APADOR-CH îi cere Avocatului Poporului să atace ordonanța traseismului

03.09.2014
Print Friendly, PDF & Email

APADOR-CH i-a cerut azi Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională Ordonanța de urgență 55/2014, ce favorizează traseismul aleșilor locali timp de 45 de zile, înainte de alegerile prezidențiale. Aceasta a fost publicată în Monitorul oficial în 2 septembrie 2014. Instituția Avocatului Poporului a anunțat pe 28 august, într-un comunicat, că „analizarea” respectivei ordonanțe „va constitui o prioritate”, de îndată ce va fi publicată în M.O.

Chiar dacă în ultima perioadă, pe fondul tensiunilor electorale, mai multe forțe politice s-au implicat în acest subiect, atragem atenția că demersul APADOR-CH nu este unul politic și nici în premieră, după cum nici ordonanța guvernului nu este un accident generat de vreo situație de urgență. Solicitarea APADOR-CH către AVP este a cincea dintr-o serie începută în aprilie 2014, prin care asociația i-a cerut AVP să-și ia rolul în serios și să atace abundența de ordonanțe de urgență prin care Guvernul s-a substituit Parlamentului în procesul legislativ. Conform unui studiu făcut de APADOR-CH, în ultimii zece ani România s-a aflat într-o situație excepțională la fiecare trei zile, judecând după numărul mare de ordonanțe de urgență emise între 2004 și 2013. Guvernele care s-au succedat în această perioadă au emis 1.453 ordonanțe de urgență, în medie 145 de ordonanțe de urgență pe an. (detalii aici)

Pentru că e neverosimil ca un stat democratic și membru al Uniunii Europene să fi trăit în ultimul deceniu tot într-o situație excepțională, APADOR-CH a atras atenția Avocatului Poporului că e rolul lui să semnaleze Curții Constituționale această anomalie. În calitate de „apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor în raporturile acestora cu autoritățile publice”.

Din păcate, până acum apelurile repetate ale APADOR-CH la AVP s-au soldat cu răspunsuri ce au oscilat între „AVP dorește să fie imparțial și să nu se angajeze în diferende cu nuanță politică între diferite instituții ale statului” și „e adevărat că ordonanța x e neconstituțională și nejustificată de vreo urgență, dar ea nu încală drepturile și libertățile cetățenilor”.

APADOR-CH consideră că cea mai recentă dintre ordonanțele emise de actualul guvern – cea care le permite aleșilor locali să migreze politic fără consecința pierderii mandatului – este neconstituțională și afectează deopotrivă drepturile și libertățile cetățenilor, prin urmare întrunește toate obiecțiile ridicate de AVP în motivarea faptului că a refuzat până acum să-și exercite atribuțiile.

Remodelarea majorităților politice printr-un act unilateral de voință al Guvernului, sub pretextul unei deblocări a funcționării autorităților deliberative, încalcă articolul 115 alineatul 4 din Constituție, întrucât reașezările produse la nivelul majorității politice nu constituie situații excepționale, ci evenimente naturale și cât se poate de previzibile într-o societate democratică, astfel că ele nu pot fi un motiv serios pentru care Guvernul să se poată substitui Parlamentului și să legifereze în locul său.

 

Demersul APADOR-CH, care alături de alte 20 de organizații neguvernamentale a atras atenția asupra neconstituționalității acestei ordonanțe, nu este în niciun fel atins de vreun partizanat politic. Asociația a cerut AVP să atace și alte ordonanțe de urgență. În plus, limitarea situațiilor în care un guvern poate emite ordonanțe de urgență figurează printre propunerile pe care APADOR-CH le-a înaintat Forumului constituțional, cu ocazia dezbaterilor pe marginea revizuirii Constituției. Asociația a atras atenția încă de atunci că este necesară reducerea drastică a tendinţei Guvernului (indiferent de perioada în care a funcţionat) de a se substitui Parlamentului în procesul de legiferare. Actualul text al articolului 115 alineatul 4 din Constituție este ambiguu, evaziv şi permite, în practică emiterea unui număr inacceptabil de mare de ordonanţe de urgenţă, care transformă executivul în legislativ.

Singura explicație logică a abundenței de ordonanțe de urgentă este că nici Parlamentul, nici Avocatul Poporului, și nici Curtea Constituțională nu acordă atenția cuvenită verificării existenței acestor așa-zise situații extraordinare, prin care Guvernul justifică adoptarea ordonanțelor de urgență. Practic, toate autoritățile publice au ignorat în ultimul deceniu, și astfel au lăsat fără aplicare, textul articolului 115 al. 4 din Constitutie, al cărui rost este de a limita excesul de zel  al Guvernului în emiterea de ordonanțe de urgență.

APADOR-CH îi cere, așadar, Avocatului Poporului să-și renunțe la pasivitate și să-și exercite atribuțiile legale, descurajând practica legiferării prin ordonanțe de urgență. Un prim pas poate fi atacarea la Curtea Constituțională a celei mai recente, OUG 55/2014, care, prin derogare, permite traseismul pentru o perioadă de 45 de zile.

Mai jos, integral, sesizarea APADOR-CH către AVP:

Textul solicitării

Către,

AVOCATUL POPORULUI

ASOCIAȚIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN ROMÂNIA – COMITETUL HELSINKI (APADOR-CH), cu sediul în București, str. Nicolae Tonitza nr.8A, sector 3,

vă adresează CEREREA ca, în temeiul art. 13 al. 1 lit. f din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, constatând existența temeiurilor de fapt și de drept,

să sesizați Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 2.09.2014, intrucat adoptarea acesteia s-a  facut cu incalcarea art. 115 al. 4 din Constitutie, respectiv in lipsa unei situaţii extraordinare care sa justifice inlocuirea Parlamentului, ca putere legiuitoare, de catre Guvern (putere executiva) si cu incalcarea art. 8 al. 2 dinConstitutie, respectiv prin incalcarea principiului constitutional potrivit caruia partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor

MOTIVELE CERERII SUNT URMĂTOARELE:

1. Lipsa unei situații extraordinare

Potrivit art. 115 al. 4 din Constituție, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Întrucât, în lipsa unei definiții legale, sintagma “situaţii extraordinare” nu are un alt inteles decât cel din limbajul comun (menționat în DEX), se poate trage concluzia că o ordonanță de urgență poate fi adoptată numai în situații:

–        cu totul deosebite, care ies din comun

–        neobișnuite, nemaipomenite, formidabile, excepționale

De asemenea, înțelesul termenului “urgenţă”, care se referă la o condiție esențială pentru adoptarea unei astfel de ordonanțe, este tot cel din limbajul comun, respectiv:

–        care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat

1. În speță, OUG nr. 55/2014 a fost emisă cu justificarea că:

– este necesară eficientizarea actului administrativ

– actuala legislație nu oferă soluţii legale pentru “rupturile politice” apărute pe parcursul mandatului autorităţilor locale

– există dificultăţi în funcţionarea autorităţilor deliberative de la nivel local cauzate în principal de transformările/modificările produse la nivelul majorităţii politice

Desigur, motivele enunțate pot fundamenta oportunitatea unei reglementări cu putere de lege, dar nu pot duce la concluzia că există o situație extraordinară, care să justifice o intervenție de urgență a Guvernului, ca organ legiuitor, prin adoptarea unei ordonanțe de urgență.

Remodelarea majorităților politice printr-un act unilateral de voință al Guvernului, sub pretextul unei deblocări a funcționării autorităților deliberative, încalcă articolul 115 alineatul 4 din Constituție, întrucât reașezările produse la nivelul majorității politice nu constituie situații excepționale, ci evenimente naturale și cât se poate de previzibile într-o societate democratică, astfel că ele nu pot fi un motiv serios pentru care Guvernul să se poată substitui Parlamentului și să legifereze în locul său.

În astfel de situații, când nu există o situație extraordinară care să justifice emiterea unei  ordonanțe de urgență, Guvernul are alte mijloace constituționale de acțiune: poate iniția un proiect de lege și poate solicita Parlamentului (adevărata autoritate legiuitoare, potrivit Constituției) să dezbată și să adopte proiectul, eventual într-o procedură de urgență prevăzuta de reglementările parlamentare.

Deci, dacă se dorește o anumită celeritate în adoptarea de acte normative cu putere de lege, dar nu există o situație cu adevărat extraordinară (=ieșită din comun), Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgență, ci poate doar sesiza Parlamentul cu un proiect de lege și poate solicita dezbaterea și adoptarea sa în procedură de urgență.

2. Atunci când veți analiza dacă există suficiente temeiuri pentru a sesisiza Curtea Constituțională, vă solicităm să aveți în vedere și pericolul pentru o societate democratică reprezentat de tendința de încălcare de către Guvern, indiferent de compoziția sa și de perioada în care a funcționat, a prevederilor art. 115 al. 4 din Constituție, prin transformarea ordonanței de urgență dintr-o cale extraordinară și, de aceea, extrem de rară, de legiferare, într-un mijloc obișnuit, comun și frecvent prin care, practic, Parlamentul este înlocuit de Guvern în exercitarea funcției de legiuitor.

Astfel, după revizuirea Constituției din 2003, guvernele care s-au succedat au emis în ultimii 10 ani (2004 – 2013) un număr total de 1.453 ordonante de urgență, în medie 145 ordonanțe de urgență pe an, după cum urmează:

-2004 – 142  ordonanțe de urgență

-2005  – 210

-2006  – 138

-2007  – 157

-2008  – 228

-2009  – 111

-2010  – 131

-2011  – 125

-2012  – 96

-2013  – 115

Rezultă că în România, în ultimii 10 ani, statul s-a aflat în situații extraordinare, neobișnuite, ieșite din comun, din 3 în 3 zile, iar fiecare dintre aceste situații extraordinare (nepercepute decât de către Guvern, probabil în baza unui simț special) au generat câte o ordonanță de urgență.

Este în mod evident neverosimil că statul român, stat democratic și membru al Uniunii Europene, a întâmpinat din 3 în 3 zile, în ultimii 10 ani, situații excepționale, extraordinare, care i-au permis Guvernului ca, tot din 3 în 3 zile, să ia locul Parlamentului și să legifereze prin ordonanță de urgență.

Singura explicație logică a abundenței de ordonanțe de urgență este că nici Parlamentul, nici Avocatul Poporului și nici Curtea Constituțională nu au acordat atenția cuvenită verificării îndeplinirii condiției existenței situației extraordinare care să justifice adoptarea unei ordonanțe de urgență. Practic, autoritățile publice au ignorat și, astfel, au lăsat fără aplicare textul art. 115 al. 4 din Constituție, al cărui rost era și este de a limita excesul de zel  al Guvernului în emiterea de ordonanțe de urgență.

Urgența nu trebuie identificată cu nerăbdarea Guvernului de a legifera, pe motiv că Parlamentul e prea lent, ci trebuie să rezulte  dintr-o situație extraordinară verificabilă în mod obiectiv, similară forței majore (eveniment străin de voința/culpa Guvernului, imprevizibil, invincibil și inevitabil) și care, în lipsa unei reglementări imediate, prejudiciază grav interesul public.

În acest sens, a se vedea pct. 3 și 4 ale OPINIEI CONCURENTE la Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr.136 din 25 februarie 2014.

2. Încălcarea principiului constituțional potrivit căruia partidele politice

 contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor

Chiar dacă sunt votați și în funcție de calitățile/meritele personale, aleșii locali (consilieri, primari etc) nu candidează ca independenți, ci pe listele unui partid, asumându-și partidul și programul politic al acelui partid.

Votul pentru un ales local nu reprezintă opțiunea exclusivă a electoratului pentru persoana acelui candidat, ci și opțiunea pentru partidul și pentru progarmul politic al partidului care susține acel candidat. Persoana candidatului ar conta în exclusivitate numai dacă acesta ar candida independent, iar nu pe listele unui partid.

Or, la alegerile locale, candidaturile independente au fost extrem de rare, majoritatea covârșitoare a candidaturilor fiind cele înscrise pe listele unui partid.

Alesul local primește prin vot mandatul de a îndeplini o funcție publică la nivelul administrației locale și în considerarea programului politic al partidului din rândurile căruia face parte în momentul alegerii. Ca urmare, dacă alesul local nu mai este membru al partidului pe listele căruia a fost ales, înseamnă că el nu mai întruneşte condiţiile de reprezentativitate şi legitimitate necesare îndeplinirii programului politic pentru care alegătorii au optat. Astfel că nu se mai justifică menţinerea acestuia în funcţia publică.

De aceea, prin introducerea posibilității ca un ales local, care în timpul exercitării mandatului părăseşte partidul pe a cărui listă a candidat şi a fost ales, să îşi păstreze mai departe statutul de ales local are drept consecință modificarea configuraţiei politice la nivelul structurii alese și, astfel, se ajunge la denaturarea votului exprimat de cetăţeni.

Prevenirea migraţiei politice a aleşilor locali de la un partid politic la altul are ca finalitate  asigurarea unei stabilităţi în cadrul administraţiei publice locale, pentru ca aceasta să exprime configuraţia politică exact aşa cum a rezultat din voinţa electoratului. În caz contrar, prin modificări care alterează voința exprimată de electorat, se ajunge la încălcarea art. 8 al. 2 din Constituție, care prevede că partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Acesta este și cazul OUG 55/2014.

*

În raport de motivele expuse mai sus, vă solicităm să constatați că există temeiuri de fapt și de drept pentru ca, în conformitate cu art. 13 alin. 1 lit.f din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, să sesizați Curtea Constituţională cu excepția de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 2.09.2014, întrucât adoptarea acesteia s-a  făcut cu încălcarea art. 115 al. 4 din Constituție, respectiv în lipsa unei situaţii extraordinare care să justifice înlocuirea Parlamentului, ca putere legiuitoare, de către Guvern (putere executivă) și cu încălcarea art. 8 al. 2 din Constituție, respectiv prin încălcarea principiului constituțional potrivit căruia partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor.

 

De asemenea, vă solicităm să ne comunicați modul de soluționare a prezentei cereri.

Vă mulțumim.

Director executiv,

Maria Nicoleta Andreescu

*foto Mediafax

Citește și Raspunsul Avocatului Poporului la solicitarea APADOR-CH