul respectiv.

Cu toate aceste asigurari, reprezentantii APADOR-CH au gasit la sectia 12 Politie o persoana careia nu i se facuse nici un examen medical desi se afla in arest de sase zile. Un alt arestat din aceeasi sectie ceruse insistent sa fie vazut de un medic deoarece avea stari de sufocare, lucru ce s-a realizat doar dupa doua zile.

Unele femei din arestul DGPMB s-au plans nu numai de conditiile insuportabile de detentie ci si de lipsa de ingrijiri medicale (una a declarat ca este bolnava de TBC, o alta ca sufera de hipocalcemie iar doua erau gravide si aveau probleme cu sarcina).

In celelate aresturi din tara, vizitate de APADOR-CH situatia asistentei medicale este ceva mai buna cel putin din punct de vedere al numarului doctorilor si asistentilor medicali.

IPJ Satu Mare are doi doctori si doi asistenti care se ocupa atat de cadrele politiei cat si de retinuti/arestati. In noiembrie 1999, doua persoane aflate in arest de trei zile nu fusesera inca vazute de medic.

La IPJ Tulcea, unul din cei doi medici a declarat ca au existat cazuri de raie si alte boli de piele. „Au venit cu ele de afara”, a sustinut doctorul. Fara a exclude aceasta posibilitate, reprezentantii APADOR-CH au insistat asupra conditiilor de igiena foarte proaste, care constituie un pericol real pentru sanatatea arestatilor. La arestul din Tulcea se mai practica tunsul „la zero” atunci cand sunt transferati la penitenciar („din motive de igiena”, a fost argumentul medicului).

In toate aresturile vizitate exista cate un „cabinet medical”, dotat cu un pat, o masa si un scaun. Nu exista aparatura medicala de nici un fel. Aici sunt consultati arestatii. In schimb, in sediul politiei, exista cabinete dotate cu tot ce este necesar, unde persoanele arestate nu au acces decat in situatii cu totul exceptionale.

Desi medicul care examineaza persoana retinuta/arestata trebuie sa noteze in fisa medicala toate bolile pe care aceasta le declara, APADOR-CH are cunostinta de cazuri in care doctorii au omis unele afectiuni fie pentru ca le-au considerat o „inventie”, fie pentru ca ele ar fi putut fi motiv de invocare a imposibilitatii fizice de a suporta starea de detentie, fie pentru a ascunde urmele brutalitatii cu care persoana a fost tratata de politisti inainte de emiterea ordonantei de retinere. Cazul Nita de la Ploiesti este un exemplu pentru primele doua ipoteze: in fisa sa medicala nu s-a consemnat nici psoriazisul de care a declarat ca sufera, nici tija de metal din picior care il incomoda atat de tare incat se punea problema unei operatii pentru a-i fi scoasa. APADOR-CH nu intelege de ce medicul respectiv a hotarit, cu de la sine putere, ca Nita nu are psoriazis, cu atat mai mult cu cat aceasta boala de piele, chiar daca este foarte greu de vindecat, nu este nici fatala, nici – in principiu – transmisibila. Al doilea caz, care ar putea confirma ideea de ascundere a urmelor violentelor politistilor, este cel al minorului Florin Evelin Grosu(15 ani) aflat in arestul IPJ Iasi la inceputul lunii noiembrie 1999. Retinut de sectia 5 politie din Iasi, impreuna cu un alt minor, in ziua de 21 septembrie 1999, Grosu a afirmat ca a fost pus cu spatele la calorifer si batut de un „subofiter inalt, slabut si blond” cu bastonul, pumnii si picioarele. La aducerea in arestul IPJ Iasi, minorul a spus medicului care l-a examinat ca are dureri de cap din cauza loviturilor cu bastonul. Pe fisa insa apare numai numai mentiunea „cefalee” fara precizarea cauzei. La 6 octombrie 1999, cand reprezentantii APADOR-CH au discutat cu minorul, acesta mai avea inca pe spate o urma de lovitura ce poate sa fie urmarea bataii din sectia 5.

Exercitiul fizic zilnic

Toate aresturile vizitate de APADOR-CH sunt prevazute cu unul sau mai multe spatii de plimbare. Instructiunile – atat cele noi cat si cele vechi – prevad 30 de minute de plimbare zilnica pentru toti arestatii. Spatiul de plimbare inseamna, de regula, una sau mai multe curti, de dimensiunile camerelor de detentie, acoperite cu un grilaj foarte des in chip de tavan. Nu exista nici o banca, nici un aparat de sport, asa incat tot ce pot face arestatii este sa umble in acest spatiu limitat sau sa stea in picioare. Cu toate acestea, nici macar jumatatea de ora zilnica obligatorie nu este respectata (la DGPMB, femeile ies la aer doar 15 – 20 de minute o data pe saptamana; la IPJ Maramures, femeile si minorii au iesit la aer cu o zi inainte de vizita APADOR-CH, dupa cel putin doua saptamani de stat permanent in camere; la IPJ Iasi, minorii fusesera scosi la plimbare o singura data, timp de 15 minute, in cele zece zile ce au precedat vizita APADOR-CH). Cu o singura exceptie (IPJ Maramures) reprezentantii APADOR-CH nu au vazut nici un arestat in curtile de plimbare. „Nu sunt suficienti subofiteri pentru supraveghere”, a fost una din justificari. Or aceste curti de plimbare sunt separate prin usi de fier de restul aresturilor si nu exista nici o posibilitate de evadare.

Dreptul la corespondenta

Dreptul la corespondenta este drastic limitat pentru persoanele aflate in aresturile politiei. Atat vechile Instructiuni nr.0410/1974 cat si cele noi nr.901/1999 mentin ca unica posibilitate de corespondenta o carte postala pe luna la expediere si tot una la primire. Este evident ca se mentine cenzura, cu toate ca Romania a fost condamnata de Curtea europeana a drepturilor omului de la Strasbourg pentru violarea art.8 din Conventia europeana in cazul cenzurarii corespondentei detinutilor din penitenciare (cazul Petra v.Romania). APDOR-CH considera inadmisibila diferenta de tratament dintre persoanele aflate in aresturile politiei si cele aflate in penitenciare (si nu numai din punct de vedere al dreptului la protejarea corespondentei).

Chiar si asa, reprezentantii APADOR-CH au intalnite destule situatii in aresturile vizitate in care nici macar acea carte postala lunara nu era pusa la dispozitia arestatilor (DGPMB, IPJ Iasi). La arestul IPJ Maramures s-a sustinut ca persoanele din arest pot coresponda cu cine doresc, nelimitat, ceea ce ar fi insemnat o exceptie notabila fata de celelalte aresturi vizitate de APADOR-CH. Numai ca, dupa indelungate discutii, a reiesit ca numai plicurile adresate Parchetului militar nu sunt deschise. Oricum, asociatia considera ca este un mic pas inainte, care ar trebui generalizat.

3. Cazuri individuale investigate de APADOR-CH in 1999

3.1. Petre Ilie, Gheorghe Nedelcu si Victor Gheorghe din orasul Buftea

Descrierea incidentelor de la inceputul lunii martie a.c. asa cum au fost relatate de doua din victime (Petre Ilie si Gheorghe Nedelcu):

Pe 4 martie 1999, trei indivizi au comis un act de talharie impotriva proprietarului unui camion in care se afla o cantitate mare de cafea. Victima si mai multi martori i-au descris pe cei trei precizand ca doi dintre agresori erau blonzi. Un cetatean strain l-a solicitat pe Petre Ilie – un tanar patron bine cunoscut in Buftea – sa-i gaseasca un loc de depozitare pentru marfa (cafea), un grup de descarcatori si un paznic. Cetateanul strain l-a asigurat ca are acte in regula.

Dupa cateva zile, Petre Ilie, descarcatorii (printre care Gheorghe Nedelcu si Victor Gheorghe) si paznicul au aflat ca erau cautati de politie. Asa ca, pe 11 (sau 12)martie, Petre Ilie, Gheorghe Nedelcu si Victor Gheorghe s-au prezentat singuri la sectie. Aici au descoperit ca erau suspectati ca ar fi comis actul de talharie de la inceputul lunii. Evident ca au negat vehement orice implicare in acel eveniment si au dat declaratii in acest sens. Stiindu-se nevinovati si crezand ca acele declaratii vor rezolva problema, au hotarit sa nu solicite, in acea faza, prezenta unui avocat. Numai ca au aparut si politisti de la inspectoratul Ilfov, in frunte cu Petre Popa, seful serviciului judiciar. De aici incolo, s-au declansat abuzurile: cei trei au fost batuti, declaratiile initiale au fost rupte iar ei obligati sa scrie altele, „dupa dictare”, refuzandu-li-se prezenta avocatului pe care, de aceasta data , il cerusera.

Mai multe persoane care se aflau in incinta sectiei de politie sau in curte si pe strada pot confirma ca au auzit urlete de durere si zgomot de geamuri sparte (Petre Ilie s-a aruncat cu capul in geam si a amenintat ca isi taie gatul daca nu inceteaza tratamentul inuman).

Intr-un tarziu, la interventia unor politisti din Buftea, cei trei „suspecti”, a caror nevinovatie – sau vinovatie – in privinta talhariei putea fi usor stabilita prin confruntarea cu persoanele care asistasera la comiterea infractiunii din 4 martie, au fost spalati de sange si transferati in arestul Politiei Capitalei.

Petre Ilie si Gheorghe Nedelcu au admis ca, la aducerea lor in arestul Politiei Capitalei nu au reclamat tratamentul inuman la care fusesera supusi la Politia Buftea. „De frica” si pentru ca stiau ca nu se va lua nici o masura impotriva politistilor implicati, au spus ei. Este insa inexplicabil faptul ca doctorul care i-a examinat cateva zile dupa arestarea preventiva – desi, conform regulamentului ar fi trebuit sa faca acest lucru in primele 24 de ore – nu i-a intrebat nimic despre traumatismele vizibile si nici nu a recomandat vreun examen medical suplimentar sau tratament.

Petre Ilie si Gheorghe Nedelcu mai sustin ca , in perioada in care s-au aflat in arest, au remis sefului arestului Politiei Capitalei o plangere cu privire la situatia lor, inclusiv la tratamentul inuman aplicat de politisti in sediul Politiei Buftea. Nu este clar daca acea plangere a fost – sau nu – inaintata organelor competente.

Reprezentantii APADOR-CH nu au putut discuta cu comandantul Politiei Buftea deoarece acesta era plecat pe teren. A fost contactat de ofiterul de serviciu dar, din pacate, acesta nu a reusit sa ajunga la sediu pana la ora la care APADOR-CH avea deja stabilita o intalnire cu victimele.

Cu adresa nr.114.884/22.06.1999, IGP a informat asociatia ca, pe data de 12 martie 1999, cand cei trei „s-au pus de bunavoie la dispozitia organelor de ancheta” s-a stabilit in urma „cercetarilor efectuate” ca ei sunt autorii talhariei. „Inainte de sosirea la Politia Buftea a aparatorului Braileanu Ioan, Ilie Petre a lovit cu capul un geam din biroul in care se gasea, fara insa a se accidenta iar Gheorghe Victor, aflat intr-o alta incapere, a spart cu pumnul un geam.” (subl.n.) Mai departe, se precizeaza ca nu s-a consemnat in procesele verbale de introducere in arestul DGPMB ca Ilie Petre si Nedelcu Gheorghe ar fi prezentat „urme de violenta”. Numai la Gheorghe Victor se face mentiunea ca „arestatul prezinta…urme de violenta la palma bratului stang, fiind pansat, declarand ca s-a lovit in timpul zilei, inainte de incarcerare” (subl.n.). Cei trei au fost pusi in libertate la 28 aprilie 1999 prin decizia Curtii de Apel Bucuresti. Cu toate ca nu a existat decat o „sesizare verbala ” cu privire la comiterea unor abuzuri de catre politisti la politia Buftea (sesizare confirmata de un procuror de la Parchetul Militar Teritorial Bucuresti), totusi, „Corpul de Control al IGP s-a sesizat din oficiu” iar materialul rezultat a fost trimis la 9 iunie 1999 Parchetului Militar Teritorial Bucuresti.

3.2. Constantin Buzatu (Craiova)

In seara zilei de vineri 30 aprilie 1999, in jurul orelor 22.30, Constantin Buzatu se intorcea spre casa la volanul unui autoturism Mercedes cu numar de Timisoara, proprietate a fratelui sau. Pe traseu, i s-au adresat cuvinte si gesturi obscene de persoane aflate intr-o masina Dacia cu numar de inmatriculare OT99 (dl. Buzatu nu a retinut si combinatia de litere). In dreptul hotelului „Jiul”, cei din masina Dacia i-au blocat drumul, fortandu-l sa opreasca. Imediat, in spate s-a mai oprit o masina tot Dacia. Au coborat toti din masini – Constantin Buzatu si cate doua persoane din fiecare Dacia – cei patru repezindu-se cu pumnii la primul. In timp ce il loveau in cap, Constantin Buzatu l-a identificat si strigat pe nume pe unul din agresori – lt. Constantin Berbecel de la Sectia 4 Politie Craiova – moment in care acesta le-a cerut celorlalti trei sa inceteze cu loviturile. Constantin Buzatu s-a urcat in masina si s-a dus la Sectia 4 Politie unde a dorit sa depuna o plangere in legatura cu agresiunea suferita. Intre timp, a sosit la sectie si lt.Berbecel care s-a prefacut a nu cunoaste motivul prezentei lui Constantin Buzatu acolo. Ofiterul de serviciu a refuzat sa primeasca plangerea, indemnandu-l pe dl Buzatu sa revina a doua zi dimineata cand va fi prezent comandantul sectiei.

Luni, 3 mai, Constantin Buzatu s-a prezentat la Laboratorul IML de unde a obtinut certificatul medico-legal nr 985/A2 din 3.05.1999 care mentioneaza tumefactii si echimoze la ochi, nas si gura si prescrie 7-8 zile de ingrijiri medicale.

In aceeasi zi a depus si plangere la Parchetul Militar Craiova. Aflase ca, in afara lt.Brebecel, doi dintre agresori erau si ei politisti – plt. Mihai Fanuica si plt.Ioan Borcan. A patra persoana implicata in incident este Marian Fanuica, fratele plutonierului Mihai Fanuica. Trebuie precizat ca toti patru erau imbracati civil iar cele doua masini Dacia erau autoturisme particulare.

Constantin Buzatu s-a adresat presei, televiziunii si posturilor de radio locale care, toate, au prezentat cazul. Exista video-caseta cu inregistrarea prezentata de postul de televiziune Terra Sat, in care se vedeau clar vatamarile suferite de victima in zona faciala.

Parchetul Militar Craiova a rezolvat cazul intr-un timp record de patru zile. Dupa parerea reprezentantilor APADOR-CH, in acest caz Parchetul a dat dovada mai degraba de superficialitate decat de eficienta. Prin adresa nr.294/P/1999 din data de 7 mai, Constantin Buzatu era instiintat ca Parchetul hotarise neinceperea urmaririi penale impotriva celor trei politisti si, totodata, ca fusese lovit numai de civilul Marian Fanuica, impotriva caruia se putea plange direct la Judecatorie. Dl. Buzatu a mentionat un fapt care l-a intrigat profund: Marian Fanuica a obtinut si el un certificat medico-legal cu acelasi gen de traumatisme si acelasi numar de zile de ingrijiri medicale.

Nemultumit de solutia data, Constantin Buzatu s-a adresat Sectiei Parchetelor Militare.

Reprezentantii APADOR-CH au dorit sa afle si parerea politistilor de la Sectia 4 in legatura cu acest incident. Din pacate, dl.comandant era plecat iar loctiitorul sau nu stia nimic de acest caz, deoarece in aprilie fusese in concediu. Nimeni altcineva din sectie nu a dorit – sau nu a putut – sa ofere vreo informatie.

In adresa nr.114.884 din 22 iunie 1999, IGP a repetat concluziile Parchetului militar Craiova: politistii nu l-au lovit pe Constantin Buzatu, acesta schimband lovituri doar cu civilul Marian Fanuica.

3.3. Cazul Gheorghe Dumitrache din Sascut (cu domiciliu actual in Bacau)

Sascut-Targ, Sascut-Sat, Schineni si Pancesti formeaza comuna Sascut din judetul Bacau, in care functioneaza un post de politie cu patru subofiteri, sef fiind plt.maj.Eugen Caleap. Unul din subofiteri a fost „mutat” la circulatie, mai concret, supravegheaza traficul pe sosea la cativa kilometri de Sascut.

In 1993, o comisie locala a improprietarit sascutenii cu cate un hectar de padure, titlurile de proprietate fiindu-le acordate abia in 1995 si 1996. Satenii au taiat copaci bazandu-se pe decizia comisiei si au intrat in conflicte repetate cu Ocolul silvic care continua sa socoteasca padurea drept proprietate de stat. Padurarii de la Ocolul silvic au apelat adesea la politistii din Sascut, ceea ce a avut drept consecinta emiterea unui numar mare de procese verbale de amendare. Unii sateni le-au contestat la judecatorie si au castigat, altii au preferat sa plateasca, desi se considerau nevinovati.

Pentru reprezentantii APADOR-CH a fost clar ca o buna parte din sascuteni se tem de politistii locali. Din discutiile cu mai multi sateni a reiesit ca politistii din Sascut actioneaza adesea dupa bunul lor plac. Vlase Popa, un batran aproape orb de 67 de ani, cu certificat de handicapat fizic gradul I cu insotitor, a fost amendat cu 700.000 si respectiv 400.000 lei pentru ca ar fi recoltat porumb de pe un teren ce nu ii apartinea si pentru ca ar fi tulburat „linistea publica”.

Margareta Verbuta din satul Schineni a declarat ca este terorizata de propria-i familie: a fost batuta in mai multe randuri si chiar internata la spital, i s-au luat bunuri si, practic, nu mai indrazneste sa stea in casa ei. A facut nenumarate plangeri la politia din Sascut dar nimeni nu a facut vreo ancheta reala iar rudele sale nu au primit nici macar o amenda. Margareta Verbuta nu mai are nici o incredere in politistii din Sascut pentru ca in ultimul an, de cate ori a incercat sa faca plangere impotriva rudelor agresive, ei i-au replicat: „daca nu taci, te amendam.”

Nascut la Pancesti (Sascut), in 1951, Gheorghe Dumitrache are domiciliul in Bacau. Nu are antecedente penale. Fiind somer, dupa ce a lucrat la fabrica de avioane, el o ajuta la munca pe mama sa care traieste in continuare la Pancesti. Dupa punerea in posesie cu un hectar de padure, Gheorghe Dumitrache a avut mai multe altercatii cu padurarii de la Ocolul silvic, ori de cate ori lua lemne pentru mama lui. In noiembrie 1996, el a primit doua amenzi de 200.000 lei (p.v. nr.006353/27.11.1996) si respectiv de 400.000 lei (p.v. 006402 / 28.11.1996), ambele procese verbale fiind semnate doar de politisti. Le-a contestat pe amandoua la judecatorie. In dosarul cu amenda de 400.000 lei, Gheorghe Dumitrache a pierdut in prima instanta si a declarat recurs, in vreme ce contestatia pentru a doua amenda urma sa se judece (instanta daduse termen in luna mai si chiar citase un martor). Cu toate acestea, judecatoria Bacau a conexat cele doua dosare si, la 3 martie 1997, a decis transformarea amenzilor in 40, respectiv 20 zile de inchisoare contraventionala, deci un total de 60 de zile. Arestat pe data de 3 aprilie 1997, Gheorghe Dumitrache a reusit cu greu sa-si contacteze familia care a achitat cele doua amenzi. A fost pus in libertate dupa 12 zile de arest.

Anterior arestarii, la data de 16 ianuarie 1997, Gheorghe Dumitrache, insotit de un tanar – Daniel Eftimie, angajat ca ajutor pe casa si masa – aducea o caruta de lemne pentru mama lui. In jurul orelor 16:00, au fost opriti de o masina din care au coborat cei patru politisti din Sascut – plt.maj Eugen Caleap, plt.Neculai Dragomir, plt.Neculai Ciuta si sergentul Popa. Dragomir a luat imediat din caruta toporul si fierastraul, timp in care colegii sai l-au imobilizat cu catusele pe Gheorghe Dumitrache, l-au lovit cu pumnii si picioarele, l-au bagat in masina si l-au dus la postul de politie. Singura reactie a lui Gheorghe Dumitrache a fost de a le spune ca va veni singur la post dupa ce duce lemnele acasa, lucru ce a fost, evident, ignorat de politisti.

Gheorghe Dumitrache a fost tinut la politie timp de aproape 7 ore, pe baza art.16 lit b) din Legea Politiei nr.26/1994 – „conducere la sediul politiei”. Certificatul medico-legal nr.141/17 ianuarie 1997 mentioneaza leziuni traumatice care „necesita 3-4 zile ingrijiri medicale”. Victima a facut plangere la Parchetul militar Bacau, precizand ca are si martori oculari. Numai unul dintre ei a fost audiat pentru ca al doilea – Daniel Eftimie – era minor. Solutia Parchetului militar Bacau a fost de „neincepere a urmaririi penale” (nr.49/P/1997 din 18 iulie 1997) si a fost confirmata de Sectia Parchetelor Militare la data de 9 martie 1999 (adresa nr 36345/97/2145/1998).

Intre timp, lui Gheorghe Dumitrache i s-au intocmit dosare penale pentru infractiune silvica (taierea ilegala a arborilor – art.97 alin.3 si 4 din Legea 26/1996 cu aplicarea art.74 alin.ultim si art.76 lit d din Codul penal) si pentru ultraj, partile vatamate in al doilea caz fiind doi politisti din Sascut – Dumitru Enache si Neculai Ciuta – si un padurar, Sorin Paris. La 12 ianuarie 1998, Tribunalul Bacau l-a condamnat pe Gheorghe Dumitrache la 2 ani pentru infractiunea silvica – pedeapsa amnistiata – si 6 luni pentru ultraj. Curtea de Apel Bacau, prin decizia penala nr.177/16 iunie 1998, l-a achitat pentru ultraj si i-a redus pedeapsa pentru infractiunea silvica la 6 luni. Decizia a ramas definitiva prin nerecurare.

Reprezentantii APADOR-CH au discutat cu trei martori oculari ai incidentului din 16 ianuarie 1997: Daniel Eftimie – tanarul care lucra pentru Dumitrache la acea data si care locuieste in prezent in Bacau — Gheorghe I.Popa si Eugen Popa, ultimii doi din satul Pancesti. Fiecare a declarat ca i-a vazut pe politisti lovindu-l pe Dumitrache cu pumnii si picioarele, punandu-i catusele si impingandu-l in masina. Fiecare a sustinut ca victima nu a facut nici cel mai mic gest de rezistenta sau de opunere. Din cei trei martori oculari, numai Eugen Popa a fost audiat la Parchetul militar.

Trebuie mentionat faptul ca, in acea zi de 16 ianuarie, Daniel Eftimie a fost si el dus, pentru scurt timp, la postul de politie unde i s-a cerut sa declare in scris ca politistii nu l-ar fi agresat pe Gheorghe Dumitrache.

APADOR-CH considera ca aplicarea amenzilor si declansarea procesului penal pentru ultraj demonstreaza ca politistii din Sascut — in colaborare cu padurarii de la Ocolul silvic – au folosit abuziv unele prevederi legale pentru a-l „pedepsi” pe Gheorghe Dumitrache.

Asociatia are convingerea ca politistii din Sascut au procedat abuziv cu ocazia „conducerii” la postul de politie. Trebuie amintit ca art.16 lit b din Legea Politiei nr.26/1994 da dreptul politistilor de a conduce pe cineva la sediu daca acea persoana nu are acte asupra sa, in vederea stabilirii identitatii. Este clar ca politistii stiau foarte bine cine este Gheorghe Dumitrache. Iar daca fapta de a fi taiat ilegal arbori – pentru care a si fost judecat – era atat de grava incat sa presupuna masura privarii de libertate, atunci Gheorghe Dumitrache ar fi trebuit dus la arestul IPJ Bacau si emisa o ordonanta de retinere. APADOR-CH considera ca politistii din Sascut l-au privat pe Gheorghe Dumitrache de libertate timp de 7 ore fara nici o justificare.

In adresa nr.141.279 din 30 iulie 1999, IGP afirma ca s-au facut cercetari in toate cazurile reclamate de sateni si ca nu s-a confirmat nici una din acuzatiile aduse de acestia politistilor. Despre Gheorghe Dumitrache se mentioneaza ca „provoaca frecvent scandaluri, fiind recalcitrant, are un comportament social anormal, motiv pentru care este predispus la declansarea unor stari conflictuale in comuna Sascut.” Cat despre „unii locuitori din satul Rancesti (probabil Pancesti – n.n.), apartinator de comuna Sascut” se afirma ca ar fi „reclamagii notorii” si ca, deci, „obiectivitatea lor este foarte mica”.

3.4. Cazul Viorel Haica (Targu Jiu)

Cu ocazia unei vizite pe care reprezentantii APADOR-CH au efectuat-o la penitenciarul Turnu Severin in iunie a.c., asociatia a fost sesizata de unul din detinuti – Viorel Haica – in legatura cu modul in care s-a produs retinerea sa de catre doi politisti din Targu Jiu.

In noaptea de 18/19 august 1998, Viorel Haica a fost impuscat in picior si – sustine el – injunghiat cu baioneta si lovit cu patul armei in cap. A fost dus de cei doi politisti (unul dintre ei a fost identificat in persoana lui Felix Talmacel) mai intai la spitalul „Tudor Vladimirescu” din Targu Jiu, apoi la spitalul de neurochirurgie de la Craiova si de aici la spitalul judetean Dolj. Dosarul medical de la penitenciar cuprinde dovada clara ca Viorel Haica a avut o „plaga impuscata coapsa dreapta cu leziune de nerv sciatic drept”. Leziunea de nerv este explicatia pentru care Viorel Haica a ajuns si la spitalul de neurochirurgie.

Pe data de 24 august 1998, impotriva lui Viorel Haica s-a emis mandat de arestare preventiva sub acuzatia de talharie. El a fost luat de la spital si dus in arestul politiei. La solicitarea politistilor, laboratorul IML a facut o expertiza (nr.1037/1 septembrie 1998), stabilind ca Viorel Haica poate suporta regimul de detentie si poate fi tratat in sistemul Directiei Generale a Penitenciarelor. Se recomanda, deci, internarea intr-un spital penitenciar.

La 9 septembrie 1998, invinuitul, aflat in continuare in arestul politiei Targu Jiu, a fost dus de urgenta la spital si operat in urma diagnosticarii unei „apendicite acute flegmonoase”.

Viorel Haica a depus plangere la Parchetul militar Craiova impotriva politistilor din Targu Jiu in luna mai 1999.

APADOR-CH a semnalat acest caz Sectiei Parchetelor Militare. Pana la data redactarii raportului anual, asociatia nu a primit nici un raspuns.

3.5. Cazul Liviu Constantin Nita din Ploiesti

La data de 14 iulie 1999, doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat aresturile IPJ Prahova si postului de politie din Campina. La arestul IPJ, ei au dorit sa discute cu arestatul Liviu Constantin Nita din Ploiesti deoarece asociatia fusese sesizata cu privire la posibile incalcari ale dreptului la aparare si la probleme legate de starea sa de sanatate. Intalnirea nu a putut avea loc deoarece Liviu Constantin Nita fusese dus la instanta, de unde a revenit abia in jurul orei 21:00. Mai mult, reprezentantilor APADOR-CH li s-a spus ca nici nu ar fi putut discuta cu inculpatul decat cu aprobarea – si in prezenta – doamnei procuror Buliga de la Parchetul de pe langa Tribunalul judetean Prahova, care instrumenteaza cazul.

Cei doi reprezentanti ai asociatiei au revenit la Ploiesti pe data de 16 iulie, cand, dupa discutii cu inalti oficiali din Parchet, au primit permisiunea de a sta de vorba cu Liviu Constantin Nita. Discutia s-a desfasurat in prezenta doamnei procuror Buliga si a domnului colonel Malaescu de la IPJ.

Liviu Constantin Nita a fost adus la sediul IPJ Prahova la data de 14 iunie 1999 in jurul orei 11.30, direct de la compania Petrobrazi. Politia fusese sesizata cu mai multe zile inainte ca Liviu Constantin Nita, actionar majoritar la societatea „Sunoil”, emisese cecuri fara acoperire, prejudiciul ridicandu-se – conform informatiilor din presa — la circa 113 miliarde lei. Dl Nita a cerut sa fie convocati avocata Anca Midan si un jurist de la „Sunoil”, prima reusind sa ajunga la IPJ dupa circa 3 ore. Liviu Constantin Nita a dat declaratie in prezenta ei, dupa care, timp de 9-10 ore a fost pur si simplu tinut intr-un birou cu unica explicatie ca „trebuie sa vina un procuror”.

In jurul orei 1:00 noaptea – deci pe 15 iunie – s-a emis ordonanta de retinere si, la ora 2:15, Liviu Constantin Nita a fost introdus in arestul IPJ.

Reprezentantii APADOR-CH au ridicat de mai multe ori problema privarii de libertate in perioada ce precede emiterea ordonantei de retinere. Legea Politiei nr.26/1994 prevede la art.16 lit b) posibilitatea „conducerii” la sediul politiei a unei persoane care nu are acte de identitate asupra sa si care este suspecta ca ar fi comis „actiuni prin care se pericliteaza ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale”, „conducere” ce poate dura pana la 24 de ore. In cazul lui Liviu Constantin Nita, nici nu se poate pune problema „conducerii” la sediu, deoarece acesta era clar identificat anterior retinerii, situatie in care se pune problema temeiului legal al privarii sale de libertate intre momentul declaratiei date in prezenta avocatei si momentul emiterii ordonantei de retinere.

Pe 15 iunie, Liviu Constantin Nita a fost dus la Parchet unde, in prezenta avocatilor sai, a mai dat o declaratie si doamna procuror Buliga a emis mandatul de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Doamna procuror a decis ca orice problema legata de arestat — de la legaturi cu lumea din afara (vizite ale familiei, pachete, presa, medicamente) pana la contactele cu aparatorii, reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale sau ziaristi – sa-i fie adusa la cunostinta si nimic sa nu se faca fara aprobarea ei. Drept urmare, absolut toate discutiile dintre avocati si Liviu Constantin Nita au avut loc in prezenta doamnei procuror si a escortei de la IPJ. S-a ignorat astfel principiul esential al confidentialitatii relatiei dintre client si aparator si s-a limitat drastic posibilitatea construirii unei aparari reale. Acest aspect este, din pacate, aproape generalizat in tara in perioada urmaririi penale si a fost semnalat in mod repetat de asociatie, care il considera drept o incalcare a dreptului la aparare.

Inculpatul Nita a avut un grav accident de circulatie in 1990. In urma unor fracturi multiple, i s-a implantat o tija metalica in picior. Tija il deranjeaza si ar fi trebuit scoasa, ceea ce presupune o operatie destul de complicata. Liviu Constantin Nita sufera si de psoriazis, o boala a pielii extrem de greu de tratat si vindecat, si de ulcer. Daca tija din picior si ulcerul presupun radiografii, psoriazisul este vizibil cu ochiul liber pentru oricine are chiar si cele mai vagi cunostinte medicale. Mai mult, arestatul a declarat ca sufera de aceste boli atunci cand a fost examinat de medicul arestului. Cu toate acestea, pe fisa medicala din dosarul de penitenciar al lui Liviu Constantin Nita nu figureaza nici una din cele trei afectiuni mentionate. Dupa parerea APADOR-CH aceasta omisiune a fost intentionata.

In legatura cu acest caz, APADOR-CH face urmatoarele precizari:

1. Conducerea IPJ Prahova a declarat public ca APADOR-CH a incercat sa intimideze organele de ancheta, ca ar fi declansat o campanie de presa si ca ar fi dovedit un interes iesit din comun pentru cazul Nita, deplasandu-se la Ploiesti numai pentru el. Lucrurile sunt total inexacte: asociatia nu are cum sa „intimideze” politia si Parchetul; cazul Nita a fost intens mediatizat cu circa o luna inainte de vizita APADOR-CH; asociatia a vizitat aresturile din Ploiesti si Campina in ziua in care inculpatul era la instanta. In sfarsit, conducerea IPJ a negat cu inversunare ca Nita ar fi bolnav de psoriazis. Problema nu este daca inculpatul are sau nu aceasta boala (reprezentantii APADOR-CH sunt convinsi ca o are) ci refuzul medicului din arest de a trece in fisa medicala bolile de care Nita a declarat ca sufera, inclusiv nementionarea tijei de metal din picior.

2. Prin adresa nr.17478/4130/1999 din 25 noiembrie 1999, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a instiintat APADOR-CH ca „din verificarile efectuate a rezultat ca s-au respectat atat prevederile Codului de procedura penala referitoare la drepturile inculpatului Nita Constantin Liviu cat si cele referitoare la drepturile aparatorilor acestuia.”

3.6. Cazul Vili Rupa din Hunedoara

Vili Rupa , nascut la 30 iunie 1973, domiciliaza in Hunedoara. A absolvit zece clase si este necasatorit.

Pe 28 ianuarie 1998, politistii de la Politia municipala Hunedoara au organizat o „prindere in flagrant delict”, deoarece aveau informatii ca Vili Rupa ar fi detinut mercur pe care incerca sa-l vanda. Opt politisti au inscenat o busculada pe la orele 17.30, in dreptul hotelului „Rusca”, unde Vili Rupa discuta cu o persoana. Tanarul s-a speriat, a fugit si, dupa cum declara unii martori, a aruncat o sticla de plastic de ½ l care, conform analizei ulterioare, continea 2,4 kg mercur. Vili Rupa a fost imobilizat de politisti si dus la sediul politiei unde s-a incheiat proces verbal. El sustine ca a fost batut de politisti pana a lesinat si a negat constant ca ar fi detinut acea sticla cu mercur. De altfel, nici nu a semnat procesul verbal de constatare.

Pe 11 martie 1998, parchetul a emis un mandat de aducere pe numele lui Vili Rupa. La executarea mandatului, politistii – circa zece – au recurs la un „siretlic”, spunandu-i lui Vili Rupa, care refuza sa iasa din apartament, ca ar fi cu ei si o echipa de filmare de la PRO TV. Nu i-a fost aratat mandatul. Vili Rupa, persoana cu certificat medical ce atesta ca are probleme psihice – probleme pe care politistii le cunosteau – a declarat ca nu va iesi din apartament decat in prezenta avocatului. In cele din urma, s-a prezentat avocata sa, iar Vili Rupa a fost dus in arestul IPJ Hunedoara.

Acuzat de trafic de stupefiante si de ultraj la adresa politistilor veniti sa-l aresteze (i-ar fi amenintat cu un briceag, dupa care l-ar fi lovit pe un locotenent de politie cu un topor in stomac, fara a-i cauza nici cea mai mica zgarietura, deoarece acesta… avea o agenda in pantaloni care a servit drept scut), Vili Rupa a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara, prin sentinta penala nr.160/1999 in dosarul nr 1841/1998, la 1 an si 2 luni inchisoare pentru infractiunea de trafic de stupefiante (312 Cp) si la doua pedepse de cate doua luni pentru ultraj (art.239). Prin contopire, Vili Rupa urma sa execute un an si doua luni, adica exact cat facuse deja in arestul IPJ Hunedoara si la penitenciarul Barcea. Sentinta a fost pronuntata pe data de 5 mai 1999. Apelul la Curtea de Apel Alba Iulia a mentinut prin decizia penala nr.250/A/1999 din 30 septembrie 1999 pedeapsa de 1 an si doua luni. Recursul urmeaza a fi judecat in februarie 2000 la Curtea Suprema de Justitie.

Condamnarea lui Vili Rupa s-a bazat pe procesul verbal din 28 ianuarie 1998 si pe declaratiile a patru martori. Doi dintre acestia erau politistii care au semnat procesul verbal. Cat despre cei doi martori din afara „sistemului”, trebuie precizat ca unul a decedat inainte de audieri la Parchet si instanta iar celalalt a declarat in instanta ca nu stie ce a facut Vili Rupa in timpul busculadei.

Perioada de arest preventiv la IPJ Hunedoara (11 martie – 4 iunie 1998)

La trei zile dupa ce a fost adus in arest, Vili Rupa a fost pus in lanturi din cauza protestelor repetate fata de masura arestarii si pedepsit si cu 10 zile izolare pentru ca a spart niste becuri si a dat cu pumnii in vizeta. A urmat o alta pedeapsa de 15 zile izolare, de data aceasta pentru ca ar fi dat cu picioarele intr-un geam de la tribunal.

Vili Rupa sustine ca a fost tinut in lanturi timp de 82 de zile, adica pana la data de 4 iunie 1998 cand a fost transferat la penitenciarul Barcea cu mentiunea „deosebit de periculos”. El mai spune ca si in perioada cat a stat in penitenciar, a fost dus la instanta de judecata cu lanturi la picioare, la trei sau patru termene. Domnul avocat Alexandru Pop, care i-a asigurat apararea in prima instanta, a confirmat acest lucru.

Titus Jelea, aflat in arestul IPJ Hunedoara in noiembrie 1999, a stat cu Vili Rupa in aceeasi camera din arest cam doua saptamani, incepand cu data la care acesta a fost arestat. Agitatia manifestata de Rupa in primele zile s-ar fi rezumat la insistenta intrebare „de ce am fost arestat?” Pe 14 martie, circa opt soldati au intrat in camera si l-au legat cu lanturi in sistem „T”, adica lanturi la maini si la picioare unite printr-un drug de fier vertical. In plus, a fost legat si cu catusele de pat. Titus Jelea a afirmat ca Rupa nu era descatusat decat cand mergea la toaleta. Au existat si situatii in care i s-a refuzat iesirea la baie si a trebuit sa fie ajutat de ceilalti detinuti sa urineze in tineta. Din cauza drugului de fier nu se putea nici apleca, nici lasa pe vine, asa ca era spalat de colegii de camera. Tot ei il si hraneau, desi avea dificultati cand manca din cauza pozitiei. Titus Jelea a mai afirmat ca, in toata perioada cat a stat impreuna cu Vili Rupa, acesta nu a fost vizitat decat de un procuror militar de la Craiova – care l-a vazut in lanturi – deoarece Rupa facuse plangere la Parchetul militar in legatura cu modul in care actionasera politistii din Hunedoara la 28 ianuarie 1998. Titus Jelea a fost mutat la penitenciarul Barcea la sfarsitul lunii martie. Situatia lui Vili Rupa era neschimbata la acea data.

Matei Martian se afla in penitenciarul Barcea in noiembrie 1999. A stat in aceeasi camera cu Vili Rupa in arestul IPJ in luna mai 1998. Matei Martian a declarat ca, in acea perioada, Rupa avea lanturi la picioare ceea ce ii crea probleme la mers, in special la urcatul treptelor cand trebuia sa fie ajutat de doi detinuti. Matei Martian stia de la Vili Rupa, cu care s-a intalnit in penitenciar ca acesta a fost dus si la instanta tot cu lanturi la picioare, inclusiv dupa aducerea la Barcea.

Alti martori care pot confirma tratamentul la care a fost supus Vili Rupa in arestul IPJ Hunedoara sunt Catalin Draganescu (transferat la penitenciarul Timisoara) si Viorel Bota, pus in libertate si stabilit in localitatea Orastie.

APADOR-CH considera ca imobilizarea cu lanturi si catuse pe o perioada de timp indelungata (82 de zile – dupa spusele lui Vili Rupa – confirmate pentru mai mult de jumatate din perioada de doi fosti colegi de camera in arestul IPJ; cel putin 25 de zile conform rapoartelor de pedepsire aflate la dosarul sau de penitenciar) reprezinta cel putin tratament inuman si degradant daca nu chiar tortura.

Parchetul militar Craiova, caruia Vili Rupa i s-a adresat din arestul IPJ, s-a multumit cu o cercetare de forma – asa cum a mai facut-o si in alte cazuri – dand solutia de neincepere a urmaririi penale impotriva politistilor de la Hunedoara in legatura cu organizarea flagrantului si conducerea lui Rupa la sectia de politie unde a fost maltratat. Vili Rupa s-a adresat cu o noua plangere Parchetului Militar Teritorial Bucuresti in legatura cu modul in care a fost tratat in arestul IPJ Hunedoara. Plangerea a fost expediata imediat dupa iesirea din penitenciar – pe 24 mai 1999 – iar confirmarea de primire este datata 27 mai 1999. Cu toate acestea, pana la data vizitei APADOR-CH la arestul IPJ Hunedoara si la penitenciarul Barcea (5 noiembrie 1999), nu se facusera nici un fel de cercetari.

Prin adresa nr.141.668 din 13 decembrie 1999, IGP a informat asociatia ca Vili Rupa a avut un comportament violent pe aproape toata durata detinerii la IPJ Hunedoara si ca a fost pedepsit de doua ori cu 10 si respectiv 15 zile „izolare simpla”, timp in care a fost imobilizat cu lanturi si catuse iar ca, ulterior, i s-au pus fie lanturi la picioare, fie catuse la maini „in momentele in care a fost scos la ancheta”. Atunci cum se explica faptul ca Matei Martian l-a vazut cu lanturi la picioare permanent dupa a doua pedeapsa cu izolarea? Materialul transmis de IGP nuanteaza acuzatia initiala adusa de politistii din Hunedoara, conform careia Vili Rupa l-ar fi lovit cu toporul in burta pe unul din politisti. In adresa IGP, aplicarea loviturii a devenit intentia de a lovi cu toporul. Concluzia IGP este ca politistii de la Hunedoara si de la IPJ Hunedoara au actionat perfect legal si nu au savarsit nici un abuz, lucru confirmat si de decizia de neincepere a urmaririi penale a Parchetului militar. (Este vorba de prima decizie din 22 mai 1998 privind doar modul in care a fost inscenat flagrantul).

3.7. Cazul Sofica si Gavriliuc

Tiberiu Sofica, student la drept, si un var al sau in varsta de 17 ani, nume de familie Gavriliuc, au fost retinuti de politisti de la Sectia 12 din Bucuresti si apoi arestati preventiv sub invinuirea de talharie. Retinerea s-a produs pe data de 15 iunie 1999 in jurul orelor 11.30 dimineata. Politistii i-au trantit pe trotuar, le-au pus catusele si i-au lovit in prezenta trecatorilor. Avocata lui Tiberiu Sofica afirma ca exista martori care pot relata despre modul brutal in care au operat politistii.

Adusi la sectie, cei doi au fost maltratati in continuare de politisti (Tiberiu Sofica a mentionat numele unui capitan – Serban – al doilea politist implicat nefiind identificat decat dupa grad – sublocotenent) pentru a recunoaste ca ei sunt autorii unor repetate acte de talharie (smulgerea lantisoarelor de aur de la trecatori).

Avocata lor i-a vazut a doua zi, cand procurorul a emis mandatele de arestare preventiva si a declarat ca nu a mai vazut vreodata oameni batuti atat de groaznic: Tiberiu Sofica avea ambele urechi vinete si multiple semne pe corp iar Gavriliuc avea toata fata tumefiata. De altminteri, Tiberiu Sofica a declarat ca l-a auzit pe Gavriliuc strigand „nu mai dati ca nu mai pot”.

In ciuda tratamentului inuman la care a fost supus, Tiberiu Sofica nu a recunoscut ca ar fi autorul – sau coautorul – talhariilor de care era acuzat. Gavriliuc insa a semnat o declaratie in acest sens, in perioada anterioara introducerii in arest si in absenta avocatului. De altminteri, la Sectia 12 Politie se considera ca, in perioada ce precede emiterea ordonantei de retinere, nu este obligatorie prezenta avocatului. Acest lucru contrazice sustinerile IGP, conform carora, in toate sectiile de politie orice declaratie dinainte de emiterea ordonantei se ia numai in prezenta unui avocat.

In timpul vizitei in arestul sectiei 12, reprezentantii APADOR-CH au discutat, pe langa alti arestati, si cu Sofica si Gavriliuc. Primul a declarat ca a fost lovit in mod repetat la cap si la corp (in special in zona rinichilor), in vreme ce al doilea – care inca mai avea urme vizibile de lovitura la ochiul drept – a sustinut, de fata fiind comandantul sectiei precum si alti ofiteri si subofiteri, ca s-ar fi lovit de marginea metalica a patului din arest.

Precizand ca s-a depus deja plangere la Parchetul militar impotriva politistilor, asociatia puncteaza urmatoarele aspecte:

– presupunand ca suspiciunea la adresa celor doi ar fi reala – cu toate ca avocata lor sustine ca ar fi vorba de o enorma eroare judiciara – natura faptei comise nu justifica folosirea excesiva a fortei in momentul retinerii. APADOR-CH considera acest caz inca un exemplu de lipsa de proportionalitate intre scop si mijloace;

– bataia ca metoda de a determina o persoana sa se autoincrimineze inseamna fie cercetare abuziva, fie tratament inuman, ambele sanctionate de Codul penal; – la data vizitei reprezentantilor APADOR-CH (21 iunie 1999) fisa medicala atasata dosarului de penitenciar al lui Sofica nu cuprindea decat datele sale personale, fara nici o mentiune din partea medicului IGP. Este clar ca arestatul nu fusese dus la doctor cu toate ca trecusera 6 zile de la data aducerii la sediul Sectiei. Instructiunile cu privire la aresturile politiei, in vigoare la acea data, (0410/1974) stabileau ca orice persoana introdusa in arest trebuia sa fie examinata de un medic in maximum 24 de ore.

In privinta lui Gavriliuc, fisa sa medicala era „disparuta” cu toate ca, din registrul arestului rezulta ca fusese dus la medic pe data de 18 iunie. Tentativa cadrelor din arest de a explica disparitia fisei prin programarea lui Gavriliuc la examenul micro a fost mai mult decat neconvigatoare.

Cei doi tineri au fost pusi in libertate dar cercetarile cu privire la acuzatia de tilharie continua. Pe de alta parte, APADOR-CH stie ca Parchetul militar Bucuresti investigheaza reclamatia cu privire la abuzul comis de politistii de la sectia 12. Pana la data redactarii raportului anual, solutia nu fusese, inca, data.

3.8. Cazul Nicu Olteanu (Bucuresti)

Nicu Olteanu, impreuna cu fiul sau, se aflau, la data de 16 mai 1997, in zona bulevardului Chisinau, foarte aproape de Oficiul postal nr.49. Nicu Olteanu a vrut sa faca o gluma unui cunoscut a carui masina se afla parcata in apropiere si a luat de pe portbagaj un „bax” de apa minerala (6 sticle) pe care l-a ascuns intr-un tufis. De notat ca, pe portbagaj, se aflau si numeroase sticle cu bauturi alcoolice, cu o valoare infinit mai mare decat apa minerala, asadar este greu de crezut ca intentia lui Nicu Olteanu a fost de a fura. Cert este ca el a fost vazut cand lua „baxul”, de doi plutonieri de la sectia 9, care l-au „invitat” intr-un birou din … posta. Aici – spune Nicu Olteanu – a fost lovit si amenintat, drept care, speriat de posibilele consecinte a ceea ce el considera o gluma, a sarit prin geamul postei, trecand pe langa fiul sau care ramasese in strada. In acel moment, unul din plutonieri a tras cu arma din dotare, ranindu-l pe Nicu Olteanu la piciorul stang , in regiunea plantara. A fost dus la spital si apoi in arest. A fost trimis in judecata, in stare de arest, pentru ultraj, cei doi plutonieri sustinand ca Nicu Olteanu i-a injuriat, s-a manifestat violent si ca, dupa ce a spart geamul de la oficiul postal, „s-a repezit spre subofiter cu scopul de a-l rani” (citat din adresa nr.697/1999 din 9 decembrie 1999 a Sectiei parchetelor militare). In acel moment, „plt.de politie Baboi Eduard Viorel a facut uz de pistolul din dotare, dupa executarea a trei somatii reglementare” (idem).

APADOR-CH a protestat in repetate randuri impotriva recurgerii la arma de foc de catre politisti in situatii in care posibilii faptasi au comis fapte antisociale minore (de pilda, eventualul furt a 6 sticle de apa minerala). In cazul Olteanu, nu se intelege:

1. De ce „infractorul” a fost dus in sediul postei si nu la sectia de politie?

2. Daca Olteanu „s-a repezit” cu ciobul la unul din plutonier, cum de a mai avut timp colegul acestuia sa execute cele „trei somatii regulamentare”?

3. Daca plutonierul Baboi a recurs la pistol pentru a apara viata celuilalt plutonier, cum se face ca Nicu Olteanu a fost impuscat in talpa piciorului si nu in cap sau in stomac sau in orice alta parte a corpului dar din fata?

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, Nicu Olteanu nu a fost trimis in judecata pentru „furtul” celor 6 sticle de apa minerala ci pentru ultraj.

APADOR-CH considera ca plutonierii de la sectia 9 au comis un abuz. Pentru a-l justifica, au inventat amenintarea la adresa vietii unuia dintre ei.

Asociatia noteaza ca, si in acest caz, Parchetul Militar Bucuresti a decis neinceperea urmaririi penale (instiintarea catre Nicu Olteanu din 11 noiembrie 1999) iar Sectia Parchetelor Militare a confirmat-o la 9 decembrie 1999.

3.9. Cazul Cristian Venus Dumitrescu (Craiova)

In dimineata zilei de 9 septembrie 1999, Cristian Venus Dumitrescu (19 ani) si sora lui, Gianina Dumitrescu au fost luati de acasa si dusi la sediul IPJ Dolj. Politistii i-au spus lui Cristian ca, in complicitate cu alti trei tineri, ar fi talharit un cetatean corean caruia, in noaptea de 28-29 august 1999 i-ar fi furat 7000 de dolari, doua carduri si legitimatia de serviciu, in incinta barului unde lucreaza sora sa Gianina.

Gianina Dumitrescu declara ca fratele sau, anchetat de un ofiter de la IPJ, i-a spus in cele cateva secunde in care l-a putut vedea, ca „nu mai suporta” si ca „se va sinucide”. Amenintarea cu sinuciderea a fost repetata si in fata ofiterului anchetator.

In jurul orei 14:00, prietena lui Cristian a fost si ea chemata la sediul IPJ , printr-un … biletel scris de mana de un politist. Tanarul i-a spus prietenei lui ca a fost constant amenintat de politisti („o sa stai 15 ani in puscarie”) si ca a fost batut cu picioarele in ficat. Pe la ora 17.00, Cristian urma sa fie introdus in arest. A facut cativa pasi pe coridor langa prietena lui, dupa care a fugit spre fereastra de la capatul holului si s-a aruncat de la etajul III al IPJ, cazand pe o alee asfaltata. A murit a doua zi la Spitalul clinic din Craiova.

Ancheta Parchetului militar Craiova nu s-a terminat. Concluzia poate fi, insa, anticipata, deoarece procurorul anchetator a spus atat prietenilor tanarului decedat cat si unuia dintre „complicii la talharie” ca politistii nu au nici o vina.

Un alt „complice” (Ionut Patrascu) era inca in arest la 15 septembrie 1999, dar la politia municipala Craiova. Familiei nu i s-a permis sa-l vada, desi obtinuse aprobarea Parchetului, ceea ce le-a alimentat suspiciunea ca si el fusese batut.

Pana la data redactarii raportului anual, APADOR-CH nu a primit nici un raspuns cu privire la circumstantele sinuciderii lui Cristian Venus Dumitrescu.

3.10. Cazul Aurel Uluiteanu (comuna Barcanesti, judetul Ialomita)

Aurel Uluiteanu, in varsta de 44 de ani, a decedat in ziua de 24 (sau 25) septembrie 1999, in urma loviturilor aplicate in sediul politiei din comuna.

Conform relatarilor tatalui, cu o zi inainte de tragicul eveniment, Aurel fusese luat de politisti si dus la judecatoria Urziceni, sub invinuirea de „tulburare a linistii publice”, in urma unor reclamatii ale vecinilor. Aurel a fugit de la judecatorie si s-a intors acasa. Si-a petrecut noaptea in lanul de porumb, dar, a doua zi, pe la ora 10.00, a fost gasit de politisti si dus la sediu. Acolo, se pare ca se serba ziua unuia dintre politisti, petrecere la care participau si civili din sat. Nu se stie ce s-a intamplat acolo dar cert este ca in dupa-amiaza acelei zile, familia Uluiteanu a fost anuntata de moartea fiului lor.

APADOR-CH considera acest caz ca fiind de o gravitate exceptionala: un om a murit intr-un post de politie, in urma loviturilor aplicate de un politist, ajutat sau doar asistat de niste civili care petreceau in sediul politiei.

Parchetul militar a dispus arestarea adjunctului sefului de post, direct implicat si a unuia din civilii participanti la petrecere.

APADOR-CH mai mentioneaza, ca raspuns la vesnicul repros al IGP ca „nu asculta si cealalta parte”, ca a incercat – ca si in toate celelalte cazuri – sa discute cu seful de post, sau cu alti politisti, dar raspunsul a fost – invariabil – ca „numai biroul de presa al IPJ este imputernicit sa dea relatii despre acest caz”. Dupa multe insistente, reprezentantii APADOR-CH au obtinut macar confirmarea ca plutonierul vinovat era intr-adevar arestat.

3.11. Cazul Nicusor Sima (comuna Borcea judetul Calarasi)

La data de 21 noiembrie 1999, seful postului de politie din Borcea s-a prezentat la domiciliul familiei Sima, insotit de directorul societatii comerciale din comuna. Fara a aratat vreun mandat, seful postului de politie a procedat la perchizitionarea locuintei si a anexelor, cautand, se pare, cereale ce ar fi fost sustrase din magazia societatii. Cu toate ca, dupa spusele familiei, nu s-a gasit absolut nimic care sa probeze comiterea unor fapte ilegale, Nicusor Sima a fost luat la postul de politie unde a fost batut de unul din politisti – subofiterul Vasile Zahiu, mutat de curand aici din comuna Stefan cel Mare – cu bastonul, la palme si la picioare. Cu toate ca nu are certificat medico-legal (majoritatea oamenilor din Borcea nici nu stiu ce este un astfel de certificat si ca au posibilitatea legala de a-l obtine), exista martori care l-au vazut cu urme clare de violenta (tatal sau, Radu Sima si un vecin Radu Soloiu). Mai mult, o persoana din comuna – Mioara Manea – a fost chemata la politie, cat era acolo Nicusor Sima, si i s-a cerut sa declare daca a cumparat de la el cereale. Femeia a negat si a cerut politistilor „sa nu-l mai bata degeaba”.

Nicusor Sima nu a cedat si nu a recunoscut ca ar fi spart magazia de cereale a societatii comerciale. In jurul orei 18:00 i s-a dat drumul de la politie. Pe perioada cat a stat acolo, Nicusor afirma ca ar fi fost aduse inca doua persoane – paznicul de la magazie, Costica Rotariu si un anume Dan, care ar fi fost si ei batuti, mai rau decat el. Si Costica Rotariu si Dan au parasit comuna dupa acest incident.

Dupa toate aparentele, singura „proba” pe care s-au bazat politistii in cazul Sima a fost faptul ca acesta este recidivist.

APADOR-CH considera ca in cazul Nicusor Sima s-au produs mai multe abuzuri:

– perchezitie fara mandat;

– prezenta directorului societatii comerciale in timpul perchezitiei, persoana complet neautorizata sa efectueze – sau sa participe – la astfel de proceduri;

– privarea de libertate, fara nici un temei legal, a lui Nicusor Sima, timp de aproximativ 4 ore;

– tratamentul inuman aplicat atat lui Nicusor Sima cat si celorlalti doi suspecti pentru a-i determina sa recunoasca fapta de care erau acuzati.

Pana la data redactarii raportului anual, APADOR-CH nu a primit nici un raspuns de la Parchetul militar cu privire la acest caz.

3.12 Cazul Fundatiei Actiune, Traditie si Transcomunicare (ATT) (Bucuresti)

ATT deruleaza din luna noiembrie 1998, un program de informare a agentilor economici asupra legislatiei protectiei consumatorilor. Fundatia ofera documentatie, inclusiv sub forma de abonament la brosurile pe care le publica. In urma unor „sesizari” ale cetatenilor care au reclamat ca membrii ATT s-ar fi prezentat drept inspectori ai Oficiului pentru Protectia Consumatorilor, politistii de la sectia 23 au intreprins un „control” (in fapt, o perchezitie) la sediul fundatiei, de unde au ridicat mai multe inscrisuri, fara a mentiona in procesul verbal numarul filelor. ATT a sustinut ca unele din documentele ridicate au disparut.

Conform afirmatiilor celor de la ATT, seful sectiei de politie 23 l-a insultat pe presedintele fundatiei facandu-l „escroc”, „delapidator nenorocit” si l-a injurat trivial.

Indiferent de suspiciunile – reale sau nu – care planeaza asupra activitatii acestei fundatii, APADOR-CH considera ca:

– perchezitia a fost ilegala, atat timp cat nu a existat un mandat de perchezitie si nici acceptul conducatorului fundatiei;

– chiar daca perchezitia ar fi fost legala, procesul verbal de confiscare a inscrisurilor trebuia sa contina in mod clar si detaliat ce documente s-au confiscat si cate pagini cuprindea fiecare document;

– ridicarea unor documente esentiale pentru activitatea unei fundatii echivaleaza cu punerea acesteia in imposibilitatea de a mai functiona, lucru ce nu poate fi hotarit decat de instantele de judecata.

Parchetul militar teritorial Bucuresti a dispus neinceperea urmaririi penale fata de seful sectiei 23 de politie intrucat „materialul probator administrat in cauza nu confirma existenta vreunui aspect de natura penala care sa fie retinut in sarcina ofiterului anchetat penal sau a subordonatilor acestuia. ” (adresa nr.1089/P/1999 din 28 septembrie 1999).

Up

III. EXECUTAREA PEDEPSELOR IN UNITATILE DIRECTIEI GENERALE A PENITENCIARELOR

A. Aspecte legislative

In ultima parte a anului 1999, Guvernul a inaintat spre adoptare Parlamentului proiectul Legii executarii pedepselor si a masurilor preventive cu privare de libertate si proiectul Legii privind organizarea si functionarea serviciilor de probatiune.

APADOR-CH considera cele doua proiecte de lege binevenite, cu deosebire in cazul celui dintai, care, daca va fi adoptat de Parlament, va determina, in sfarsit, abrogarea Legii nr. 23/1969 privind regimul executarii pedepselor privative de libertate. In privinta proiectului Legii de organizare si functionare a serviciilor de probatiune, se are in vedere infiintarea unei institutii de o utilitate publica speciala, existenta de mult timp in tari cu traditie democratica. Principalul rol al acestei institutii este acela de a oferi o alternativa la incarcerare si de a-i ajuta pe condamnati sa se reintegreze in societate. In cazul adoptarii lor de Parlament, cele doua acte normative ar putea consacra, deci, pe plan legislativ, compatibilitatea standardelor interne cu cele europene in materie. APADOR-CH a transmis comisiilor parlamentare de specialitate observatiile sale cu privire la cele doua proiecte. In rezumat, aceste observatii au fost urmatoarele:

a) Proiectul Legii executarii pedepselor si a masurilor preventive cu privare de libertate

APADOR-CH considera ca, in cazul in care se va legifera infiintarea lor, casele de arest preventiv trebuie sa se afle in structura Ministerului Justitiei (a Administratiei Nationale a Penitenciarelor), si nu a Ministerului de Interne. In felul acesta, s-ar putea pune capat situatiei existente astazi, in care organul de cercetare penala, apartinand Ministerului de Interne, are, practic, puteri discretionare asupra persoanei aflate sub urmarire penala, putand sa-i interzica – asa cum se si intampla frecvent – dreptul de a fi cautata de familie, de a avea corespondenta si acces la informatii de interes public etc. Printr-o asemenea solutie s-ar evita complet practica prin care persoanele sunt mai intai arestate si apoi se aduna probele incriminatorii, cata vreme lucrurile ar trebui sa decurga exact invers.

Dispozitia (de la art. 5 alin. 3) potrivit careia vizitele pe care condamnatii le pot primi de la persoanele juridice (inclusiv, deci, de la organizatiile de drepturile omului) „se desfasoara sub supravegherea personalului penitenciarului” trebuie si ea, in opinia APADOR-CH, revazuta. In caz contrar, este aproape imposibil de crezut ca un detinut care vrea sa se planga de conditiile de detentie sau de comportamentul personalului o va mai face daca un membru al personalului „supravegheaza vizita”.

In al treilea rand, din formularea art. 25 alin. 2 (cu privire la institutia judecatorului pentru executarea pedepselor) reiese ca solutia finala in chestiunile de competenta acestui judecator nu o da el, ci presedintele judecatoriei, prin rezolutie. APADOR-CH considera ca intr-un stat de drept, in legatura cu hotararea unui judecator poate sa se pronunte numai o instanta de judecata superioara. Prin urmare, este firesc ca solutia sa fie data de judecatorul pentru executarea pedepselor, fara nici o cenzura de la nivelul instantei din care face parte. In plus, trebuie avuta in vedere corelarea cu celelalte legi in domeniu, in primul rand Codul de procedura penala

b) Proiectul Legii privind organizarea si functionarea serviciilor de probatiune

Prin art. 7 alin. 2 se statueaza ca serviciile de probatiune se infiinteaza pe langa tribunal si ca pe langa judecatorii „se pot infiinta” birouri de probatiune. In opinia APADOR-CH, infiintarea birourilor de probatiune pe langa judecatorii ar trebui sa fie o norma imperativa, si nu una supletiva, intrucat, mai intai, din formularea proiectului de Lege reiese ca pe langa unele judecatorii vor exista astfel de birouri, iar pe langa altele, nu (ceea ce ar crea o diferenta de tratament cu privire la persoanele condamnate pentru savarsirea unor infractiuni), iar in al doilea rand, pentru ca majoritatea beneficiarilor sistemului de probatiune sunt cei care savarsesc fapte antisociale de o gravitate redusa (in care prima instanta este judecatoria).

Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor a modificat forma initiala a proiectului Legii in chestiunea surselor de finantare a serviciilor de probatiune, in sensul ca la art. 9 alin. 5, care prevedea ca „sumele provenite din prestarea muncii neremunerate in folosul comunitatii constituie venituri extrabugetare” (subl. n.) a propus ca aceste sume sa devina exclusiv bugetare. APADOR-CH opteaza pentru varianta initiala, mai ales pentru ca prin modificarea facuta de Comisie s-ar mentine un sistem ultracentralizat si se blocheaza in mod in mod birocratic posibilitatea serviciilor de probatiune de a-si adapta activitatile la posibilitatile locale.

APADOR-CH opteaza pentru varianta initiala si in chestiunea participarii consilierilor de probatiune la judecarea cererilor privind liberarea conditionata (art. 13 alin. 2). APADOR-CH considera ca participarea consilierilor la sedintele de judecata trebuie sa fie obligatorie (asa cum s-a prevazut in varianta Guvernului) si nu „la cererea instantelor de judecata” (varianta Comisiei) deoarece consilierii trebuie sa afle de indata daca clientul lor a fost pus in libertate si in ce conditii. Aceasta solutie se impune cu atat mai mult cu cat sistemul judiciar din Romania continua sa aiba un numar de probleme tinand de procedura ce nu vor putea fi remediate in viitorul apropiat: intarzierile in redactarea si comunicarea sentintelor/deciziilor, inregistrarea de catre grefieri doar a rezumatelor dictate de judecatori cu privire la dezbateri etc.

In privinta accesului la dosarul individual de probatiune (art. 16), APADOR-CH considera ca sfera persoanelor carora le este permis sa aiba acces la dosar („condamnatul, aparatorul sau, instantele de judecata, judecatorul pentru executarea hotararilor, judecatorul desemnat cu executarea pedepselor si procurorul”) trebuie extinsa si la „orice persoana fizica sau juridica, la cererea sau cu acordul condamnatului”. Totodata, este firesc ca la dosar sa aiba acces, mai ales pentru a putea fi asigurat un control asupra calitatii actelor consilierului, si superiorul consilierului care a intocmit si administreaza dosarul individual de probatiune.

La sfarsitul anului 1999, cele doua legi se aflau inca in procedurile parlamentare prealabile discutarii in plenul Camerelor.

B. ASPECTE DIN PENITENCIARE

a) Chestiuni preliminare

Si anul 1999 a fost unul in care APADOR-CH a colaborat bine cu Directia Generala a Penitenciarelor (DGP), conducerea Directiei si directorii/comandantii penitenciarelor manifestand deschiderea necesara pentru ca vizitele reprezentantilor APADOR-CH sa se poata desfasura in conditii optime. Conducerea DGP, cu deosebire directorul general al acesteia, a fost receptiva la constatarile si sugestiile cuprinse in rapoartele APADOR-CH, fiind luate, adesea foarte operativ, masuri pentru corectarea deficientelor semnalate. In 1999, reprezentantii APADOR-CH au vizitat penitenciarele Craiova, cel de adulti si cel de minori (la 1 si, respectiv, 2 martie), Tulcea – inclusiv Sectia de la Chilia Veche (24 si, respectiv, 25 martie), Turnu Severin (2 iunie), Deva (4 iunie), Margineni (16 iulie), Mandresti (4 octombrie), Iasi (5 octombrie), Baia Mare (2 noiembrie), Satu Mare (4 noiembrie).

Cu toate ca nici in 1999 nu a fost adoptata o noua legislatie in materie penitenciara, DGP si conducerile penitenciarelor au continuat sa faca eforturi pentru ca situatia din penitenciare sa se amelioreze. Si in acest an a continuat numirea unor magistrati civili la conducerea penitenciarelor.

In legatura cu demilitarizarea sistemului penitenciar, APADOR-CH constata cu regret ca proiectul de lege cu privire la Statutul cadrelor din penitenciare, pregatit de DGP in anul 1997, nu a fost transmis Parlamentului nici pana la sfarsitul anului 1999.

b) Aspecte generale rezultate in urma vizitelor in penitenciare

1. Supraaglomerarea

Si in anul 1999, supraaglomerarea a ramas problema cea mai serioasa a sistemului penitenciar. Eforturile care se fac pentru extinderea si modernizarea spatiilor in care sunt cazati detinutii sunt cu totul insuficiente pentru ca aceasta problema sa poata fi rezolvata intr-un termen cat de cat rezonabil. Dintre penitenciarele vizitate de APADOR-CH in cursul anului 1999, cele mai aglomerate au fost cele de la Turnu Severin (1309 detinuti, la o capacitate de 709 locuri), Iasi (1993 de detinuti la o capacitate normata de 900 de locuri si 1900 de paturi efectiv instalate), Mandresti (1448 de detinuti la o capacitate normata de 670 de locuri si 990 de paturi instalate) si Craiova-adulti (2415 detinuti la o capacitate normata de 1450 de locuri si 2060 de paturi instalate). In afara disconfortului fizic si psihic foarte serios pe care il cauzeaza, supraaglomerarea ridica mari probleme si in privinta proportiei dintre efectivele de detinuti, pe de o parte, si numarul de cadre operative (care lucreaza nemijlocit cu detinutii) si cel al educatorilor, pe de alta parte. Si in anul 1999, aceasta proportie s-a situat in jur de un cadru la 10-12 detinuti, raport care in realitate este si mai mare de vreme ce cadrele operative lucreaza in ture (12 ore cu 24). Aceste cifre se dovedesc de doua ori mai mari decat cele avansate de DGP (unu la sase) si mult peste standardele europene in domeniu. De aici rezulta, in buna parte, atat starea de tensiune dintre subofiterii cu paza si detinuti, cat si ineficienta muncii educative.

Pe langa insuficienta cronicizata a fondurilor necesare extinderii si reamenajarii spatiilor de cazare, situatia este agravata de faptul ca masura arestarii preventive este luata de procurori si de judecatori cu prea mare usurinta. Sunt cazuri in care proportia arestatilor preventiv este foarte ridicata, situandu-se uneori la 20 la suta din totalul detinutilor. La data vizitelor reprezentantilor APADOR-CH in penitenciarele Satu Mare si Mandresti, de exemplu, din totalul de 855 de detinuti, in primul caz, 180 se aflau in arest preventiv, iar in cel de-al doilea, din 1448, 232 erau arestati preventiv). Legislatia romana este, din acest punct de vedere, foarte permisiva, mandatele de arestare putand fi emise si prelungite, potrivit Codului de procedura penala, intr-un numar de situatii care depasesc prevederile art. 5 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Potrivit legislatiei penale din Romania, perioada arestarii preventive se poate intinde pana la jumatatea maximului pedepsei prevazute pentru infractiunea pe care persoana este presupusa a o fi savarsit, situatie diferita de aceea din multe din tarile cu traditie democratica, in care perioada arestarii preventive nu poate dura mai mult de trei – sase luni. Este de semnalat si faptul ca, deseori, atunci cand inculpatii fac in arest preventiv jumatate din maximul pedepsei, inainte de a-i pune in libertate, instantele de judecata ii condamna la chiar perioada executata in arest preventiv.

Curtea Constitutionala s-a pronuntat, inca din 1995, cu privire la prelungirea mandatului de arestare preventiva de catre un judecator, o data la 30 de zile. Cu toate ca potrivit Constitutiei Romaniei (art. 145 alin. 2) deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii, decizia din 1995 a fost respectata doar partial. A fost nevoie de inca o decizie a Curtii Constitutionale pe aceasta tema, in 1998, pentru ca aceasta garantie cu privire la legalitatea valabilitatii mandatului de arestare preventiva sa fie respectata intocmai. Mai mult, in cursul anului 1999, la nivelul Sectiei Penale a Curtii Supreme de Justitie s-a apreciat ca chiar daca prin decizia Curtii Constitutionale dispozitia art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala (cu privire la durata arestarii inculpatului in cursul judecatii) a devenit inaplicabila, „nu devin inaplicabile celelalte dispozitii ale Codului de procedura penala care reglementeaza luarea, mentinerea si revocarea masurii arestarii preventive a caror neconstitutionalitate nu a fost expres declarata printr-o hotarare a Curtii Constitutionale”.

2. Fonduri insuficiente

Insuficienta alocatiilor bugetare este cea de-a doua mare problema a sistemului penitenciar. Consecinta cea mai directa si mai serioasa este ca DGP are la dispozitie resurse minime pentru extinderea, reamenajarea si modernizarea spatiilor de cazare. In aceste conditii, continua sa se perpetueze o situatie in care, adesea, persoanele aflate in detentie sunt obligate sa suporte, practic, un tratament inuman si degradant. Este necesar ca DGP sa depuna toate diligentele pentru a sustine in continuare investitiile din acest an – foarte necesare – pentru extinderea si modernizarea unor spatii din penitenciarele Satu Mare si Tulcea si pentru amenajarea cat mai rapida a fostei cazarmi de la Movila Vulpii, preluata de penitenciarul de la Margineni. Desigur, pentru rezolvarea serioaselor probleme legate de conditiile de cazare a detinutilor, esentiale sunt alocatiile bugetare. Insa este de dorit ca si conducerile penitenciarelor sa incerce sa gaseasca, in limitele permise de lege, si alte solutii de finantare. Faptul ca unele penitenciare au reusit (penitenciarul din Mandresti, de pilda, printr-o colaborare cu o organizatie neguvernamentala olandeza, pentru modernizarea unui numar de camere) arata ca asemenea initiative pot reusi. In plus, APADOR-CH repeta opinia sa potrivit careia instituirea unei mai mari autonomii a fiecarui penitenciar ar crea posibilitatea fructificarii resurselor materiale si umane existente pe plan local. Ar fi de dorit, de exemplu, ca eventualul surplus de produse din fermele agrozootehnice proprii sa poata fi vandut pe piata locala, la preturi competitive si, cu banii astfel obtinuti, sa se acopere o parte din necesarul de produse alimentare (pe care fermele nu le produc) sau nealimentare.

Hrana detinutilor este in continuare insuficienta si, de cele mai multe ori, de proasta calitate. Prima cauza a acestei situatii este, indiscutabil, insuficienta fondurilor alocate si existenta unor norme de hrana rigide, stabilite de DGP, care nu permit imbunatatirea regimului alimentar chiar daca penitenciarele dispun de resurse proprii suplimentare (asa cum, de exemplu, au constatat reprezentantii APADOR-CH cu ocazia vizitei la penitenciarul din Chilia Veche). APADOR-CH repeta o propunere pe care a mai facut-o pana acum, ca DGP sa stabileasca norme minime obligatorii de hrana si sa permita, in mod expres, penitenciarelor sa le imbunatateasca in functie de posibilitatile locale. Constatarile facute in ultimii ani pe timpul numarului mare de vizite ale reprezentantilor sai in penitenciare au format la nivelul APADOR-CH convingerea ca proasta calitate a hranei detinutilor se explica si prin gestionarea defectuoasa – mai ales fara un control riguros – a alimentelor folosite la prepararea hranei. Practic, in toate penitenciarele vizitate detinutii s-au plans ca alimentele cele mai apreciate – cu deosebire carnea – lipsesc din portiile care le sunt distribuite, desi in meniurile afisate sunt inscrise. Reprezentantii APADOR-CH au constatat si ei, cu foarte rare exceptii, ca slanina (si uneori „subprodusele de carne”) este tot ce se poate gasi in portiile detinutilor chiar si atunci cand in meniu si in evidentele de contabilitate este inscrisa carnea. In situatiile de genul acesta, neplacute, desigur, pentru cei care le provoaca, unele din cadrele responsabile dau cele mai neconvingatoare si rizibile explicatii, cea mai frecventa fiind aceea ca „prin fierbere carnea se topeste”. Indulgenta cu care conducerile penitenciarelor trateaza aceasta chestiune este cu totul regretabila. APADOR-CH a semnalat in repetate randuri in rapoartele sale neregulile din acest domeniu, precum si faptul ca lipsa unui control efectiv din partea detinutilor va perpetua aceasta situatie. O parte din penitenciarele vizitate in cursul acestui an nu au nici o forma de control din partea detinutilor asupra gestionarii alimentelor si prepararii hranei (Baia Mare, de exemplu) iar altele au sisteme birocratizate si „de protocol”, presupunand tinerea unui registru in care sunt consemnate „aprecieri ale detinutilor” cu privire la calitatea hranei, cel mai adesea superlative si identice caligrafic (Craiova-adulti, Satu Mare etc). La Tulcea si la Iasi, lucrurile sunt, din acest punct de vedere, puse mai bine la punct, iar nemultumirile sunt mai putine decat in alte penitenciare. APADOR-CH solicita DGP institutionalizarea, la nivelul fiecarui penitenciar, a unui sistem de control eficient din partea detinutilor, prin reprezentanti desemnati de ei, asupra felului in care sunt gestionate alimentele folosite la prepararea hranei.

Conditiile de igiena din spatiile de cazare a detinutilor sunt de cele mai multe ori necorespunzatoare. Si in acest caz, explicatiile rezida, pe de o parte, in insuficienta fondurilor, iar pe de alta parte, in lipsa de preocupare a multora dintre cadrele cu obligatii in acest domeniu. Sunt cazuri (Satu Mare, de exemplu) in care intr-o camera de 80 de detinuti exista un singur WC, detinutii trebuind sa stea permanent la coada. Pe langa imposibilitatea practica de a mentine o igiena cat de cat acceptabila si riscul imbolnavirilor, APADOR-CH considera ca situatia este umilitoare si degradanta pentru detinuti. In acelasi penitenciar, dar si in altele, sunt camere in care WC-ul este separat de restul incaperii doar printr-o perdeluta, ceea ce face evident faptul ca in asemenea conditii nu se poate pune problema protejarii intimitatii si nici a mentinerii unei igiene corporale corespunzatoare. Lipsa fondurilor explica numai in parte de ce in unele din penitenciarele vizitate in cursul anului 1999 continua sa existe paduchi, gandaci si soareci. Daca pentru a construi sau reamenaja spatii de cazare cu grupuri sanitare igienice, de exemplu, este nevoie de sume mari de bani, pentru a intretine instalatiile sanitare, care deseori curg continuu, sau pentru a face deratizari si dezinsectii periodice este nevoie, inainte de toate, de preocupare din partea cadrelor cu raspunderi in aceasta chestiune. Ca este asa o arata mai ales faptul ca, desi dispun, practic, de aceleasi fonduri, o parte din penitenciare reusesc sa asigure o stare igienico-sanitara relativ buna (Margineni, de exemplu), iar altele, nu (penitenciarele din Tulcea si Baia Mare, in ultimul existand camere in care deratizarea si dezinsectia nu au mai fost facute de mai bine de un an si jumatate).

3. Activitatile cultural-educative si recreative

Anul 1999 nu a adus o crestere a eficientei activitatilor cultural-educative din penitenciare. Numarul educatorilor (un educator la 300, 500 si chiar mai multi detinuti) continua sa fie cu totul insuficient pentru supraaglomerarea din penitenciare si pentru problemele foarte serioase pe care le presupun educarea si reeaducarea detinutilor. Activitatea educatorilor se desfasoara, in majoritatea penitenciarelor, pe camere. Dezavantajele sunt evidente: aceiasi detinuti, care isi stiu unii altora, pe dinafara, toate problemele, numarul mare de persoane cu care se lucreaza (unele camere au aproape sau peste o suta de detinuti), teme stabilite de DGP, de multe ori lipsite de interes pentru detinuti etc. APADOR-CH considera ca lucrul cu grupe mici (de maximum zece detinuti, cum se incearca deja) este mult mai eficient , mai ales daca s-ar tine cont de interesul detinutilor pentru anumite teme. Aceasta presupune, desigur, si angajarea unui numar mai mare de educatori, dar si schimbarea mentalitatii celor care functioneaza deja in sistem, precum si atragerea unui numar cat mai mare de organizatii sau persoane din afara sistemului care ar fi interesate sa ajute la recuperarea morala a detinutilor.

In conditiile in care in penitenciare posibilitatile de organizare a activitatilor cultural-educative si recreative sunt mai mult decat modeste, conducerile penitenciarelor ar trebui sa fie preocupate in mai mare masura de gasirea de solutii in afara penitenciarelor, in special prin solicitarea institutiilor de cultura ale comunitatilor locale. Preocuparile de acest gen sunt, din pacate, foarte rare, dar si extrem de benefice atunci cand reusesc (exemplul conducerii penitenciarului din Tulcea, care in 1998 si 1999 a reusit sa-i duca pe detinuti la circa sase spectacole organizate in oras special pentru ei). De remarcat sunt si intalnirile organizate de conducerea penitenciarului de minori din Craiova intre detinuti si elevi de la scolile din oras.

APADOR-CH sugereaza inca o data ca este necesar ca in planificarea si organizarea activitatilor cultural-educative si recreative sa se acorde o atentie speciala minorilor (indiferent de locul in care se afla in detentie) si celor condamnati la pedepse mari, mai ales detinutilor pe viata. Programele organizate la nivelul penitenciarului de minori din Craiova au confirmat o reala preocupare fata de detinutii minori si tineri, ceea ce dovedeste ca schimbarile importante si benefice in mentalitatea ofiterilor si subofiterilor sunt posibile.

Reprezentantii APADOR-CH au constatat aproape mereu ca spatiile destinate plimbarii zilnice a detinutilor, categoric insuficiente in conditiile supraaglomerarii, nu sunt folosite la maximum. Au fost numeroase cazurile in care reprezentantii APADOR-CH au gasit curtile de plimbare goale la ore la care detinutii ar fi putut sa le foloseasca. La fel, au fost situatii in care plimbarea zilnica, obligatorie, nu era deloc zilnica, detinutii reclamand ca sunt scosi la plimbare foarte rar (unele camere, la Tulcea, doar de doua ori pe saptamana, la Deva, de doua – trei ori pe saptamana) pentru un timp scurt, de aproximativ 30 de minute. Plimbarea zilnica, miscarea in aer liber, jocurile sportive fac mult mai suportabile conditiile foarte grele in care traiesc cei mai multi detinuti. Se poate constata cu usurinta ca acolo unde cadrele au inteles lucrul acesta, relatiile lor cu detinutii sunt mult mai relaxate, iar reclamatiile detinutilor, mult mai putine.

O reusita a anului 1999 este numarul insemnat de colaborari pe care marea parte a penitenciarelor a reusit sa-l aiba cu organizatii din afara sistemului. Este notabila, astfel, colaborarea penitenciarelor Deva, Mandresti, Margineni, Satu Mare, Baia Mare, Craiova-adulti cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (SUP). SUP a organizat in penitenciarele partenere cursuri de calificare a detinutilor (in meseriile de instalatori sanitari, fierari-betonisti, zidari, tamplari, tinichigii auto) si de educatie sanitara si consultatii medicale cu doctori si aparatura din afara sistemului penitenciar. In unele dintre penitenciarele cu care a lucrat, SUP a lasat si echipamentele pe care le-a adus, echipamente care urmeaza sa fie folosite pentru calificarea altor detinuti. Pozitiva este si colaborarea cu reprezentantii diferitelor culte (catolic, reformat, adventist de ziua a 7-a, baptist) si asociatii religioase (Oastea Domnului, Societatea umanitara ortodoxa din Satu Mare, Stanca veacurilor, Asociatia femeilor baptiste de la Hunedoara). Facultatea de psihologie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a asigurat asistenta grupurilor de detinuti cu probleme de adaptare si de comportament de la penitenciarul din localitate. Organizatii neguvernamentale precum Asociatia romana anti-SIDA (ARAS), „Alcoolicii anonimi” din Baia Mare, „Oameni pentru oameni” din Focsani, „Alternative sociale” (Iasi), Prison Fellowship (Cluj) si Fundatia „Conexiuni” au sustinut si ele o parte din penitenciarele pe care APADOR-CH le-a vizitat in cursul acestui an.

Reprezentantii APADOR-CH au fost sesizati, pe timpul vizitelor pe care le-au facut in penitenciare, ca detinutilor le este interzis sa treaca de la o confesiune la alta pe timpul detentiei. APADOR-CH considera ca aceasta interdictie este o limitare nepermisa a libertatii religioase. Cazurile de restrangere a exercitiului acestui drept sunt precis stabilite de Constitutia Romaniei si de tratatele internationale in materie, ratificate de Romania, iar intre ele nu se afla si cel al persoanelor care executa o pedeapsa privativa de libertate. In plus, limitarea unor drepturi si libertati fundamentale se poate face numai prin lege, iar in Romania nu exista o asemenea lege. In luna noiembrie 1999, APADOR-CH a sesizat DGP in legatura cu aceasta situatie cu totul nefireasca. Raspunsul conducerii DGP – in sensul ca ar fi existat „un numar foarte mic de detinuti care si-au manifestat dorinta de a trece de la o confesiune la alta” si ca… „pentru a se edifica asupra acestui aspect este nevoie ca APADOR-CH sa se adreseze Serviciului de asistenta religioasa din Ministerul Justitiei, care coordoneaza aceasta activitate in penitenciare” – este neconcludent si pare ca vrea sa ocoleasca o problema care in opinia APADOR-CH exista cu adevarat. APADOR-CH solicita conducerii DGP sa clarifice ea insasi aceasta chestiune – daca se impune, chiar la nivelul pe care l-a indicat APADOR-CH – si, in cazul in care o asemenea interdictie exista cu adevarat, sa intervina pentru anularea ei neintarziata.

4. Asistenta medicala

Personalului medical destinat sa asigure asistenta medicala a detinutilor este insuficient si, in plus, folosit cu insuficienta judiciozitate.

Insuficienta personalului medical, a medicilor, mai ales, este problema cea mai serioasa. Ea are mai multe cauze. In primul rand, desi prin chiar normele de incadrare, numarul medicilor este foarte mic in comparatie cu numarul detinutilor (si cu problemele speciale de sanatate cu care acestia se confrunta), medicii sunt obligati sa trateze si cadrele militare. Asa se face ca, in proportii comparabile, exemplul penitenciarului din Mandresti este reprezentativ pentru cea mai mare parte a penitenciarelor din Romania: un medic generalist, un stomatolog si 7 asistenti medicali raspund de sanatatea a aproape 1.500 de detinuti si peste 200 de cadre. Desi numarul detinutilor este in toate penitenciarele de 6, 7 si chiar de mai multe ori mai mare decat cel al cadrelor, timpul acordat de personalul medical detinutilor, pe de o parte, si ofiterilor si subofiterilor, pe de alta parte, se afla intr-un raport cu totul in defavoarea primei categorii. Exista penitenciare (Margineni, Baia Mare, Iasi etc) in care sunt amenajate cabinete medicale, in numar egal sau aproape egal, separat pentru detinuti si pentru cadre, acelasi personal medical trebuind sa consulte si pe unii si pe altii. Numarul mic al cadrelor medicale si asigurarea de catre ele a asistentei medicale si pentru ofiteri si subofiteri fac ca timpul mediu acordat unui detinut care se prezinta la cabinet pentru consult si tratament sa fie de multe ori foarte redus – intre 3 si 10 minute. APADOR-CH a solicitat in mod repetat conducerii DGP ca, exceptand urgentele care apar in randurile cadrelor, personalul medical sa se ocupe exclusiv de detinuti. Cadrele sunt persoane libere, care au posibilitatea sa faca apel la serviciile spitalelor, pliclinicilor ori cabinetelor medicale din afara sistemului penitenciar. Felul in care lucrul acesta a fost inteles si este respectat la penitenciarul de minori din Craiova reprezinta o exceptie fericita.

La 13 iulie 1999 (cu scrisoarea nr.1653), conducerea DGP a comunicat APADOR-CH ca au fost date dispozitii ca, „incepand cu 01.07.1999 cadrele militare sa se adreseze pentru probleme medicale medicilor de familie, cabinetele de unitate urmand sa asigure asistenta medicala de urgenta si efectuarea controalelor medicale periodice, in conformitate cu legislatia militara in vigoare.” Cu toate acestea, asociatia a constatat ca, in penitenciarele vizitate dupa aceasta data, personalul medical continua sa asigure asistenta medicala si cadrelor din penitenciare

Personalul medical este insuficient si pentru ca unele posturi de doctori, si asa foarte reduse prin organigrama penitenciarelor, sunt neincadrate. Este cazul, de exemplu, al penitenciarelor din Chilia Veche, unde postul de medic este vacant de mai mult timp (de sanatatea celor peste 700 de detinuti si 84 de cadre ocupandu-se un singur asistent medical) si al celui din Margineni, unde de peste 2.100 de detinuti si 268 de cadre se ocupa un medic generalist, un stomatolog si 6 asistenti medicali, desi in schema mai exista 2 posturi de generalisti, neocupate.

Precaritatea actului medical este agravat, uneori, de dezinteresul, lipsa de responsabilitate si comportamentul contrar deontologiei profesionale ale unora dintre medicii din penitenciare. APADOR-CH a semnalat, imediat dupa vizitele reprezentantilor sai in penitenciarele Tulcea si Iasi, cazurile doctorilor Nanu, respectiv Oatu (in legatura cu al doilea se vor face referiri la capitolul rezervat evenimentelor din penitenciarul Iasi din luna septembrie 1999). Doctorul Nanu, singurul medic generalist presupus a avea in grija cei peste 2.000 de detinuti din penitenciarul Tulcea si sectia Chilia Veche, se afla frecvent (ca si la momentul vizitei reprezentantilor APADOR-CH in penitenciar, in jurul orei 10:30 dimineata) intr-o stare de ebrietate avansata. In privinta sectiei din Chilia Veche, din cauza izolarii localitatii (cu salupa penitenciarului Tulcea, distanta dintre Tulcea si Chilia Veche se parcurge in mai mult de 3 ore), APADOR-CH a recomandat insistent DGP sa puna la dispozitia sectiei, pentru cazurile de urgente medicale, o salupa rapida. In felul acesta s-ar evita situatiile in care transportarea, „de urgenta”, a bolnavilor la Tulcea dureaza mai bine de 6 ore, timpul necesar salupei de la penitenciarul Tulcea sa ajunga la Chilia Veche si sa se intoarca inapoi.

Detinutii cu tulburari psihice sunt o alta problema a penitenciarelor. Numarul lor este destul de ridicat, medicii din penitenciare apreciind – asa cum crede si APADOR-CH – ca o parte dintre ei ar trebui sa nu se afle in acolo, ci sa fie internati in clinici de specialitate. In penitenciarul Mandresti, de exemplu, erau circa 120 de asemenea detinuti, dintre care o treime ar fi necesitat internarea intr-o institutie de specialitate, la Satu Mare din 25 de detinuti cu afectiuni psihice, 5 ar fi necesitat internarea, iar la Iasi din cei peste 100 de detinuti cu astfel de probleme, 26 erau epileptici care necesitau tratament in fiecare zi.

5. Sanctionarea detinutilor pentru incalcarea Regulamentului de ordine interioara

In momentul de fata practica in penitenciare este diferita de la o unitate la alta din cauza ca nu exista o reglementare unitara la nivelul DGP. Unele penitenciare urmeaza procedurile „raportului de pedepsire” (Deva, Iasi, Baia Mare etc), iar altele, pe cele ale „raportului de incident” (Tulcea, Mandresti, Margineni, Satu Mare, Craiova-adulti etc). Acestea din urma sunt de data mai recenta, DGP recomandandu-le penitenciarelor, cu circa 2 ani in urma, pentru experimentare, ca alternativa la procedurile „raportului de pedepsire”. APADOR-CH a optat constant pentru varianta „raportului de incident”, care presupune, in principal, urmatoarele elemente: ofiterul sau subofiterul (de regula subofiterul supraveghetor) care a constatat „incidentul” intocmeste raportul, in care descrie cele intamplate, fara a propune sau sugera pedeapsa; raportul este analizat de o comisie – formata de regula din seful serviciului de siguranta detinere si tratament, seful serviciului socio-educativ, medic si comandantul de sectie -, comisie care ii audiaza pe detinutul vizat si pe eventualii martori ai lui si, in final, stabileste pedeapsa; in cazul in care detinutul este nemultumit de pedeapsa aplicata, o poate contesta la nivelul loctiitorului sau al directorului penitenciarului. Aceste proceduri sunt preferabile celor ale „raportului de pedepsire” din cel putin doua motive. Mai intai, pentru ca in cazul cand subofiterul supraveghetor care a constatat incidentul nu propune si pedeapsa (asa cum se intampla in cazul „raportului de pedepsire”) este exclusa posibilitatea ca prin infirmarea de catre superiori a propunerii facute, autoritatea subofiterului sa fie afectata. (Dupa cum in situatia in care propunerea facuta este confirmata, relatiile dintre subofiter si detinut se vor tensiona cu siguranta mai mult decat in cazul in care primul nu ar face decat o simpla descriere a celor intamplate). In al doilea rand, in cazul „raportului de incident”, decizia fiind luata de comisie (si nu de comandant, ca in varianta cealalta), detinutul are posibilitatea sa o conteste in unitate, la director. APADOR-CH a solicitat DGP ca pana la adoptarea noii legislatii privind regimul executarii pedepselor privative de libertate – care este de dorit sa instituie un control din afara sistemului asupra intregii proceduri de aplicare a sanctiunilor disciplinare – sa dea dispozitie ca in toate penitenciarele sa fie urmate procedurile „raportului de incident”. Conducerea DGP a asigurat asociatia ca va da instructiuni unitare in acest sens.

In opinia APADOR-CH, sanctiunile disciplinare sunt aplicate in continuare cu destul de multa usurinta. Sunt penitenciare (Tulcea si Baia Mare, de exemplu) in care refuzul de a iesi la munca se pedepseste, de regula cu izolarea, in conditiile in care nici un penitenciar din tara nu poate da de munca la toti detinutii. Cu toate acestea, detinutii care – dintr-un motiv sau altul – refuza sa iasa la munca sunt pedepsiti, desi de fiecare data exista zeci de alti detinuti care ar fi bucurosi sa lucreze in locul lor. Sunt, de asemenea, destule cazuri in care detinutii sunt pedepsiti, de cele mai multe ori tot cu izolarea, pentru „atitudine necuviincioasa la adresa cadrelor” (penitenciarele din Baia Mare si Satu Mare, de exemplu). Temeinicia unor masuri de o asemenea severitate este cel putin discutabila de vreme ce deseori ele se iau la sesizarea cadrelor in cauza, existand doar cuvantul detinutului contra cuvantului cadrului care se considera insultat. Este lesne de dedus ca in regula aproape generala se da crezare cadrului respectiv. Desigur, sunt cazuri reale, in care detinutii ridica tonul sau se exprima mai putin reverentios, insa in opinia APADOR-CH cadrele ar trebui sa dea dovada de mai multa intelegere fata de stresul constant la care sunt supusi detinutii, multi cu o educatie precara, si, mai mult, care sunt obligati sa suporte conditii de detentie adesea inumane. APADOR-CH semnaleaza din nou conditiile deplorabile din camerele in care detinutii executa pedeapsa cu izolarea. In multe dintre ele, aerul este irespirabil, sunt paduchi, paturile nu au cearceafuri, saltelele sunt rupte si foarte murdare iar asistenta medicala a detinutilor este extrem de deficitara. Toate acestea arata ca in izolatoare conditiile de detentie sunt mult mai grele decat in celelalte spatii ceea, ce creaza suferinte mai mari celor care sunt pedepsiti sa stea aici. In anul 1999, situatia cea mai grava gasita in aceste camere a fost cea de la penitenciarele din Baia Mare, Satu Mare si Iasi.

Cazurile cunoscute de APADOR-CH in care detinutii se plang ca sunt loviti de cadre, desi destul de rare, exista inca. La penitenciarul din Baia Mare, la una din sectii, reprezentantii APADOR-CH au gasit ciocane din lemn foarte mari si cu o coada lunga, folosite, au sustinut subofiterii, „la verificarea gratiilor”. Din relatarile unor detinuti a reiesit, insa, ca subofiterii se foloseau de ciocane pentru a-i bate si ca un subofiter al penitenciarului este chiar anchetat de Parchetul militar pentru lovirea detinutilor. Conducerea DGP a infirmat ca detinutii ar fi batuti cu ciocanele, insa a confirmat ca unul din subofiterii din penitenciar (sergentul major Ciprian Pop) se afla in ancheta Parchetului militar pentru lovirea detinutilor. Un alt penitenciar in care detinutii s-au plans de violentele unor ofiteri si subofiteri este cel din Iasi (la care se vor face referiri in capitolul privind evenimentele de aici din septembrie 1999).

6. Dreptul la aparare

Sunt multe cazurile in care detinutii se plang de incetineala cu care se desfasoara procesele, de ineficienta avocatilor din oficiu, de intarzierile cu care se transmit la penitenciar hotararile instantelor si de usurinta cu care procurorii emit mandate de arestare preventiva. Unii dintre detinuti au fost nevoiti sa se apere, practic, singuri, si au ramas cu convingerea ca, necunoscand legile, s-au autoincriminat. Ei au propus ca in penitenciare sa existe un consilier juridic care sa-i sfatuiasca in astfel de situatii. Multi nu au incredere in procurorul care raspunde de penitenciar si care vine o data pe saptamana atat pentru a participa la sedinta comisiei de liberare conditionata cat si pentru a discuta cu detinutii. APADOR-CH a sugerat DGP ca, pana la adoptarea noii legislatii penitenciare, sa analizeze posibilitatea angajarii unor consilieri juridici. Au fost cazuri in care detinutii minori s-au plans si ei de avocatii din oficiu, cu care nu pot sa stea de vorba pentru ca nu vin niciodata la penitenciar, dar nici la instanta – fie din dezinteresul acestora, fie din cauza restrictiilor nefiresti din salile de sedinte.

7. Dreptul la corespondenta

In penitenciarele vizitate in cursul acestui an, reprezentantii APADOR-CH au constatat ca secretul corespondentei scrise este respectat. Scrisorile nu mai sunt citite de personalul penitenciarelor, in schimb atat plicurile expediate cat si cele primite sunt inchise, respectiv deschise in prezenta unui cadru pentru a exista siguranta ca nu se primesc/expediaza bani, droguri etc. Din pacate, insa, au existat cazuri (penitenciarul din Tulcea, de exemplu) in care corespondenta este in continuare limitata – de regula, la o scrisoare expediata si una primita lunar. APADOR-CH a primit la sediul sau plicuri in care scrisorile detinutilor au fost insotite de adrese de inaintare, tipizate, semnate de comandantul penitenciarului si de seful compartimentului de evidenta (penitenciarul Iasi). APADOR-CH nu poate fi de acord cu o asemenea practica, de natura sa permita violarea secretului corespondentei de catre personalul penitenciarului.

In cele mai multe dintre penitenciarele vizitate exista telefoane publice care pot fi folosite de detinuti. Practica in aceasta chestiune difera de la un penitenciar la altul. Sunt cazuri in care detinutilor le este permis sa dea intr-o luna cate telefoane vor (penitenciarul din Satu Mare), iar in altele, majoritatea, dealtfel, numarul de telefoane este limitat la unu (Baia Mare, de exemplu) sau cel mult doua pe luna (Craiova-adulti si Iasi). In ultimele doua penitenciare, dar si in altele, reprezentantii APADOR-CH au intalnit practica prezentei supraveghetorului langa detinutul care vorbeste la telefon, situatie in care, evident, discutia este asculta si, prin aceasta, violat secretul corespondentei. O violare a secretului corespondentei (dar si o birocratie excesiva si fara rost, in conditiile in care secretul corespondentei scrise este asigurat) sunt si procedurile si restrictiile impuse, adesea, detinutilor care vor sa dea telefoane: cartelele telefonice sunt pastrate de unul din cadrele penitenciarului, detinutul trebuie sa solicite in scris aprobarea comandantului pentru a telefona (cerere in care trebuie sa mentioneze numarul de telefon pe care vrea sa-l apeleze, persoana cu care vrea sa vorbeasca si chiar si, ca in cazul penitenciarului din Turnu Severin, subiectul conversatiei). Sunt cazuri in care conducerile penitenciarelor considera ca a vorbi la telefon este o recompensa. APADOR-CH solicita din nou DGP sa dispuna ridicarea oricaror restrictii si limitari – altele decat cele tinand de posibilitatile tehnice din fiecare penitenciar – cu privire la convorbirile telefonice ale detinutilor.

8. Regimuri de detentie

Cea mai mare parte a detinutilor sunt tinuti in regimul, „clasic”, inchis. In cazul celorlalti, desi noua legislatie penitenciara nu a fost adoptata, se practica regimul semideschis (in toate penitenciarele vizitate in 1999) si cel deschis (la Mandresti). Pentru ca nu exista o reglementare unitara si precisa in aceasta materie, criteriile repartizarii detinutilor in sectiile cu regim deschis si semideschis, precum si modul concret in care se executa detentia in cele doua regimuri, sunt relativ diferite si imprecise. In penitenciarul de la Mandresti, de exemplu, diferentele dintre cele doua categorii, destul de greu de perceput sub aspectul avantajelor concrete pentru detinuti, ar fi ca la sectia deschisa sunt repartizati nerecidivistii cu pedepse mici, in timp ce la cea semideschisa sunt si recidivisti. In mod normal, primii ar trebui sa fie cazati „extra muros” (adica in perimetrul penitenciarului dar in afara inchisorii propriu-zise), ceea ce nu se intampla, iar la sfarsit de saptamana sa poata pleca acasa, ceea ce iarasi nu se intampla. Practic, ambele categorii se afla in penitenciar, dar au libertatea de a circula de la o camera la alta – numai in perimetrul sectiei – si de a iesi in curtea de plimbare. Detinutii din ambele categorii ies la munca insotiti de paza neinarmata si poarta uniforme distincte. In unele din penitenciarele vizitate (Satu Mare, Baia Mare) a fost intalnita si categoria, mai veche, a detinutilor fara paza, din care fac parte, de regula, cei cu armata facuta si care ajuta cadrele in diferite activitati, inclusiv la supravegherea altor detinuti. Cu toate ca sunt departe de standardele europene in materie, regimurile semideschis si deschis introduse in unele din penitenciare constituie un lucru pozitiv, cu atat mai mult cu cat este inca in vigoare o lege depasita, specifica sistemelor totalitare.

9. Situatia condamnatilor pe viata

Marea majoritate a detinutilor pe viata se afla in Penitenciarul pentru adulti de la Craiova. Ei stau cate doi sau trei in camere minuscule, nu sunt scosi la munca si nu beneficiaza de activitati cultural-educative. Dupa spusele lor, educatorii nu fac decat sa le distribuie ziare prin vizeta. Singurul lucru bun pentru ei este ca stau la aer, zilnic, cam 2-3 ore si ca, o data pe saptamana, pot juca fotbal. La cabinetul medical sunt scosi numai in situatii foarte grave. De regula, un asistent vine o data pe saptamana cu o cutie de medicamente pe care le distribuie in camera supraveghetorilor, unde detinutii sunt adusi pe rand.

Explicatia conducerii penitenciarului pentru toate aceste restrictii a fost lipsa de cadre. Pentru reprezentantii APADOR-CH care au vizitat sectia condamnatilor pe viata a fost foarte clar, insa, ca exista si un acut sentiment de teama al cadrelor fata de aceasta categorie de detinuti, considerata deosebit de periculoasa. (Inainte de a intra in prima din camerele sectiei, pentru a sta de vorba cu detinutii, reprezentantii APADOR-CH au fost avertizati de cadrele prezente acolo ca „o fac pe propria raspundere”).

APADOR-CH considera ca detinutii pe viata, impreuna cu detinutii cu pedepse mari, ar trebui sa beneficieze de mai multa atentie din partea responsabililor sistemului penitenciar. Este necesara punerea la punct a unor programe speciale pentru aceasta categorie de persoane, obligate sa stea inchise in camere foarte mici cate 21 – 22 de ore pe zi, fara nici un fel de activitate si fara nici un fel de sperante de viitor. APADOR-CH crede ca ar fi benefica repartizarea detinutilor pe viata in mai multe penitenciare, nu numai la Craiova. In felul acesta, problemele speciale pe care le ridica aceasta categorie, repartizate in resposabilitatea mai multor penitenciare, ar putea fi mai usor asumate si rezolvate. Este relevanta experienta – involuntara – din a doua jumatate a anului 1999 cand sectia de la Craiova a intrat in reparatii iar detinutii condamnati pe viata au fost redistribuiti la alte penitenciare. Dupa stiinta asociatiei, nici unul dintre acesti condamnati nu a creat probleme deosebite in penitenciarele unde sunt cazati provizoriu.

c) Evenimentele din luna septembrie 1999 de la penitenciarul Iasi

In ziua de 3 septembrie, 7 detinuti s-au urcat pe acoperisul inchisorii si au refuzat sa revina in camere. Detinutii au inteles sa protesteze prin gestul lor fata de comportamentul brutal, reaua vointa si dezinteresul doctorului Oatu in relatiile cu detinutii. Pe timpul cat cei 7 detinuti s-au aflat pe acoperis, unii din colegii lor le-au dat, din camere, cu ajutorul unor sfori, alimente si tigari. Solidarizarea detinutilor din camere cu colegii lor s-a produs in pofida interdictiei exprese pe care comanda unitatii se pare ca a impus-o. Pentru acest lucru, grupuri de ofiteri si subofiteri au patruns peste detinuti, in mai multe camere, si i-au batut cu o violenta deosebita. APADOR-CH considera cu totul inacceptabila modalitatea in care au procedat cadrele respective. Chiar daca gestul detinutilor din camere constituia o abatere disciplinara, se impunea ca ofiterii sa faca verificarile necesare si sa urmeze procedurile legale si nu sa recurga la asemenea acte de violenta. Detinutii de pe acoperis au revenit in camere in urma negocierilor cu cadrele din conducerea penitenciarului. In semn de solidarizare cu detinutii care s-au urcat pe acoperis si pentru a protesta fata de tratamentul la care erau supusi in inchisoare, circa 20 de detinuti s-au automutilat. In ziua de 27 septembrie, alti 3 detinuti s-au urcat pe acoperis, a doua zi revenind si ei in camere, in urma discutiilor pe care le-au avut cu ei ofiteri ai DGP. Cei 10 detinuti care s-au urcat pe acoperis au fost pedepsiti cu cate 10 zile de izolare severa si a fost inaintata DGP propunerea de trecere a lor la regim restrictiv pentru perioade cuprinse intre 8 si 12 luni. Impotriva lor nu s-a folosit forta.

Comportamentul neregulamentar, violent si jignitor, al unora dintre cadrele unitatii fata de detinuti este, in opinia APADOR-CH, o problema foarte serioasa a Penitenciarului Iasi. Pe timpul vizitei, reprezentantii APADOR-CH si-au format convingerea ca doctorul Oatu si maiorul Ghituleasa (un alt ofiter in legatura cu care exista foarte multe reclamatii) sunt cei mai abuzivi in relatiile cu detinutii. Conducerea penitenciarului a confirmat faptul ca in ultimii ani 9 detinuti au depus plangeri penale impotriva doctorului Oatu. Multi detinuti au relatat ca doctorul Oatu ii jignea si ii lovea frecvent. Detinutul Constantin Ghinda, de exemplu, a fost batut de medic in ianuarie 1997 cauzandu-i-se un traumatism al coloanei vertebrale. Au fost numeroase cazurile in care doctorul Oatu ii consulta pe detinuti in mod superficial iar unora dintre ei le-a recomandat sa „mearga la baie” (adica sa se masturbeze) pentru a-si rezolva problema de sanatate.

Evenimentele din 3 si 27 septembrie au fost, deci, o consecinta a tratametului la care multi detinuti sunt supusi de unii din ofiterii si subofiterii penitenciarului. Asemanator se explica si o buna parte din numarul foarte mare de autoraniri la care au recurs detinutii din penitenciarul Iasi – in anul 1999 aici s-au inregistrat circa 400 de situatii in care detinuti s-au autoagresat -, numar incomparabil mai mare decat acela din celelate penitenciare vizitate de reprezentantii APADOR-CH. APADOR-CH a solicitat Ministerului Justitiei si DGP efectuarea unor verificari obiective in legatura cu comportamentul brutal al unora dintre ofiterii si subofiterii penitenciarului.

Up

IV. LIBERTATEA DE RELIGIE

Anul 1999 a fost un an de rascruce in ceea ce priveste problematica libertatii de credinta si religie in Romania. Aceasta problematica a continuat temele cunoscute din anii anteriori: (1) obstacolele puse in calea manifestarii religioase pentru comunitatile religioase care nu sunt recunoscute drept culte; (2) obstacolele puse comunitatilor religioase care doresc sa capete personalitate juridica; (3) discriminari pe baza religioasa; (4) ineficienta justitiei in restabilirea dreptului la proprietate, mai ales in cazul bisericilor greco-catolice. O tema semnificativa este Ordonanta prin care s-a trecut la salarizarea integrala de la buget a personalului de cult. Dar evenimentul care face din anul 1999 un an de referinta in ceea ce proveste viata religioasa din Romania ramane adoptarea de catre Guvern a Proiectului de lege privind regimul general al cultelor religioase si trimiterea acestei initiative legislative la Parlament.

A) Teme constante ale libertatii de religie si credinta in Romania

1) Obstacolele puse in calea manifestarii religioase pentru comunitatile religioase care nu sunt recunoscute drept culte

Comunitatile religioase din Romania se pot adresa, in principiu, Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru a capata recunoasterea statutului de „cult”. Singura comunitate religioasa care a obtinut recunoasterea – printr-un Decret-lege al CPUN, in 1990 – a fost Biserica Greco-Catolica . Desi alte comunitati religioase au facut cereri asemanatoare, nici una dintre ele nu a obtinut pana acum recunoasterea sa drept cult religios. Baha’i si Martorii lui Iehova au avut si in acest an audiente la reprezentantii autoritatilor publice, pentru a sustine dorinta lor de a fi recunoscuti drept cult, fara succes. Este semnificativ de mentionat ca SSC a refuzat sa faca demersurile specifice pentru a trimite autoritatii competente – presedintele Romaniei – documentele necesare. (Comunitatile amintite s-au adresat si Presedintiei, dar fara succes.) Secretariatul de Stat pentru Culte joaca, drept urmare, rolul unui obstacol, impiedicand autoritatea competenta sa se pronunte asupra recunoasterii – sau nerecunoasterii – statutului de cult al comunitatilor religioase care il solicita.

2) Obstacolele puse comunitatilor religioase care doresc sa capete personalitate juridica

Comunitatile religioase au ca varianta alternativa pentru capatarea unei personalitati juridice inscrierea lor ca asociatii sau fundatii religioase. Ca urmare, ele intra sub prevederile Legii nr. 21/1924. Acordarea personalitatii juridice se face de catre instanta de judecata. Instanta cere un aviz – in acest caz, de la Secretariatul de Stat pentru Culte – care are doar rol consultativ. Instantele se pot pronunta, indiferent daca avizul a fost dat sau nu, ori daca este negativ. Singurul control pe care il face instanta de judecata se refera la constitutionalitatea asociatiilor si fundatiilor si conformitatea statutului lor cu prevederile generale ale Legii nr. 21/1924, cu respectul dreptului de asociere inscris in legea fundamentala.

O politica constanta a Secretariatului de Stat pentru Culte, in anul 1999 ca si in anii precedenti, a fost emiterea de avize negative, desi nu exista nici un motiv temeinic in acest sens. (Mai precis, a fost un comportament impotriva libertatii de religie si credinta pe care SSC este presupus a o apara.) Desi in principiu caracterul negativ al avizului nu ar trebui sa schimbe hotararea instantei de judecata, in sustinerea libertatii de asociere, inclusiv pe baza religioasa, totusi in practica aceasta este de multe ori influentata de opinia SSC. Un caz tipic a fost in anul 1999 cererea de recunoastere a Comunitatii Crestinilor din Bucuresti. Aceasta cerere a fost respinsa in aprilie 1999, invocandu-se avizul negativ al SSC. (Personalitatea juridica a fost acordata numai in urma judecarii apelului la 18 noiembrie 1999).

3) Discriminari pe baza religioasa

Discriminarile pe baza religioasa au o mare varietate, cum ar fi refuzul autoritatilor de a ancheta plangerile membrilor unor comunitati religioase minoritare care au fost victime ale unor violente din partea majoritarilor sau politica avizelor negative mentionata sus. Cele doua exemple care urmeaza arata anvergura intolerantei careia ii cad victime minoritatile religioase.

a) Pe teritoriul comunei Vadu Izei exista o singura biserica, construita de credinciosii greco-catolici in 1884. In urma decretului nr. 358/1948, biserica parohiala a fost preluata de ortodocsi, impreuna cu casa parohiala, cimitirul si terenurile agricole. In 1996 s-a reinfiintat Parohia Greco-Catolica Vadu Izei. Cum accesul la Biserica existenta pentru servicii religioase nu a fost acceptat de catre partea ortodoxa, s-a cerut Consiliului local acordarea unui spatiu din Caminul cultural, doua ore duminica si de sarbatori. Acest spatiu a fost refuzat, desi autoritatile publice trebuie sa asigure cultelor conditiile necesare desfasurarii ritualurilor religioase – iar aceste conditii puteau fi oferite fara nici un fel de dificultati de Consiliul local. Reprezentantii parohiei greco-catolice au facut referire la opozitia reprezentantilor Parohiei ortodoxe.

b) Prefectura judetului Buzau a trimis o adresa primariilor din judetul Buzau referitoare la distribuirea in comuna Sapoca a unor materiale calificate drept „propaganda prozelitist-religioasa”. Autorii erau numiti „un grup de sectanti care apartin Aliantei Evanghelice”. Invocand „cultul crestin stramosesc”, „prevederile constitutionale” si „Legea administratiei locale” (evident, fara intelegerea legislatiei romanesti, care apara libertatea de religie – aceasta incluzand producerea si difuzarea de materiale confesionale) se sugera, cu un limbaj eufemistic, „dirijarea” acestor activitati in urma unei analize in cadrul Consiliilor locale. (Sensul era „de a tine sub control”.)

4) Ineficienta justitiei in restabilirea dreptutului la proprietate in special in cazul bisericilor greco-catolice

Pana in 1999 inclusiv, dreptul la proprietate asupra fostelor lor lacase de cult, a bisericilor maghiare din Romania si a celor ale cultului mozaic a fost restabilit doar partial. Situatia cea mai dramatica ramane cea a proprietatilor Bisericii Greco-Catolice. Ar fi de amintit ca BGC i-au fost confiscate, in 1948, 2206 lacase de cult. Numarul celor care au fost castigate in instantele de judecata este infim si nici macar nu au fost toate restituite efectiv. La ora actuala exista 160 de biserici, foste greco-catolice, aflate in posesia BOR, care stau incuiate dar se refuza inapoierea lor.

Unele instante amana judecarea cererilor de restituire intr-un mod care incalca evident standardele unui proces corect. Astfel, procesul pentru retrocedarea Bisericii Sf. Vasile (Biserica Polona), un simbol al comunitatii greco-catolice din Bucuresti, a inceput acum opt ani si nici in anul 1999 nu exista o pronuntare pe fond.

5) Salarizarea integrala de la buget a personalului de cult

La 23.03. 1999, Guvernul Romaniei a supus Camerei Deputatilor proiectul de Lege privind salarizarea clerului – prevazand salarizarea integrala de la buget a personalului cultelor recunoscute. Proiectul a fost blocat prin avizul negativ al Comisiei pentru munca si protectie sociala, care a considerat ca legea ar „conduce la incalcarea principiului constitutional conform caruia cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia” (art. 29 (5)).

In ciuda acestui fapt, salarizarea clerului a fost decisa printr-o ordonanta a guvernului. APADOR-CH considera insa ca salarizarea clerului, prin finantare de la bugetul de stat, intra in conflict cu principiul autonomiei cultelor. Sprijinul pe care il permite Constitutia Romaniei trebuie conceput astfel incat sa nu se aduca atingere principiului autonomiei.

Un efect secundar al finantarii directe de la bugetul de stat este faptul ca sistemul duce la amestecul intereselor clerului cu interesele politice. Impletirea celor doua tipuri de interese ameninta caracterul secular al statului. Situatia are consecinte negative asupra libertatii religioase si asupra intereselor publice, asa cum s-a intamplat constant in ultimii ani, in Romania.

B) Noul Proiect de lege privind regimul general al cultelor religioase

Proiectul a fost adoptat de Guvernul Romaniei in luna septembrie 1999 si trimis spre dezbatere la Camera Deputatilor.

1. Scurta istorie a Proiectului

Prima masura vizand libertatea religioasa in Romania, dupa decembrie 1989, a fost recunoasterea cultului greco-catolic – al cincisprezecelea cult cu acest statut. In decembrie 1991 a fost adoptata Constitutia Romaniei, care consacra principiul libertatii de constiinta, de opinie si credinta (art. 29). Totusi, in lipsa unei unei noi legi referitoare la comunitatile religioase, Decretul nr. 177/1948 a ramas in vigoare, cu exceptia articolelor care incalcau in mod evident principiile constitutionale.

Decretul nr. 177 a fost elaborat si adoptat de catre autoritatile comuniste, in 1948, cu scopul evident de a limita si a controla viata religioasa in Romania. Ca urmare, incepand cu anul 1990, a fost luata initiativa de elaborare a unei noi legi a cultelor. Cu finalizarea proiectului acestei legi a fost insarcinat Secretariatul de Stat pentru Culte, institutie creata pe schema Ministerului Cultelor care functionase pana in 1990. S-a hotarat, in principiu, ca elaborarea proiectului sa se faca prin consultarea celor 15 culte recunoscute si s-a creat in acest scop o Comisie. De-a lungul anilor s-au propus mai multe proiecte, dar nici unul nu a obtinut un consens.

Dupa 1996, in fruntea Secretariatului de Stat pentru Culte a fost numit Gheorghe Anghelescu, profesor de teologie la Facultatea de teologie ortodoxa din Craiova. Ca atare, noul secretar de stat avea o datorie de credinta fata de Biserica Ortodoxa Romana (BOR), cea mai numeroasa din Romania (19.762.135 ortodocsi, conform recensamantului din 1992, peste 80% din populatia tarii). El nu a avut impartialitatea pe care o cerea functia si s-a comportat, in mai multe randuri, nu ca un demnitar al unui stat secular ci ca un reprezentant al BOR, urmand politica conducerii BOR.

In prima parte a anului 1998, Secretariatul de Stat pentru Culte a pus in circulatie doua noi proiecte de lege. Nici acestea nu au obtinut consensul cultelor recunoscute. Proiectele au produs nemultumirea unor organizatii religioase – printre care Baha’i si Martorii lui Iehova – si au primit severe critici din partea organizatiilor de drepturile omului.

Pe data de 13 septembrie 1999, Secretariatul de Stat pentru Culte a transmis Guvernului Romaniei, spre discutie, un „Proiect de lege privind regimul general al cultelor religioase” care diferea in cateva puncte importante de proiectele puse in circulatie anterior. Prevederi care fusesera criticate pana atunci in fata opiniei publice, pentru ca ar viola libertatea religioasa, apareau acum in variante mult mai agravate. Din aceste prevederi si din alte interventii semnificative facute in materia proiectelor precedente se poate distinge limpede intentia autorilor de a limita si controla cea mai mare parte a vietii religioase din tara. In paralel, Proiectul are in vedere transformarea BOR intr-o institutie avand relatii speciale cu sistemul de autoritate al statului roman, cu un cuvant important de spus in chestiunile ce privesc viata religioasa si politica din Romania. Este semnificativ ca aceasta varianta de proiect a fost ascunsa grupurilor si organizatiilor interesate, Proiectul nefiind discutat nici in cadrul Comisiei creata special in acest scop.

Proiectul de lege a fost sustinut de catre Consiliul legislativ printr-un aviz – care a depasit in demersul sau competentele ce-i revin in mod legal – si de catre Primul ministru – care a abuzat la randul sau, cu aceasta ocazie, de functie. Proiectul de lege a fost trimis Camerei Deputatilor, ca initiativa a Guvernului.

2. Observatii generale asupra proiectului de lege

a) Modelul folosit de Proiectul de lege

Actualul Proiect de lege pentru regimul general al cultelor religioase a fost elaborat avand ca principal model Decretul nr. 177/1948 care reglementa organizarea si functionarea cultelor religioase in Romania sub regimul comunist. Acest lucru afecteaza proiectul in profunzime, ceea ce este de inteles, avand in vedere ca Decretul nr. 177/1948 avea ca scop limitarea vietii religioase si instituirea controlului statului comunist asupra acesteia. Ca si in cazul Decretului nr. 177: (1) se fac enunturi declarative privind garantarea de catre statul roman a libertatii religioase; (2) se acorda un statut special unui grup de „culte religioase recunoscute”; (3) sunt introduse reglementari privind structura cultelor recunoscute iar sefii cultelor si alti principali ierarhi trebuie confirmati de catre Presedintele statului; (4) comunitatile religioase care nu capata statut de cult obtin personalitate juridica ca asociatii si numai cu incuviintarea Guvernului (prin intermediul Ministerului Cultelor, pana in 1989, cu incuviintarea Secretariatului de Stat pentru Culte, din momentul adoptarii legii privind regimul general al cultelor religioase).

Desigur, nu se poate omite actuala realitate religioasa, care reflecta functionarea, timp de 50 de ani, a sistemului proiectat pe baza Decretului nr. 177/1948. Dar calchierea actualului proiect de lege privind regimul general al cultelor religioase pe schema Decretului nr. 177 este incompatibila cu o Romanie democratica. O idee ar fi fost ameliorarea actualului proiect pana la a-l face compatibil cu principiile libertatii religioase. Totusi, avand in vedere cat de departe s-a mers in directia violarii libertatii religioase si de credinta, folosind logica Decretului nr. 177, concluzia este ca actuala initiativa legislativa trebuie retrasa. Ea trebuie inlocuita cu o un proiect de lege urmand o conceptie cu totul noua, respectand litera si spiritul Constitutiei Romaniei si standardele prevazute de conventiile internationale elaborate in cadrul ONU, OSCE si ale Consiliului Europei. Importanta ar fi utilizarea recomandarilor Declaratiei privind eliminarea tuturor formelor de intoleranta si discriminare bazate pe religie si credinta din 1981 si ale Declaratiei de la Oslo cu privire la libertatea religioasa si de credinta din 1998.

b) Obiectivele legii

Proiectul de lege privind regimul general al cultelor religioase stabileste cadrul manifestarii libertatii de constiinta, de opinie si de credinta a persoanelor individuale sau apartinand comunitatilor religioase, nu numai al cultelor. Ca urmare, ar fi fost firesc un titlu care sa faca trimitere nu numai la culte, ci si la libertatea religioasa. Titlul proiectului subliniaza neintelegerea, de catre autorii proiectului, a obiectivului legii in materie, care este libertatea religioasa in conexiune cu diferitele forme de organizare ale comunitatilor religioase, si nu statutul pe care l-au castigat de-a lungul vremii anumite comunitati.

3. Proiectul de lege

c) Optiunile generale ale proiectului de lege

Proiectul de lege reia si dezvolta mai multe articole cu caracter declarativ din Constitutia Romaniei, privitoare la libertatea de constiinta, de religie si credinta (art. 29), dar incalca sever aceste libertati prin reglementarile sale practice. Proiectul refuza principiul laicitatii (stat neutru/ impartial in raport cu subiectii religiosi, care exclude religia din viata publica) si promoveaza principiul enuntat in art. 29 (5) al Constitutiei Romaniei, conform caruia cultele religioase se bucura de sprijin din partea statului. Cu alte cuvinte, un numar de subiecti cu caracter colectiv (biserici, confesiuni) sunt liberi sa actioneze in conditii de avantaj substantial prin comparatie cu alti subiecti cu caracter colectiv. Gruparile avantajate formeaza numai o mica parte din multimea comunitatilor religioase existente astazi in Romania, iar actualul Proiect pune conditii absolut prohibitive pentru extinderea grupului avantajat.

Avand in vedere actuala realitate religioasa si politica din Romania si modul in care Proiectul de lege incearca sa o puna in valoare, initiativa legislativa are in vedere asigurarea dominatiei Bisericii Ortodoxe Romane in ansamblul statului roman

PRINCIPALELE OBSERVATII CRITICE ASUPRA PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND REGIMUL GENERAL AL CULTELOR RELIGIOASE

Proiectul de lege are mai multe defecte de formulare si constructie legislativa. Observatiile urmatoare, de natura critica, au in vedere numai conceptia proiectului, respectiv, continutul articolelor. Acestea sunt formulate pe capitole, si se concentreaza numai asupra deficientelor principale.

CAPITOLUL I: DISPOZITII GENERALE

Nu exista in cadrul acestui capitol, si nici in intregul proiect de lege, vreo descriere a continutului libertatii de religie si de credinta. In conditiile fragilului sistem de justitie romanesc, nedetalierea termenilor permite institutiilor sa interpreteze limitele libertatii de religie si credinta intr-un mod arbitrar. Exemplul cel mai frapant al acestui pericol este chiar politica Secretariatului de Stat pentru Culte, care a cerut primariilor si prefecturilor, incepand cu anul 1997, sa refuze asociatiilor si fundatiilor religioase aprobarea ridicarii de lacase de cult. (Multe dintre primarii si prefecturi s-au supus.) Iata de ce, intr-o lege privind regimul cultelor si libertatea relligioasa este indispensabila detalierea continutului libertatii de religie si credinta, In acest scop este recomandabil sa se foloseasca definitia din Declaratia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranta si discriminare bazate pe religie si credinta (art. 6).
In noua forma a Proiectului de lege privind regimul general al cultelor religioase, la Capitolul I, apar doua articole – unul nou (art. 4) iar celalalt, amendat (art. 5) -, cu o semnificatie particulara. Interventiile autorilor proiectului asupra variantelor demonstreaza intentia de a reduce viata religioasa din Romania la un domeniu strict controlat de institutiile statului.
Art. 4 arata in felul urmator:

„Formele de organizare ale vietii religioase in Romania sunt cultele religioase.

In Romania functioneaza, de asemenea, asociatii si fundatii cu caracter religios”.

Cu alte cuvinte, viata religioasa din Romania are ca forma legitima de manifestare „cultele religioase”, adica, in sensul legii, „cultele religioase recunoscute” de statul roman. Dar acestea sunt forme cu totul particulare de organizare, beneficiind de un statut special in raport cu alte forme de manifestare religioasa. Faptul ca referirea la „asociatiile si fundatiile religioase” se face intr-un aliniat subsidiar , acest aliniat facand implicit trimitere la prevederile Capitolului III, privitoare la asociatiile religioase, foarte restrictive, arata elaborarea cu atentie a unei strategii menita sa limiteze sever formele de manifestare ale vietii religioase in Romania. O asemenea conceptie intra in contradictie flagranta cu principiile libertatii de religie si credinta.

Art. 5 arata in felul urmator:

„In Romania cultele religioase recunoscute (subl.n.) sunt autonome fata de stat. Statul roman recunoaste, respecta si garanteaza aceasta autonomie”.

In formularile anterioare ale Proiectului de lege privind regimul general al cultelor relligioase se fac de asemenea referiri la autonomia cultelor religioase, dar fara sa se introduca termenul subliniat mai sus, cultele „recunoscute”. Aceasta inseamna ca statul roman ar garanta numai autonomia comunitatilor religioase care au capatat statutul de cult in sensul proiectului de lege – care stabileste numai 15 culte recunoscute. Autorii proiectului refuza astfel sa accepte ca „autonomia cultelor religioase” este un principiu general, care se refera la toate formele de organizare religioasa, nu numai la un mic grup de comunitati enumerate de stat. Din felul in care s-a operat asupra proiectelor anterioare se vede ca este vorba despre o vointa premeditata de a contesta principiul general al autonomiei cultelor religioase (nu doar o greseala de formulare).

In art. 7 din Capitolul I apare un aliniat – de asemenea nou – care enunta urmatoarele:
„Statul sprijina activitatea cultelor religioase cu respectarea principiului proportionalitatii”.

Refrerirea la principiul proportionalitatii se face si in alte articole.

Sprijinirea de catre stat a activitatii cultelor religioase se poate face cel putin prin: garantii, facilitati, suport financiar si patrimonial. Ca urmare, principiul proportionalitatii in privinta „sprijinului activitatii cultelor religioase” nu are sens, sau are doar un sens limitat. Pare firesc sa se acorde cultelor o asistenta financiara in raport cu numarul lor de membri. Dar nu acelasi lucru este valabil, cand se are in vedere licitarea de frecvente, pentru programele unor culte religioase. De altfel, art. 39, alin. 2 enunta: „Cultele religioase au acces liber la mijloacele de informare in masa ale statului, fara discriminare, cu respectarea principiului proportionalitatii”. Tinand cont de procentul de peste 80% de ortodocsi din Romania, principiul proportionalitatii va insemna, practic, excluderea oricaror posturi de radio si televiziune, altele decat cele ale Bisericii Ortodoxe Romane. Avand in vedere comportamentul discriminatoriu al institutiilor din Romania fata de cererile unor culte, altele decat BOR, de a putea difuza emisiuni proprii, este limpede ca autorii au avut in vedere prin acest principiu oficializarea in mass-media a monopolului emisiunilor ortodoxe.

Art. 8 al Proiectului de lege privind regimul general al cultelor religioase arata in felul urmator:
„Raporturile dintre culte se desfasoara pe baza spiritului ecumenic, de toleranta si de respect reciproc.

In relatiile dintre diferitele forme de organizare a vietii religioase din Romania sunt interzise orice actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, de prozelitism prin agresiune religioasa si prin constrangere de orice fel”.

O prima observatie priveste primul aliniat al articolului. Spiritul ecumenic, toleranta si respectul reciproc intre culte sunt principii firesti. Dar, art. 8 apartine Capitolului principiilor generale, nu al celui care reglementeaza statutul cultelor religioase. Ca urmare, referirea la ecumenism, toleranta si respect ar fi trebuit facuta nu numai cu referire la culte, ci la oricare forme de organizare si manifestare religioasa. Enumerarea acestor principii de comportament numai cu referire la culte – in sensul cultelor-persoane juridice de drept public – inseamna de fapt o restrangere a sferei de generalitate a principiilor.

Observatia de mai sus este intarita de aliniatul doi al art. 8, prin care, pentru prima data, se interzice prozelitismul. In referirea curenta, prozelitismul nu inseamna nimic altceva decat a avea manifestari religioase, altele decat ortodoxe, pe teritoriul Romaniei, considerat de o mare parte a opiniei publice si in primul rand, de BOR, ca fiind „un spatiu ortodox”. Acest lucru este confirmat de numeroasele atacuri asupra greco-catolicilor, baptistilor, martorilor lui Iehova etc., initiate de catre grupuri de ortodocsi, condusi de preotii lor, impotriva unor oameni apartinand confesiunilor amintite, doar pentru ca se adunasera impreuna pentru a participa la ceremonialuri religioase. O proba pentru cele de mai sus este declaratia Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Cand un grup de ortodocsi a molestat, la chemarea preotului lor, participantii la o reuniune baptista, la Ruginoasa, in luna decembrie 1997, Mitropolia a emis urmatorul comunicat: „Nu comunitatea ortodoxa si nici preotii ortodocsi sunt vinovati de ceea ce s-a intamplat acolo. Vinovatii sunt aceia care au venit in sanul unei comunitati eminamente ortodoxa (…) si i-au agresat spiritul la ei acasa. N-au respectat Constitutia, bunul-simt, au frizat morala sociala si crestina prin aceea ca au venit cu tupeu si obraznicie – considerandu-i probabil pe sateni niste ignoranti – si au incercat sa faca prozelitism”.

CAPITOLUL II – CULTELE RELIGIOASE

6. Problema autonomiei cultelor religioase

Primul articol, nr. 13 al acestui capitol sustine:

„Statul respecta si garanteaza libertatea de organizare si functionare a cultelor religioase, in conditiile legii”.

Ideea ca respectarea si garantarea libertatii de organizare si functionare a cultelor s-ar face „in conditiile legii” nu isi gaseste loc in cadrul unei legi chemata sa aplice garantiile constitutionale in acest domeniu. Articolele ulterioare intra de altfel in coliziune cu principiul autonomiei cultelor, pe care in mod contradictoriu proiectul de lege il afirma. In realitate, tema pe care trebuie sa o rezolve la acest capitol Proiectul de lege este acordarea de catre stat, unui numar de culte religioase, a statutului de „persoane juridice de drept public” (art. 15, al. 3).

Proiectul stabileste ca fiecare cult religios „are un organ central de conducere sau reprezentare, organe de conducere locale si unitati de cult centrale si locale” (art. 15, alin. 1) si ca „statutele sunt elaborate in conformitate cu marturisirea de credinta, canoanele si traditiile specifice” (art. 14, alin. 2). Cultele religioase sunt recunoscute drept „persoane juridice de drept public” (art. 15, alin. 2), dobandirea personalitatii juridice fiind confirmata de Secretariatul de Stat pentru Culte (art. 15, alin. 4) dupa ce a fost obtinuta recunoasterea din partea Guvernului, prin hotarare, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte (art. 24, alin. 1).

In ceea ce priveste autoritatea care are competenta sa recunoasca cultele, aceasta ar fi, conform Proiectului, Guvernul. Trebuie insa avut in vedere faptul ca recunoasterea unui cult are drept consecinte acordarea de garantii, facilitati si asistenta materiala, ca si o pozitie simbolica avantajoasa in societate. Conform Constitutiei Romaniei, Guvernul asigura realizarea politicii interne conform programului de guvernare acceptat de Parlament (art. 101). Prin analogie, politica generala a garantiilor, facilitatilor si a asistentei intra in competenta Parlamentului, Guvernul nefacand decat sa asigure functia de executie in raport cu aceasta politica generala. Cu atat mai mult, stabilirea locului simbolic pe care il ocupa a anumita comunitate religioasa in cadrul societatii depaseste competenta Executivului. Iata de ce, competenta recunoasterii cultelelor-persoane juridice de drept public ar trebui sa revina Parlamentului, nu Guvernului.

In ceea ce priveste Secretariatul de Stat pentru Culte, acesta poate fi un organ cu atributii de asistenta, de comunicare dar nu unul de confirmare sau promovare a cultelor.

Observatiile de mai sus sunt valabile si cu privire la art. 27, alin. 1, care stabileste ca „Sefii cultelor, precum si mitropolitii, arhiepiscopii, episcopii, administratorii apostolici si altii avand functii asemanatoare acestora, alesi sau numiti in conformitate cu statutele de organizare ale cultelor religioase respective sunt recunoscuti in functie, la cererea cultelor, prin decret al Presedintelui Romaniei, in urma constatarii de catre Secretariatul de Stat pentru Culte a respectarii conditiilor legale”.

Alegerea si recunoasterea in functie a sefilor cultelor nu poate cadea decat in competenta cultelor, ca expresie a autonomiei lor. Principiul se gaseste reiterat in comentariile Inaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU, care interpreteaza autonomia cultelor prin dreptul lor de „a-si organiza in intregime viata lor interna, cum ar fi, inter alia, dreptul de a-si alege conducatorii, preotii, invatatorii”. Declaratia cu privire la eliminarea tuturor formelor de intoleranta si discriminare pe motive de religie si credinta interpreteaza dreptul „de a forma, a numi, a alege sau a desemna prin succesiune lideri in conformitate cu cererile si standardele fiecarei religii sau credinte (art. 6, alin. g)” drept o componenta a libertatii de constiinta, religie si credinta.

Felul in care arata conducerea unei comunitati religioase poate juca un rol in acordarea statutului de cult-persoana juridica de drept public. Dar aceasta premisa nu poate lua din competenta comunitatilor religioase dreptul de a-si alege proprii conducatori

7. Problema egalitatii cultelor

Pentru a obtine recunoasterea sa drept cult-persoana juridica de drept public, o comunitate religioasa ar trebui sa aiba, conform Proiectului, un numar de adepti cetateni romani de cel putin „0,5% din totalul populatiei tarii la data ultimului recensamant” (art. 23, alin. 2). De asemenea, „Parohiile si unitatile de cult similare acestora pot dobandi personalitate juridica daca au ca membri cel putin 5% din populatia apartinand primariei localitatilor respective” (art. 15, alin. 5).

Ca urmare, o comunitate religioasa, alta decat cultele existente, poate dobandi recunoasterea numai daca depaseste cel putin 115.000 de adepti. Calcule asemanatoare se pot face si pentru parohii. Cifra este absolut prohibitiva. Sensul practic al Proiectului este ca in Romania nu vor fi acceptate alte culte decat cele existente astazi.

O astfel de gandire indica o viziune imobila asupra vietii religioase. Mai mult decat atat, ea reprezinta o incalcare directa a principiului egalitatii cultelor. Intr-adevar, numai 3 dintre cele 15 culte recunoscute astazi depasesc cifra de 115. 000 de adepti, iar ultimele de pe lista ajung doar la cateva mii. Punerea astazi a unor conditii mai severe decat cele pe care le indeplinesc cultele existente nu are nici o legitimitate, incalcand principiul egalitatii cultelor, care trebuie inteles si in sensul „egalitatii de sanse”.

8. Asistenta data de stat cultelor religioase

Conform art. 18, alin. 2 din Proiect, „Personalul clerical al cultelor religioase este salarizat, la cererea acestora, de la bugetul de stat”. De asemenea, „celelalte categorii de personal primesc la cererea cultelor o contributie la salariu de la bugetul de stat”. In plus, „Salarizarea personalului didactic si administrativ din unitatile de invatamant neintegrate in invatamantul de stat, care pregatesc personalul de cult, se asigura de catre culte, cu o contributie la salariu din partea statului” (art. 45).

Cultele religioase care detin „in proprietate sau in administrare internate, camine si cantine pentru elevi si studenti (…) pot beneficia de subventii de la bugetul de stat” (art. 47). Conform art. 48, cultele religioase pot obtine bunuri sacre si altele, mobile si imobile, prin contributii de la stat. In plus, „Lacasurile de cult, manastirile, cimitirele, casele parohiale, asezamintele cultural-bisericesti, unitatile de invatamant, sediile centrale, eparhiale, zonale si locale ale cultelor sunt scutite de impozite si taxe…” (art. 49, alin. 1). Producerea si valorificarea de catre cultele religioase „a obiectelor si bunurilor necesare activitatilor de cult (…) sunt scutite de impozit” (art. 53). La solicitarea cultelor religioase, organele administratiei publice locale „pot atribui, in folosinta, gratuit, in functie de posibilitati, terenuri pentru: construirea de lacasuri de cult; manastiri; infiintarea sau extinderea de cimitire confesionale; institutii de caritate si asistenta sociala” (art. 50, alin 2). Conform art. 51 statul sprijina construirea si repararea lacasurilor de cult si a imobilelor destinate institutiilor de caritate iar conform art. 52, el poate contribui la acoperirea si altor cheltuieli ale cultelor.

Avand in vedere toate reglementarile de mai sus, asistenta data de statul roman cultelor religioase ajunge cu totul excesiva. Ea se face prin garantii, prin facilitati care merg pana la scutirea completa de impozite si prin asistenta financiara sau materiala directa, incluzand acordarea de terenuri si cladiri si salarizarea personalului de cult. Practic, statul roman serveste cultele religioase asa cum serveste sistemul de invatamant, de sanatate, de aparare, de cercetare stiintifica s.a.

Intr-o astfel de situatie, caracterul secular al statului este pus sub semnul intrebarii. Slujitorii cultelor si activitatea de cult participa la impartirea bugetului si a sferelor de autoritate impreuna cu alte institutii specifice vietii publice. Datorita caracterului autonom al cultelor religioase, acestea au insa posibilitati de actiune pe care nu le au celelalte persoane juridice de drept public. Slujitorii de cult sunt astazi una dintre categoriile cele mai prospere din Romania. Si totusi, in anul 1999 a fost adoptata o hotarare guvernamentala de a plati integral salariul preotilor si a fost inaintat la Parlament un proiect de lege, in acelasi sens, desi, in aceeasi perioada nu s-au putut plati constant salariile cadrelor didactice. Intrucat „organele statutare ale fiecarui cult stabilesc, potrivit cerintelor lor, numarul personalului clerical, tehnico-economic si administrativ” (art. 17, alin. 2), cultele pot creste constant, pe baza asistentei tot timpul mai mari la care statul roman este obligat, conform Proiectului de lege.

Asistenta masiva a statului fata de culte duce la interconectarea intereselor economice ale ierarhiei cultelor si a intereselor politice ale oamenilor de decizie din Parlament si Guvern, ale Presedintelui. Cresterea implicarii ierarhiei cultelor, in primul rand, a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, in viata politica a Romaniei, constituie o confirmare a acestui fenomen.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, finantarea unor activitati ale cultelor religioase, de la buget, nu constituie o violare a libertatii de constiinta a contribuabililor. Totusi, o politica atat de masiva de asistenta religioasa ajunge sa afecteze principiul libertatii de constiinta a cetatenilor Romaniei.

CAPITOLUL III – ASOCIATIILE RELIGIOASE

9. Incalcarea grava a libertatii de religie si credinta

Observatiile anterioare indica vicii importante ale Proiectului de lege privind regimul general al cultelor religioase. Partea cea mai grava a proiectului tine insa de reglementarea activitatii asociatiilor religioase. Conform Proiectului, in afara cultelor recunoscute nu pot functiona decat asociatii religioase. Comunitatile religioase sunt obligate sa solicite personalitate juridica, dar pentru a o obtine li se cere sa aiba „cel putin 300 de membri dintre care cel putin 2/3 sunt cetateni romani” si „numai cu autorizarea prealabila a Secretariatului de Stat pentru Culte” (art. 62, alin. 2).

Aceste conditionari reprezinta cea mai grava violare a libertatii de religie si credinta pe care o aduce Proiectul. De altfel, activitatea de pana acum a Secretariatului de Stat pentru Culte a fost constant indreptata impotriva libertatii de manifestare religioasa a minoritatilor religioase, urmand din acest punct de vedere politica BOR – vezi si circulara din martie 1997, vizand refuzul/ anularea autorizatiilor de contructie pentru lacase de cult. Prin art. 62 al Proiectului de lege autorii nu au facut decat sa asigure mijloacele necesare unei astfel de politici. De altfel, intentia de restrangere severa a libertatii de manifestare religioasa, prin Proiectul de lege, este desavarsita prin prevederile art. 67: „Desfasurarea de activitati religioase de catre asociatiile care nu au dobandit statutul de persoana juridica, conform art. 62 alin. 2, 63 si 64, din prezenta lege, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50.000.000 lei la 150.000.000 lei si cu dizolvarea acesteia in conditiile legii.

CONCLUZII

Actuala forma a Proiectului de lege privind regimul general al cultelor religioase este rezultatul unor interventii de ultima ora a Secretariatului de Stat pentru Culte asupra proiectelor anterioare. Secretariatul a incercat sa evite cunoasterea noilor prevederi de catre comunitatile religioase, de catre organizatiile si persoanele interesate in aceasta initiativa legislativa. Faptul arata ca autorii proiectului intelegeau ingrijorarea subiectilor fata de Proiectul pe care il propuneau si au incercat sa ii puna pe acestia in fata unui fapt implinit.

Proiectul violeaza grav prin prevederile sale libertatea de constiinta, de religie si de credinta. El incalca principiul autonomiei cultelor si principiul egalitatii cultelor. Prin sarcinile excesive pe care le impune statului, in sustinerea activitatilor de cult, Proiectul face ca statul roman sa renunte la caracterul sau secular.

Avand in vedere logica de baza a Proiectului de lege privind regimul general al cultelor religioase, acesta nu poate fi ameliorat semnificativ prin amendare. Este obligatorie retragerea lui de catre Guvern si elaborarea unui cu totul alt proiect de lege, capabil sa evite pericolele pe care actualul Proiect le-a aratat cu limpezime. Principiile unei noi initiative legislative ar trebui sa fie: (a) inregistrarea administrativa a comunitatilor religioase, conform titlului si naturii pe care acestea si le asuma – reprezentand o componenta a libertatii lor religioase; (b) eliminarea subventiilor de la bugetul de stat sau local si subventionarea comunitatilor religioase prin posibilitatea de alocare, directa, de catre contribuabili a unui procent (probabil, 1%) din impozitul datorat statului; (c) acordarea statutului de cult-persoana juridica de drept public cu respectul (i) autonomiei cultelor; (ii) a egalitatii intre culte; (iii) a celorlalte principii ale statului secular.

Daca actuala initiativa legislativa nu va fi oprita si viata religioasa din Romania va fi reglementata printr-o lege privind regimul general al cultelor religioase care arata asemenea actualului Proiect, atunci statul roman va pierde caracterul sau de stat secular.

SITUATIA LA ZI A PROIECTULUI

APADOR-CH a facut o larga campanie, interna si internationala, atragand atentia asupra pericolului extrem pe care il are actualul Proiect de lege privind regimul general al cultelor religioase, pentru situatia libertatii de religie si credinta din Romania. In urma acestei campanii, majoritatea cultelor religioase minoritare si-a exprimat opinia critica cu privire la Proiect si a cerut Guvernului retragerea acestuia. Un numar considerabil de organizatii religioase au facut acelasi lucru. De asemenea, mai multe ambasade si numeroase organizatii internationale, Comisii ale Congresului Statelor Unite si Departamentul de Stat si-au exprimat preocuparea fata de o eventuala adoptare a Proiectului. Au fost trimise, in acest sens, Presedintelui, Guvernului si Parlamentului Romaniei scrisori prin care se cerea renuntarea la initiativa legislativa. Ca urmare, Proiectul este acum blocat la Comisia de drepturile omului, culte si minoritatile nationale de la Camera Deputatilor.

Up

V. MINORITATI NATIONALE

În anul 1999 nu au avut loc evenimente spectaculoase cu privire la situatia minoritatilor nationale. S-ar putea sustine ca 1999 a fost primul când aceasta tema a parut marginala în raport cu alte probleme ale societatii românesti.

Procesul legislativ
La 3 august 1999, a intrat în vigoare Legea nr. 151/1999 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea si completarea Legii învatamântului nr. 84/1995, prin publicare ei în Monitorul oficial. Capitolul XII cuprinde noile prevederi privind învatamântul pentru persoanele apartinând minoritatilor nationale. In particular, trebuie notat art. 123, care a fost subiectul unor dezbateri importante între minoritatea maghiara si reprezentantii majoritatii:

Art. 123 – (1) In cadrul institutiilor de învatamânt universitar de stat se pot organiza, în conditiile legii, la cerere, grupe, sectii, colegii si facultati cu predare în limbile minoritatilor nationale. In acest caz se va asigura însusirea terminologiei de specialitate în limba româna. La cerere si prin lege se pot înfiinta institutii de învatamânt superior multiculturale. Limbile de predare în aceste institutii de învatamânt superior se stabilesc în cadrul legii de înfiintare.

Lunga batalie a minoritatii maghiare s-a încheiat cu acceptarea posibilitatii de întemeiere a unor universitati multiculturale, la cerere, conform legii. Desigur, aceasta formula ofera posibilitati largi pentru dezvoltarea învatamântului superior în limba materna. Faptul cã Parlamentul a refuzat o institutie universitara proprie maghiara, în ciuda cererii acestei minoritati, reprezinta totusi o victorie a unei atitudini antiminoritare. APADOR-CH considera în continuare ca interpretarea art. 27 al Pactului international privind drepturile civile si politice în contextul românesc ar fi obligat autoritatile statului român sa raspunda pozitiv solicitarii comunitatii maghiare.

În ceea ce priveste alte diferente fata de forma Ordonantei de urgenta 36, ele sunt nesemnificative pentru posibilitatea minoritatilor nationale de a se instrui în limba materna. APADOR-CH considera ca intrarea în vigoare a Legii nr. 151/1999 reprezinta o evolutie importanta în sistemul drepturilor minoritatilor nationale.

În Parlamentul României a fost discutat si proiectul legii de amendare a Legii administratiei publice locale nr. 69/1991. Trebuie amintit ca Ordonanta de urgenta nr. 22/1997, privind amendarea Legii nr. 69 a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala, în anul 1998. Actualul proiect a suferit deja o amendare importanta. Este vorba despre procentul de minoritari dintr-o localitate care obliga autoritatile la utilizarea, în relatiile cu acestia, a limbii materne. Procentul propus a fost de 20%, în conformitate cu prevederile fostei Ordonante de urgenta nr. 22/1997 dar nu a fost acceptat în aceasta faza a procesului legislativ. Este de asteptat ca Proiectul de amendare a Legii nr. 69/1991 sa fie reluat în prima parte a anului 2000. Cele doua legi – a Învatamântului si a Administratiei locale – sunt cele mai importante norme juridice pentru situatia minoritatilor nationale.

Initiativa Legii privind eliminarea tuturor formelor de discriminare
Dar initiativa cea mai interesanta, care ar putea avea efecte considerabile asupra problemei discriminarii în România, mai ales în cazul romilor, este elaborarea proiectului de lege privind eliminarea tuturor formelor de discriminare, sub egida Departamentului pentru Protectia Minoritatilor Nationale. La elaborarea lui au participat si membri ai APADOR-CH.

Proiectul de lege defineste discriminarea drept „orice deosebire, excludere, restrictie, sau preferinta care are ca scop sau efect restrângerea sau înlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social sau cultural sau în orice alte domenii ale vietii publice”. Plecând de aici, proiectul stabileste principii privitoare la „Egalitatea în activitatea economica si în materie de angajare si profesie”, la „Accesul la serviciile publice administrative si juridice, de sanatate, la alte servicii, bunuri si facilitati”, la „Accesul la educatie”, la „Libertate de circulatie, dreptul la libera alegere a domiciliului si accesul în locurile publice”. O sectiune speciala este dedicata „Dreptului la demnitatea personala”, care are în vedere „orice comportament ce încalca demnitatea personala sau a unei comunitati, care consta în remarci indecente, în folosirea expresiilor jignitoare, peiorative sau care au continut ofensator, supunând unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate, pe motiv ca acesta (aceasta) apartine unei rase, nationalitati, etnii, religii, categorii sociale sau categorii defavorizate, ori datorita convingerilor, sexului sau orientarii sexuale a acesteia, respectiv, datorita apartenentei la o organizatie a carei activitate vizeaza protectia oricarei categorii de mai sus”.

În scopul punerii în aplicare a acestei legi, se va constitui Consiliul National pentru Eliminarea Discriminarilor, ca organ de specialitate a administratiei publice locale, în subordinea Guvernului. Aceasta institutie are competenta de a constata si de a aplica contraventiile prevazute în lege. Actele de constatare a contraventiilor pot fi atacate în instanta în conditiile Legii 32/1968.

Este important de asemenea ca proiectul da calitate procesuala activa organizatiilor neguvernamentale a caror activitate vizeaza protectia drepturilor omului, pentru a se asigura reprezentarea în justitie a unor comunitati sau grupuri de persoane discriminate. O astfel de organizatie are capacitate procesuala activa si în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, daca aceasta mandateaza organizatia respectiva.

Up

VI. ALTE ACTIVITATI

1. Asistenta juridica

Consultatiile juridice gratuite acordate de avocati din cadrul baroului Bucuresti s-au desfasurat in fiecare vineri pe durata a doua, trei sau chiar patru ore, in functie de solicitari. Media saptamanala a persoanelor care au beneficiat de aceste servicii a fost de zece.

Majoritatea cazurilor erau litigii civile (inclusiv contencios administrativ) si cateva penale. Persoanele respective au solicitat aceste consultatii gratuite pe de o parte din cauza lipsei posibilitatii materiale de a-si angaja un avocat, iar pe de alta, datorita increderii pe care o au in APADOR-CH.

Destul de numeroase au fost cazurile in care persoanele, dupa epuizarea treptelor procedurale din sistemul intern, au dorit sa se adreseze Curtii pentru drepturile omului de la Strasbourg. Li s-a explicat ce conditii trebuiau indeplinite si care este procedura.

2. Procesul Royaumont si supravegherea drepturilor comunitatilor minoritare

Tema situatiei comunitatilor minoritare – nationale ori religioase – ori a femeilor a devenit subiectul unei cooperari internationale. Federatia Internationala Helsinki pentru Drepturile Omului a realizat un proiect la care participa si APADOR-CH, având ca scop aplicarea unui sistem comun, de catre Comitetele Helsinki nationale, de analiza a respectarii de catre state a drepturilor de grup.

La initiativa APADOR-CH, Comitetele Helsinki nationale au elaborat rapoarte civice privind aplicarea Conventiei-cadru cu privire la protectia minoritatilor nationale. APADOR-CH a pregatit, în particular, un Ghid de întelegere si aplicare a Conventiei-cadru, destinat organizatiilor de protectie a minoritatilor nationale. De asemenea, a fost elaborat un raport „civic” cu privire la aplicarea Conventiei-cadru în România, în paralel cu raportul elaborat de catre MAE român, si trimis la Strasbourg , la Secretariatul Directoratului Drepturilor Omului si la Comitetul Consultativ care examineaza rapoartele statelor. Raportul civic este foarte important pentru expertii Consiliului Europei, întrucât el ajuta consistent la întelegerea problemelor specifice ale minoritatilor nationale dintr-o tara. De asemenea, el constituie o evaluare a bunei credinte a autoritatilor nationale.

O alta tema a cooperarii în cadrul procesului Royaumont este accesul la informatia de interes public.

Toate subtemele au fost considerate de catre Uniunea Europeana drept factori importanti ai securitatii pe continent. UE a initiat o strategie – numita „Procesul Royaumont” – , pe care o finanteaza , plecând de la premisa ca o cooperare între organizatiile civice de pe continent contribuie la o mai mare securitate.

3. Proiectul privind legislatia sectorului nonprofit

Anul 1999 a marcat continuarea acestui proiect inceput in octombrie 1997, care are in vedere identificarea textelor de lege ce reglementeaza sectorul nonprofit care trebuie modificate, pregatirea unor propuneri legislative pe aceasta tema si promovarea lor. Cele mai importante legi avute in vedere in cadrul acestui proiect – fie in vederea amendarii fie ca texte complet noi – au fost: Legea asociatiilor si fundatiilor, Legea sponsorizarii, Legea bugetelor locale si Legea voluntariatului. Dintre acestea, numai Legea sponsorizarii a fost adoptata sub forma unei Ordonante a Guvernului, ulterior aprobata de cele doua Camere ale Parlamentului. Din pacate, normele de aplicare ale acestei legi au intarziat foarte mult, asa incat sarcina de a le elabora a revenit tot APADOR-CH si celorlalte organizatii neguvernamentale cu care asociatia colaboreaza in acest proiect.

CONCLUZII

1. Anul 1999 a marcat inceputul actiunii de modernizare si aliniere a legislatiei la standardele europene. Chiar daca unele din proiectele de lege aflate in dezbaterea Parlamentului mai contin prevederi discutabile sub aspectul protectiei drepturilor civile (Codul penal, Codul de procedura penala, Legea Politiei) iar altele ar trebui fie drastic amendate (Legea privind informatiile secrete de stat si de serviciu), fie eliminate (Legea cultelor), vointa de a schimba cadrul legislativ este evidenta;

2. Inspectoratul General al Politiei a dat dovada de mai multa deschidere comparativ cu anii precedenti si s-a facut primul pas concret in directia demilitarizarii politiei prin introducerea in Parlament a Statutului Politistului. Au fost modificate si Instructiunile cu privire la aresturile politiei, cel mai important aspect fiind asigurarea confidentialitatii discutiilor dintre aparatori si clienti. Conditiile de detentie din aresturile politiei continua sa fie precare, in principal sub aspectul asistentei medicale si al igienei. APADOR-CH a primit si in 1999 reclamatii cu privire la abuzuri savarsite de unii politisti (unul din cazuri s-a soldat cu decesul unei persoane intr-un post de politie iar altul, cu sinuciderea persoanei „conduse” la sediul politiei). Din pacate, si in 1999, majoritatea cazurilor semnalate de asociatie parchetelor militare au fost finalizate cu solutia de neincepere a urmaririi penale a politistilor reclamati pentru abuzuri;

3. Directia Generala a Penitenciarelor a continuat eforturile din anii precedenti pentru ameliorarea conditiilor de detentie din inchisori, in ciuda insuficientei fondurilor si a mentinerii structurii militare ce presupune ca orice decizie trebuie luata numai de centru.

APADOR-CH considera ca DGP este un bun exemplu de institutie a statului care, chiar si in absenta unui cadru legislativ adecvat, face pasi mici dar siguri in directia alinierii la standardele europene in materie;

4. Libertatea de religie si credinta continua sa fie afectata de serioase deficiente legislative precum si de practicile autoritatilor publice. Proiectul de lege privind regimul general al cultelor religioase constituie un pericol major pentru libertatea de credinta si sistemul democratic din Romania. In acelasi timp, in domeniul minoritatilor nationale s-au facut pasi pozitivi : prevederile privind invatamantul in limba materna au fost ameliorate prin noua forma a Legii invatamantului; incitarile sovine si nationaliste au avut un impact mult mai mic.

Cu toate ca si in anul 1999 s-a inregistrat un numar inca mare de incalcari ale drepturilor omului, APADOR-CH considera ca initierea de catre guvern a unui proces substantial de imbunatatire a legislatiei privind protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale constituie un pas important in aceasta directie, care se impune a fi confirmat cat mai curand de votul Parlamentului.

Activitatile APADOR-CH au fost realizate cu spijinul financiar al:

OPEN SOCIETY INSTITUTE

NATIONAL ENDOWMENT FOR DEMOCRACY

CHARLES STEWART MOTT FOUNDATION

AGIR ENSEMBLE POUR LES DROITS DE L’HOMME

THE GLOBAL FUND FOR WOMEN

Up