Apel către Avocatul Poporului

05.02.2009
Print Friendly, PDF & Email

Noi,
organizaţiile semnatare ale acestui apel:

considerând
că prevederile Legii 298/2008 privind reţinerea datelor generate
sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice
destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii aduc atingere drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti consacrate în legea
fundamentală, transformând
de facto toţi cetăţenii care utilizează servicii de
comunicaţii în posibili
suspecţi,

având
în vedere faptul că Instituţia Avocatul
Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu
autorităţile publice, conform art. 1, alin. 1 din Legea nr. 35/1997
privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii,

solicităm
Avocatului Poporului, în conformitate cu prevederile art. 59 din
Constituţia României privitor la exercitarea atribuţiilor sale
coroborate cu cele ale art. 146 lit. d din actul fundamental, să sesizeze
Curtea Constituţională în legătură cu încălcarea
drepturilor constituţionale consacrate prin articolul 26 privitor la
viaţa privată şi articolul 28 privitor la secretul
corespondenţei.

Atragem
atenţia, de asemenea, asupra faptului că restrângerea unor drepturi
şi libertăţi fundamentale nu poate fi făcută, într-o
societate democratică, decât dacă este necesară, măsura
urmând să fie proporţională cu situaţia care a impus-o
(art. 53, Constituţia României). Necesitatea, proporţionalitatea ori
garanţia neatingerii acestor drepturi nu este descrisă şi
garantată de Legea nr. 298/2008.

Organizaţii
semnatare:

Asociaţia Pro
Democraţia (APD)

Active Watch – Agenţia
de Monitorizare a Presei (AMP)

Asociaţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)

Centrul de Resurse Juridice
(CRJ)

Centrul pentru Jurnalism
Independent (CJI)

Centrul de
Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS)