Aspecte privind evolutia situatiei drepturilor omului in anul 1993 si reactiile APADOR-CH

30.01.1993
Print Friendly, PDF & Email

RAPORT 1993

(aspecte privind evolutia situatiei drepturilor omului in anul 1993 si reactiile APADOR-CH)

In anul 1993 Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) si-a diversificat activitatea, inceputa inca din 1990, si a profesionalizat metodele sale de lucru. Aceasta a fost posibil datorita programelor pregatite in anul 1992 si pentru care asociatia a primit un important sprijin financiar ce a permis specializarea membrilor sai, antrenarea in activitatile sale a unor juristi de prestigiu, precum si achizitionarea unor noi echipamente. Astfel, APADOR-CH a putut face fata presiunii legislative privind amendarea normelor si institutiilor statului de drept, a atingerii garantiilor constitutionale; a reactionat prompt la violarea uneori grava si fatisa a drepturilor omului.

Unele programe au demarat inca din 1992 si au continuat in 1993, altele au inceput in 1993, urmand a fi dezvoltate in anii urmatori.

I. PROGRAMUL „PROMOVAREA DREPTURILOR OMULUI PRIN LEGISLATIE”

A inceput in luna februarie 1993, fiind gandit intial ca un program prin care sa se promoveze ideea de transparenta lucrarilor Parlamentului. in acest sens APADOR-CH a initiat „Declaratia in favoarea transparentei”, semnata de organizatii neguvernamentale si sindicate insumand peste doua milioane de membri si a desfasurat o adevarata campanie de lobby parlamentar. In luna martie a fost organizata o Conferinta pe aceasta tema, la care au participat reprezentanti ai tuturor partidelor reprezentate in Parlament, experti in lobby din SUA, precum si reprezntanti ai societatii civile. S-a constatat in general o retinere din partea membrilor Parlamentului cu privire la rolul si dreptul cetatenilor, al organizatiilor neguvernamentale civice si de drepturile omului, precum si al presei de a fi la curent cu ceea ce se discuta fie in plenul camerelor, fie in comisiile de specialitate.

In conditiile in care in Parlamentul Romaniei proiectele de lege ce urmeaza a fi dezbatute nu sunt date publicitatii si nici nu sunt anuntate public chestiunile ce urmeaza a fi dezbatute in comisii sau in plenul Senatului sau al Camerei Deputatilor, desfasurarea programului a impus prezenta permanenta a doi membri ai APADOR-CH in cele doua camere. In felul acesta asociatia a avut posibilitatea de a intra in posesia unor proiecte de lege chiar din momentul trimiterii lor catre Birourile permanente ale camerelor. S-a constatat ca unele proiecte contineau prevederi foarte periculoase pentru exercitiul drepturilor si libertatilor impunand atat de multe restrictii incat in fapt le anulau. Programul s-a derulat prin analiza proiectelor de lege si incercarea de stopare a acestor prevederi.

Ca modalitate de lucru APADOR-CH a procedat la o analiza a textelor, din perspectiva constitutionala sau a unor reglementari internationale de drepturile omului, uneori chiar la o analiza de drept comparat; a trimis aceste analize membrilor comisiilor parlamentare de specialitate, liderilor partidelor parlamentare si a organizat mese rotunde la care parlamentari reprezentand intreg spectrul politic au fost invitati sa participe. Analizele si discutiile au fost in afara polemicilor politice, ele referindu-se strict la standardele democratice internationale si la cele referitoare la protejarea drepturilor omului.

a) Proiectul de modificare a legii 60/1991, privind demonstratiile publice a fost cel dintai care a atras atentia APADOR- CH. Primul pas facut a fost un comentariu pe marginea proiectului, dat publicitatii si transmis atat parlamentarilor, cat si organizatiilor interne si internationale de drepturile omului.

„Pe 5 februarie 1993 Guvernul roman a trimis Camerei Deputatilor un proiect de lege pentru modificarea si completarea legii nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice. APADOR-CH protesteaza impotriva acestui proiect ca si impotriva oricarei incercari de amendare a legii nr. 60/1991, considerand ca asemenea initiative legislative constituie o reala amenintare la adresa libertatii de exprimare, a dreptului la asociere precum si la adresa exercitiului acestor drepturi si libertati, prin restrangerea pana la anulare a dreptului la manifestare pasnica.

Constitutia Romaniei si legea nr. 60/1991, in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, asigura dreptul la manifestare pasnica. Proiectul de lege, propus de Guvern si care urmeaza a fi dezbatut in Parlament, introduce cateva restrictii si definitii al caror rezultat, direct sau indirect, va fi acela de a anihila un drept fundamental.

Astfel, dupa ce prevede ca adunarile inarmate sunt interzise (mentiune inutila de vreme ce numai dreptul la manifestare pasnica este recunoscut si garantat), Guvernul propune o definitie a ceea ce ar urma sa se inteleaga prin adunari publice inarmate:

Adunarile publice sunt inarmate daca cel putin doi participanti poarta asupra lor arme vizible ori ascunse sau orice alt obiect, vizibil sau ascuns, ce poate fi folosit ca arma ori in actiuni violente sau daca poarta asupra lor materiale explozive sau incendiare.

Aceasta inseamna ca in opinia autorului, caracterul unei adunari publice este determinat nu de intentia sau de vointa organizatorilor, ci de un element imposibil de prevazut sau de

controlat (de exemplu, participarea a doi indivizi care nu au nimic in comun cu adunarea ca atare, dar care pot avea asupra lor obiecte ascutite, ascunse, precum si aparitia unor provocatori). Mai departe, initiatorii proiectului, ignorand infractiunile deja existente in Codul penal, stabilesc altele, pentru care se prevad pedepse cu inchisoarea, cuprinse intre 2 si 7 ani sau 3 si 10 ani.

Mai mult, proiectul prevede sanctiuni pentru demonstrantii pasnici, astfel:

Fapta persoanei neinarmate care, participand la o adunare publica inarmata, nu o paraseste dupa prima somatie facuta in conditiile prezentei legi, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani.

Cand persoana neinarmata nu a parasit adunarea publica inarmata decat dupa folosirea fortei, pedeapsa este inchisoare de la 1 an la 3 ani si interzicerea unor drepturi.

Reamintim atat Guvernului Romaniei cat si Parlamentului ca de la momentul la care legea nr. 60/1991 a fost adoptata nici o adunare publica nu a fost considerata violenta si nici nu au fost inregistrate incidente violente cu asemenea ocazii. Cresterea infractionalitatii, la care se face referire in expunerea de motive, nu poate fi invocata pentru a viola Constitutia, a restrange si chiar a nega drepturile cetatenilor Romaniei.

APADOR-CH cere Guvernului sa retraga imediat acest proiect, iar Parlamentului sa nu adopte nici o prevedere contrara celor care figureaza in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, pe care, probabil, Romania o va ratifica dupa admiterea sa in Consiliul Europei.”

Ulterior, APADOR-CH a organizat mai multe intalniri cu organizatii de drepturile omului, cu reprezentanti ai asociatiilor civice si ai sindicatelor, explicand pericolul adoptarii acestei legi. In luna martie 1993, la sediul asociatiei s-a desfasurat un dialog cu membri ai comisiilor de specialitate, facandu-se referiri concrete la legislatia penala romaneasca, precum si o analiza a legislatiei din alte tari; concluzia parlamentarilor a fost ca informatiile furnizate de Guvern in expunerea de motive erau, in cea mai mare parte, inexacte. In final, proiectul a primit avizul negativ al tuturor comisiilor de specialitate chemate sa-l analizeze in Camera Deputatilor (Comisia de drepturile omului, Comisia juridica si Comisia de aparare); el nu a fost retras de catre Guvern, se afla in continuare pe ordinea de zi a p lenului, dar la o pozitie care, data fiind agenda incarcata a Camerei, inlatura pericolul discutarii sale in actuala legislatura.

b) Proiectul de lege privind Comisia pentru persoanele juridice a fost o tentativa de restrangere a exercitiului unui drept in absenta caruia o societate democratica nu poate fiinta – dreptul la asociere. Si in acest caz primul lucru facut de asociatie a fost redactarea unei analize a proiectului, ce a fost trimisa parlamentarilor si organizatiilor interesate.

„Agenda de lucru a Camerei Deputatilor pentru luna aprilie 1993 contine, intre altele, un proiect de lege privind crearea si stabilirea competentelor Comisiei pentru persoanele juridice. Proiectul a fost introdus in noiembrie 1991 ca initiativa parlamentara, purtand semnatura presedintelui de la acea data al comisiei juridice a Camerei, domnul Petre Ninosu, in prezent Ministrul Justitiei. Proiectul a primit deja avizul comisiei juridice si urmeaza a fi dezbatut in plen.

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) considera ca instituirea acestei comisii ar restrange pana la anihilare un drept fundamental, consacrat ca atare in art.37 din Constituta Romaniei, anume dreptul de asociere. Proiectul este inacceptabil atat din perspectiva constitutionala cat si din perspectiva legislatiei internationale cu privire la drepturile omului. Argumentele sunt urmatoarele:

1. Ratiunea crearii Comisiei ar fi, conform art.1 din proiect, aceea de a exercita „dreptul statului de supraveghere si control asupra tuturor persoanelor juridice de drept privat”. Acest drept nu numai ca nu exista in Constitutia Romaniei ci, dimpotriva, prevederile acesteia referitoare la libera asociere interzic amestecul statului in activitatile persoanelor juridice. Se poate deci afirma ca o asemenea lege ar fi neconstitutionala.

2.Compunerea comisiei din reprezentanti ai puterii executive si judecatoresti si competentele ce i se atribuie contrazic principiul separarii puterilor in stat. Potrivit legii 21/1924 instantele de judecata sunt cele care au competenta de a acorda personalitate juridica, dupa verificarea statutelor si actelor constitutive ale asociatiilor si tot ele inregistreaza schimbarile survenite in cursul activitatii asociatiilor. Comisia ce ar urma sa fie constituita are atributii atat din sfera executivului cat si a judiciarului, ea avand dreptul de a rezolva plangeri si contestatii, de a aplica amenzi, de a pronunta „hotarari definitive”, de a „dispune masurile necesare pentru respectarea legii”, de a „dispune suspendarea activitatii persoanei juridice”. Acest amestec de competente contrazice principiul fundamental intr-un stat de drept in care numai instantele de judecata pot pronunta „hotarari definitive”.

3. Instituirea obligatiei, pentru persoanele fizice si juridice, de a furniza, la cererea Comisiei, informatii si documente constituie o incalcare a unor drepturi fundamentale recunoscute si garantate de Constitutia Romaniei: ocrotirea vietii intime, familiale si private (art. 26), inviolabilitatea secretului corespondentei (art. 28), libertatea constiintei (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30). Posibilitatea Comisiei de a judeca plangeri constituie o violare a articolului 21 din Constitutie care consfinteste accesul liber la justitie si prevede ca „nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept”.

4. Conform legislatiei internationale cu privire la drepturile omului, dreptului la asociere i se recunoaste atat caracterul sau civil cat si cel politic. In primul caz, protectia legislativa are in vedere individul care are libertatea de a se asocia cu alte persoane. Aceasta protectie trebuie inteleasa in asa fel incat sa fie excluse interventiile arbitrare ale statului. In cel de al doilea caz dreptul la asociere, privit ca drept politic, este socotit indispensabil existentei si functionarii unei democratii si astfel protectia legislativa asigura cadrul necesar manifestarii pluripartitismului.

Art. 22 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice subliniaza libertatea de exercitare a dreptului la asociere, iar in virtutea art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei acesta face parte din legislatia interna si are prioritate in cazul unei eventuale neconcordante cu legea interna. Atat literatura juridica de specialitate, cat si practica internationala in materie de drepturile omului interpreteaza continutul articolului 22 in sensul stabilirii a doua obligatii in sarcina statului: pe de o parte, acesta trebuie sa asigure conditiile optime pentru ca asociatiile (partide, sindicate, organizatii neguvernamentale in general) sa fie create si sa poata functiona, iar pe de alta parte, statul are obligatia de a nu interveni in activitatile lor. Aceasta obligatie se refera nu numai la o imixtiune arbitrara, ci si la un control care in realitate ar fi o modalitate activa de interventie a statului in viata asociatiilor.

Unicul control ce poate fi acceptat intr-un stat de drept este cel exercitat de justitie. Orice incalcare a legilor din partea oricarei asociatii sau a unor persoane din cadrul acestora trebuie stabilita de instanta de judecata printr-un proces in care dreptul la aparare – garantat de Constitutie – sa fie respectat.

5.Conform Constitutiei Romaniei, singura posibilitate de restrangere a exercitiului unor drepturi si libertati este prevazuta de articolul 49 care precizeaza clar si limitele acestei restrangeri: ea trebuie sa fie absolut necesara, sa se refere la anumite domenii si situatii ce trebuie enumerate, sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si sa nu aduca atingere existentei dreptului in sine. Nici una din aceste conditii obligatorii nu este indeplinita de proiectul de lege. Documentele internationale ce ocrotesc drepturile omului, (Declaratia Universala, Pactele Internationale, Conventia Europeana) precizeaza expres ca orice restrictie trebuie sa fie instituita numai in masura in care este socotita necesara intr-o societate democratica.”

Surprinzatoare a fost reactia Presedintelui Camerei Deputatilor, domnul Adrian Nastase, care, la 28 aprilie 1993, a trimis asociatiei un raspuns scris, cu referiri la dreptul statului de a exercita un astfel de control conform legii nr. 21 din 1924, fara nici o mentiune privind ocrotirea drepturilor omului sau promovarea valorilor democratice la aproape 70 de ani de la adoptarea legii-cadru. APADOR-CH a continuat insa actiunea de sensibilizare a diferitelor asociatii in legatura cu acest proiect. Chiar daca nu s-a reusit convingerea partidelor politice asupra pericolului unui asemenea control asupra activitatii lor (acestea sustinand ca prevederile legii nu li s-ar aplica, ceea ce este inexact), s-a reusit in schimb sensibilizarea a numeroase organizatii interne si internationale, care au reactiont cu promptitudine, iar in final proiectul de lege a fost retras.

c) In legatura cu crearea Serviciului de Telecomunicatii Speciale, pentru o corecta intelegere a pericolului pe care il reprezinta, trebuie mentionat momentul crearii sale. Una din reomandarile Consiliului Europei pentru admiterea Romaniei ca membru cu drepturi depline, conform raportului Konig, a fost crearea comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Roman de Informatii. De fapt existenta acestei comisii era prevazuta de legea privind organizarea si functionarea SRI, dar in fapt, crearea ei a fost amanata mai bine de doi ani. Audiat in Parlament cu ocazia dezbaterii acestei probleme, directorul SRI a afirmat ca in Romania exista si alte servicii de informatii care ar putea desfasura inclusiv activitati nelegale si care scapa cotrolului comisiei. Exact in aceeasi perioada a fost emisa o hotarare guvernamentala prin care se crea un alt serviciu de informatii, de data aceasta la dipozitia Guvernului, bineinteles in afara oricarui control parlamentar. Ingrijorata de aceasta noua manevra antidemocratica, APADOR-CH a reactionat imediat.

„In Monitorul Oficial nr. 119 din 7 iunie 1993 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 229 din 27 mai 1993 „privind unele masuri de organizare si functionare a Serviciului de Telecomunicatii Speciale”. Din analiza acestei hotarari se constata ca este vorba de crearea sui-generis, printr-o decizie guvernamentala, a unui Serviciu Special, cu atributii in domeniul telecomunicatiilor speciale.

Intr-o perioada in care in Parlament se discuta crearea Comisiei pentru controlul activitatii Serviciului Roman de Informatii, Guvernul Romaniei a infiintat un Serviciu de Telecomunicatii Speciale, caruia i-a conferit numeroase atributii care, intr-un stat de drept nu pot fi exercitate decat cu incuviitarea si sub controlul instantelor de judecata.

Hotararea Guvernului nr. 229/1993 este neconstitutionala. Conform art. 107 pct. 2 din Constitutia Romaniei hotararile Guvernului „se emit pentru organizarea executarii legilor”. In cazul de fata nu exista nici o lege pentru a carei implementare sa fie necesara crearea serviciului amintit. De altfel art. 1 al hotararii nici nu vorbeste de infiintarea acestui nou organism, ci pur si simplu il defineste.

Conform textului H.G., serviciul apare drept o institutie ce nu se supune formelor de control democratic. Desi se refera la „unele masuri” privind organizarea si functionarea, totusi, in art. 2 se precizeaza ca „organizarea, functionarea si principalele sale atributii” vor fi stabilite de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.”

Acest comentariu a fost trimis Parlamentului, Guvernului, Presedintelui, fara a se primi vreun raspuns din partea institutiilor amintite. Trimis de asemeni Consiliului Europei, comentariul a fost invocat de catre doamna Catherine Lalumiere, secretar general al CoE, in discutiile purtate cu autoritatile de la Bucuresti, acestea declarand ca nu exista nici un pericol, serviciul fiind ceva pur tehnic in interiorul Guvernului. Ca nu este deloc asa o dovedeste actualul proiect de lege cu privire la secretul de stat, in care, printre serviciile exceptate controlului general exercitat de aceasta data de SRI, se numara si Serviciul de telecomunicatii speciale, ablitat sa se „auto-controleze”.

Hotararea guvernamentala nu a fost desfiintata, astfel incat este foarte posibil ca acum serviciul sa existe deja (fiind vorba de un serviciu secret, nu avem informatii privind crearea sa efectiva), ceea ce, evident, reprezinta un adevarat pericol la adresa institutiilor si valorilor democratice.

d) Proiectul de lege pentru modificare si completarea codului penal si a codului de procedura penala a fost trimis Senatului Romaniei in sesiunea din toamna anului 1993. In afara unor noi incriminari, necesare pentru punerea in acord a legii penale cu noua realitate romaneasca, proiectul contine numeroase dispozitii a caror analiza dovedeste continuarea unui spirit invechit, specific unei societati totalitare.

Comentariile APADOR-CH au fost trimise initial membrilor Comisiei juridice a Senatului.

„Analizand proiectul de lege trimis spre dezbatere Parlamentului Romaniei se constata urmatoarele :

1. Tendinta generala este aceea de a majora pedepsele, desi legislatia romana este una din cele mai severe din Europa. Conditiile de detentie sunt foarte grele, iar rezolvarea problemelor legate de executarea pedepselor privative de libertate este dificila si datorita faptului ca inchisorile din Romania sunt supraaglomerate. Fata de prevederile actuale ale codului penal se poate afirma ca maximul pedepsei cunoaste o majorare cu 5-10 ani. Aceeasi majorare este prevazuta pentru sporul de pedeapsa ce poate fi adaugat in caz de recidiva.

2. Exista situatii cand definirea unor termeni este vaga, ceea ce ar putea permite o interpretare foarte diferita. Este cazul definitiei date notiunii de „public”, din art. 145.

3. Art. 147 paragraful 2 defineste notiunea de „functionar” incluzand in aceasta categorie orice persoana care indeplineste o sarcina in serviciul unei persoane juridice, inclusiv deci al organizatiilor neguvernamentale. Evident aceasta circumstantiere are in vedere consecintele penale prevazute de lege, precum abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor si intereselor publice, neglijenta in serviciu, mita, primirea de foloase necuvenite, folosirea expresiilor jignitoare, etc. Este adevarat ca se prevede ca in cazul altor functionari decit cei publici maximul pedepsei se reduce cu o treime, dar aceasta nu rezolva fondul problemei. In mod firesc notiunea de „functionar” apartine dreptului administrativ. Definirea ei trebuia facuta intr-o lege privind administratia si nu in cadrul codului penal. Asimilarea unor persoane ce lucreaza in organizatii neguvernamentale cu functionarii publici, ce tin de administratie, ni se pare inadmisibila si ea ar putea in viitor da nastere unor interpretari abuzive.

4. Prevederile art. 200, privind relatiile homosexuale, ca si cele din art. 201, referitor la „perversiunea sexuala” sunt foarte periculoase. Instituirea unui criteriu atit de vag, cum este cel al „scandalului public” pentru tragerea la raspundere penala va permite comiterea a nenumarate abuzuri. Criteriul acesta a existat in codul penal anterior referitor la perversiunea sexuala si in practica el consta in dovedirea „indignarii” unor cetateni fata de anumite practici sexuale. Exista toate premisele ca el sa fie aplicat si in viitor in aceleasi conditii. In acelasi timp se observa ca in cazul diferitelor infractiuni privind viata sexuala, atunci cand este utilizata forta, victimele sunt protejate diferit de legea penala (prin cuantumul pedepselor ce urmeaza a fi aplicate infractorilor). In cazul relatiei heterosexuale, cel care a utilizat forta este pedepsit mai aspru decat cel care a avut o relatie homosexuala prin forta.

5. In general se observa o desconsiderare a drepturilor tinand de viata privata, de inviolabilitatea domiciliului, de secretul corespondentei. In conditiile in care pentru foarte multe infractiuni pedepsele sunt majorate nepermis de mult (de exemplu uciderea din culpa se pedepseste pana la 15 ani), in cazurile mentionate mai sus pedepsele prevazute sunt relativ mici, cuprinse intre o luna si trei ani inchisoare, existand si posibilitatea sanctionarii cu amenda penala (art. 192, 195).

Concluzie: Este evident ca in centrul politicii penale pe care Guvernul doreste sa o promoveze nu sta persoana si drepturile sale, ci se doreste continuarea unei politici penale represive, in care accentul sa fie pus pe pedeapsa, pe concentrarea fortei in mainile statului si ale autoritatilor care il reprezinta. Astfel, functionarul public este protejat prin prevederile art. 239 in sensul ca cel care il insulta poate fi pedepsit cu inchisoare de la trei luni la trei ani. Dar daca functionarul public, in exercitarea atributiilor sale, jigneste o persoana el poate fi pedepsit cu inchisoare de la o luna la un an sau cu o amenda penala (art. 250). Diferenta de tratament este graitoare. De asemeni credem ca trebuie mentionat ca in vreme ce la stabilirea unor sanctiuni penale se fac referiri exprese la „functionari”, care pot fi si persoane activand in cadrul organizatiilor neguvernamentale, atunci cand este vorba de protectia penala, prin considerarea lor drept victime ale infractiunii de ultraj, acestia nu sunt ocrotiti de legea penala.”

Impreuna cu acest comentariu a fost trimsa si o analiza referitoare la mentinerea incriminarii relatiilor homosexuale. Aceasta din urma a fost de asemenea trimisa Curtii Constitutionale pentru a fi avuta in vedere la rezolvarea unui caz privind neconstitutionalitatea art. 200 alin.1 din codul penal.

„Analiza care urmeaza se refera strict la prevederile art. 200 alin. 1 din Codul penal, adica la relatiile homosexuale liber consimtite intre persoane adulte.

Inca de acum un an si jumatate APADOR-CH si-a exprimat pozitia in legatura cu pedepsirea relatiilor homosexuale, socotind ca aceasta masura este in contradictie cu prevederile art. 26 din Constitutia Romaniei. Potrivit alin. (1) al acestui text „Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata”.

Comparandu-l cu art. 17 alin. (1) din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, precum si cu art. 8 alin. 1 din Conventia europeana, vom constata ca textul din Constitutie este mai detaliat:

1. Textele din documentele internationale citate prevad in cadrul aceluiasi articol respectul pentru viata privata si de familie, pentru domiciliu si corespondenta, in timp ce textul constitutional se refera exclusiv la viata intima, familiala si privata, secretul corespondentei si inviolabilitatea domiciliului facand obiectul unor reglementari separate.

2. Prevederea din Constitutie se refera in mod expres la viata intima. Aceasta mentiune suplimentara din art. 26 (in conditiile in care este clar ca viata sexuala este parte a vietii private) demonstreaza vointa legiuitorului din 1991 de a sublinia ocrotirea acestui segment al vietii persoanei care include optiunea sexuala.

3. Spre deosebire de textele din documentele internationale, care prevad in general respectul vietii private, Constitutia mentioneaza obligatia autoritatilor publice de a o respecta si ocroti. Nu se poate vorbi de respectul acestui drept, si cu atat mai putin de ocrotirea lui, cat timp statul considera ca este de competenta sa sa decida care anume relatii sexuale sunt ingaduite si care trebuie pedepsite.

In acelasi timp nu se poate contesta ca problema homosexualitatii este complexa, prin implicatiile pe care le are si care nu sunt doar de ordin juridic, ci si moral si social. Dar aceleasi intrebari majore (privind morala crestina, bunele moravuri) au stat in fata si a altor legiuitori, din Europa ca si din Statele Unite, iar raspunsurile date, prin legislatia adoptata, reflecta o schimbare a mentalitatii, o punere in acord cu realitatile acestei a doua jumatati de secol. Se constata astfel ca in anii ’70 marea majoritate a tarilor europene a legalizat relatiile homosexuale si chiar a coborat varsta consimtamantului sub cea a majoratului civil (Olanda, Norvegia, Elvetia – 16 ani, Danemarca, Franta, Suedia, Cehia – 15 ani).

Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, din cadrul Consiliului Europei, a fost sesizata in 1988 cu „Cazul Norris”, privind considerarea de catre legislatia irlandeza drept infractiune a comportamentului homosexual liber consimtit intre persoane adulte (6/1987/129/180). Curtea a socotit: „Prin mentinerea sa in vigoare, legislatia atacata reprezinta o ingerinta permanenta in exercitiul dreptului reclamantului la respectul vietii sale private… in sensul art. 8 alin. 1.” (chiar in conditiile in care acesta nu fusese trimis in judecata si nici macar nu fusese anchetat). Dintre argumentele invocate de Curte amintim: „Sanctiunile penale pentru actele homosexuale conduc, intre altele, la intarirea ideilor false si a prejudecatilor marelui public precum si la sentimente de angoasa si culpabilitate din partea homosexualilor, ducand uneori la depresie si la alte consecinte grave care pot sa rezulte din aceasta trista maladie”. „Astazi comportamentul homosexual se intelege mai bine decat in epoca adoptarii legii si se constata o mai mare toleranta fata de el: in marea majoritate a statelor membre ale Consiliului Europei s-a incetat sa se creada ca practicile de genul celei examinate necesita, prin ele insele, o sanctiune penala; legislatia interna a suferit, din acest punct de vedere, o evolutie neta, pe care Curtea nu poate sa o neglijeze.”

Romania a semnat deja Conventia europeana, si chiar daca pana la momentul ratificarii va mai trece un timp si va mai dura pana cand va deveni parte a dreptului nostru intern, statul roman s-a angajat sa se supuna conditiilor cerute pentru admiterea in Consiliul Europei, iar respectarea dreptului la viata privata este una din ele. Asa cum aratam anterior, Constitutia Romaniei contine prevederi clare in legatura cu problema supusa dezbaterii. Totul este ca ea sa fie aplicata in concordanta cu standardele democratice europene. Textul art. 200 alin. 1 din Codul penal este neconstitutional, iar reluarea lui in aceiasi termeni si in plus cu agravanta scandalului public afecteaza insesi bazele procesului legislativ in Romania.

De altfel in acelasi context al respectarii dreptului la viata intima, familiala si privata ar trebui privit si art. 201 alin. 1 din Codul penal, cu atat mai mult cu cat actualul proiect de modificare a Codului penal, aflat in Senat, preia ideea pedepsirii relatiilor homosexuale atunci cand au produs scandal public, asa cum este cazul pentru „perversiunea sexuala”. Un tratament inegal, din punct de vedere penal, intre „raporturi sexuale”, „perversiuni sexuale” si „relatii homosexuale” reprezinta tot o ingerinta in viata privata. Nemaivorbind de faptul ca notiunea de „scandal public” este foarte vaga si ca in practica ea poate sa permita comiterea de abuzuri.

Tot un tratament juridic diferentiat si de neacceptat este cel privind victimele unor abuzuri sexuale. Si actualul cod penal si proiectul de modificare prevad pedepse diferite in situatia folosirii constrangerii, dupa cum este vorba de un raport heterosexual sau homosexual. Daca autoritatile au obligatia, conform Constitutiei, sa ocroteasca viata intima, atunci aceasta ocrotire trebuie sa se manifeste si in legatura cu optiunea sexuala, iar din acest punct de vedere este lipsit de relevanta ca o persoana a fost victima unui abuz sexual savarsit de o persoana de acelasi sex sau de sex opus.

In sustinerea punctului de vedere privind libertatea optiunii sexuale trebuie amintit si faptul ca Amnesty International considera persoanele adulte arestate pentru intretinerea liber consimtita de relatii homosexuale drept „prizonieri de constiinta”.

De asemenea, la recenta Conferinta CSCE privind „Dimensiunea umana” (Varsovia, 27 septembrie-15 octombrie 1993), in raportul atelierului de lucru nr.1 se precizeaza: „S-a subliniat ca angajamentele CSCE in domeniul non-discriminarii privesc de asemenea homosexualii. S-au facut sugestii pentru ca politica discriminatorie practicata de unele state impotriva homosexualilor, precum si legislatia care ii incrimineaza sa fie eliminate.”

APADOR-CH isi exprima inca o data optiunea pentru dreptul fundamental, care este respectarea vietii private a persoanei.”

In timpul discutiilor din cadrul Comisiei juridice a Senatului argumentele oferite de APADOR-CH, ca si pozitia reprezentantilor Ministerului Public sau a Ministerului Justitiei nu a contat, astfel ca, incurajati de „experti” de la Facultatea de Drept din Bucuresti si Ministerul de Interne, membrii comisiei au sfarsit prin a inrautati textul privind pedepsirea relatiilor homosexuale, propunand ca amendament mentinerea pedepsei de un an pana la 5 ani pentru realtiile liber consimtite intre persoane adulte si ca agravanta producerea scandalului public, situatie in care pedeapsa ar fi intre 2 si 7 ani inchisoare.

Socotind ca prin atitudinea lor si argumentele cu care si-au sustinut opiniile cei invitati au fost departe de a oferi o expertiza, APADOR-CH a inaintat atat Consiliului Facultatii de Drept cat si Ministerului de Interne observatiile sale cu privire la pozitiile reprezentantilor lor, domnul prof. dr. Costica Bulai, seful catedrei de drept penal si respectiv domnul dr. Iosif Ionescu. S-a reprosat lipsa de obiectivitate a celor doi juristi in furnizarea informatiilor si deci lipsa de profesionalism in oferirea unei expertize, ceea ce, evident, se regaseste negativ in opinia celor care trebuie sa decida.

Comisia juridica a Senatului nu a propus doar aceste amendament ci si altele, privind privind insulta, calomnia si ultrajul prin presa, fapte pentru care se prevad pedepse de pana la 7 ani inchisoare, plus interzicerea obligatorie a exercitarii profesiei de ziarist pentru o anumita perioada de timp. Aceste prevederi, care ar aduce o restrangere pana la anulare a libertatii de expresie, au fost deja votate in Plenul Senatului, votului majoritatii reprezentate de partidul de guvernamant si suporterii sai alaturandu-li-se si votul unor parlamentari ai opozitiei, care considera, probabil, ca o societate democratica poate fi construita in absenta libertatii presei.

De aceea APADOR-CH a considerat necesar sa trimita liderilor tuturor partidelor politice reprezentate in Parlament o invitatie prin care solicita in primul rand rediscutarea textelor de lege, dar in acelasi timp atragea atentia asupra resposabilitatii lor politice in cazul unui esec al vietii democratice.

Singura reactie la acest apel a fost cea a domnului Corneliu Coposu, presedintele Partidului National Taranesc Crestin Democrat, care a promis discutarea politicii penale pe care trebuie sa o promoveze Conventia Democratica din Romania.

Dezbaterile in Senat au continuat cu exprimarea unor pozitii tot mai restrictive, ceea ce a determinat la o noua actiune, de data aceasta publica, prin emiterea unui comunicat transmis presei scrise si audiovizuale.

” 19 noiembrie 1993

COMUNICAT

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki afirma ca modul in care se desfasoara procesul legislativ in Senatul Romaniei dovedeste ca acest organism nu respecta angajamentele pe care Romania si le-a asumat cu privire la protejarea drepturilor omului (Conventia Europeana si protocoalele aditionale, recent semnate; Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, documentele CSCE).

In aceste zile, in Senatul Romaniei se dezbate proiectul de lege privind modificarea Codului Penal. Analizand proiectul, in varianta propusa de Guvern, amendamentele Comisiei Juridice si mai ales articolele deja votate de Senat, devine evident ca in afara unor schimbari impuse de evolutia societatii romane, se manifesta dorinta continuarii unei politici penale represive. Persoana si drepturile sale sunt invocate permanent ca pretext pentru justificarea acestei politici penale, in care accentul este pus pe pedeapsa, pe concentrarea fortei in mainile statului si ale autoritatilor care il reprezinta.

Au fost deja votate textele ce restrang libertatea de exprimare, mergand pana la negarea acesteia: insulta savarsita prin presa se pedepseste cu inchisoare pana la 2 ani, daca victima este un simplu cetatean (art.205), pana la 4 ani, daca este un functionar public (art. 239 alin. 2) si pana la 7 ani daca victimele sunt Presedintele, membri ai Parlamentului, ai Guvernului, magistrati, politisti, jandarmi, sau alti militari (art. 239 alin. 4). In acelasi timp, in toate aceste cazuri se aplica in mod obligatoriu pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii profesiei de ziarist. Pedepse similare sunt prevazute si pentru calomnia savarsita prin presa.

Aceste prevederi instituie in fapt o adevarata cenzura, cu privire atat la libertatea de exprimare cat si la dreptul la informatie.

In acelasi timp se manifesta intentia de a se nega dreptul persoanei la viata sa intima si privata, drept prevazut si garantat prin art. 26 din Constitutie. Incriminarea comportamentului sexual (art. 200 alin. 1) nu reprezinta altceva decat continuarea amestecului brutal al Statului in viata intima, asa cum s-a manifestat el si in timpul regimului comunist.

APADOR-CH cere Senatului Romaniei sa rediscute aceste texte si sa voteze legea privind modificarea codului penal numai dupa eliminarea acestor grave atingeri ale drepturilor omului.

Consiliul de conducere al APADOR-CH”

Dezbaterile pe marginea acestui proiect de lege continua in Plenul Senatului, sansele de a fi schimbat fiind minime. APADOR-CH va continua eforturile sale si activitatea de promovare a valorilor drepturilor omului cu ocazia discutarii proiectului in Camera Deputatilor.

e) Proiectul de lege privind apararea secretului de stat a fost trimis Biroului permanent al Senatului, cu solicitarea expresa de a fi discutat in procedura de urgenta. Proiectul constituie initiativa unui grup de patru senatori ai partidului de guvernamant si constituie cea mai grava amenintare legilslativa la adresa drepturilor omului si libertatilor fundamentale dupa caderea regimului comunist, exprimand dorinta si intentia reinstaurarii statului politienesc, unde orice persoana si orice activitate trebuie controlata.

Si de aceasta data APADOR-CH a procedat la analiza textului, facand chiar o comparatie cu legea anterioara ce reglementa securitatea statului comunist, ajungand la concluzia ca in unele cazuri textele din proiect sunt chiar mai restrictive decat cele anterioare.

„COMENTARIILE APADOR-CH REFERITOARE LA PROIECTUL LEGII PRIVIND APARAREA SECRETULUI DE STAT

Proiectul a fost introdus in Senat ca intiativa legislativa a unui grup de senatori PDSR (FDSN), solicitandu-se dezbaterea lui in procedura de urgenta. In momentul de fata proiectul se afla la Comisia juridica, dupa care va fi transmis Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Proiectul ar urma sa inlocuiasca legea nr. 23/1971, considerata de autori cazuta in desuetudine, dar in fond spiritul acesteia se pastreaza. Se urmareste o drastica limitare a liberei circulatii a informatiilor si o reinstaurare a unui control centralizat, care ar urma sa fie exercitat de Serviciul Roman de Informatii (SRI).

Nu sunt supuse controlului SRI: Parlamentul, Presedintia Romaniei, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Directia Generala a Penitenciarelor din Ministerul Justitiei, care isi stabilesc structuri proprii pentru apararea secretului de stat. Este de remarcat faptul ca in timp ce activitatea SRI este supusa controlului unei Comisii parlamentare, toate celelalte structuri care ar urma sa se constituie, scapa unui control democratic.

Pericolul devine evident, daca ne referim la o declaratie recent facuta in Parlament de directorul SRI, care a afirmat ca nu raspunde pentru activitatea altor sase servicii de informatii care functioneaza, putand indeplini chiar si rol de politie politica (ascultarea telefoanelor, deschiderea corespondentei, urmarirea persoanelor, etc).

Serviciul de Telecomunicatii Speciale a fost creat printr-o simpla hotarare a Guvernului in mai 1993, in timp ce in Parlament se discuta constituirea Comisiei de control asupra activitatilor SRI. Cateva luni mai tarziu Guvernul a afirmat fata de Secretarul general al Consiliului Europei ca infiintarea acestui serviciu este o masura pur administrativa. Si totusi, el apare acum pe lista institutiilor exceptate de la controlul SRI.

Primul articol din proiect prevede ca: „Apararea secretului de stat constituie o obligatie legala si o indatorire morala a tuturor cetatenilor Romaniei, prin care se exprima fidelitatea fata de tara”.

Articolul 5, in cele 13 paragrafe ale sale, enumera categoriile de informatii, date, documente, obiecte sau activitati ce constituie „secrete de stat”. In afara de unele categorii pentru care este fireasca recunoasterea caracterului de secret de stat, proiectul face referiri la documente si informatii (scheme, harti, planuri topografice la o anumita scara, etc.) a caror protejare este anacronica, datorita tehnicii utilizate pe plan international in obtinerea de date.

Trebuie mentionat in mod deosebit punctul j) „activitatile stiintifice, tehnologice sau economice, inclusiv investitiile ce au legatura cu siguranta sau apararea nationala ori prezinta importanta deosebita pentru interesele economice si tehnico-stiintifice ale Romaniei”. Exprimarea este atat de vaga incat poate acoperi absolut orice. Pentru a realiza pericolul ce decurge din ambiguitatea textului, el trebuie corelat cu prevederea din art. 12 lit. j) care instituie obligativitatea acceptarii de catre persoanele fizice si juridice de drept privat a unui control total din partea SRI, inclusiv in activitatea lor de cercetare si productie.

Articolul 7 introduce notiunea de „secret de serviciu” definita astfel: „informatiile, datele, documentele, obiectele si activitatile ce nu au caracter secret de stat dar nu sunt destinate publicitatii, constituie „secrete de serviciu” iar divulgarea sau transmiterea lor, prin orice mijloace, este interzisa”. Aceasta prevedere anuleaza orice posibilitate de a obtine informatii, indiferent de sursa, putandu-se foarte usor invoca pretextul „secretului de serviciu”. Practic, tot ce nu intra in categoria secretului de stat, este acoperit de notiunea „secret de serviciu”, iar divulgarea sau transmiterea unor asemenea informatii este socotita fie infractiune, fie contraventie si se pedepseste cu inchisoare sau amenda. De altfel, in enumerarea atributiilor SRI, in art. 12, la lit. c) se prevede investigarea si avizarea de catre aceasta institutie a persoanelor care urmeaza a avea acces la secrete de serviciu ceea ce depaseste in mod clar competenta SRI, asa cum, este ea prevazuta in legea sigurantei nationale.

Proiectul prevede in articolul 9 obligatia ca in toate institutiile si autoritatile publice, regiile autonome si societatile comerciale sa se organizeze compartimente speciale pentru asigurarea securitatii documentelor considerate secrete de stat. Persoanele lucrand in aceste compartimente trebuie sa aiba avizul SRI.

In acelasi timp se prevede obligatia constituirii in institutiile enumerate mai sus a unor compartimente de protocol, cu incaperi adecvate, orice contact cu cei din afara institutiilor desfasurandu-se numai in acest cadru.

Potrivit art. 11, conducatorii respectivelor institutii poarta raspunderea pentru luarea masurilor in vederea apararii secretului de stat, dar potrivit paragrafelor b), d), g) si h) sunt obligati ca pentru orice initiativa sa obtina avizul SRI si sa i se conformeze.

Capitolul V cuprinde obligatiile persoanelor fizice si juridice de drept privat. Practic, coreland prevederile art. 15-21 cu restul textelor din proiect prezumtia de nevinovatie devine inoperanta. Orice persoana este presupusa a cunoaste tot ce are caracter de secret de stat si daca afla de continutul unor asemenea date este obligata sa anunte SRI, organele de urmarire penala, etc. Aceasta, in conditiile in care fiecare institutie are obligatia sa elaboreze liste de documente, informatii, date, etc. considerate a fi secrete de stat, si deci este practic imposibil de stiut care sunt acelea.

In concluzie, acest proiect de lege aduce o grava atingere unor drepturi si libertati, cum ar fi accesul la informatie, libera circulatie a acesteia, libertatea de exprimare, prezumtia de nevinovatie, etc. In acelasi timp el reprezinta o invitatie la delatiune, iar SRI devine un organ de control cu functii totalitare.”

Ca si in situatiile anterioare, analiza asociatiei a fost trimisa parlamentarilor implicati in discutarea sa, precum si organizatiilor internationale interesate. In ciuda vaditului caracter nedemocratic, proiectul a primit avizul favorabil al Comisiei juridice si urmeaza a fi discutat de Comisia pentru aparare.

Considerand ca se afla in fata unei adevarate presiuni legislative avand ca scop rstrangerea exercitiului drepturilor recunoscute de catre Constitutie si documentele internationale la care Romania este parte, a unei incercari de reinstaurare a instrumentelor statului totalitar, APADOR-CH este hotarata sa continue activitatea de monitorizare a procesului legislativ si de promovare a drepturilor omului si a valorilor democratice.

PROGRAMUL JURIDIC

1. PROGRAMUL DE ASISTENTA JURIDICA

A inceput din primavara anului 1992 si continua si in prezent. Scopul sau este de a asigura o colaborare intre mai multe asociatii de drepturile omului, APADOR-CH, Liga Apararii Drepturilor Omului, Societatea Independenta Romana de Drepturile Omului si Asociatia Tinerilor Avocati, pentru sustinerea unor cazuri individuale de incalcare a drepturilor omului in care victimele doresc sa se adreseze justitiei.

A fost instituit un numar de criterii ce trebuie indeplinite pentru ca o persoana sa beneficieze de aceasta asistenta juridica, materializata prin plata unui onorariu de avocat sau a taxelor de timbru: sa fie vorba de o violare a unuia din drepturile omului; victima sa nu aiba mijloacele materiale necesare pentru a se adresa jutitiei; sa existe posibilitatea invocarii in fata judecatorilor a textelor din Constitutia Romaniei sau a altora din diferite documente internationale de drepturile omului. Prin acest din urma criteriu programul isi propune in acelasi timp sa promoveze in tribunalele din Romania prevederile ce protejeaza drepturile omului.

In anul 1993 au fost preluate un numar de 15 cazuri, aflate fie in faza de urmarire penala, fie in cea de cercetare judecatoreasca. Dintre acestea, 8 cazuri au fost ale APADOR-CH, in sensul in care asociatia s-a implicat in sustinerea nu doar materiala a persoanelor, ci a exercitat o presiune constanta asupra autoritatilor, pentru rezolvarea situatiilor respective. Pana in prezent au fost solutionate 6 din ele.

a) Marie-Jeanne Eugenia Curelescu a fost arestata in ziua de 3 ianuarie 1990, sub acuzatia de delapidare, si condusa la Sectia 4 politie a municipiului Bucuresti. In cursul noptii, in arestul sectiei de politie, a fost victima unui viol comis de catre un politist de la unitatea respectiva. Desi a reclamat a doua zi despre cele intamplate, nu i s-a permis sa faca o plangere oficiala, nu s-a dispus efectuarea nici unei investigatii pentru descoperirea faptasului, iar ulterior, cand victima a raportat ca in urma violului a ramas insarcinata, nu s-a dispus nici o masura. Dupa cateva luni a fost eliberata, iar la 23 septembrie 1990 a dat nastere unui baiat si a sesizat personal Procuratura Militara Bucuresti in legatura cu cele intamplate. Abia in vara anului 1991 s-a declansat ancheta penala si a fost identificat ca faptuitor numitul Simion Tudor care, la 11 iunie 1991, s-a sinucis. Fata de aceasta imprejurare, Procuratura Militara a hotarat neinceperea urmaririi penale, dar a dispus imediat efectuarea unei expertize medico-legale privind cercetarea paternitatii. In septembrie 1991 Marie-Jeanne Curelescu a sesizat Judecatoria sectorului 6 Bucuresti (dosar nr. 6299/1991), solicitand ca Simion Tudor sa fie declarat tatal minorului. Dupa mai bine de doi ani cauza a fost judecata, iar reclamantei i s-a dat castig de cauza, prin sentinta civila nr. 7010/5 noiembrie 1993 stabilindu-se ca cel care comisese violul este tatal minorului rezultat in urma acestui act.

Reclamanta a mai promovat in justitie o alta cauza (Judecatoria sectorului 5 Bucuresti, dosar nr. 164/1993), solicitand obligarea Ministerului de Interne, al carui salariat era Simion Tudor, la plata de despagubiri morale pentru fapta a carei victima a fost. Cauza este inca in curs de judecata.

b) Alexandru Tatulea a fost impuscat de un politist in seara zilei de 18 iunie 1992. In timp ce se indrepta spre casa, a fost oprit de un echipaj format dintr-un sergent major (Despina Iulian) si doi soldati. I s-a cerut sa prezinte actele de identitate, iar pentru ca acesta nu le avea asupra sa a fost batut cu salbaticie. Incercand in cateva randuri sa se fereasca de lovituri, Tatulea a provocat o stare de enervare sergentului care, dupa ce l-a amenintat de mai multe ori ca il impusca, in cele din urma si-a indeplinit amenintarea si a tras. Glontele i-a strapuns fata si a iesit prin partea din spate a capului, in final victima ramanand cu pareza faciala si pierzand partial vederea la un ochi.

Initial, Alexandru Tatulea a fost spijinit de LADO, atat pentru a i se asigura asistenta medicala la spitalul caruia i s-a adresat, cat si pentru demararea anchetei de catre Procuratura Militara Bucuresti. Ulterior a fost preluat de catre programul de asistenta juridica, iar APADOR-CH s-a implicat in protejarea victimei pe parcursul desfasurarii anchetei. Necesitatea interventiei asociatiei noastre s-a impus datorita faptului ca, investigatiile se derulau foarte greu si, desi inculpatul sergent major fusese trecut in rezerva, fiind in stare de libertate, acesta, impreuna cu politisti de la sectia unde lucrase anterior, s-a prezentat la domiciliul victimei si a incercat sa exercite presiuni asupra sa, pentru a o determina sa-si modifice plangerea.

La insistentele APADOR-CH si ale avocatului victimei Tatulea, fostul politist a fost arestat si in cele din urma, a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de tentativa de omor (Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, dosar nr. 150/1993). Prin sentinta penala nr. 96 din 7 octombrie 1993 Despina Iulian a fost condamnat la 8 ani inchisoare pentru tentativa la infractiunea de omor. Cererea victimei de obligare a inculpatului in solidar cu Ministerul de Interne la plata despagubirilor pentru daunele morale suferite a fost disjunsa, judecata continuand sub acest aspect.

In acelasi timp trebuie mentionat ca nu s-a intreprins nimic impotriva capitanului Adam Stelian, cel care avea obligatia de a asigura supravegherea echipajelor. Acesta a sosit la locul producerii incidentului la cateva minute dupa consumarea lui, dar nu a raportat in ziua urmatoare nici consumul de munitie si nici cele petrecute, facandu-se astfel vinovat de savarsirea infractiunii de omisiune a sesizarii organelor juridice (263 alin.2 cod penal). Desi ancheta a inceput o data cu cea privindu-l pe sergentul major, solutia preferata de Procuratura Militara a fost de disjungere in legatura cu capitanul, iar acesta este in continuare in functie, neexistand nici un indiciu ca va fi vreodata trimis in judecata. S-ar parea ca in felul acesta continua o anumita traditie creata deja, de a evita, pe cat posibil, tragerea la raspundere penala a politistilor.

c) Nicolae Bugeanu a fost arestat in noaptea de 13/14 iunie 1990 in legatura cu evenimentele ce au avut loc in cursul zilei de 13 iunie si in timpul carora a fost incendiat sediul Ministerului de Interne. Initial Bugeanu Nicolae a fost obligat sa dea o declaratie in care sa afirme ca a fost platit de un partid politic (PNTCD) pentru a participa la manifestatia din Piata Universitatii (el a afirmat constant ca aceasta declaratie i-a fost luata in timp ce Ministrul de Interne de la acea data, Mihai Chitac, si amiralul Cico Dumitrescu il amenintau cu pistolul). Ulterior, cand ideea ca in 13 iunie 1990 s-a incercat o lovitura de stat nu a mai fost agreata de catre autoritati, i s-a permis lui Bugeanu sa dea o noua declaratie. Apoi, desi nu a mai fost anchetat, a ramas in stare de arest si a fost trimis in judecata pentru incendierea sediului Ministerului de Interne (Tribunalul Militar Bucuresti, dosar nr. …).

Condamnat la 10 ani inchisoare, Bugeanu Nicolae a fost preluat de catre programul de asistenta juridica abia in faza judecarii recursului pe care l-a declarat. In legatura cu acuzatia propriu-zisa, trebuie spus ca Bugeanu fusese arestat in dimineata zilei de 13 iunie 1990, dus la o unitate militara in afara Bucurestiului si eliberat in jurul orelor 18. Dupa circa o ora/ora si jumatate a ajuns in zona Ministerului de Interne care era deja in flacari. Este de remarcat faptul ca inculpatul nu a fost lasat sa-si faca apararea asa cum considera necesar avocatul sau, au fost refuzate fie intrebarile adresate martorilor acuzarii, fie consemnarea raspunsurilor pe care acestia le-au dat. In felul acesta, dupa respingerea recursului, Bugeanu Nicolae a ramas cu condamnarea de 10 ani inchisoare, fiind singurul acuzat si condamnat de un incendiu despre producerea caruia, atat acuzarea si cat si tribunalul au recunoscut ca a fost opera a cateva zeci de oameni.

APADOR-CH a continuat sa urmareasca acest caz, a facut numeroase interventii in presa, s-a adresat Directiei instantelor militare din cadrul Ministerului Justitiei, l-a vizitat in doua randuri pe cel condamnat, in penitenciar, si in felul acesta i-a inaintat si sustinut memoriul pe care il adresase Procurorului general pentru declararea unui recurs extrordinar. Eliberat la inceputul anului 1993 printr-o hotarare judecatoreasca de intrerupere a executarii pedepsei pentru o perioada de 3 luni, din cauza bolii de care sufera, Bugeanu Nicolae si APADOR-CH au continuat activitatea de sustinere a acelui memoriu, solicitand rejudecarea cauzei. Procuratura Generala a ales o formula de compromis: a decis suspendarea executarii pedepsei pe o perioada de timp nelimitata, pana la declararea recursului extraordinar. La ora actuala recursul inca nu a fost declarat, dar Bugeanu Nicolae este liber si exista motive sa credem ca, desi nu exista curajul necesar rejudecarii cauzei de teama unei achitari, totusi nu se va mai dispune reincarcerarea sa. Dar, evident, pericolul nu a fost inlaturat, hotararea de condamnare continuand sa existe.

d) Cazul familiei Banu din Comanesti, jud.Bacau (vezi cap. Abuzurile politiei).

e) Cazul Sorin Titiei din Galati (vezi cap. Abuzurile politiei).

f) Cazul Andrei Zanopol din Galati (vezi cap. Abuzurile politiei).

g) Este in curs de desfasurare cazul Rostas Sorin Emil din Adamus jud. Mures (vezi cap. Minoritati).

2. PROGRAMUL PRIVIND CREAREA UNEI RETELE NATIONALE DE AVOCATI DE DREPTURILE OMULUI

Necesitatea lui a aparut in urma aplicarii programului anterior, deoarece s-a constatat ca in multe zone din tara este foarte greu sa se gaseasca un avocat dispus sa apere victimele unor violari ale drepturilor omului, o asemenea asistenta presupunand cel putin o lupta cu autoritatile locale. Pentru a descoperi avocatii care ar dori sa se implice intr-o asemenea activitate a fost necesar ca reprezentanti ai asociatiei sa mearga in diferite localitati din tara si sa discute personal cu avocati din diferite barouri. In felul acesta li s-a putut explica in ce masura legislatia romana, in special Constitutia, poate fi invocata in apararea drepturilor omului, ca si legatura dintre aceasta si documentele internationale ce guverneaza aceasta materie.

In acelasi timp li s-a explicat avocatilor despre minima protectie pe care APADOR-CH poate sa le-o asigure in situatia in care s-ar angaja in apararea unor asemenea cazuri: este vorba de luarea lor in evidenta asociatiei, de mediatizarea acestei imprejurari, de legatura pe care APADOR-CH o are cu organizatii internationale de drepturile omului sau specializate in protectia avocatilor si judecatorilor.

Au fost efectuate mai multe asemenea deplasari, au fost contactati aproximativ 25 de avocati, iar in luna ianuarie 1993 a fost organizata la Brasov o intalnire la care acestia au fost solicitati sa participe, dar alaturi de care au venit si alti avocati, invitati de Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului din Baroul Brasov. In total au luat parte la acea intalnire aproape 60 de avocati, din 15 orase. In cursul celor doua zile s-au purtat discutii ample in legatura cu problemele cu care se confrunta avocatii in activitatea lor de asigurarea apararii, cu obstructiile pe care le intampina si totodata au fost aduse numeroase exemple de cazuri care ar putea fi preluate de programul de asistenta juridica.

Dupa editarea Revistei romane de DREPTURILE OMULUI avocatilor le-a fost trimis un exemplar, actiune ce va continua la fiecare numar, si totodata li s-au solicitat materiale ce isi pot gasi locul in paginile revistei, in special cazuri din tribunale. Data fiind tinuta deosebita a revistei, calitatea de necontestat a textelor ce sunt publicate, posibilitatea avocatilor de a face publice cazurile pe care le cunosc din activitatea lor din tribunale, revista poate fi socotita drept un instrument foarte eficace in pregatirea lor, drept un mijloc de promovarea educatiei in domeniul drepturilor omului, asociatia propunandu-si sa continue atat programul cat si forma de colaborare.

3.CONSULTATII JURIDICE GRATUITE

S-a constatat de-a lungul timpului ca foarte multe persoane veneau la sediul asociatiei solicitand ajutorul in rezolvarea unor probleme care nu tineau strict de profilul APADOR-CH. Era insa evident ca oamenii erau in necunostinta de cauza, ca problemele pe care le aveau puteau sa-si gaseasca solutionarea pe cale judecatoreasca, dar ca cineva trebuia sa le dea indrumarile necesare. In felul acesta a aparut ideea angajarii unui colaborator care, saptamanal, timp de doua ore, primeste la sediul asociatiei pe cei care au nevoie de consultatii juridice. Desi de cele mai multe ori cazurile nu sunt violari ale drepturilor omului au fost totusi situatii in care s-a impus chiar o interventie in numele APADOR-CH. Tot astfel s-a intamplat ca doua cazuri sa fie chiar preluate de programul de asistenta juridica.

Simplele date statistice releva importanta unei asemenea initiative: in 1993 s-au acordat circa 400 de consultatii, in aproximativ 30% din cazuri persoanele respective revenind pentru date suplimentare in urma inceperii unei proceduri judiciare. Prin intermediul acestui program oamenii sunt invatati ca drepturile pe care le au trebuie sa fie exercitate, sunt indrumati sa faca apel la justitie si la avocat, atitudine foarte importanta in societatea romaneasca actuala, cand se manifesta o mare neincredere fata de institutiile statului in general si justitie in special.

APADOR-CH doreste sa continue acest program in viitor.

III. PROGRAMUL „ABUZURILE POLITIEI”

Acest program, gandit inca de la sfarsitul anului 1992, a demarat efectiv in luna aprilie 1993. Scopurile sale sunt urmatoarele :

– Sa stabileasca o relatie de colaborare cu politia, initiind dialoguri atat cu factorii de raspundere din IGP si din Inspectoratele de Politie Judetene, cat si cu politisti cu grade inferioare, care au contacte directe cu populatia in rezolvarea sarcinilor de serviciu;

– Sa investigheze cazurile serioase de incalcari ale drepturilor omului comise de catre politisti si sa urmareasca evolutia eventualelor proceduri judiciare declansate impotriva acestora;

– Sa contribuie la acceptarea treptata a ideii de demilitarizare a politiei, ceea ce ar inseamna o schimbare fundamentala a mentalitatii;

– Sa contribuie la informarea politistilor despre prevederile din documentele internationale cu privire la drepturile omului care au legatura directa cu activitatea politiei in raporturile sale cu populatia;

– Sa antreneze cat mai multi juristi, mai ales avocati, in eforturile de a apara drepturile omului atunci cand ele sunt incalcate.

Desfasurarea programului:

1. Editarea afisului „Drepturile Omului si Politia”. Au fost selectionate prevederi din Constitutia Romaniei si din documentele internationale de baza cu privire la drepturile omului si publicate sub forma unui afis intitulat „Drepturile Omului si Politia”, tiparit in 15.000 de exemplare. Aproape 7000 au fost deja expediate, prin intermediul Inspectoratului General al Politiei, la sectii de politie din tara. In final, un asemenea afis va exista in fiecare sectie de politie din tara, precum si in unitatile de pompieri si graniceri.

2. Mese rotunde cu factori de raspundere din Inspectorate de Politie Judetene, precum si cu politisti cu grade inferioare :

a) Masa rotunda la Galati (29 iunie 1993)

Dupa prezentarea unor cazuri concrete de incalcare a drepturilor omului de catre politisti din alte zone ale tarii, au urmat discutii deosebit de vii. Unii participanti au incercat sa justifice abuzurile savarsite de colegii lor dar au existat si voci care au condamnat fara echivoc acest gen de comportament.

Intrucat cu doua zile inainte de masa rotunda fusese arestat si batut un tanar din Galati (Andrei Zanopol), aflat in atentia APADOR-CH, reprezentantul asociatiei – care avea deja permisiunea de a vizita arestul politiei – a cerut sa-l vada pe cel retinut. Ofiteri superiori din IPJ-Galati au afirmat ca acesta fusese deja transferat la penitenciar, ceea ce s-a dovedit a fi fals. Procurorul care ancheta cazul Zanopol a refuzat, de asemenea, contactul cu arestatul, afirmand ca „nici avocatul nu poate sa-l vada decat dupa cinci zile”, dovedind prin aceasta ca nu cunoaste legile in vigoare. (pentru detalii, a se vedea mai jos cazul Zanopol)

b) Masa rotunda la Bacau (5 august 1993)

Modalitatea de a discuta cu politistii din judetul Bacau a fost, in general, aceeasi ca la Galati. Insa, in partea a doua, neoficiala, au aparut clar mentalitatile invechite ale unor ofiteri superiori. A existat o reactie de retinere sau chiar de respingere a ideii de „a da socoteala” unei asociatii neguvernamentale pentru drepturile omului. Mai mult, dupa ce in timpul discutiilor cu politisti cu grade inferioare, acestia parusera a accepta obligatia politistului de a nu recurge la tratamente inumane sau degradante impotriva celor retinuti sau arestati, in particular au sustinut ca „este normal sa-i dai cateva scatoalce unui hot dupa care alergi ore sau zile pana sa-l prinzi”. Demilitarizarea politiei este perceputa ca o amenintare la adresa autoritatii politistilor in fata civililor, prin pierderea gradelor si posibilitatea de a fi trasi la raspundere penal. Ideea de a raspunde personal, fara a mai putea invoca „ordinul superiorilor” in cazul incalcarii unor drepturi ale celui retinut sau arestat este primita cu mari rezerve de catre politisti in general si de cei de la Bacau in special.

La ambele mese rotunde a participat si un avocat american, expert in drepturile omului, care a vorbit despre sistemul de organizare, pregatire si actiune al politiei din Statele Unite.

c) Masa rotunda la Botosani (8 decembrie 1993)

Masa rotunda de la Botosani a fost precedata de investigatii la Dorohoi, (7 decembrie), in incercarea de a obtine informatii suplimentare in cazurile Costel Covalciuc si Dumitru Foca.

La masa rotunda de la Botosani s-au discutat in special probleme legate de organizarea politiei romane prin comparatie cu sistemul politiei franceze. Se pare ca, la nivelul unor ofiteri superiori, a inceput sa se inteleaga ideea de demilitarizare a politiei judecand dupa interesul manifestat fata de structura prezentata de colegii lor francezi. Pe de alta parte, unii anchetatori din cadrul IPJ au afirmat ca nici un politist cu experienta nu aresteaza pe cineva decat in momentul in care este convins de vinovatia suspectului. Drept care ei considera ca persoanele retinute sunt vinovate. APADOR-CH a insistat pe ideea ca orice persoana este considerata nevinovata pana in momentul in care justitia da hotararea finala. Iar dupa ce sunt condamnati, trebuie tratati ca fiinte umane si drepturile lor respectate. O alta afirmatie facuta de ofiteri de la IPJ este ca persoanele retinute sunt conduse in fata magistratului care emite mandatul de arestare. (Acelasi lucru a fost sustinut si de ofiteri superiori din Inspectoratul de Politie al Municipiului Bucuresti care au mai precizat si ca intotdeauna este si un avocat prezent). APADOR-CH si-a exprimat indoiala in privinta aplicarii consecvente a acestei masuri.

Interesul fata de sistemul de organizare si actiune al politiei franceze s-a manifestat si in timpul discutiilor avute cu domnul Pascu Ghiciu, Secretar de Stat la Ministerul de Interne si cu domnul colonel Ovidiu Paun, presedintele Comitetului pentru Drepturile Omului si Drept Umanitar din IGP, precum si cu comandantii sectiilor de politie din Bucuresti vizitate de APADOR-CH si cei doi politisti francezi.

3. Vizite la aresturile sectiilor de politie

Atat la Dorohoi si Botosani cat si la trei sectii de politie din Bucuresti (5, 14 si 21) au fost vizitate si aresturile. Din pacate, exceptand sectia numarul 14 din Bucuresti, senzatia vizitatorilor a fost ca totul fusese cosmetizat inainte de sosirea lor. La sectia 14 insa, erau chiar si cate 6 – 7 persoane retinute sau detinute in celule de patru paturi, spatiul dintre paturi si peretele celulei fiind atat de redus, incat nu permite decat statul in picioare, fara posibilitatea de a se misca. Curtea pentru plimbare este un spatiu stramt si putin mai inalt decat un stat de om. Starea de curatenie este discutabila, cearceafurile si fetele de perna aveau o culoare dubioasa.

La celelalte aresturi vizitate, curatenia era exemplara, existau chiar celule neocupate (deci nu se punea problema suprapopularii). La Botosani ni s-a aratat o celula in care exista un televizor, dar nici un detinut nu era prezent (erau la „exercitiul zilnic” au afirmat politistii). Spatiile de plimbare erau, intr-adevar, mai mari si mai luminoase. Nici ziare sau reviste, nici carti nu se aflau la vedere in vreuna din celulele vizitate.

Exista si problema stress-ului la care sunt supusi politistii care asigura paza in unele aresturi, unde turele sunt de 12 ore cu 24 ore libere.

Programul isi propune sa acorde o atentie sporita problemei aresturilor din sectiile de politie. In acest scop APADOR-CH a facut o prima solicitare pentru obtinerea unui permis permanent de vizitare a oricarui arest din orice sectie de politie. Raspunsul a fost ca doar Ministrul de Interne personal poate aproba un asemenea permis. Se continua formalitatile.

4. Investigatii in cazuri individuale

a) Cazuri in care au existat persoane decedate :

i. Incidentul de la Comanesti (judetul Bacau), (investigat inainte de inceperea propriu-zisa a programului)

In seara zilei de 22 noiembrie 1992, intre 20-20,30, fratii Aurel, Ciprian si Florin Banu din Comanesti, au provocat scandal intr-un mic restaurant din localitate. Responsabila restaurantului a chemat politia. Fratii Banu au parasit localul inainte de venirea politistilor, indreptandu-se, pe drumuri laturalnice, spre locuinta familiei, situata la circa 2 km de restaurant. Politistii s-au deplasat la domiciliul familiei Banu, unde au ajuns, dupa

o varianta a politiei in jurul orei 21.30, dupa o alta varianta, tot a politiei, cu o ora mai tarziu, iar dupa versiunea familiei Banu, catre orele 23.00 – 23.30.

Exista diferente mari intre relatarea facuta de politie si cea a familiei Banu asupra incidentelor desfasurate in curtea locuintei sale. Reprezentantii APADOR-CH care s-au deplasat si la Bacau si la Comanesti in zilele de 30 noiembrie si 1 decembrie 1992, au ajuns la concluzia ca nici una din variante nu este cea reala, adevarul aflandu-se undeva la mijloc. Cert este insa ca politistii au impuscat mortal pe Ciprian si Florin Banu si l-au ranit pe batranul Banu. Aurel Banu, care a fugit in seara respectiva, a fost prins a doua zi si depus la penitenciarul din Bacau pentru executarea pedepsei anterioare abia dupa cateva zile, timp in care membrii supravietuitori ai familiei nu au stiut nimic de el. Exista informatii neverificate conform carora Aurel Banu ar fi fost tinut la sectia de politie din Comanesti si batut. Parchetul militar Bacau a investigat omorul de la Comanesti si a dat rezolutie de neincepere a urmaririi penale a politistilor din Comanesti, considerandu-se ca acestia ar fi actionat in legitima aparare.

APADOR-CH a urmarit evolutia acestui caz printr-un avocat din Bacau, angajat prin programul de asistenta juridica.

ii. Cazul necunoscutului din Carei, judetul Bihor

In noaptea de 20-21 octombrie 1992, un cersetor invalid, fara acte de identitate, a fost lovit cu salbaticie de un plutonier major, seful postului de politie din gara. Cersetorul a decedat in urma loviturilor primite. Au fost efectuate trei examene medico-legale, dar intre rezultate exista diferente. Totusi, deoarece exista martori care si-au mentinut permanent declaratiile initiale care il incriminau pe plutonierul major Toader Constantin, acesta a fost trimis in judecata la tribunalul militar Timisoara, dar nu pentru lovituri cauzatoare de moarte, ci pentru comiterea infractiunii de cercetare abuziva, deoarece, conform rezultatelor unuia din examenele medico-legale – considerat, probabil, ca fiind cel mai edificator – necunoscutul ar fi decedat in urma unui infarct miocardic, iar loviturile primite nu ar fi provocat decesul. Certificatul mentioneaza chiar ca, daca necunoscutul ar fi supravietuit, ar fi necesitat 4 – 5 zile de spitalizare pentru inlaturarea efectelor loviturilor.

APADOR-CH a primit aceste informatii de la Parchetul militar Oradea, cu ocazia investigatiilor efectuate in alt caz (a se vedea mai jos cazul Dorel Dinca).

iii. Cazul Costel Covalciuc din Dorohoi, judetul Botosani

Costel Covalciuc, tata a sase copii, a fost arestat pe data de 29 iunie 1993, in urma reclamatiilor facute de cumnata, soacra si sotia sa cu care avusese un conflict in familie. A fost judecat in regim de urgenta si condamnat la trei luni inchisoare contraventionala. Urma sa fie transferat la penitenciarul din Botosani, dar pe data de 4 iulie 1993 dimineata, Costel Covalciuc a decedat in arestul politiei, dupa parerea unora, in drum spre spital, conform afirmatiilor politistilor din Dorohoi.

Exista martori care l-au vazut pe Costel Covalciuc fie cand a fost adus la spital, fie la morga. Cei mai multi afirma ca decedatul avea vanatai mari pe figura, pe corp, urme de catuse la incheieturi si sange pe maini. Cineva a auzit-o pe doctorita Cristea, de serviciu in acea zi, spunandu-le politistilor care-l adusesera pe Covalciuc „omul asta a murit de mai mult timp” (deci nu in timpul transportului de la sectia de politie la spital). Concluzia pe care a tras-o APADOR-CH, in urma celor doua investigatii la fata locului, este ca exista suspiciuni serioase ca detinutul a fost omorat in bataie in arestul politiei. Trebuie mentionat si faptul ca in acea dimineata de duminica, doi politisti – Prichici si Ionescu – s-au prezentat la sectia de politie cam la rasaritul soarelui, desi nu erau de serviciu. Comandantul sectiei de politie din Dorohoi nu a putut oferi decat explicatia „grijii acestora fata de bunul mers al activitatilor”. La cateva ore dupa sosirea lor neasteptata in sectie, Costel Covalciuc a murit. Sectia de politie a chemat un medic – dr.Gavriliu , de la spitalul din Dorohoi – care a refuzat sa dea orice fel de detalii precizand doar ca „era intr-o stare foarte grava si a recomandat internarea de urgenta”.

Dupa deces au fost efectuate trei examene medico-legale: primul la spitalul din Botosani, celelalte doua la spitalul Sf.Spiridon din Iasi. Concluzia, insusita de Parchetul militar Iasi, a fost „infarct miocardic” si, in consecinta „neinceperea urmaririi penale”.

Intr-un raspuns al Inspectoratului General al Politiei catre APADOR-CH, se precizeaza ca Parchetul militar Iasi a dispus „neinceperea urmaririi penale” prin rezolutia nr.257/P/2.08.1993. Dar intr-un fax al Parchetului militar Iasi, datat 12 octombrie 1993, se mentioneaza ca rezolutia de neincepere a urmaririi penale a fost data tinandu-se cont de rezultatele actului medico-legal nr.55/C din 6 octombrie 1993.

Cu ocazia desfasurarii mesei rotunde din 7 decembrie 1993, reprezentantii APADOR-CH au incercat sa poarte un dialog cu autoritatile din Politia Dorohaoi si Botosani. La sectia de politie din Dorohoi, adjunctul comandantului IPJ Botosani, prezent la toate intrevederile avute de APADOR-CH impreuna cu invitatii sai (doi politisti din Franta), a negat categoric ca politisti din Dorohoi l-ar fi batut pe Costel Covalciuc. La intrebarea privind un eventual control medical efectuat in momentul arestarii, colonelul Juravle a invocat lipsa de cadre medicale, imposibilitatea de a plati consultatiile acordate de medici din afara sistemului M.I. etc. Pe certificatul medico-legal eliberat de IML-Iasi se mentioneaza serioase deficiente respiratorii si insuficienta cardiaca in cazul Costel Covalciuc. Normal ar fi fost ca detinutul sa fi fost transferat la un spital. Colonelul Juravle a admis ca, eventual, s-ar putea imputa politiei din Dorohoi o „neglijenta” sau o reactie tardiva in acest caz.

Din documentele prezentate de colonel a reiesit ca la momentul judecarii lui Costel Covalciuc de catre prima instanta dreptul la aparare nu a fost respectat, acesta nefiind asistat de un avocat (30 iunie); avocatul a fost prezent abia la judecarea cererii de revizuire (1 iulie).

APADOR-CH a cerut Directiei Parchetelor Militare sa redeschida ancheta si, sustinand cererea familiei lui Costel Covalciuc, sa ordone deshumarea si refacerea autopsiei. Directia Parchetelor Militare a cerut Parchetului Militar Iasi sa completeze investigatiile, considerand ca datele existente nu sunt suficiente pentru o rezolutie fundamentata.

b) Cazuri in care au existat persoane ranite:

i. Cazul Comanesti

Batranul Aurel Banu – tatal celor doi frati impuscati de politie, a fost ranit de un glonte care i-a intrat prin bratul drept si s-a oprit in piept in dreptul inimii. Batranul a fost operat cateva zile mai tarziu.

ii. Cazul Foca

In timpul investigatiilor in cazul Costel Covalciuc de la Dorohoi, APADOR-CH a primit informatii, inca neverificate, in legatura cu Dumitru Foca, arestat inaintea lui Covalciuc. Se pare ca Foca ar fi fost impuscat in picior fie in momentul arestarii, fie in arestul politiei. Eliberat din arest in luna mai sau iunie, Dumitru Foca a decedat dupa trei luni. Se pare ca decesul se datoreaza unei gangrene la picior.

Cu ocazia mesei rotunde de la Botosani s-a incercat obtinerea unor informatii suplimentare. A fost imposibil de obtinut vreun detaliu. Nici macar data arestarii sale (dupa parerea comandantului sectiei de politie Dorohoi ar fi fost in 1992, dupa cea a colonelului Juravle, in 1991), nu a putut fi stabilita. Oricum s-a negat categoric ca decesul lui Dumitru Foca (in august 1993) ar fi avut vreo legatura cu faptul ca a fost impuscat in picior in timpul arestarii. Cei doi politisti au sustinut ca, la vremea respectiva (?), Dumitru Foca ar fi fost internat in spital si operat la picior si ca tot incidentul ar fi fost analizat si declarat incheiat. Colonelul Juravle a aratat certificatul de deces al lui Dumitru Foca, in care se precizeaza drept cauza a decesului etilismul.

iii. Cazul grupului de 11 romi din judetul Maramures

In ianuarie-februarie 1992, un grup de 11 romi, locuitori in satul Apa (judetul Satu Mare) au incercat sa fure gaini moarte de pe terenul unei crescatorii de animale din Sein (judetul Maramures).

Soldatii care asigurau paza au tras si au ranit patru dintre romi. Toti romii au fost arestati, judecati si condamnati la pedepse intre 2 si 7 ani. APADOR-CH nu a obtinut alte detalii. Aceste informatii au fost obtinute de reprezentantii APADOR-CH in timpul deplasarii la Satu Mare (6 si 7 aprilie 1993) pentru investigarea conflictului interetnic de la Apa (a se vedea mai jos cazul Apa)

c) Cazuri de tratamente inumane sau degradante

i. Cazul Dorel Dinca din Bors, judetul Bihor

Pe data de 20 februarie 1993, Dorel Dinca, angajat ca paznic la o parcare particulara din localitatea Bors (la 13 km de Oradea, punct de frontiera cu Ungaria) dirija un camion german care tocmai intrase in tara. Camionul a fost oprit de trei politisti, Dorel Dinca si soferul german au fost dati jos din cabina si loviti. Dupa aceea au fost dusi in ghereta paznicului unei intreprinderi de stat aflata chiar in spatele parcarii. Soferul german a primit o amenda de 10.000 lei (fara proces verbal), iar lui Dorel Dinca, dupa ce a fost batut, i s-au confiscat actele personale, o mica suma de bani si cateva pachete de tigari straine, dupa care i s-a dat drumul. Proprietarii parcarii – familia Kalman – si un vecin au confirmat cele de mai sus.

Dorel Dinca a reclamat cazul atat la Ministerul de Interne cat si la Parchetul Militar. Parchetul Militar Oradea a inceput investigatiile.

Intre timp, Dorel Dinca dupa ce parasise localitatea Bors de teama unor represalii, s-a intors la Oradea pentru a participa la investigatii. In mod surprinzator, in luna iulie, Dorel Dinca a fost arestat si cercetat pentru „inselaciune calificata, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si furt in dauna avutului privat” cauzand societatii de asigurari ASIROM – Oradea un „prejudiciu de 8.396 lei si unei persoane fizice, o paguba de 23.000 lei” (citat din adresa nr.8942/1993 a Ministerului Public, Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica).

In fapt, Dorel Dinca a fost arestat pentru ca, fiind internat in spital in perioada 22 – 25 februarie 1993 (in urma loviturilor primite de la politisti), a falsificat o adeverinta pe care o avea de la fostul sau loc de munca la o intreprindere de stat pentru a nu plati spitalizarea, achitata de societatea de asigurari. Cat despre paguba produsa unei persoane fizice, acuzatia se bazeaza doar pe reclamatia respectivei persoane.

Arestarea lui Dorel Dinca pare a fi mai degraba o razbunare a politistilor din Oradea pentru faptul ca acesta i-a reclamat. Pe de alta parte, este posibil ca judecarea si, eventual, condamnarea lui Dorel Dinca pentru faptele mentionate mai sus, sa serveasca drept pretext pentru taraganarea cercetarilor cu privire la purtarea abuziva a politistilor din Bors.

Informatiile de mai sus au fost obtinute in timpul investigatiilor APADOR-CH la Oradea si Bors (25-26 maI 1993) si prin mentinerea contactelor cu familia Kalman, singura care se intereseaza de soarta lui Dorel Dinca.

ii. Cazul Andrei Zanopol, Galati

Impotriva lui Andrei Zanopol, ziarist la ziarul galatean „Impartial” si corespondent al cotidianului „Ora” din Bucuresti, a fost emis un mandat de arestare preventiva de catre procuratura din Galati, pentru „trafic de influenta”. Fapta de care Zanopol era acuzat, s-ar fi petrecut in 1991, pe vremea cand acesta era liderul unuia din sindicatele de la Combinatul siderurgic. Mandatul de arestare preventiva a fost emis dupa doi ani, in iunie 1993, ceea ce exclude pretextul „grad ridicat de pericol social” sau „posibilitatea recidivei”. Nici a treia varianta pentru justificarea arestarii preventive – riscul disparitiei de la domiciliu in timpul investigatiilor – nu putea fi invocat deoarece Andrei Zanopol are intreaga familie si locuinta in Galati.

In seara zilei de 27 iunie 1993, in jurul orei 20.00-20.30, Andrei Zanopol a fost oprit in apropierea locuintei de doi sectoristi (Cotoran si Dima), bine cunoscuti in cartier. Zanopol le-a cerut mandatul de arestare dar acestia i-au raspuns ca l-au lasat la sectia de politie. Apoi l-au legat de o bara de metal dintre blocuri si au inceput sa-l loveasca. Vecinii au anuntat-o pe sotia lui Zanopol care a incercat – fara succes – sa-si apere barbatul. In cele din urma a venit o duba care i-a dus pe cei doi sectoristi si pe Zanopol la sectia de politie. Trebuie precizat ca plutonierii majori Cotoran si Dima erau in civil si nu aveau catuse la ei.

Reprezentantul APADOR-CH, venit la Galati pe data de 29 iunie, a cerut sa-l vada pe arestat dar de la Politia judeteana Galati, in arestul careia se afla, i s-a raspuns ca ar fi fost deja transferat la penitenciar, – ceea ce era fals – iar procurorul insarcinat cu ancheta, a refuzat categoric contactul cu Zanopol. Avocatul acuzatului a putut sa-l vada abia pe 30 iunie dupa amiaza si a confirmat ca Zanopol avea urme vizibile de lovituri si un brat bandajat.

Intrucat existau rezerve serioase fata de impartialitatea procurorului anchetator (Andrei Zanopol publicase mai multe articole critice la adresa autoritatilor locale, inclusiv a procurorului), la cererea avocatului, sprijinit de APADOR-CH, Andrei Zanopol a fost transferat la Bucuresti, unde a fost continuata ancheta.

Intre timp, sotia lui Andrei Zanopol – Camelia Zanopol – a inaintat o plangere la Parchetul Militar Iasi, in legatura cu comportarea celor doi plutonieri majori. Raspunsul Parchetului Militar Iasi este urmatorul: „Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat ca subofiterii nu l-au lovit pe sotul dumneavoastra in seara zilei de 27 iunie 1993. Lucratorii de politie au recurs la imobilizarea sotului dvs. Intrucat aveau ca misiune de indeplinit punerea in executare a unui mandat de arestare preventiva si la interventia acestora sotul s-a opus.”

In urma cercetarilor efectuate la Bucuresti, concluzia Sectiei de Urmarire Penale din Parchetul General a fost de scoaterea lui Andrei Zanopol de sub urmarire penala pentru infractiunea de „inselaciune”, art.215 alineat 1 Cod Penal. Totusi, i s-a aplicat o amenda administrativa in valoare de 25.000 lei, plus cheltuieli de judecata in valoare de 15.000 lei pe baza articolului 92 din Codul Penal, articol abrogat inca din septembrie 1992 ! Desigur ca Andrei Zanopol a facut plangere Impotriva acestei ordonante.

d) Cazuri de incalcare a libertatii de exprimare

i. Cazul Mihaela Germina Nicolae din Cluj

Pe data de 30 iunie 1992, Mihaela Germina Nicolae, in varsta de 22 de ani, a participat la o manifestatie publica strigand lozinci antiprezidentiale si promonarhiste, cu ocazia vizitei Presedintelui Iliescu la Cluj. Cateva zile mai tarziu, a fost invitata la politie unde i s-a cerut sa semneze un proces verbal prin care era amendata cu suma de 5.000 lei pentru ca ar fi strigat „obscenitati”. Tanara a negat acest lucru si a refuzat sa semneze procesul verbal. Pe 18 ianuarie 1993, Mihaela Germina Nicolae a fost chemata in instanta, pentru transformarea amenzii neplatite in inchisoare. APADOR-CH, prin programul de asistenta juridica, i-a asigurat apararea. In luna iunie 1993, procesul s-a incheiat in favoarea tinerei din Cluj, procesul-verbal de contraventie fiind anulat.

ii. Cazul Sorin Titei din Galati

Pe data de 18 septembrie 1992, Sorin Titei, in varsta de 31 de ani, a participat la o demonstratie cu ocazia vizitei Presedintelui Iliescu la Galati, in campania electorala. Un mic grup de protestatari a strigat lozinci antiprezidentiale, fara a impiedica buna desfasurare a mitingului. Cateva zile mai tarziu, Sorin Titei a fost invitat la politie, unde i s-a cerut sa semneze un proces verbal prin care era amendat cu suma de 100.000 lei. Procesul verbal era semnat de un martor. Tanarul a negat ca ar fi „organizat” o contramanifestatie si a contestat la judecatorie procesul verbal. I s-a respins contestatia, hotararea ramanand definitiva. Sorin Titei s-a adresat Procurorului General cerandu-i sa declare recurs extraordinar. Intre timp, politia din Galati s-a adresat din nou judecatoriei cerand transformarea amenzii neachitate in zile-inchisoare, mai exact 333 zile-inchisoare, ceea ce instanta a si facut. De data aceasta insa, cu drept de recurs. APADOR-CH, contactata de Sorin Titei, a insistat pe langa Parchetul General si in cele din urma, Procurorul General a promovat recursul extraordinar la Tribunalul Judetean Galati care a retrimis cauza spre judecare la Judecatoria Galati. Aici, Sorin Titei a castigat, dovedind, intre altele, ca martorul care semnase procesul verbal nu exista. Cu alte cuvinte, politistul care a intocmit acel document, se face vinovat de fals si uz de fals. Sorin Titei a facut reclamatie impotriva politistului respectiv – acelasi plutonier major Cotoran implicat si in cazul Zanopol.

e) Cazuri in care, in urma neinterventiei politiei, s-au produs conflicte grave

i. Cazul din localitatea Apa, judetul Satu Mare

Pe data de 15 noiembrie 1992, in satul Apa a izbucnit un conflict intre trei romi si doi romani. Dupa schimburi violente de vorbe si lovituri, unul din romi a cerut ajutorul a doi din politistii aflati in localitate (al treilea era plecat), dar acestia nu au intervenit. Spre seara un grup de romani (circa 15 persoane) s-a indreptat spre partea din sat unde se afla cartierul romilor. Erau insotiti si de cei doi politisti. Ei au inconjurat casele familiilor de romi Dulany si Bora, amenintand ca dau foc si ca ii omoara pe locatari. S-au aruncat, si dintr-o parte si din cealalta, diverse obiecte: pietre, rangi, borcane, etc. Un roman si un rom au fost raniti. In cele din urma, politistii au tras focuri de avertisment si incidentul s-a incheiat. A doua zi, sapte romi au fost arestati. Patru au ramas in arest, iar trei sunt judecati in stare de libertate. Nici un roman nu a fost arestat. Trebuie mentionat ca Gavril Dulanyi, acuzat de tentativa de omor (se afirma ca l-ar fi lovit pe un roman cu securea in cap) este pensionat gradul II de invaliditate pentru boala psihica. Reprezentantii APADOR-CH nu au putut sa discute decat cu romii din Apa, intrucat oficialitatile atat din Apa cat si din Satu Mare (in special politia) au recurs la diverse pretexte pentru a evita orice discutii.

Printr-un fax din 30 decembrie 1993 Parchetul General a informat APADOR-CH ca prin sentinta penala nr. 60/15 noiembrie 1993 Tribunalul Satu-Mare a dispus achitarea inculpatului Dulanyi Gavril „constatandu-se in urma expertizei psihiatrice… ca a comis faptele fara discernamant si, totodata a dispus internarea inculpatului intr-un institut medical de specialitate pana la insanatosire”. Ceilalti romi implicati in conflict au fost condamnati la pedepse cu inchisoare intre 6 luni si 1 an, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

ii. Cazul Hadareni, judetul Mures

In ziua de 20 septembrie 1993, in urma unui incident intre cativa romi si romani, un roman a fost omorat prin injunghiere de un rom, apoi doi romi – dintre care unul era ucigasul – au fost linsati de sateni, iar un al treilea a fost gasit carbonizat intr-una din cele 13 case ale romilor incendiate de localnici romani si maghiari.

Politistii, veniti din comuna Chetani (6 km distanta fata de Hadareni), s-au dovedit incapabili sa-i protejeze pe cei doi romi -fratii Lacatus – de furia multimii. Conform informatiilor obtinute de APADOR-CH la fata locului – informatii ce nu au putut fi verificate cu politia locala si judeteana care a refuzat orice contact cu reprezentantii asociatiei – trupe de politisti si jandarmi (circa 60 de militari) ar fi venit la Hadareni inainte de ora 21.00. In aceste conditii, este inexplicabila neinterventia lor in prevenirea incendierii caselor. (pentru detalii a se vedea sectiunea „Minoritati”).

f) Monitorizarea legislatiei cu privire la politie

APADOR-CH urmareste procesul legislativ (a se vedea programul prezentat mai sus) desfasurat in Parlament, in particular acele proiecte de legi care au legatura cu drepturile omului. In cadrul programului privind politia, s-a discutat in repetate randuri despre necesitatea demilitarizarii. Noul proiect de lege cu privire la politie – proiect adoptat deja de Camera Deputatilor si transmis Senatului – contine unele prevederi in directia demilitarizarii, cum ar fi renuntarea la termenul „militar” cu referire la politisti, raspunderea individuala a politistului pentru faptele comise, fara a putea invoca drept scuza ordinele superiorilor, raspunderea politistului atat pentru ce a facut cat si pentru ce nu a facut in exercitiul functiunii, stabilirea cu precizie a gradarii interventiilor in forta, etc. Din pacate, Parchetele militare continua sa fie singurele acreditate sa investigheze cazurile de abuzuri ale politistilor. In cazul in care Parchetul militar da rezolutie de neincepere a urmaririi penale Impotriva politistilor suspectati de abuzuri, victima nu se poate adresa decat Directiei Parchetelor Militare si apoi Procurorului General care pot retrimite dosarul pentru completare tot Parchetului militar care a facut investigatiile. Victima are totusi posibilitatea de a declansa un proces civil, cerand daune morale si materiale. Dar, din informatiile APADOR-CH, rezulta ca doar sase persoane au procedat in acest fel, iar procesele nu s-au incheiat inca.

Concluzii :

– Mentalitatea politistilor – in special in zone rurale sau in localitati mici – a ramas aceeasi ca si in vechiul sistem. Predomina ideea de politie ca organ de represiune, se ignora prezumptia de nevinovatie, se recurge la tratamente degradante sau inumane pentru obtinerea unor declaratii din partea celor retinuti sau arestati.

– In unele situatii (Apa, Hadareni sau cazuri mai vechi cum sunt Lunga, judetul Covasna, Bolintin sau Kogalniceanu), politistii nu au intervenit la timp pentru a evita conflicte interetnice, fie pentru ca nu au dorit acest lucru, fie pentru ca nu sunt pregatiti profesional pentru asemenea interventii.

– In anumite cazuri (Banu, Foca, Dinca) politistii au intervenit cu o brutalitate disproportionata fata de gravitatea faptei comise sau presupusa a fi fost comisa. Ideea de proportionalitate in interventii nu este inca inteleasa si aplicata de foarte multi politisti.

– Politistii, in special cei din zonele rurale si din mici localitati urbane, continua sa inspire teama civililor. Dintre cei brutalizati de politisti in diferite ocazii foarte putini au curajul sa-i reclame. Aceasta se mai datoreaza si lipsei de incredere in obiectivitatea parchetului militar – singurul acreditat sa investigheze cazuri de abuzuri ale politistilor – si chiar in justitie.

– Exista, evident, probleme de natura materiala care ii impiedica pe politisti sa-si indeplineasca misiunile: lipsa de personal (exista comune de care depind cinci-sase sate situate la distante de 6-7 km de satul principal, in care sunt doar doi-trei politisti care nu dispun nici de vehicule pentru interventii prompte, nici de mijloace de comunicare), dotari tehnice slabe, salarii relativ mici, protectie sociala insuficienta etc.

– Aresturile din sectiile de politie servesc atat drept locuri de retinere a suspectilor (24 de ore fara mandat, urmate de emiterea unui mandat de arestare de catre procuror pe o perioada de pana la 30 zile, mandat ce poate fi reinnoit ori de cate ori este nevoie de un judecator) cat si drept locuri de detentie pentru pedepse mici, de una pana la trei luni inchisoare contraventionala. Aceasta duce la o supraaglomerare a aresturilor, conditiile de detentie fiind in general proaste.

– Ideea demilitarizarii politiei este perceputa gresit. Multi politisti sunt convinsi ca aceasta inseamna luarea gradelor, a uniformelor – ceea ce le-ar scadea prestigiul in fata populatiei – pierderea unor privilegii, etc. Amenintarea cea mai serioasa pentru ei este perspectiva aparitiei sindicatelor in sanul politiei. Totusi, prin noua lege cu privire la politie se fac cativa pasi mici in directia demilitarizarii.

– Exista inca un sentiment de retinere – in unele locuri chiar de respingere – in fata organizatiilor neguvernamentale care se ocupa de drepturile omului si care se implica in cazuri de abuzuri ale politistilor. La nivel central – Ministerul de Interne si, in cadrul sau, Inspectoratul General al Politiei – se constata, cel putin formal, o dorinta de a colabora cu aceste ONG-uri. Dar la nivelul IJP-urilor din diverse zone ale tarii se considera ca ofiterii de politie si subordonatii lor nu trebuie sa dea socoteala nici unui civil pentru actiunile lor. Exista tendinta clara de a proteja politistii suspecti de comiterea unor abuzuri, unele foarte grave. Parchetele militare au trimis intr-adevar in judecata politisti, dar, cu putine exceptii, este vorba de infractiuni relativ marunte. In cazurile semnalate la APADOR-CH, rezolutia parchetului militar insarcinat cu investigarea lor, – daca a existat vreuna – a fost „neinceperea urmaririi penale”.

IV. PROGRAMUL PRIVIND MINORITATILE

A debutat in luna iulie a acestui an, continuand activitatea pe care asociatia o desfasurase de la infiintarea sa; el isi propune doua directii majore: minoritati etnice si nationale si minoritati sexuale, cu accent asupra primelor.

1. MINORITATI NATIONALE SI ETNICE

Minoritatile care au probleme serioase in Romania sunt cea maghiara si cea a romilor. Dar natura problemelor lor este diferita: in vreme ce comunitatea romilor se confrunta cu dificultati de ordin social, economic, educational, cea maghiara este mult mai preocupata de elaborarea unor concepte care sa defineasca notiunea de „minoritate” si drepturile sale, inclusiv chestiunile privind drepturile colective si autonomia.

In raport cu specificul acestor probleme, APADOR-CH s-a implicat in mod diferit in colaborarea cu reprezentanti ai celor doua minoritati. La semnalele primite in legatura cu violari ale drepturilor omului ale caror victime au fost romi, asociatia a reactionat prin investigatii la fata locului si transmiterea informatiilor obtinute atat autoritatilor romane cat si unor organizatii de drepturile omului din tara si din strainatate. Cazurile continua sa fie in atentia APADOR-CH. Colaborarea cu reprezentantii minoritatii maghiare s-a axat in principal pe aspecte teoretice.

a) Probleme ale minoritatii romilor

De la infiintarea sa APADOR-CH a dezvoltat relatii cu cele mai importante organizatii ale romilor: Federatia Etnica a Romilor, Societatea Tanara Generatie a Romilor, Fundatia Culturala „Aven Amentza”. Colaborarea s-a materializat prin:

– acordarea de asistenta juridica;

– investigarea unora din cazurile semnalate;

– sustinerea unor demersuri intreprinse de organizatiile romilor;

– incurajarea eforturilor acestor organizatii de a desfasura o activitate cat mai profesionala;

– organizarea unui curs de initiere pentru medierea conflictelor.

In perioada desfasurarii programului, cel mai important eveniment a fost incidentul de la Hadareni, investigat de APADOR-CH in doua randuri. In ultimii patru ani acest tip de violente a avut loc in toata tara, romi din aproximativ 30 de sate fiind goniti de populatia majoritara, fie ea romana, maghiara sau amestecata, iar casele lor incendiate (peste 300 de case in toata tara). APADOR-CH s-a ocupat de cateva din aceste cazuri, cum ar fi Kogalniceanu, Bolintin, Apa,etc.

Cazul Hadareni

Intre 5-7 octombrie 1993 reprezentanti ai APADOR-CH au investigat incidentul petrecut la Hadareni, jud. Mures pe data de 20 septembrie 1993. Acesta a avut loc intre romani si maghiari, pe de o parte, si romi, de cealata si a dus la moartea a patru persoane (un roman si trei romi) si la incendierea a 13 case apartinand romilor. De asemenea, ca urmare a violentelor, romii au fugit din satul Hadareni.

Reprezentantii APADOR-CH au stat de vorba cu primarul comunei Chetani (de care apartine teritorial administrativ satul Hadareni), cu sateni din ambele tabere aflate in conflict, cu unul din reprezentantii IGP trimis de la Bucuresti sa ancheteze cazul, cu comandantul pompierilor militari din judet, cu primul procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul judetean Mures, cu reprezentantul romilor in consiliul judetean si cu alte persoane implicate direct sau indirect.

Concluziile reprezentantilor APADOR-CH in legatura cu incidentul Hadareni sunt urmatoarele:

i. Politistii locali s-au dovedit neputinciosi atat in prevenirea conflictului, desi primisera anterior informatii in legatura cu starea tensionata din sat, cat si in evitarea linsarilor si incendierilor. Desi dupa prima parte a conflictului aproximativ 50-60 politisti s-au deplasat la Hadareni, acestia – in mod inexplicabil – nu au putut impiedica incendierea a inca 12 case. De altfel, colonelul Palade, seful Inspectoratului Judetean al Politiei Mures, a fost destituit si apoi trecut in rezerva datorita lipsei de profesionalism dovedite in cazul Hadareni.

ii. Autoritatile judetului Mures ar fi trebuit sa intervina prompt si eficace in rezolvarea situatiei romilor nevoiti sa paraseasca satul. Acestia au stat timp de o saptamana sub cerul liber si doar o mica parte au gasit adapost in satele invecinate.

Desi satenii din Hadareni sunt impotriva masurilor reparatorii, Consiliul pentru Minoritatile Nationale (care a avansat propunerea ca Guvernul sa finanteze reconstructia caselor distruse) impreuna cu Guvernul si cu autoritatile locale trebuie sa gaseasca o solutie rapida si eficace pentru ca romii sa poata locui in casele lor, in conditii normale, cat mai curand, data fiind si venirea iernii.

iii. Discutand cu satenii din Hadareni, reprezentantii APADOR-CH au constatat ca acestia aveau nenumarate reprosuri justificate fata de consatenii lor romi (agresiuni verbale, furturi, violente fizice). Procuratura si politia au invocat lipsa unor reclamatii scrise (cu exceptia catorva cazuri). Pe de alta parte, este clar ca satenii nu cunosc modul de declansare a procedurii legale. De asemeni, in cazurile aduse in fata autoritatilor, sanctiunile – desi stabilite conform legilor – au fost considerate de reclamanti insuficiente. Acesta este un motiv in plus pentru ca satenii sa creada ca autoritatile nu pot – sau nu vor – sa le rezolve problemele.

iv. In cadrul mitingului organizat la Hadareni pe 5 octombrie, la care au asistat si reprezentantii APADOR-CH, satenii au amintit de situatiile similare de la Kogalniceanu si Bolintin Vale, unde nimeni nu a fost tras la raspundere pentru incendierea locuintelor romilor si izgonirea acestora din localitatile respective. Aceasta opinie este bazata pe informatii partial corecte (si la care accesul este destul de dificil), dar ea a fost vehiculata pentru a evoca un gen de „impunitate” care creaza, dupa parerea noastra, pericolul repetarii acestui tip de incidente in orice localitate in care traiesc si romi.

v. Trunchierea si/sau prezentarea incorecta a stirilor de catre TVR joaca un rol nefast in mentinerea unor tensiuni interetnice, in special in comunitatile in care traiesc si romi. TVR nu a prezentat complet si corect incidentul de la Adamus, judetul Mures, petrecut la cateva zile dupa cel de la Hadareni (un rom a lovit cu sapa in cap un politist care venise sa alunge un grup care fura cartofi de pe un teren particular. Se pare ca tanarul rom luase de fapt apararea unui copil de zece ani pe care politistul il prinsese si il batea, lucru nementionat de TVR. De asemeni, TVR nu a anuntat nici predarea voluntara la politie a romului implicat in conflict). Stirea difuzata in acest mod de TVR a servit ca pretext pentru justificarea ulterioara a violentelor de la Hadareni si a deciziei de a refuza romilor dreptul sa locuiasca in sat.

Conform unor informatii de data recenta, la Hadareni s-a constituit un grup de „sfetnici ai satului”, format din 25 de sateni romani si maghiari, la care se adauga doi romi. Scopul acestui grup este de a stabili care familii de romi pot continua sa locuiasca in sat si care trebuie sa plece. Ideea expulzarii unor romi din localitate pare sa castige teren desi, in mod oficial, acest lucru este dezmintit la toate nivelele. Ar trebui mentionat si faptul ca la cele doua „sedinte” de constituire a grupului de „sfetnici ai satului” a fost prezent si un reprezentant al Guvernului.

Pe 18 si 19 noiembrie un reprezentant APADOR-CH impreuna cu un reprezentant Helsinki Watch de la New York s-au deplasat din nou la Tirgu Mures si Hadareni, unde au stat de vorba cu prim procurorul judetului, dl.Petre Dan, cu avocatul romilor din Hadareni, dl. Emil Cioloboc, cu reprezentantul romilor in consiliul judetean, dl. Csurkuly Sandor si cu dna. Floarea Zoltan(sotia lui Mircea Zoltan, al carui cadavru a fost gasit carbonizat). Infomatiile primite de la procurorul Dan sunt urmatoarele:

– cazul Hadareni este foarte complicat deoarece nu exista probe materiale, asa incat singurele probe la indemana parchetului sunt declaratiile martorilor si confruntarea lor;

– cei doi procurori trimisi de la Tirgu Mures la Hadareni in seara de 20 septembrie, ar fi ajuns in sat in jurul orei 21, cam in acelasi timp cu cei 50-60 de politisti. Procurorul Dan, care ne-a oferit aceasta informatie, nu a putut da nici o explicatie cu privire la faptul ca inca 12 case au fost incendiate dupa venirea in sat atat a politiei, cat si a procuraturii. De asemenea dansul a facut afirmatia, stupefianta pentru noi, ca datele parchetului si politiei nu corespund cu datele pompierilor militari, in ceea ce priveste ora sosirii acestora din urma in sat (conform declaratiei dlui. colonel Micu, comandantul pompierilor militari din judetul Mures, anuntul telefonic in legatura cu incendierea caselor din Hadareni s-a primit la ora 22.27).

– parchetul Mures a anchetat 50-60 de romi si pana la data vizitei reprezentatilor celor doua organizatii ar fi putut emite deja mandate de arestare pentru cca. 12 persoane, ale caror nume intervin frecvent in declaratiile celor mai multi dintre romi. Motivul pentru care in a doua jumatate a lunii noiembrie nu se emisese nici un mandat de arestare erau presiunile la care a fost supus procurorul Dan, venite, dupa cum el insusi a declarat, din partea prefecturii, a guvernului si a unor forte politice locale. Acestea s-au dovedit a fi reprezentanti ai filialei PUNR din judetul Mures. Dl. procuror Dan s-a plans si de atitudinea TVR, ale carei reportaje i-au ingreunat ancheta, ca de altfel si presa scrisa.

– in legatura cu cazul Adamus, Emil Sorin Rostas a fost trimis in judecata in stare de arest, pentru infractiunea de tentativa de omor calificat si pentru ultraj cu violenta, nebeneficiind de nici un fel de circumstante atenuante nici datorita faptului ca s-a predat si nici luandu-se in considerare comportamentul plutonierului Inocentiu Tereanu (calificat atat de procurorul Ioan Blaj cat si de procurorul Dan a nu fi fost in conformitate cu legea). APADOR-CH a angajat la Tirgu Mures un avocat care sa-l apere pe inculpat.

– avocatul romilor din Hadareni, dl. Cioloboc, a relatat ca au fost anchetati de catre parchet 60-70 de romi, care au dat declaratii in prezenta sa. El a sustinut ca parchetul are date mai mult decit suficiente pentru a emite mandate de arestare si a confirmat declaratia procurorului Dan in legatura cu presiunile exercitate asupra parchetului pentru a nu proceda la arestari. Dl. avocat a acuzat parchetul ca nu isi face datoria, servind interesele celor care doresc sa taraganeze cazul. De asemenea el a facut afirmatia, sustinuta si de dna. Floarea Zoltan, ca la Hadareni s-a dat foc caselor toata noaptea, ultima casa fiind incendiata in jurul orei 4 dimineata, a doua zi (21 septembrie).

b) Probleme ale minoritatii maghiare

In cursul anului 1993 APADOR-CH a organizat mai multe intalniri cu reprezentanti ai UDMR avand ca obiect discutarea unor notiuni teoretice privind drepturile minoritatilor si implicatiile eventualei lor aplicari in practica: Memorandumul adresat de UDMR Consiliului Europei, drepturi colective, autonomia comunitara.

Cea mai importanta intalnire a fost masa rotunda dedicata problemei drepturilor minoritatilor, la care au participat atat reprezentanti autorizati ai minoritatilor cat si juristi de prestigiu. Dezbaterea s-a axat pe raportul dintre drepturile individuale si cele colective, ca si pe interpretarea acestora din urma ca drepturi ale omului.

La inceputul lunii decembrie 1993 Consiliul pentru Minoritatile Nationale a discutat proiectul de lege a minoritatilor elaborat de UDMR. APADOR-CH a analizat proiectul si lucreaza la elaborarea unor comentarii si discutarea lor cu reprezentatii UDMR.

Totodata asociatiei i-au fost semnalate si unele cazuri individuale de incalcari ale drepturilor omului, in care victime au fost persoane apartinand minoritatii maghiare. In „cazul Feer” din judetul Bacau APADOR-CH a transmis informatiile obtinute organizatiei Amnesty International. Intr-un alt caz, privind o decizie a Judecatoriei Targu-Mures prin care s-a refuzat infierea de catre o familie de cetateni romani de origine maghiara a unui copil roman numai pe criteriu etnic, asociatia a facut publica acest caz impreuna cu comentariile sale in numarul 1 al Revistei Romane de Drepturile Omului.

c) Consiliul pentru Minoritatile Nationale

Este un organism cu rol consultativ pe langa Guvernul Romaniei, creat in vara anului 1993, coordonat de secretarul general al Guvernului si din care fac parte reprezentanti ai tuturor minoritati nationale si etnice.

La sedinta din luna septembrie a Consiliului pentru Minoritatile Nationale reprezentantii minoritatii maghiare si-au anuntat oficial decizia de a se retrage din acest organism. Aceasta decizie a fost motivata de nemultumirea maghiarilor in legatura cu activitatea Consiliului, considerata prea lenta si lipsita de eficacitate, mai ales datorita statutului Consiliului care este un organism consultativ. Reprezentantii minoritatii maghiare au sustinut ca ei nu sunt dispusi sa gireze existenta unui organism marioneta, ale carui hotarari nu au nici o valoare practica si imediata, in afara unei asa-zise opinii, de care guvernul ar trebui sa tina cont.

APADOR-CH a obtinut statutul de invitat la sedintele Consiliului. In afara de prezenta la unele dintre aceste sedinte, asociatia a incercat sa stabileasca relatii de colaborare cu acest organism. In aceasta directie, a oferit comisiei juridice a Consiliului material documentar de care aceasta avea nevoie pentru elaborarea unui proiect de lege privind protectia minoritatilor si la cererea Consiliului, APADOR-CH va face comentarii pe marginea acestui proiect. Intentia asociatiei este sa raspunda solicitarilor Consiliului sau ale membrilor sai si sa mentina o relatie de colaborare.

d) Monitorizarea presei extremiste

Se efectueaza pe un esantion considerat semnificativ, reprezentat in principal de revistele „Romania Mare”, „Politica” si „Europa” si in subsidiar de „Totusi Iubirea” si „Vremea”. Atat in Bucuresti cat si in tara exista si alte publicatii extremiste, insa tirajul lor redus precum si aparitia lor semi-regulata au condus la decizia de a limita grupul de publicatii monitorizat la cele deja pomenite. Nu s-a urmarit un studiu exhaustiv al tuturor temelor si procedeelor prezente in aceste publicatii, desi o asemenea abordare este cu siguranta nu numai interesanta, ci din nefericire si folositoare, pentru intelegerea si atacarea extremismului – fenomen european ubicuu si extrem de

ingrijorator. APADOR-CH si-a propus, in cadrul programului Minoritati, sa urmareasca doar retorica sovina si, deci, atitudinea acestor publicatii fata de minoritatile etnice si nationale.

Ceea ce este comun celor 5 publicatii pomenite este prezentarea minoritarilor ca dusmani ai romanilor si ai intereselor lor nationale; ceea ce le deosebeste este mai degraba o chestiune de forma, care acopera stilul fiecarei reviste, frecventa cu care ataca minoritatile, spatiul acordat acestui scop, virulenta limbajului si nu in ultimul rand personalitatile pe care le ataca, constant sau cu intermitente.

APADOR-CH va elabora un raport detaliat privind presa extremista.

2. MINORITATI SEXUALE

APADOR-CH a protestat public impotriva discriminarii fata de homosexuali inca de la inceputul anului 1992. In cursul anului 1993 asociatia a cerut abrogarea articolului 200 din Codul Penal, articol care pedepseste cu inchisoarea persoanele care in mod liber consimtit intretin relatii sexuale cu parteneri de acelasi sex. (vezi si cap.I)

Desi programul care se ocupa de minoritatile sexuale a inceput relativ recent, s-au conturat deja cateva directii:

– strangerea de material documentar privind problema in general;

– colaborarea cu organizatii (Amnesty International, International Gay and Lesbian Association) si persoane care sunt interesate de aceasta problematica.

Astfel impreuna cu dl. Scott Long, profesor Fulbright la Universitatea Cluj, a inceput documentarea cazurilor de detinuti care se afla in inchisorile romanesti pentru relatii homosexuale. In ciuda afirmatiilor pe care autoritatile romane le-au facut in ultimii ani in legatura cu neaplicarea art. 200 alin.1, APADOR-CH a intrat in posesia listei de detinuti din inchisorile romanesti care au fost condamnati pentru activitati homosexuale. Aceasta lista cuprinde numele a 57 de persoane, dintre care 3 au fost condamnati pentru relatii sexuale liber consimtite intre adulti de acelasi sex (art. 200 par.1). La mijlocul lunii decembrie aceste 3 persoane se gaseau la penitenciarele din Gherla, Oradea si Focsani. S-a obtinut de la dl. Adrian Duta, secretar de stat in Ministerul Justitiei, acceptul scris de a vizita acesti detinuti la locul de detentie. Aprobarea a fost eliberata pe 21 dec. 1993, dar pe 23 decembrie, reprezentantul APADOR-CH care a ajuns la unul dintre penitenciare a fost informat ca detinutul cu care dorea sa stea de vorba a fost eliberat pentru buna purtare exact in ziua obtinerii permisului de vizitare. La inceputul lunii ianuarie vor fi vizitatei celelalte doua penitenciare.

Alte cazuri urmarite de asociatie au fost cel de la Timisoara si cel de la Sibiu.

La Timisoara 2 tineri, M.C.C. si M.M., au fost arestati si tinuti in arest preventiv timp de doua luni. Autoritatile din Timisoara au refuzat atat sa dea informatii despre acest caz, cat si sa aprobe vizitarea celor doi acuzati. Mai mult, politia a facut public cazul in presa locala, unde au aparut numele complete, adresele celor doi si fotografiile lor desi nu exista o hotarare de condamnare din partea instantei de judecata.

Asociatia a incercat intr-o prima faza sa ia legatura direct cu cei acuzati, iar ulterior a angajat avocati pentru acestia. Au fost condamnati, la un an, respectiv doi ani de inchisoare, dispunandu-se pentru amandoi suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

In cazul de la Sibiu au fost arestati 6 barbati, de varste diferite, toti acuzati de a fi avut relatii homosexuale liber consimtite (art. 200 alin.1), dintre care doi si pentru relatii sexuale cu un minor (art. 200 alin 2). Cazul de la Sibiu este destul de complicat, parand sa aiba si posibile implicatii care depasesc stricta aplicare a Codului penal (denigrare a unor personalitati locale, eventual santaj), iar avocatul unuia dintre acuzati a cerut trimiterea cazului la Curtea Constitutionala.

Solicitata de catre Curtea Constitutionala, APADOR-CH a trimis acesteia punctul sau de vedere in legatura cu incriminarea relatiilor homosexuale.

Acest raport nu da nume si amanunte despre cazurile prezentate mai sus din motive evidente, urmind ca cei interesati de aceasta problema sau de cazurile insesi sa se adreseze direct APADOR-CH.

V. PROGRAMUL DE REFUGIATI

Programul are doua componente: pe de o parte acordarea de asistenta juridica celor care solicita autoritatilor romane sa le recunoasca statutul de refugiat politic, iar pe de alta parte colaborarea cu diferite organisme ce se ocupa de persoanele de origine romana care solicita azil politic in alte tari.

1. REFUGIATI IN ROMANIA

Dupa 1989 sute de persoane provenind din diferite tari, precum Albania, Somalia, Iran, Irak, etc. au solicitat acordarea statutului de refugiat politic in conformitate cu prevederile Conventiei de la Geneva din 1951, ori au folosit Romania ca tara de tranzit. Fenomenul a capatat o amploare mai mare dupa izbucnirea razboiului in teritoriile fostei Yugoslavii.

Anterior anului 1989 problematica refugiatilor nu interesase autoritatile romane, astfel ca prabusirea regimului comunist a gasit Romania fara reglementari juridice in acest sens. La 5 noiembrie 1991 Parlamentul Romaniei a ratificat doua instrumente internationale privind refugiatii: Conventia O.N.U din 1951 privind statutul refugiatilor si Protocolul aditional de la New York din 1967. Romaniei ii revenea astfel obligatia de a acorda protectie solicitantilor de azil. Ar fi trebuit sa elaboreze si structurile juridice si institutionale necesare acestei noi situatii, dar pana in prezent legea privind refugiatii nu a fost adoptata. S-a recurs de aceea la un provizorat si prin Hotarirea Guvernului 417/1991 a fost infiintat Comitetul Roman pentru Probleme de Migrari.

APADOR-CH a fost solicitata atat de persoane individuale cat si de grupuri de refugiati sa intervina in favoarea clarificarii situatiei lor juridice pe perioada de asteptare si chiar sa ajute la obtinerea din strainatate a unor documente necesare dovedirii persecutiei politice a solicitantilor in tarile lor de origine. A fost acordata o astfel de asistenta la numeroase persoane si astfel a aparut necesitatea elaborarii uni program distinct, care din vara anului 1993 este dezvoltat in colaborare cu Biroul de la Bucuresti al Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati. In activitatea sa asociatia a rezolvat numeroase probleme privind abuzuri ale politiei (confiscari de documente, retineri ilegale, rele tratamente), incompetente ale C.R.P.M., asistenta juridica in probleme privind dreptul la munca, pentru obtinerea unor acte de stare civila, sau in legatura cu procedura de obtinere a statutului de refugiat. Zilnic, in cadrul asociatiei se acorda asistenta juridica celor care solicita asemenea informatii.

2. REFUGIATI ROMANI IN ALTE TARI

De la constituirea sa, APADOR-CH a fost rugata sa dea relatii in legatura cu afirmatiile unor persoane de origine romana privind persecutarea lor poltitica in Romania. Asemenea solicitari au venit atat din partea unor organisme internationale, precum UNHCR, cat si din partea unor autoritati statale sau organizatii neguvernamentale din Belgia, Elvetia, Germania, Franta, Suedia, Norvegia, Finlanda, Olanda, Austria, s.a.

Cele cateva zeci de cazuri de acest fel au presupus numeroase investigatii, deplasari la instante judecatoresti din toata tara, tocmai pentru a oferi informatii corecte si a nu prejudicia nici solicitantii de azil, dar nici pe cei care au solicitat colaborarea APADOR-CH.

VI. PROGRAMUL DE INVESTIGATII (alte cazuri)

Cazul Carstea – Grecu

Doamnele Rodica Carstea si Veronica Grecu au fost concediate -in 1991 – de Agentia Romana de Presa „Rompres”. Dansele au dat in judecata conducerea institutiei si, dupa circa un an si jumatate, admitandu-se recursul, cauza a fost retrimisa Judecatoriei sectorului 1 din Bucuresti, spre rejudecare, cu termen la 11 martie 1993. Din martie pana in septembrie desi au avut loc mai multe infatisari, procesul a ramas in acelasi stadiu, fie pentru ca Judecatoria nu a citat corect martorii, fie pentru ca reprezentantii conducerii „Rompres” nu s-au prezentat. La inceputul lunii octombrie 1993, cele doua doamne au descoperit ca dosarul lor, cuprinzand circa 200 de file, disparuse din arhivele Judecatoriei. Li s-a propus sa reconstituie, prin propriile mijloace, continutul dosarului, ceea ce ar fi cerut mult timp si, desigur, cheltuieli substantiale. APADOR-CH a transmis Ministerului Justitiei o nota in legatura cu aceasta situatie. La scurt timp dupa aceea, dosarul a fost gasit iar functionarul vinovat de ratacirea documentelor a fost sanctionat. APADOR-CH urmareste evolutia procesului.

Cazul liderilor sindicali de la Bals, judetul Olt

Inca din 1991, intre sindicatul de la Societatea de Material Rulant – SA Bals si directorul sau ing.Baluta a aparut o stare de tensiune, primul acuzandu-l pe cel de al doilea de abuzuri si ilegalitati in administrarea societatii. La sesizarile repetate ale liderilor sindicali (subing.Gheorghe Iorga, tehnician Dumitru Zoican, tehnician Nicolae Militaru, tehnician Ioan Afumelea, ing.Boicea), cel putin trei comisii ale Ministerului Industriei s-au deplasat la Bals. Desi o mare parte din acuzatiile aduse directorului s-au dovedit reale si directorul Baluta a fost sanctionat, el totusi si-a pastrat postul. Resentimentele sale fata de liderii sindicatului s-au manifestat prin repetate sicane administrative (penalizari la salariu, avertismente, mustrari etc) mergand pana la desfacerea contractului de munca. In plus, liderii sustin ca, la instigarea directorului Baluta, membrii sindicatului i-au inlocuit ilegal din fruntea sindicatului. In fapt, ei afirma ca s-a creat un alt sindicat „al directorului”.

Fostii lideri au avut castig de cauza la tribunal in privinta desfacerii contractelor de munca, fiind reintegrati in serviciu. Dar, dupa putin timp, au fost din nou concediati sub diverse pretexte.

Din discutiile avute de APADOR-CH la Bals atat cu fostii lideri sindicali si cu alte persoane care cunosteau situatia de la SMR-SA cat si cu reprezentanti ai Parchetului Slatina (unde se afla toate dosarele cu plangeri impotriva directorului Baluta) a rezultat ca desfacerea contractelor de munca s-a facut cu incalcarea legii nr 54/1991 prin care se interzice acest lucru pe perioada mandatului ca lideri si timp de un an de la incetarea mandatului.

APADOR-CH are unele rezerve fata de afirmatiile fostilor lideri sindicali conform carora ei ar fi persecutati si din punct de vedere politic (toti sunt membri ai filialei Partidului Aliantei Civice din Bals), fara insa a exclude si aceasta posibilitate.

APADOR-CH a transmis raportul sau cu privire la situatia de la SMR-SA Bals Ministerului Industriei si Departamentului de specialitate, sugerand efectuarea unei noi anchete la fata locului, eventual cu participarea reprezentantilor unor ONG-uri. Nu s-a primit insa nici un raspuns.

Cazul Mustareata

In noaptea de 12/13 octombrie 1992, tanarul Marian Mustareata a cazut – sau a fost aruncat – de la etajul VII al unui imobil din Bucuresti in care locuia concubina sa. Parchetul sectorului 5, Bucuresti a facut investigatii si a conchis ca nu exista elemente care sa indice o eventuala crima.

Nemultumit de modul in care s-a desfasurat ancheta si de concluziile sale, Ion Mustareata, tatal lui Marian, a cerut sprijinul APADOR-CH pentru redeschiderea cazului.

Pe data de 29 octombrie 1993, Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie a informat asociatia ca Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti va reancheta imprejurarile in care a decedat tanarul.

VII. PROCESUL DE LA TIRASPOL

Inceput in aprilie 1993, procesul grupului Ilascu s-a incheiat pe data de 9 decembrie cu condamnarea la moarte a lui Ilie Ilascu si la pedepse intre 2 si 15 ani temnita grea si confiscarea averii pentru Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lesco si Petru Godiac. Cel de al saselea detinut – V.Garbuz – este unanim considerat drept agent al securitatii nistrene, infiltrat in grupul Ilascu. De altfel, V.Garbuz a recunoscut toate capetele de acuzare, precizand ca a actionat „la ordinele Frontului Popular Crestin Democrat din Tiraspol”, al carui lider este Ilie Ilascu. Garbuz a fost condamnat la 6 ani inchisoare si confiscarea averii.

„Republica Moldoveneasca Nistreana”, cum se numeste acum teritoriul moldovean de dincolo de Nistru care include si Tighina, nu este recunoscuta de nici o tara ca stat independent. Autoritatile de la Tiraspol, capitala acestui pseudo-stat, pretind ca respecta atat Constitutia Republicii Moldova – cu unele „adaptari” – cat si legile moldovenesti, inclusiv Codul Penal si ca judecarea detinutilor s-a desfasurat legal, conform acestora.

Comitetul Roman Helsinki a urmarit cazul detinutilor de la Tiraspol inca din ianuarie 1993, cand, impreuna cu International Human Rights Law Group din SUA, a intreprins primele investigatii la fata locului. Raportul intocmit atunci, in care se mentionau torturile si relele tratamente la care fusesera supusi detinutii (mergand pana la executii simulate) si incalcarile tuturor procedurilor juridice unanim acceptate (de la arestari fara mandat si perchezitii in absenta suspectilor si a familiilor lor pana la nerecunoasterea dreptului la aparare) a trezit interesul comunitatii internationale. Indignarea opiniei publice din Romania, din Europa si chiar din lume a ajuns la culme dupa declansarea asa-zisului proces, desfasurat intr-o sala de club muncitoresc, intr-o atmosfera total ostila grupului Ilascu. Prizonierii au fost tinuti in doua custi mari, pe scena pe care se mai aflau si judecatori, avocati, procurori. Asupra avocatilor s-au exercitat presiuni morale si fizice pentru a-i impiedica sa-si faca datoria. Unii au cedat si s-au retras (Maximovteva, rusoaica din Tiraspol, avocata lui Lesco pana in septembrie, cei trei avocati de la Chisinau, care nu au participat decat la doua termene dupa care s-au retras pentru ca nici una din obiectiile ridicate la proces nu a fost luata in consideratie de tribunal); altii – de exemplu Ion Vozian, avocatul lui Ilie Ilascu – nu au abandonat dar traiesc intr-o stare de tensiune permanenta.

Acuzatiile aduse celor cinci detinuti privesc tentativa de „subminare a puterii sovietice din Republica Moldoveneasca Nistreana”, acte de terorism (uciderea a doua personalitati locale, Ostapenko si Gusar), detinerea de arme si munitii, planificarea unor acte de sabotaj impotriva Republicii Moldovenesti Nistrene. Rechizitoriul Procuraturii contine o multitudine de neconcordante, erori si afirmatii fara sustinere. Totusi, procurorul Averina a cerut pedeapsa cu moartea pentru trei dintre detinuti: Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa si pedepse pana la 20 de ani inchisoare pentru ceilalti acuzati.

Pe parcursul procesului, APADOR-CH a avut reprezentanti care au asistat la majoritatea termenelor. Prin rapoartele lor, redactate dupa fiecare deplasare la Tiraspol, reprezentantii APADOR-CH au tinut permanent la curent cu evolutia situatiei atat autoritatile romane (Parlament, Presedintie, Guvern) cat si organizatiile internationale de drepturile omului (Consiliul Europei, Centrul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, Amnesty International, Federatia Internationala Helsinki de la Viena, Helsinki Watch, International Human Rights Law Group ambele din SUA, FIDH de la Paris etc). Pentru promptitudinea si corectitudinea informatiilor furnizate, Ministerul de Externe al Romaniei a adresat multumiri APADOR-CH, iar membri ai Parlamentului au citat asociatia ca sursa de informare pentru luarile lor de pozitie cu privire la prizonierii de la Tiraspol.

Mai trebuie precizat si faptul ca sentinta pronuntata este definitiva. Pentru detinuti nu exista cale de apel. Doar cerere de gratiere adresata lui Igor Smirnov, cerere pe care Ilie Ilascu a refuzat s-o faca. In aceste conditii, judecatoarea Olga Ivanova a tinut totusi sa precizeze ca Ilie Ilascu are o luna la dispozitie pentru a se hotari daca va face sau nu cererea de gratiere.

In situatia-limita la care s-a ajuns, APADOR-CH a cerut din nou tuturor factorilor politici din tara si de peste hotare sa-si foloseasca toate resursele pentru a impiedica aducerea la indeplinire a unei sentinte contrare Dreptului International si standardelor internationale cu privire la drepturile omului.

VIII. CENTRUL PENTRU DREPTURILE OMULUI (CDO)

Creat in decembrie 1992, sub egida Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania-Comitetul Helsinki, Centrul pentru Drepturile Omului are urmatoarele sectiuni tematice:

– Centrul de documentare (biblioteca);

– Revista Romana de Drepturile Omului;

– Mesele rotunde ale CDO.

I. CENTRUL DE DOCUMENTARE (BIBLIOTECA)

A fost deschis la inceputul anului 1993. Biblioteca pune la dipozitia celor interesati un bogat fond documentar in materie – carti, reviste, articole, documente – in paginile carora pot fi gasite analize, studii, comentarii, principii si interpretari, standarde internationale referitoare la probleme generale sau specifice, intrebari ale caror raspunsuri intereseaza in egala masura societatea romaneasca si internationala.

Biblioteca este organizata pe 9 sectiuni:

* Drepturile omului – generalitati: tratate care acopera aria generala a drepturilor omului, cu caracter introductiv sau de nivel academic;

* Rapoarte privind situatia drepturilor omului in diverse tari, provenind de la organizatii guvernamentale si/sau neguvernamentale;

* Drepturile civile si politice – materialele acestei sectiuni sint clasificate pe teme: libertatea persoanei (si drepturile persoanelor aflate in detentie), dreptul la viata (incluzand probleme privind pedeapsa capitala), garantii judiciare, libertatea de expresie, libertatea de asociere, libertatea de miscare, libertatea constiintei, dreptul la respectul vietii private, abolirea discriminarii de orice fel;

* Drepturile economice, sociale si culturale;

* Drept, jurisprudenta si legislatie: drept comparat, drept international, drept public si constitutional, drept penal, drept privat si civil, administratie publica si drept administrativ;

* Grupuri speciale aflate in atentia internationala: minoritati, refugiati, categorii profesionale;

* Carti al caror subiect il constituie tratatele internationale, in interpretarea si cu comentariile unor experti recunoscuti in acest domeniu ;

* Conventii si tratate internationale;

* Periodice publicate de Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul Europei, Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa.

Prelucrarea tuturor acestor materiale este facuta in sistem HURIDOCS. Cele mai multe din documente sunt publicate in limbile engleza si franceza, iar consultarea lor se poate face in sala de lectura.

II. REVISTA ROMANA DE DREPTURILE OMULUI

Apare trimestrial si reprezinta un adevarat instrument de informare/educare a juristilor si activistilor de drepturile omului in acest domeniu.

Revista este structurata pe patru mari sectiuni:

* Prima sectiune contine articole academice, o analiza a legislatiei romanesti din perspectiva standardelor internationale referitoare la drepturile omului. Acestea mentioneaza si eventualele prevederi conforme documentelor internationale, dar contin mai ales argumente si note critice privind acele legi care ar putea afecta valorile statului de drept ori drepturile omului. Sint tratate cu atentie initiativele legislative care ar putea scoate Romania din randul tarilor democrate.

* Cea de a doua sectiune prezinta cazuri de drepturile omului, solutionate de catre tribunalele din Romania sau de catre organele de procuratura. Sunt prezentate atat solutiile curajoase pronuntate de unii judecatori, cat si cele care constituie, prin ele insele, o violare a drepturilor omului. In ambele cazuri deciziile sunt publicate impreuna cu numele judecatorilor care au pronuntat solutiile si sunt insotite de un comentariu din partea redactiei continand referiri la documentele internationale in materie – iar dupa admiterea Romaniei in Consiliul Europei, la practica dezvoltata de Curtea Europeana de la Strasbourg. Comentariile se raporteaza permanent la perspectiva oferita de Constitutia Romaniei, care transforma in drept intern legislatia internationala ratificata de Parlament si, in materia drepturilor omului, ii da prioritate. Revista isi propune astfel sa promoveze Constitutia si instrumentele internationale in activitatea instantelor de judecata, iar prin publicarea cazurilor sa antreneze un numar cat mai mare de avocati, ori magistrati, la elaborarea ei. Revista apare in 1000 de exemplare si este distribuita gratuit instantelor de judecata, barourilor de avocati, Facultatilor de drept si bibliotecilor, precum si studentilor acestora.

* A treia sectiune a revistei publica mesele rotunde organizate de catre Centru.

* Cea de a patra sectiune este structurata pe trei capitole: organizatii internationale, guvernamentale sau neguvernamentale, ce se ocupa de drepturile omului; asociatiile nationale pentru apararea drepturilor omului; aspecte din activitatea foarte concreta a acestora din urma, reactiile lor la diferite provocari legislative.

III. MESELE ROTUNDE ALE CDO

Au aparut ca o necesitate de a analiza probleme de maxima importanta din societatea romaneasca, interesand respectarea (protectia) drepturilor omului si de a le pune in dezbaterea factorilor de competenta si de decizie.

Pana in noiembrie 1993 au fost organizate trei asemenea mese rotunde:

* „Libertatea de expresie versus art.30 paragraful 7 din Constitutia Romaniei”;

* „Pedeapsa capitala”(determinata de campania pentru reintroducerea pedepsei cu moartea);

* „Drepturilor minoritatilor: drepturi individuale, drepturi colective”.

Au participat la aceste mese rotunde parlamentari, reprezentanti ai Ministerului de Justitie, ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Public, ai Ministerului de Externe, ai Directiei Generale a Penitenciarelor, judecatori de la Curtea Constitutionala, dar si profesori de la Facultatea de drept, de la Academia de politie, avocati, in general juristi de o inalta tinuta profesionala, precum si activisti de drepturile omului. Mesele rotunde sunt prezentate pe larg in Revista Romana de Drepturile Omului.

Aceste manifestari ale Centrului s-au bucurat de aprecierea participantilor. Revista Romana de Drepturile Omului a fost bine primita de catre cititori (de mentionat faptul ca Inspectoratul General al Politiei a solicitat 50 de exemplare pentru a le distribui in toate inspectoratele judetene).

Se poate astfel afirma ca Centrul pentru Drepturile Omului s-a impus, in scurta perioada care a trecut de la aparitie, in mediile care intersecteaza problematica drepturilor omului. El se bucura de credibilitate si este considerat drept un serios partener de dialog de reprezentantii autoritatilor, de organizatii guvernamentale si neguvernamentale de drepturile omului, interne sau internationale.

Crearea Centrului pentru Drepturile Omului a fost posibila datorita sprijinului financiar al Guvernului olandez care, prin intermediul Comitetului Helsinki din Olanda, a dezvoltat un amplu program de sustinere a drepturilor omului si a organizatiilor neguvernamentale cu asemenea preocupari din Romania.

CONCLUZII

1. Prin introducerea in Parlament a proiectelor de lege mentionate in primul capitol s-a incercat o restrangere nejustificata a unor drepturi si libertati prevazute in Constitutia Romaniei: libertatea intrunirilor (art. 36), dreptul de asociere (art. 37), libertatea de exprimare (art. 30), dreptul la informatie (art. 31), dreptul la viata intima, familiala si privata (art. 26).

2. Cazurile individuale, prezentate in capitolul privind abuzurile politiei si in cel de asistenta juridica, demonstreaza atingerea adusa dreptului la viata (art. 22 alin. 1), dreptului de a nu fi torturat sau supus unor tratamente inumane ori degradante (art. 22 alin. 2), egalitatii in fata legii (art. 16), dreptului la viata intima (art. 26).

3. Se practica discriminarea fata de etnia romilor: prin neinterventia la timp a autoritatilor in prevenirea si solutionarea conflictelor interetnice; prin netragerea la raspundere penala a celor vinovati de incendierea locuintelor romilor si alungarea acestora din localitati; prin interventiile unor autoritati, inclusiv prin mass-media controlata de guvern, care practic instiga la ura rasiala. Se incalca astfel prevederile art. 16 din Constitutie.

4. Absenta legilor privind statutul refugiatilor permite comiterea unor abuzuri fata de acestia si intretine starea de incertitudine in care se afla refugiatii.

5. Lipsa unei legi care sa permita liberul acces la informatii reprezinta o incalcare a art. 31 din Constitutie si dovedeste lipsa de deschidere obligatorie pentru orice societate democratica.

6. In rezolvarea cazurilor de drepturile omului semnalate asociatiei, s-a constatat:

– lipsa de colaborare a Parchetelor Militare, a autoritatilor centrale si locale;

– lipsa de interes fata de problematica drepturilor omului a ziarelor de mare tiraj;

– deschiderea spre colaborare a Inspectoratului General al Politiei, a Parchetului General, a unor comisii parlamentare si a unor membri ai Parlamentului.

Programele APADOR-CH sunt finantate de:

– The German Marshall Fund of U.S.A;

– Guvernul Olandei prin intermediul Comitetului Olandez Helsinki;

– Institute for Democracy in Eastern Europe (din SUA);

– Agir Ensemble pour les Droits de l’Homme (din Franta);

– J.M. Kaplan Fund (din SUA).